ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2011

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 328 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț s-a dispus în baza art. 10 lit. a), art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaților E.E. și M.D., ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. și distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-au respins pretențiile civile ale părții vătămate I.C. S-a luat act că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 2272/321/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Neamț a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților E.E. și M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. și distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au refuzat să elibereze o cale de acces conform unor hotărâri judecătorești, iar la data de 20 mai 2009 au demolat un imobil ce aparținea părților vătămate I.C. și I.M. Partea vătămată I.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, reprezentând c/val.

casei demolate de inculpați, precum și cu suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care Ie-a suportat în dosarele în care s-a judecat cu cei doi inculpați. Instanța a reținut că, oricum, cei doi inculpați nu au fost obligați prin hotărâre judecătorească la demolarea acestor porți, care, așa cum s-a arătat mai sus, există de mai multe zeci de ani. Din depozițiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că părțile vătămate nu au stăpânit niciodată terenul primit la partaj, stabilindu-se în urmă cu peste 20 de ani în orașul Tg.Neamț. Tulburarea de posesie, astfel cum este reglementată în art. 220 C. pen., are ca situație premisă existența unei posesii asupra unui imobil (ce se ocupă total sau parțial de către făptuitor), fiind imperios necesar ca această posesie efectivă să aparțină părții vătămate.

Cum din probele administrate în cauză, rezultă că părțile vătămate nu au stăpânit terenul în litigiu, fapta nu constituie infracțiunea de tulburare de posesie. Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț și recurenții părți vătămate I.C. și I.M. Prin decizia nr. 41 din 8 februarie 2010 a Tribunalului Neamț s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului către Curtea de Apel Bacău cu motivarea că sentința penală atacată a fost pronunțată la 25 noiembrie 2010 când noile dispoziții ale legii au intrat în vigoare, iar calea de atac exercitată în cauză este recurs și nu apel. Prin motivele de recurs, recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.

Neamț a invocat netemeinicia sentinței recurate prin aceea că prima instanță nu a coroborat materialul probator de la dosar și nu a dispus cum era corect condamnarea inculpaților. Recurenții părți vătămate I.C. și I.M. nu au motivat cererea de recurs dar oral, prin concluziile de dezbateri au solicitat condamnarea inculpaților pentru săvârșirea ambelor infracțiuni. Prin Decizia penală nr. 384 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț și recurenții părți vătămate I.C. și I.M. Împotriva acestei din urmă decizii, pronunțată în recurs, partea vătămată I.C. a declarat recursul de față.

La termenul de judecată din 28 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat. Recursul este inadmisibil. Din conținutul art. 385 1 C. proc. pen., rezultă că pot fi atacate cu recurs numai " deciziile pronunțate, ca instanță de apel, de ... curți de apel" [alin. (1), lit. e)], iar nu și deciziile pronunțate de aceasta ca instanță de recurs; împotriva unor astfel de decizii, cum este și cea din cauza de față, nu mai poate fi exercitată nici o altă cale ordinară de atac. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta parte vătămată I.C. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care onorariile parțiale pentru intimații inculpați E.E. și M.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată I.C. împotriva deciziei penale nr. 384 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru intimații inculpați E.E. și M.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2011.