ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4184/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 7987 din 25 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 29087/3/2008

al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția

tardivității și a inadmisibilității formulării cererii de recunoaștere a

hotărârii străine invocată de reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, precum și cererea

de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a

reținut în esență că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se

constate că nu datorează societății pârâte suma de 29.055,11 euro, la plata căreia

a fost obligată în baza Decretului emis de Tribunalului din Como la data de 27

martie 2008.

Invocând în drept dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

și art. 32 din Convenția CMR din 19 mai 1956 privind contractul de transport

internațional de mărfuri pe șosele, reclamanta arată în motivare că suma la

plata căreia a fost obligată prin acest decret nu este datorată pentru că

vizează facturi prescrise.

În acest context, arată Tribunalul, între părți s-a încheiat

la data de 1 ianuarie 2003 un contract privind colaborarea pe termen lung, în

domeniul transportului terestru internațional.

În urma cererii formulate de SC M. SRL, Tribunalul

din Como, prin hotărârea pronunțată la data de 27 martie 2008, a obligat SC

T.I.S.C.V. SRL la plata sumei anterior menționate, fixându-se în favoarea

debitorului un termen de 60 de zile de la notificarea decretului, în vederea

prezentării obiecției în justiție.

Deși, după notificare, debitorul a susținut că a

urmat această procedură din certificatul de titlu executoriu și adeverința

Tribunalului din Como a rezultat contrariul.

Față de cererea pârâtei întemeiată pe art. 33 din

Regulamentul CE nr. 44/2001 de recunoaștere a Deciziei de imputare nr. 497/2008

pronunțată de Tribunalul din Como, reclamanta a invocat excepția tardivității

și inadmisibilității.

Soluționând cu prioritate, potrivit art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., aceste excepții, prima instanță, în considerarea temeiului

de drept menționat, arată că cererea de recunoaștere a hotărârii străine poate

fi invocată pe cale principală sau incidentală la o instanță a unui stat

membru, însă nu poate fi asimilată cererii reconvenționale pentru că este

legată de invocarea excepției autorității de lucru judecat întemeiată pe

hotărârea străină, astfel că o atare excepție de fond, absolută poate fi

invocată oricând.

Pe de altă parte, depășirea termenului legal în care

cererea reconvențională poate fi formulată, nu este sancționată cu respingerea

ei ca tardiv formulată, ci consecința va fi disjungerea, potrivit art. 119 și art.

135 C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de

recunoaștere a hotărârii străine – de asemenea, respinsă – Tribunalul a arătat

că această cerere a fost formulată pe cale incidentală, ca mijloc de apărare,

astfel încât calea de atac este stabilită în raport cu acțiunea principală.

Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii

promovate de reclamantă, prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată

cu motivarea că potrivit certificatului de titlu executoriu european emis de Tribunalul

din Como, decizia este executorie în statul de origine, fiind menționată

inexistența posibilității de a fi atacată, precizându-se că se referă la un

debit necontestat conform art. 3 paragraful 1 din Regulamentul CE nr. 805/2004,

debitoarea, în speță reclamanta, omițând să atace decizia conform cerințelor de

procedură incidente.

De altfel, potrivit art. 5 din regulament, o hotărâre

judecătorească certificată ca titlu executoriu european în statul membru de

origine este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară

încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

Pe de altă parte, deși reclamanta a formulat o acțiune

în constatare negativă, cerere care are un caracter subsidiar în raport cu acțiunea

în realizare, iar din probele administrate a rezultat fără echivoc că aceasta

își poate valorifica drepturile solicitate numai printr-o acțiune în realizare,

în pretenții, tribunalul constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de

art. 111 C. proc. civ. a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat

prin decizia comercială nr. 236 din 12 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că deși critică

aprecierea primei instanțe cu privire la incidența dispozițiilor art. 33 din

Regulamentul CE 44/2001 și a faptului că cererea de recunoaștere a hotărârii

străine nu poate fi asimilată unei cereri reconvenționale, apelanta nu

argumentează aceste susțineri.

De altfel, Tribunalul a soluționat corect toate

excepțiile invocate, inclusiv pe aceea privind inadmisibilitatea acțiunii

principale în considerarea faptului că trebuia verificată doar îndeplinirea condițiilor

formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internațional privat, nefiind posibilă examinarea în fond a pretenției

pârâtei care a făcut obiectul judecății instanței străine.

Hotărârea pronunțată de această instanță fiind

certificată cu titlu executoriu european, nu poate fi contestată prin

promovarea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 111

C. proc. civ., astfel că și critica referitoare la modul de soluționare a

excepției inadmisibilității acțiunii a fost înlăturată de instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În mod concret recurenta invocă faptul că prin

decizia recurată instanța a aplicat art. 33 din Regulamentul CE 44/2001, dând o

interpretare eronată acestor dispoziții și reținând greșit că cererea de

recunoaștere formulată de pârâtă nu ar putea fi asimilată cererii reconvenționale.

Această argumentare este contrară prevederilor art. 119

alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora pretențiile pârâtului față de

reclamantă pot fi valorificate prin depunerea unei astfel de cereri, care

trebuie înregistrată odată cu întâmpinarea, respectiv până la prima zi de înfățișare.

Deși aceste termene nu au fost respectate, în mod

greșit s-a respins excepția tardivității, precum și aceea a inadmisibilității

cererii de recunoaștere a hotărârii străine în condițiile în care nu s-a urmat

în acest scop procedura specială prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 191/2007,

în conformitate cu care competența aparține secției civile a Tribunalului, care

pronunță o hotărâre ce poate fi atacată doar cu recurs.

De altfel, arată recurenta, prin modul de soluționare

a acestor excepții, cererea reconvențională a pârâtei a rămas nesoluționată,

ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

Un alt motiv de nelegalitate a deciziei rezultă din

aplicarea greșită a prevederilor dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.

În această privință, deși admiterea acțiunii în

constatare este condiționată de existența unui interes legitim, actual și

născut și respectiv de inexistența unei acțiuni în realizare și toate aceste

cerințe erau îndeplinite în speță, instanța de apel prin soluția pronunțată a

avut în vedere doar faptul că se tinde la modificarea unui titlu executoriu al

unei instanțe străine.

Această rațiune nu mai subzistă, susține recurenta,

pentru că a formulat cerere de anulare a acestui titlu, care a fost dat în frauda

legii și prin nerespectarea cerințelor art. 16 și art. 17 din Regulamentul CE

805/2004 cu referire la datele și informațiile pe care trebuie să le cuprindă

hotărârea.

Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici autoritatea

de lucru judecat a Decretului emis de Tribunalul din Como, pentru că ulterior

emiterii acestui act, în legătură cu aceleași sume a fost emis de către

Tribunalul din Varese, un alt decret, fără nicio justificare a sumelor

imputate.

De altfel, potrivit art. 8, art. 168 din Legea nr. 105/1992

și respectiv art. 33 și art. 34 din Regulamentul CE 44/2001, și art. 6 din

Regulamentul CE 805/2004, instanțele pot refuza recunoașterea hotărârii străine

dacă acestea au fost pronunțate cu încălcarea normelor de competență, iar instanța

investită cu o asemenea cerere trebuie să verifice respectarea acestor norme.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor

invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că este

nefondat. De precizat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. a fost doar enunțat, fără a fi dezvoltat corespunzător, situație în care

examinarea acestei critici nu este posibilă.

În ceea ce privește critica întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv omisiunea instanțelor de

a se pronunța asupra cererii reconvenționale a pârâtei în sensul admiterii sau

respingerii acesteia, Curtea observă că o atare critică putea fi formulată doar

de pârâtă singura care ar fi fost vătămată într-o asemenea situație și care ar

fi avut posibilitatea exercitării căilor de atac, de care însă nu a uzat, și

nici nu avea interesul pentru că cererea sa a fost corect calificată drept un

mijloc de apărare și nu o cerere reconvențională supusă cerințelor prevăzute de

art. 119 C. proc. civ., cu referire la termenele și condițiile în care poate fi

formulată o atare cerere.

Prin urmare, în mod corect au fost respinse excepțiile

privind tardivitatea și respectiv inadmisibilitatea cererii reconvenționale.

În acest context se impune și precizarea că s-a

invocat în speță și excepția inadmisibilității acțiunii în constatare formulată

de reclamantă, iar în lipsa unei reglementări exprese, instanța trebuie să

deducă ordinea de soluționare a excepțiilor procesuale în funcție de caracterul

și efectele produse.

Cu alte cuvinte, era prioritară, verificarea

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de chemare în judecată

și nu a mijloacelor de apărare invocate de pârâtă cu privire la valabilitatea hotărârii

judecătorești străine contestată de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art.

111 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât acțiunea principală a fost respinsă

ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de textul legal

evocat.

O atare constatare, vizează însă strict ordinea de

soluționare a excepțiilor invocate de părți în cauză, în funcție de finalitatea

lor și nu reprezintă un motiv care ar determina o altă soluție decât aceea de

respingere a recursului, decizia fiind legală și în privința modului de

aplicare a prevederilor art. 111 C. proc. civ.

Din această perspectivă, Curtea reține că recurenta

interpretând eronat textul de lege anterior menționat formulează o critică

eronată, deoarece acțiunea în constatare astfel cum este reglementată prin

dispozițiile legale anterior menționate are ca scop stabilirea existenței sau

neexistenței unui drept, în ipoteza în care partea nu poate cere realizarea

dreptului. Or, prin demersul său, reclamanta a urmărit examinarea unor

împrejurări de natură a repune în discuție o hotărâre judecătorească străină ce

constituie titlu executoriu, deși prevederile legale cuprinse în art. 111 C.

proc. civ., nu pot fi considerate un mijloc procedural prin care poate fi obținut

un astfel de rezultat, în acest scop fiind instituite căile de atac.

De altfel, hotărârea judecătorească străină ale cărui

statuări sunt contestate de reclamantă prin intermediul acțiunii în constatare

este certificată ca titlu executoriu european emis în conformitate cu

Regulamentul CE 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu eorupean pentru

creanțe necontestate.

Potrivit acestui certificat Decizia de imputare a

Tribunalului din Como, este executorie în statul de origine, fiind menționată

inexistența posibilității de a fi atacată și se referă la un debit necontestat

conform art. 3 paragraful 1 din acest regulament, întrucât debitoarea a omis să

atace decizia conform cerințelor de procedură.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din regulament,

o creanță se consideră necontestată în cazul în care debitorul nu i s-a opus

niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de

origine, în cursul procedurii judiciare -condiție îndeplinită în speță- motiv

pentru care hotărârea judecătorească a fost certificată ca titlu executoriu european

în statul membru de origine.

În consecință, au devenit incidente prevederile art. 5

ale regulamentului, în conformitate cu care, hotărârea astfel certificată este

recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea

executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

În concluzie, sunt nefondate și criticile formulate

de recurentă cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul din Como, pentru a putea fi

recunoscută în România, față de certificarea hotărârilor străine ca titlu

executoriu european.

Prin urmare, recursul reclamantei este nefondat și va

fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC

T.I.S.C.V. SRL București împotriva deciziei nr. 236 din 12 aprilie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.