ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2011

Asupra

recursului de față

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 328 din 25 noiembrie 2010

pronunțată de Judecătoria

Târgu Neamț s-a dispus în baza art. 10 lit. a),

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaților E.E. și M.D., ambii

pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin.

(1) C. pen. și distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.

În baza art.

14, art. 346 C. proc. pen., s-au respins pretențiile civile ale părții vătămate

I.C.

S-a luat act

că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților au fost suportate din fondurile

Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a

dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin

Rechizitoriul nr. 2272/321/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Neamț a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare

de libertate a inculpaților E.E. și M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de

tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. și distrugere, prev.

de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au refuzat să elibereze o

cale de acces conform unor hotărâri judecătorești, iar la data de 20 mai 2009

au demolat un imobil ce aparținea părților vătămate I.C. și I.M.

Partea

vătămată I.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei,

reprezentând c/val. casei demolate de inculpați, precum și cu suma de 1000 lei,

reprezentând cheltuielile de judecată pe care Ie-a suportat în dosarele în care

s-a judecat cu cei doi inculpați.

Instanța a reținut că, oricum, cei doi inculpați

nu au fost obligați prin

hotărâre judecătorească la demolarea acestor

porți, care, așa cum s-a arătat mai sus, există de mai multe zeci de ani.

Din

depozițiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că părțile vătămate nu au

stăpânit niciodată terenul primit la partaj, stabilindu-se în urmă cu peste 20

de ani în orașul Tg.Neamț.

Tulburarea de

posesie, astfel cum este reglementată în art. 220 C. pen., are ca situație

premisă existența unei posesii asupra unui imobil (ce se ocupă total sau

parțial de către făptuitor), fiind imperios necesar ca această posesie efectivă

să aparțină părții vătămate.

Cum din

probele administrate în cauză, rezultă că părțile vătămate nu au stăpânit

terenul în litigiu, fapta nu constituie infracțiunea de tulburare de posesie.

Împotriva

sentinței a declarat apel în termenul legal apelantul Parchetul de pe lângă

Judecătoria Tg. Neamț și recurenții părți vătămate I.C. și I.M.

Prin decizia

nr. 41 din 8 februarie 2010 a Tribunalului Neamț s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a recursului către Curtea de Apel Bacău cu motivarea

că sentința penală atacată a fost pronunțată la 25 noiembrie 2010 când noile

dispoziții ale legii au intrat în vigoare, iar calea de atac exercitată în

cauză este recurs și nu apel.

Prin motivele de

recurs, recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț a invocat

netemeinicia sentinței recurate prin aceea că prima instanță nu a coroborat

materialul probator de la dosar și nu a dispus cum era corect condamnarea

inculpaților.

Recurenții

părți vătămate I.C. și I.M. nu au motivat cererea de recurs dar oral, prin

concluziile de dezbateri au solicitat condamnarea inculpaților pentru

săvârșirea ambelor infracțiuni.

Prin Decizia

penală nr. 384 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a

respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă

Judecătoria Tg. Neamț și recurenții părți vătămate I.C. și I.M.

Împotriva

acestei din urmă decizii, pronunțată în recurs, partea vătămată I.C. a declarat

recursul de față.

La termenul de

judecată din 28 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuție excepția

inadmisibilității recursului declarat.

Recursul este

inadmisibil.

Din conținutul

art. 385

1

C. proc. pen., rezultă că pot fi atacate cu recurs numai

" deciziile pronunțate, ca instanță de apel, de ... curți de apel" [alin.

(1), lit. e)], iar nu și deciziile pronunțate de aceasta ca instanță de recurs;

împotriva unor astfel de decizii, cum este și cea din cauza de față, nu mai

poate fi exercitată nici o altă cale ordinară de atac.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta parte vătămată

I.C.

În

conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din

care onorariile parțiale pentru intimații inculpați E.E. și M.D., se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

partea vătămată I.C.

împotriva deciziei penale nr. 384 din 20 aprilie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei,

reprezentând onorariile parțiale pentru intimații inculpați E.E. și M.D., se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie

2011.