ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2231/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 30/ D din 14 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului P.C. la pedeapsa de 14 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 12 septembrie 2011 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a și lit. b) C. pen. și s-a dispus păstrarea mijloacelor de probă aflate în plicurile și coletele consemnate în procesul verbal din data de 12 decembrie 2011, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă D.T. și s-a luat act că D.I. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Totodată, s-a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 și art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut, în esență, în fapt, că, în dimineața zilei de 08 septembrie 2011, inculpatul a fost rugat de martora D.V. să o ajute la montarea unei lustre în domiciliul său. Dând curs solicitării martorei, inculpatul, care deja consumase băuturi alcoolice, fiind un împătimit al alcoolului, s-a deplasat la locuința acesteia, unde a consumat împreună cu martora și cu victima D.A., în vârstă de 61 de ani, circa 2 litri de vin și separat încă aproximativ 2 litri din aceeași băutură.

Întrucât victima a invitat-o la el acasă pe numita D.P.I., nepoata martorei D.V., pentru a-i da un cuier, inculpatul s-a oferit să o ajute la transport, motiv pentru care cei trei s-au deplasat la locuința lui D.A. în scopul luării bunului promis. Deoarece victima a încercat să amâne momentul remiterii acestuia, motivând că nu dorește să fie văzut de alte persoane de pe stradă când își înstrăinează bunurile, inculpatul s-a enervat și a început să riposteze verbal, fapt ce l-a determinat pe D.A. săi ceară să părăsească locuința și curtea sa. Inculpatul a refuzat, însă, și l-a prins pe victimă pe după cap, lovindu-l cu pumnul și cu piciorul în zona spatelui.

Având în vedere reacția inculpatului, victima a luat o bâtă de lângă perete și l-a lovit pe acesta peste umăr, fapt care l-a iritat și mai mult pe inculpat, astfel că acesta a început să îi aplice victimei mai multe lovituri cu pumnul în zona nasului și a gurii, în timp ce, cu cealaltă mână, o ținea de ceafă, până ce victima a căzut și s-a lovit cu capul de pragul ușii de acces în prima cameră a locuinței. Martora oculară D.P.I. s-a speriat și a fugit, inculpatul rămânând singur în locuință cu victima. D.A. s-a ridicat singur de jos, dar inculpatul l-a lovit din nou cu pumnul în figură, acesta căzând din nou și lovindu-se cu capul de pragul aceleiași uși, după care inculpatul i-a mai aplicat și alte lovituri, cu piciorul în zona capului, pieptului, abdomenului, a spatelui și a membrelor.

De asemenea, inculpatul a mai lovit victima și cu bâta cu care fusese agresat anterior de acesta, în partea stângă a capului, respectiv zona fronto - parietală stânga, corpul contondent rupându-se. Imediat după săvârșirea faptei, inculpatul a părăsit locuința victimei și, în momentul în care a ieșit afară din curte, a avut o reacție nervoasă, aruncând căruciorul cu care venise în mijlocul șoselei și izbind cu piciorul poarta de acces în curtea locuinței victimei, manifestări ce au fost observate de martora D.P.I., care a plecat înspre locuința bunicii sale pentru a-i relata incidentul. S-a mai arătat de către judecătorul fondului că, ulterior, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat „la magazin la D.”, unde s-a lăudat că „a lăsat pe cineva în baltă de sânge”, după care a ieșit pe DN 11, a oprit aproximativ 4-5 autovehicule care se deplasau către mun.

Onești și a acostat o femeie de etnie rromă cu intenția de a o agresa, însă aceasta a început să țipe, în ajutorul său sărind trei bărbați din același grup cu ea, precum și bunica și vărul inculpatului. Apoi, inculpatul a mai rupt niște pomi plantați în fața curții unui vecin, după care a început să strige că, dacă se va apropia cineva de el, îl va omorî, pentru că „a mai bătut pe unul și l-a lăsat într-o baltă de sânge”. A mai reținut instanța că, ajunsă acasă, martora D.P.I. a povestit bunicii sale, D.V., cele întâmplate, după care, în cursul serii, cele două s-au deplasat la locuința victimei D.A., unde au constatat lipsa acestuia și mai multe pete de sânge pe pragul ușii de acces în prima cameră, în apropierea ușii, pe podea și pe perna de pe pat, observând și bâta folosită de inculpat, ruptă în două bucăți și murdară de sânge.

Văzând că victima nu este acasă, cele două au părăsit locuința, însă martora D.P.I. a revenit a doua zi, găsindu-l pe D.A. în stare de agonie. În ziua de 10 septembrie 2011, în jurul orelor 13,00 - 13,30, victima a fost găsită decedată în cea de-a doua cameră a locuinței sale, de către mama sa D.T., care sosise din mun. Onești. După două zile, în data de 12 septembrie 2011, inculpatul, fiind convins de bunica sa P.N., s-a prezentat singur la Postul de Poliție Bogdănești și s-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală, pentru cercetări. Această situație de fapt a fost reținută de instanță din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate D.I.

și părții civile D.T., declarațiile inculpatului P.C. și ale martorilor D.P.I., D.V., D.N., D.O., P.N., A.D., procesele verbale de percheziție domiciliară, biletele de ieșire din spital pe numele inculpatului P.C., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. S/2482A2 din 29 septembrie 2011 emis de S.M.L. Bacău, privind pe inculpatul P.C., procesul verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare, planșele foto, procesul verbal de constatare preliminară a cauzelor decesului victimei D.A., precum și raportul de constatare medico - legală nr. 87/ A4 din 11 septembrie 2011, emis de C.M.L. Onești, din care rezultă că „moartea numitului D.A. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute instalate după fractură de boltă și bază de craniu cu hemoragie subarahnoidiană cerebrală și cerebeloasă și hemoragie externă consecutive unui politraumatism prin agresiune (omucidere).

Leziunile de violență externe și interne s-au putut produce prin lovire cu corpuri și mijloace contondente și corpuri tăietoare-despicătoare, în circumstanțele stabilite de anchetă și au legătură de cauzalitate directă cu decesul. Moartea poate data din 10 septembrie 2011.” În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului P.C. care, în după-amiaza zilei de 08 septembrie 2011, în jurul orei 14,00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, a lovit cu o bâtă, precum și cu pumnii și picioarele victima D.A. în zona capului și a corpului, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei în data de 10 septembrie 2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzute de art. art. 174 alin. (1) C. pen.

La stabilirea acestei încadrări juridice, instanța a avut în vedere zona anatomică vizată, în principal capul, zonă vitală a organismului, precum și zonele toracică și abdominală; natura obiectului vulnerant folosit, respectiv o bâtă, pumnii, picioarele, precum și intensitatea loviturilor, acestea fiind aplicate cu o violență deosebită, urmările lor fiind menționate în cuprinsul raportului medico-legal de necropsie. În ceea ce privește apărarea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prima instanță a apreciat că aceasta nu este întemeiată.

Făcând o prezentare amplă a elementelor de diferențiere a celor două infracțiuni, instanța a arătat că, în cauză, nu se poate reține existența infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece, în raport de obiectul vulnerant folosit pentru a lovi, o bâtă, făptuitorul a acceptat producerea unui astfel de eveniment, respectiv moartea victimei, rezultând, așadar, că a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce doar o vătămare a acesteia, cu atât mai mult cu cât a lovit într-o zonă vulnerabilă ce poate duce oricând la deces. În ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost provocat de victimă, care l-a atacat, lovindu-l cu bâta peste umăr, prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât, din probele administrate, rezultă că victima a lovit după ce a fost agresată de inculpat.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei și persoana acestuia, care nu a mai fost anterior condamnat, iar, pe parcursul procesului penal, a avut o poziție nesinceră, recunoscând doar faptul că a lovit victima cu pumnii și picioarele și negând că ar fi lovit-o cu o bâtă în zona capului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, pentru nelegalitate și ne temeinicie. S-a arătat, astfel, că, în mod nelegal, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată înainte de închiderea dezbaterilor, încălcând, astfel, dreptul la apărare al inculpatului, motiv pentru care a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Totodată, inculpatul a adus critici sentinței atacate sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de omor în cea prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării și aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 46 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul P.C., a desființat, în parte, sentința apelată, numai în ceea ce privește omisiunea pronunțării cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, iar, în rejudecare, a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în cea prevăzută de art. 183 C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Totodată, în temeiul art. 383 alin. ( I 1 ) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus durata arestării preventive de la 14 februarie 2012 la zi, iar, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut cu privire la motivul de apel care vizează nepronunțarea primei instanțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, că acesta este fondat, întrucât Tribunalul, deși în considerentele sentinței a făcut referiri la motivele care nu impun schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., a omis să cuprindă în dispozitivul sentinței mențiunea privind respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.

În deplin acord cu opinia primei instanțe, Curtea a apreciat că încadrarea juridică corectă dată faptei dedusă judecății este aceea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul a lovit victima cu intensitate și în mod repetat, atât cu pumnii și picioarele, cât și cu o bâtă, în zone vitale ale corpului, leziunile traumatice grave suferite, printre care și o fractură craniană frontală stânga creată prin aplicarea unei lovituri cu corp contondent sau tăietor, conducând, în final, la deces. Prin urmare, s-a arătat că, în mod justificat, prima instanță a reținut în motivarea sentinței că nu se impune schimbarea încadrării juridice, însă, din eroare a omis să menționeze în dispozitivul hotărârii respingerea acestei cereri, motiv pentru care Curtea a apreciat că se impune modificarea sentinței sub acest aspect, în sensul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice.

A mai menționat instanța că ne regularitate a constatată nu poate conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a solicitat de către inculpat, întrucât nu se încadrează între cazurile care impun o astfel de soluție, expres prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Cu privire la motivul de apel care vizează reținerea scuzei provocării, având în vedere că agresiunea a avut loc în locuința victimei, că inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul, reproșându-i acesteia pe un ton ridicat faptul că nu este de acord să îi remită martorei D. un obiect de mobilier, și că inculpatul nu s-a conformat solicitării victimei de a părăsi locuința, motiv pentru care aceasta 1-a lovit ușor peste umăr cu bâta folosită ulterior de inculpat, Curtea a concluzionat că, în cauză, nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a arătat că aceasta a fost în mod judicios realizată de către judecătorul fondului, sancțiunea penală aplicată fiind proporțională cu periculozitatea crescută a inculpatului și gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei comise. Relevantă pentru periculozitatea inculpatului a fost apreciată și atitudinea acestuia imediat după comiterea faptei, când s-a angajat într-un nou conflict, cu alte persoane, context în care le-a adresat acestora amenințări, spunându-se că le va omori, întrucât „a mai bătut unul și l-a lăsat într-o baltă de sânge”. În aceste condiții, s-a considerat de către Curte că o reducere a pedepsei nu ar fi conformă cu atingerea scopului educativ - preventiv prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.C., reiterând parțial criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurentul a menționat că, prin omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, i-au fost vătămate drepturile sale procesuale, motiv pentru care a solicitat, ca efect al admiterii căii de atac promovate, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea acesteia, spre rejudecare, la Tribunalul Bacău. Totodată, în cadrul aceluiași motiv de recurs, inculpatul a criticat dispoziția primei instanțe prin care a fost respinsă cererea sa de efectuare a unei noi expertize medico-1 egale.

Sentința primei instanțe și decizia dată în apel au fost criticate și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., solicitându-se de către recurent schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pe motiv că nu a acționat cu intenția de a ucide victima. Au fost, de asemenea, reiterate și criticile referitoare la omisiunea instanțelor inferioare de a reține în favoarea inculpatului scuza provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei aplicate și a stabilirii unei sancțiuni penale într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Deși recurentul nu a indicat cazul de casare, față de criticile concrete formulate, acestea vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul P.C. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, atunci când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Pentru a fi incident acest caz de casare se cere, deci, ca, pe parcursul procesului penal, să fi fost administrate anumite probe, prin procedeele și mijloacele prevăzute de lege, probe de natură să influențeze soluția procesului, în sensul schimbării acesteia, din condamnare în achitare sau invers, ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată, iar instanța să fi omis să se pronunțe asupra unora din aceste probe administrate în cauză. În speță, însă, ceea ce se critică de recurent nu este omisiunea instanțelor de a lua în considerare unele dintre probele administrate, ci faptul că Tribunalul nu a administrat o anumită probă solicitată de inculpat, respingând cererea acestuia de efectuare a unei noi expertize medico-legale, aspect care nu poate fi cenzurat în cadrul cazului de casare prevăzut art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen. și nici prin prisma vreunui alt motiv de recurs dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. În acest sens, este de menționat că respingerea de către instanțe a unora dintre probele solicitate pe parcursul procesului penal nu poate constitui cazul de casare prevăzut art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., care are în vedere doar omisiunea judecătorului de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți, iar nu și situația în care instanța a respins respectivele cereri, apreciindu-le motivat ca fiind neîntemeiate, așa cum este cazul și în speța de față, în care instanța de fond, prin încheierea din data de 7 februarie 2012, a respins solicitarea inculpatului de efectuare a unei noi expertize medico-legale, având în vedere concluziile lucrării de specialitate efectuate în cursul urmăririi penale, precum și aspectele rezultate din depozițiile martorilor audiați în cauză.

Referitor la cea de-a doua critică invocată de recurent în cadrul aceluiași caz de casare, Înalta Curte constată că nici aceasta nu se circumscrie textului de lege menționat, prin hotărârea primei instanțe dându-se un răspuns amplu solicitării inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, soluție confirmată în apel și de instanța de prim control judiciar. Într-adevăr, din eroare, judecătorul fondului a omis să menționeze în dispozitivul sentinței pronunțate modalitatea în care a soluționat cererea formulată de inculpat în temeiul art. 334 C. proc.

pen., însă, se observă că în considerentele hotărârii sunt inserate ample considerații cu privire la acest aspect, instanța analizând în detaliu solicitarea acuzatului, procedând la un examen atent al tuturor argumentelor invocate de acesta și expunând motivele pentru care nu poate accepta cererea lui, împrejurare ce echivalează cu o pronunțare asupra respectivei cereri, chiar dacă în dispozitiv nu există o mențiune expresă în acest sens. Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că, în temeiul efectului devolutiv integral al apelului, Curtea, în rejudecare, după desființarea parțială a hotărârii primei instanțe, a complinit această omisiune, transpunând în dispozitiv soluția dată de judecătorul fondului, confirmată în calea de atac, cu privire la solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat. 2. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă. La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului P.C. de a aplica victimei D.A., persoană în vârstă de 61 de ani, pe fondul consumului de alcool și a existenței unui conflict anterior cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate deosebită în diferite părți ale corpului, îndeosebi în zona craniană, folosind pumnii, picioarele și o bâtă, obiect contondent apt să ucidă, urmată de abandonarea ei în locuință și, ulterior, de deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contestând existența laturii subiective a infracțiunii de omor, recurentul a susținut că nu a lovit victima cu bâta în zona capului, ci doar cu pumnii și picioarele în alte regiuni ale corpului, încercând să acrediteze ideea că nu există nicio legătură de cauzalitate directă între leziunile produse de el și moartea numitului D.A., precum și faptul că decesul acestuia a fost cauzat de căderea și lovirea victimei cu capul de pragul ușii, urmare agresiunilor exercitate de inculpat. Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că raportul medico - legal de necropsie nr. 87/ A4 din 11 septembrie 2011, întocmit de C.M.L. Onești, stabilește cu certitudine că leziunea care a condus la decesul victimei, respectiv fractura craniană frontală stângă, a fost cauzată prin lovire cu corpuri și mijloace contondente, iar nu prin lovire de planuri dure.

Chiar dacă s-ar putea admite că fractura de bază craniană ar fi putut fi cauzată de căderea victimei ca urmare a loviturilor primite de la inculpat și de lovirea cu capul de pragul ușii, este cert că fractura din partea frontală stânga a capului nu a putut fi produsă decât prin lovirea victimei cu un corp contondent, nefiind posibilă producerea unei asemenea fracturi asociată cu o plagă tăiată liniară urmare a unei lovituri aplicate cu pumnul sau cu piciorul ori prin căderea și lovirea de un plan dur. De asemenea, nu poate fi omisă împrejurarea că, la locul comiterii faptei, a fost găsită o bâtă, indicată și de martora D.P.I. în declarația sa, aceasta fiind ruptă în două bucăți și având urme de sânge.

Or, față de faptul că, din declarația martorei oculare, nu rezultă că aceasta s-ar fi rupt în momentul în care victima l-a lovit pe inculpat, rezultă că, rămânând singur și fiind în stare de surescitare, inculpatul a lovit victima până când această bâtă s-a rupt. De altfel, chiar inculpatul, audiat fiind de către instanța de apel, a admis că bâta nu s-a rupt ca urmare a loviturii aplicate de victimă, neputând, însă, să ofere nicio explicație valabilă cu privire la faptul că, ulterior incidentului, bâta a fost găsită ruptă și având urme de sânge.

În aprecierea intenției de a ucide, trebuie avut în vedere și comportamentul inculpatului ulterior săvârșirii faptei, acesta având o reacție nervoasă, manifestată, inițial, prin aruncarea căruciorului cu care a venit la locuința victimei în mijlocul străzii și lovirea cu piciorul a porții de acces în curte, iar, apoi, prin oprirea unor autovehicule care se deplasau pe drumul național, acostarea unei persoane de etnie rromă, ruperea unor pomi plantați în fața curții locuinței unui vecin și afirmația făcută în public că îl va omorî pe acela care se va apropia de el, pentru că „a mai bătut pe unul și l-a lăsat într-o baltă de sânge”. De asemenea, imediat după descoperirea faptei, inculpatul a avut o stare de agitație, fapt confirmat de martorii D.P.I.

și D.O. și s-a sustras, într-o primă fază, de la efectuarea cercetărilor, plecând din localitate, fiind ulterior convins de bunica sa să se pună la dispoziția organelor de anchetă. Având în vedere toate aceste elemente probatorii la care s-a făcut anterior trimitere, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul P.C. a acționat, în plan subiectiv, cu intenția indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comise de acesta, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

3. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Rezultă, așadar, că pentru a putea fi reținută scuza provocării, este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții, respectiv ca infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acțiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În cauză, ceea ce rezultă din materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv depozițiile martorei oculare D.P.I. și raportul de constatare medico - legală nr. S/ 2482 din 03 noiembrie 2011 întocmit de S.M.L. Bacău, este faptul că cel care a inițiat conflictul dintre părți este inculpatul P.C., acesta reproșându-i victimei, pe un ton ridicat, faptul că nu este de acord să îi remită martorei D. obiectul de mobilier promis; de asemenea, inculpatul este cel care, la solicitarea victimei, a refuzat să părăsească locuința acesteia, a prins-o pe după cap, lovind-o cu pumnul și cu piciorul în zona spatelui, atitudine care a determinat-o să îl lovească ușor pe inculpat cu o bâtă peste umăr.

Ca urmare, se constată că, în mod întemeiat, instanțele inferioare au apreciat că nu se poate reține, în speță, nicio acțiune provocatorie din partea victimei D.A., produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa față de inculpat constituind o reacție la comportamentul violent al acestuia, comportament ce a stat la baza declanșării situației conflictuale dintre părți. Toate aceste elemente, supuse examinării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., conduc, în opinia Înaltei Curți, la concluzia că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nefiind justificată reținerea acestei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reindividualizării pedepsei aplicate prin orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, sancțiunea penală stabilită de instanța fondului într-un cuantum moderat și confirmată în apel fiind singura în măsură să asigure realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 și 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. În temeiul art. 385 17 alin. 4 raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția inculpatului de la 12 septembrie 2011 la zi și, având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.

împotriva deciziei penale nr. 46 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 septembrie 2011 la 25 iunie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012.