ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1717 din 14 aprilie
2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G.I., G.M.T. și
S.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, Statul Român, prin Comisia Centrală de Stabilirea
Despăgubirilor; a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor
să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire și a respins acțiunea în ceea
ce privește obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
la plata despăgubirilor, ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la 16
aprilie 2009 reclamanții G.I., G.M.T. și S.A. au chemat în judecată pe pârâții
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin
Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Ministerul
Finanțelor, Municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea de măsuri reparatorii
în echivalent, constând exclusiv în despăgubiri bănești pentru terenul în
suprafață de 494 mp, situat în Câmpulung Moldovenesc, în cuantumul rezultat în urma
unui raport de expertiză evaluatorie încuviințat de către instanță, precum și
la plata acestora.
Pârâtul Municipiul
Câmpulung Moldovenesc a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei
calității procesuale pasive.
Statul Român prin
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de
efectuarea plății.
La 10 iunie 2009 a
depus întâmpinare și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii față de Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, lipsa calității sale procesuale pasive în
reprezentarea statului român și inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa
procedurii prealabile.
Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise la 1 septembrie 2009 prin
care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește
solicitarea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, solicitând respingerea
ca prematură a capătului de cerere privind obligarea Autorității Naționale
pentru Restituirea Proprietăților la efectuarea plății.
Prin încheierea din
17 februarie 2010 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul
Câmpulung Moldovenesc și s-a dispus scoaterea din cauză a acestor pârâți pentru
motivele arătate în încheiere.
De asemenea s-a
constatat ca Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind plata
despăgubirilor, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe
cel privind stabilirea despăgubirilor.
Pe fondul cauzei s-a
reținut că în raport de dispozițiile legale, respectiv ale Titlului VII al
Legii nr. 247/2005 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
avea obligația ca după ce constată că în mod legal s-a hotărât că imobilul nu
poate fi restituit în natură, dosarul să fie trimis unui evaluator sau societății
de evaluare desemnate.
Prin urmare pârâta
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu justifică de ce nu a emis
decizia reprezentând titlu de despăgubiri conform dispozițiilor art. 3 lit. a)
și art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deși au
trecut până la momentul pronunțării sentinței mai mult de 6 luni.
Cu privire la capătul
de cerere privind plata despăgubirilor instanța de fond prin încheierea din 17
februarie 2010 a constatat că numai pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților, are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de
cerere, nu și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, față de
faptul că încă nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire,
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu putea și nu poate
emite titlul de plată și nici nu poate efectua încă plata despăgubirilor, față
de dispozițiile art. 3 lit. h), și 14
1
din Titlul VII al Legii nr.
247/2005.
Așadar s-a constatat
ca fiind prematur introdus capătul de cerere privind obligarea pârâtei
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata
despăgubirilor.
Împotriva acestei
hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat
recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu
greșita aplicare a legii.
S-a motivat recursul
prin aceea că instanța de fond a reținut greșit existența unui refuz
nejustificat al Comisiei Centrale de a desemna un evaluator și de a emite
decizia de despăgubire, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul
VII. Se precizează în recurs că pentru a se emite Decizia reprezentând titlul
de despăgubire pe numele reclamanților, dosarul trebuia completat cu o serie de
acte, respectiv certificat de moștenitor pentru S.S.M. și acte de stare civilă,
care nu se află la dosar.
Recursul este
nefondat și va fi respins.
Examinând actele
dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin sentința civilă
recurată, prima instanță a obligat Comisia să emită titlul de despăgubire în
favoarea reclamanților și a respins acțiunea privind obligarea Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor ca fiind
prematură.
Conform Legii nr.
247/2005, Titlul VII, recurenta avea obligația să trimită dosarul
reclamanților-intimați unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Conform actelor
aflate la dosar, în septembrie 2009 s-a întocmit acest raport, însă Comisia nu
a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire, fapt care a condus instanța
de fond la concluzia existenței culpei acestei autorități administrative.
Desigur suntem în
prezența unui refuz nejustificat al Comisiei de a îndeplini cerințele legale,
refuz sancționat de prevederile Legii nr. 554/2004.
Din ansamblul
probator administrat rezultă că dosarul intimaților privind despăgubirile a
fost depus la Primărie în 2006, însă doar după promovarea acțiunii în justiție
au fost convocați de expertul evaluator, pentru întocmirea raportului, fapt
petrecut în 2009.
Prin urmare nu există
vreun motiv întemeiat al recurentei de a refuza emiterea deciziei cu titlul de
despăgubire, aceasta încălcând prevederile Convenției Europene a Drepturilor
Omului art. 6, referitoare la termenul rezonabil.
În ceea ce privește
capătul de acțiune privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților la plata despăgubirilor, corect prima instanță l-a respins,
întrucât nefiind încă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, această
autoritate nu putea încă să emită titlul de plată conform prevederilor Legii
nr. 247/2005.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată
este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva
Sentinței civile nr. 1717 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.