ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7987 din 25 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 29087/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția tardivității și a inadmisibilității formulării cererii de recunoaștere a hotărârii străine invocată de reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, precum și cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate că nu datorează societății pârâte suma de 29.055,11 euro, la plata căreia a fost obligată în baza Decretului emis de Tribunalului din Como la data de 27 martie 2008. Invocând în drept dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. și art. 32 din Convenția CMR din 19 mai 1956 privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, reclamanta arată în motivare că suma la plata căreia a fost obligată prin acest decret nu este datorată pentru că vizează facturi prescrise. În acest context, arată Tribunalul, între părți s-a încheiat la data de 1 ianuarie 2003 un contract privind colaborarea pe termen lung, în domeniul transportului terestru internațional. În urma cererii formulate de SC M. SRL, Tribunalul din Como, prin hotărârea pronunțată la data de 27 martie 2008, a obligat SC T.I.S.C.V. SRL la plata sumei anterior menționate, fixându-se în favoarea debitorului un termen de 60 de zile de la notificarea decretului, în vederea prezentării obiecției în justiție.

Deși, după notificare, debitorul a susținut că a urmat această procedură din certificatul de titlu executoriu și adeverința Tribunalului din Como a rezultat contrariul. Față de cererea pârâtei întemeiată pe art. 33 din Regulamentul CE nr. 44/2001 de recunoaștere a Deciziei de imputare nr. 497/2008 pronunțată de Tribunalul din Como, reclamanta a invocat excepția tardivității și inadmisibilității. Soluționând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aceste excepții, prima instanță, în considerarea temeiului de drept menționat, arată că cererea de recunoaștere a hotărârii străine poate fi invocată pe cale principală sau incidentală la o instanță a unui stat membru, însă nu poate fi asimilată cererii reconvenționale pentru că este legată de invocarea excepției autorității de lucru judecat întemeiată pe hotărârea străină, astfel că o atare excepție de fond, absolută poate fi invocată oricând.

Pe de altă parte, depășirea termenului legal în care cererea reconvențională poate fi formulată, nu este sancționată cu respingerea ei ca tardiv formulată, ci consecința va fi disjungerea, potrivit art. 119 și art. 135 C. proc. civ. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de recunoaștere a hotărârii străine – de asemenea, respinsă – Tribunalul a arătat că această cerere a fost formulată pe cale incidentală, ca mijloc de apărare, astfel încât calea de atac este stabilită în raport cu acțiunea principală.

Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamantă, prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată cu motivarea că potrivit certificatului de titlu executoriu european emis de Tribunalul din Como, decizia este executorie în statul de origine, fiind menționată inexistența posibilității de a fi atacată, precizându-se că se referă la un debit necontestat conform art. 3 paragraful 1 din Regulamentul CE nr. 805/2004, debitoarea, în speță reclamanta, omițând să atace decizia conform cerințelor de procedură incidente. De altfel, potrivit art. 5 din regulament, o hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

Pe de altă parte, deși reclamanta a formulat o acțiune în constatare negativă, cerere care are un caracter subsidiar în raport cu acțiunea în realizare, iar din probele administrate a rezultat fără echivoc că aceasta își poate valorifica drepturile solicitate numai printr-o acțiune în realizare, în pretenții, tribunalul constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 111 C. proc. civ. a respins acțiunea ca inadmisibilă. Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 236 din 12 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că deși critică aprecierea primei instanțe cu privire la incidența dispozițiilor art. 33 din Regulamentul CE 44/2001 și a faptului că cererea de recunoaștere a hotărârii străine nu poate fi asimilată unei cereri reconvenționale, apelanta nu argumentează aceste susțineri.

De altfel, Tribunalul a soluționat corect toate excepțiile invocate, inclusiv pe aceea privind inadmisibilitatea acțiunii principale în considerarea faptului că trebuia verificată doar îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, nefiind posibilă examinarea în fond a pretenției pârâtei care a făcut obiectul judecății instanței străine. Hotărârea pronunțată de această instanță fiind certificată cu titlu executoriu european, nu poate fi contestată prin promovarea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., astfel că și critica referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii a fost înlăturată de instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurenta invocă faptul că prin decizia recurată instanța a aplicat art. 33 din Regulamentul CE 44/2001, dând o interpretare eronată acestor dispoziții și reținând greșit că cererea de recunoaștere formulată de pârâtă nu ar putea fi asimilată cererii reconvenționale. Această argumentare este contrară prevederilor art. 119 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora pretențiile pârâtului față de reclamantă pot fi valorificate prin depunerea unei astfel de cereri, care trebuie înregistrată odată cu întâmpinarea, respectiv până la prima zi de înfățișare.

Deși aceste termene nu au fost respectate, în mod greșit s-a respins excepția tardivității, precum și aceea a inadmisibilității cererii de recunoaștere a hotărârii străine în condițiile în care nu s-a urmat în acest scop procedura specială prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 191/2007, în conformitate cu care competența aparține secției civile a Tribunalului, care pronunță o hotărâre ce poate fi atacată doar cu recurs. De altfel, arată recurenta, prin modul de soluționare a acestor excepții, cererea reconvențională a pârâtei a rămas nesoluționată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei rezultă din aplicarea greșită a prevederilor dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. În această privință, deși admiterea acțiunii în constatare este condiționată de existența unui interes legitim, actual și născut și respectiv de inexistența unei acțiuni în realizare și toate aceste cerințe erau îndeplinite în speță, instanța de apel prin soluția pronunțată a avut în vedere doar faptul că se tinde la modificarea unui titlu executoriu al unei instanțe străine. Această rațiune nu mai subzistă, susține recurenta, pentru că a formulat cerere de anulare a acestui titlu, care a fost dat în frauda legii și prin nerespectarea cerințelor art. 16 și art. 17 din Regulamentul CE 805/2004 cu referire la datele și informațiile pe care trebuie să le cuprindă hotărârea. Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici autoritatea de lucru judecat a Decretului emis de Tribunalul din Como, pentru că ulterior emiterii acestui act, în legătură cu aceleași sume a fost emis de către Tribunalul din Varese, un alt decret, fără nicio justificare a sumelor imputate.

De altfel, potrivit art. 8, art. 168 din Legea nr. 105/1992 și respectiv art. 33 și art. 34 din Regulamentul CE 44/2001, și art. 6 din Regulamentul CE 805/2004, instanțele pot refuza recunoașterea hotărârii străine dacă acestea au fost pronunțate cu încălcarea normelor de competență, iar instanța investită cu o asemenea cerere trebuie să verifice respectarea acestor norme. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că este nefondat. De precizat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar enunțat, fără a fi dezvoltat corespunzător, situație în care examinarea acestei critici nu este posibilă.

În ceea ce privește critica întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra cererii reconvenționale a pârâtei în sensul admiterii sau respingerii acesteia, Curtea observă că o atare critică putea fi formulată doar de pârâtă singura care ar fi fost vătămată într-o asemenea situație și care ar fi avut posibilitatea exercitării căilor de atac, de care însă nu a uzat, și nici nu avea interesul pentru că cererea sa a fost corect calificată drept un mijloc de apărare și nu o cerere reconvențională supusă cerințelor prevăzute de art. 119 C. proc. civ., cu referire la termenele și condițiile în care poate fi formulată o atare cerere.

Prin urmare, în mod corect au fost respinse excepțiile privind tardivitatea și respectiv inadmisibilitatea cererii reconvenționale. În acest context se impune și precizarea că s-a invocat în speță și excepția inadmisibilității acțiunii în constatare formulată de reclamantă, iar în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale în funcție de caracterul și efectele produse. Cu alte cuvinte, era prioritară, verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de chemare în judecată și nu a mijloacelor de apărare invocate de pârâtă cu privire la valabilitatea hotărârii judecătorești străine contestată de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât acțiunea principală a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de textul legal evocat. O atare constatare, vizează însă strict ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de părți în cauză, în funcție de finalitatea lor și nu reprezintă un motiv care ar determina o altă soluție decât aceea de respingere a recursului, decizia fiind legală și în privința modului de aplicare a prevederilor art. 111 C. proc. civ. Din această perspectivă, Curtea reține că recurenta interpretând eronat textul de lege anterior menționat formulează o critică eronată, deoarece acțiunea în constatare astfel cum este reglementată prin dispozițiile legale anterior menționate are ca scop stabilirea existenței sau neexistenței unui drept, în ipoteza în care partea nu poate cere realizarea dreptului.

Or, prin demersul său, reclamanta a urmărit examinarea unor împrejurări de natură a repune în discuție o hotărâre judecătorească străină ce constituie titlu executoriu, deși prevederile legale cuprinse în art. 111 C. proc. civ., nu pot fi considerate un mijloc procedural prin care poate fi obținut un astfel de rezultat, în acest scop fiind instituite căile de atac. De altfel, hotărârea judecătorească străină ale cărui statuări sunt contestate de reclamantă prin intermediul acțiunii în constatare este certificată ca titlu executoriu european emis în conformitate cu Regulamentul CE 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu eorupean pentru creanțe necontestate.

Potrivit acestui certificat Decizia de imputare a Tribunalului din Como, este executorie în statul de origine, fiind menționată inexistența posibilității de a fi atacată și se referă la un debit necontestat conform art. 3 paragraful 1 din acest regulament, întrucât debitoarea a omis să atace decizia conform cerințelor de procedură. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din regulament, o creanță se consideră necontestată în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare -condiție îndeplinită în speță- motiv pentru care hotărârea judecătorească a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine.

În consecință, au devenit incidente prevederile art. 5 ale regulamentului, în conformitate cu care, hotărârea astfel certificată este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale. În concluzie, sunt nefondate și criticile formulate de recurentă cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul din Como, pentru a putea fi recunoscută în România, față de certificarea hotărârilor străine ca titlu executoriu european. Prin urmare, recursul reclamantei este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL București împotriva deciziei nr. 236 din 12 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.