ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1717 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G.I., G.M.T. și S.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor; a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire și a respins acțiunea în ceea ce privește obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor, ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2009 reclamanții G.I., G.M.T. și S.A. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând exclusiv în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 494 mp, situat în Câmpulung Moldovenesc, în cuantumul rezultat în urma unui raport de expertiză evaluatorie încuviințat de către instanță, precum și la plata acestora.

Pârâtul Municipiul Câmpulung Moldovenesc a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de efectuarea plății. La 10 iunie 2009 a depus întâmpinare și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, lipsa calității sale procesuale pasive în reprezentarea statului român și inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise la 1 septembrie 2009 prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, solicitând respingerea ca prematură a capătului de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la efectuarea plății. Prin încheierea din 17 februarie 2010 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Câmpulung Moldovenesc și s-a dispus scoaterea din cauză a acestor pârâți pentru motivele arătate în încheiere. De asemenea s-a constatat ca Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe cel privind stabilirea despăgubirilor.

Pe fondul cauzei s-a reținut că în raport de dispozițiile legale, respectiv ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația ca după ce constată că în mod legal s-a hotărât că imobilul nu poate fi restituit în natură, dosarul să fie trimis unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Prin urmare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu justifică de ce nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubiri conform dispozițiilor art. 3 lit. a) și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deși au trecut până la momentul pronunțării sentinței mai mult de 6 luni.

Cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor instanța de fond prin încheierea din 17 februarie 2010 a constatat că numai pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, nu și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, față de faptul că încă nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu putea și nu poate emite titlul de plată și nici nu poate efectua încă plata despăgubirilor, față de dispozițiile art. 3 lit. h), și 14 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Așadar s-a constatat ca fiind prematur introdus capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul prin aceea că instanța de fond a reținut greșit existența unui refuz nejustificat al Comisiei Centrale de a desemna un evaluator și de a emite decizia de despăgubire, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Se precizează în recurs că pentru a se emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamanților, dosarul trebuia completat cu o serie de acte, respectiv certificat de moștenitor pentru S.S.M. și acte de stare civilă, care nu se află la dosar.

Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, prima instanță a obligat Comisia să emită titlul de despăgubire în favoarea reclamanților și a respins acțiunea privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor ca fiind prematură. Conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII, recurenta avea obligația să trimită dosarul reclamanților-intimați unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare. Conform actelor aflate la dosar, în septembrie 2009 s-a întocmit acest raport, însă Comisia nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, fapt care a condus instanța de fond la concluzia existenței culpei acestei autorități administrative.

Desigur suntem în prezența unui refuz nejustificat al Comisiei de a îndeplini cerințele legale, refuz sancționat de prevederile Legii nr. 554/2004. Din ansamblul probator administrat rezultă că dosarul intimaților privind despăgubirile a fost depus la Primărie în 2006, însă doar după promovarea acțiunii în justiție au fost convocați de expertul evaluator, pentru întocmirea raportului, fapt petrecut în 2009. Prin urmare nu există vreun motiv întemeiat al recurentei de a refuza emiterea deciziei cu titlul de despăgubire, aceasta încălcând prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 6, referitoare la termenul rezonabil.

În ceea ce privește capătul de acțiune privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor, corect prima instanță l-a respins, întrucât nefiind încă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, această autoritate nu putea încă să emită titlul de plată conform prevederilor Legii nr. 247/2005. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 1717 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.