ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2990/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2990/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

notificările formulate și susținute pe temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

reclamantul G.A.D. a solicitat P.M. Cîmpulung Moldovenesc restituirea în natură

a imobilelor în litigiu, clădire și terenuri, situate în municipiul Cîmpulung

Moldovenesc, str. Ionel Hălauceanu.

Prin dispoziția nr. 1037 din 09

decembrie 2005, P.M. Cîmpulung Moldovenesc a respins cererea de restituire în

natură și a propus atribuirea de titluri de despăgubire în echivalentul

terenurilor în suprafață de 1806 m.p. și în suprafață de 114 m.p., precum și în

echivalentul casei de locuit demolate, cu privire la terenul în suprafață de

781 m.p. l-a îndrumat pe notificator să se adreseze A.V.A.S.

Prin contestația formulată la data de

09 ianuarie 2006, precizată la data de 14 februarie 2006, reclamantul G.A.D. a

solicitat desființarea dispoziției administrative și obligarea intimaților P.M.

Cîmpulung Moldovenesc și M. Câmpulung Moldovenesc, prin C.L., la restituirea în

natură a imobilului în litigiu, compus din clădire și trei terenuri cu

suprafețele de 1429 m.p., 690 m.p. și 582 m.p.

Prin sentința civilă nr. 2063 din 11

decembrie 2006, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondată,

contestația reclamantului.

Prima instanță a reținut că statul a

preluat abuziv imobilul în litigiu, conform Decretul nr. 111/1951, de la

părinții contestatorului.

În perioada anilor 1952-1955, clădirea

a fost dezafectată până la nivelul terenului, fiind apoi transformată, extinsă

orizontal și vertical, modificându-i-se astfel destinația inițială de locuință,

în una pentru activități social-culturale, în așa fel încât clădirea rezultată

ar reprezenta un imobil nou, edificat pe întreg terenul preluat de către stat.

Tribunalul a hotărât că sunt incidente

în cauză dispozițiile art. 10 pct. 1 și art. 18 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată

prin Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 124 din 21

octombrie 2009, în rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori si de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat în

totalitate sentința primei instanțe, a admis în parte acțiunea, a desființat în

parte dispoziția nr. 1037 din 09 decembrie 2005, emisă de P.M. Cîmpulung

Moldovenesc, a dispus restituirea în natură a imobilului casa, situat în

municipiul Cîmpulung Moldovenesc, str. Ionel Hălauceanu și a imobilelor

terenuri înscrise în CF 1233 a corn. cad. Cîmpulung Moldovenesc, în suprafață

de 1320 mp, identică cu parte din p.c. nr. 161/1, 405 mp din p.f. 478/2 și 100

mp identică cu p.f. 478/1, a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren de 241 m.p, în

intravilanul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, teren care nu poate fi

restituit în natură, a menținut art. 3 din dispoziția nr. 1037 din 09 decembrie

2005 doar cu privire la suprafața de 635 mp (în loc de 781 mp), teren

identificat în raportul de expertiză C.D. cu p.c. 165/2 de 45 mp, p.f. 478/22

de 473 mp curte și pf 478/23 de 117 mp, parcele transcrise în CF 12040, în

favoarea SC G. SA și, ulterior, în CF 16026 a com. cad. Cîmpulung Moldovenesc, în

favoarea I.P.J. Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

La data de 30 decembrie 1936, prin

contractul autentificat sub nr. 40739, autorii reclamantului, soții M. și R.G.,

au cumpărat imobilele din C.F. 1233 Cîmpulung Moldovenesc, compuse din parcela

de clădire 165 de 14 ari și 29 mp cu casă și dependințe și parcelele de teren

478/1 de 6 ari și 90 mp și 478/8 de 5 ari și 82 mp.

S-a reținut că imobilele în litigiu au

trecut în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 111/1951 iar prin

dispoziția administrativă nr. 1037 din 09 decembrie 2005 unitatea deținătoare a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru teren, cât

și pentru construcție.

În drept, au fost avute în vedere

dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de probele administrate în cauză

și dispozițiile legale sus¬menționate, instanța de apel a apreciat că imobilul,

construcție se impune a fi restituit în natură, întrucât acesta nu poate fi

considerat unul nou (potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul

B.R.). Imobilul edificat în anii 1900-1910 avea o arie construită desfășurată,

determinată de forma sa inițială, de 681,11 mp, în timp ce aria construită

desfășurată, dată de forma sa finală (cu intervențiile efectuate în timpul

regimului comunist) este de 1071,71 mp, sub procentul de 100 % din aria

desfășurată inițial, prevăzut în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Obiecțiunile intimatului M. Cîmpulung

Moldovenesc nu au fost avute în vedere, întrucât din conținutul normativ al

articolului de lege sus citat, rezultă în mod clar că pentru stabilirea

caracterului nou al unui imobil trebuie comparate criteriile reținute de

expert, anume aria desfășurată în forma finală și aria desfășurată inițial.

Dispoziția emisă de P.M. Cîmpulung

Moldovenesc este nelegală și în ceea ce privește parte din terenurile

revendicate de reclamant, suprafața totală de 1825 mp fiind disponibilă, astfel

cum rezultă din expertiza întocmită de expert C.D.

S-au identificat suprafețele de 1320

mp, identică cu parte din p.c. nr. 116/1, 405 mp din p.f. 478/2 și 100 mp,

identică cu p.f. 478/1, suprafețe de teren ce pot fi restituite în natură

reclamantului.

Pentru suprafața de 241 mp ce nu poate

fi restituită în natură, fiind afectată pentru modernizarea străzii Ion

Hălăuceanu, s-a apreciat că reclamantul are dreptul, conform dispozițiilor art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsura stabilită prin art. 3 al dispoziției

nr. 1037/09 decembrie 2005 a Primarului municipiului Cîmpulung Moldovenesc, în

limita suprafeței totale de 635 mp teren (în loc de 781 mp), identificat în

raportul de expertiză întocmit de expert C.D. este în acord cu modificările

aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, conform cărora A.V.A.S. are

competența de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii,

iar modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii

urmează a fi decise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat cereri de recurs (I) la data de 16 decembrie 2009, pârâtul M.

Câmpulung Moldovenesc si (II) la 7 decembrie 2009, reclamantul G.A., prin care

au criticat-o pentru ne/egalitate, sub următoarele aspecte:

(I). Recurentul-pârât a criticat

decima instanței de apel sub următoarele aspecte de pretinsă ne legalitate:

Instanța de apel nu a luat în

considerare prima expertiză efectuată de ing. S.G., care în suplimentul la

raport, a concluzionat în sensul că imobilului - casă de locuit i-au fost

adăugate corpuri de zidărie și volume ce reprezintă peste 100 % raportat la

aria desfășurată existentă, caz în care imobilul nu poate fi restituit în

natură, în conformitate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

După expertiza efectuată de S.G.,

instanța a aprobat, la solicitarea expresă a reclamantului, o expertiză, în

vederea efectuării unor analize de laborator specializate, analize specializate

care în fapt nu s-au efectuat, dar concluziile noului expert B.R. contrazic

expertiza efectuată de S.G.

Hotărârea recurată este nelegala și

netemeinică, întrucât instanța de apel și-a fundamentat soluția, luând în

considerare doar raportul de expertiză efectuat de ing. B.R., raport de

expertiză care conține date neconcludente și care sunt în contradicție cu

expertiza efectuată de ing. S.G., precum și cu alte documente depuse la dosarul

cauzei, ignorând complet declarațiile martorilor audiați în cauza.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

prin decizia de casare a statuat, pentru ipoteza în care raportul de expertiză

este neconcludent, în sensul „administrării tuturor probelor necesare pentru

stabilirea situație de fapt”. Ori, în cazul de față acest lucru nu s-a

întâmplat.

Potrivit dispozițiilor legale cuprinse

în art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare, aria imobilului nou rezultat trebuie calculat luând în considerare

corpurile adăugate pe orizontală ori verticală la imobilul existent, iar nu

cele raportate la aria imobilului demolat.

Au fost ignorate în totalitate

declarațiile martorilor D.A., A.G. și M.E., audiați de către prima instanță de

fond, din care a rezultat că imobilul vechi a fost demolat, fiind edificată o

construcție nouă cu etaj, martorul A.G. lucrând în mod efectiv la ridicarea

construcției.

(II) Recurentul-reclamant a criticat

decizia instanței de apel, sub următoarele aspecte de pretinsă ne legalitate:

Legea nr. 10/2001 a prevăzut prin

dispoziții cu caracter obligatoriu, restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, și numai în caz de

imposibilitate de restituire în natură, a prevăzut stabilirea altor măsuri

reparatorii prin echivalent (art. 1, art. 7, art. 9, art. 24).

În cazul terenurilor libere situate în

intravilan, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește regula

restituirii în natură celui dintâi proprietar în situația în care terenul

preluat de la acesta a format ulterior obiectul unei alte împroprietăriri.

În raport de aceste dispoziții legale,

s-a susținut că se impunea restituirea integrală a terenului preluat abuziv de

S.R., fiind irelevant faptul că suprafața de teren de 635 m.p. a fost transmisă

gratuit, în baza H.G. nr. 834/1991, către SC G. SA, prin certificatul de atestare

a dreptului de proprietate seria M03 nr. 4884 din 12 octombrie 1999 emis de

Ministerul Industriei și Comerțului, iar ulterior această societate a

transmis-o unei alte instituții a Statului - I.P.J. Suceava, prin contratul de

vânzare-cumpărare nr. 1035 din 03 noiembrie 2006, încheiat în cursul procedurii

de restituire a imobilelor, când cauza se afla deja pe rolul instanței de

judecată.

În cauză, Statul a preluat imobilul și

l-a înscris în C.F. în temeiul Decretului nr. 111/1951, în lipsa unei hotărâri

judecătorești pronunțate în acest sens. Prin urmare, imobilul fiind preluat

fără respectarea dispozițiilor legale, a fost preluat fără titlu valabil,

făcând parte din categoria celor prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. h).

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără tidu valabil

își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

Prin urmare, nu este vorba de un nou

drept de proprietate, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii

vechiului drept, astfel încât reclamantul este titularul unui drept patrimonial

care se analizează ca un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

și este protejat de acest articol (cauza P. împotriva României).

În toate cazurile în care titlul nu

este valabil, Statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului și,

pe cale de consecință, dreptul de proprietate al persoanei deposedate nu s-a

stins niciodată, în patrimonial său. A considera, printr-o dispoziție a legii,

că imobilele preluate de stat fără titlu, fac obiectul dreptului său de

proprietate, înseamnă a recunoaște acestei legi un efect constitutiv de drept

de proprietate al statului, ceea ce ar presupune, fie un efect retroactiv al

legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietății persoanelor

fizice în proprietate de stat, pe care Constituția din 1991 nu îl cunoaște și

care nu poate fi acceptat (Curtea Constituțională - decizia nr. 73 din 19 iulie

1995).

În cauză, imobilul fiind preluat fără

titlu valabil, calitatea de proprietar al autorilor săi este păstrată, astfel

încât instanța ar trebui să dispună retrocedarea integrală a imobilului

preluat, din moment ce, potrivit dispoziției legale susmenționate și

jurisprudenței Curții Europene, acest drept este recunoscut „explicit și

retroactiv”.

Dreptul de proprietate fiind

redobândit în puterea legii, integritatea acestuia nu mai poate fi afectată

prin modificarea ulterioară a legii.

Prin excepție de la principiul

aplicării imediate a legii noi, legea veche ultraactivează atunci când

dispozițiile legii noi aduc modificări inechitabile previziunilor legitime ale

persoanelor care beneficiau de drepturi mai favorabile

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea

notificării, este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii.

Acordarea despăgubirilor în condițiile

legii speciale este subsidiară și operează numai în situațiile în care măsura

compensării nu este posibilă ori aceasta nu este acceptată de persoana

îndreptățită.

În cauză, pentru suprafața de 241 m.p.

care nu poate fi restituită în natură, fiind afectată de modernizarea străzii

Ion Hălăuceanu, instanța de apel ar fi trebuit să oblige M. Câmpulung

Moldovenesc la acordarea în compensare a unei alte suprafețe de teren

echivalentă, cu atât mai mult cu cât o parte din terenul ce ar trebui acordat

prin compensare se află în incinta actuală împrejmuită a imobilului supus

restituirii, respectiv terenul amplasat între limita p.f. 165 și alee asfalt

zona post trafo și sediul administrativ SC G. SA

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce urmează:

Fața de conținutul explicit al

expunerii de motive a cererilor de recurs redat anterior, se impune ca analiza

criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie

precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum

urmează:

În calea de atac extraordinară a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de

nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural

și/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în

aprecierea probelor administrate în cauză, sub toate aspectele susținute de

recurenți cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate

de părți, a declarările martorilor, a rapoartelor de expertiză dispuse și

efectuate în cauză, a relevanței concluziilor acestora pentru situația

pendinte, istoricul cauzei deduse judecății, evaluarea probatoriului din

perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecințe directe

în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte,

excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat în

mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod

concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în

primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin

configurarea situației de fapt a dosarului și cu o rezolvare judiciară

definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va

răspunde punctual criticilor de nelegalitate susținute prin cererile de recurs

deduse judecății de cele două părți cu interese contrare.

(I). Recursul pârâtului va fi respins,

ca nefondat, pe de o parte, pentru ca reevaluarea situației de fapt din

perspectiva probelor administrate în cauză nu poate intra sub cenzura instanței

de recurs, date fiind exigențele art. 304 C. pro. civ., cu precizările expuse

deja în paragrafele anterioare, pe de altă parte, pentru că interpretarea și

aplicarea la speța a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a

făcut în mod corect și judicios.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor-construcții care fac obiectul

notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III fi cărora

le-au fost adăugate, pe orizontală fii sau verticală, în raport cu forma

inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100 % din aria

desfășurată inițial fi dacă părțile nu convin al fel, foștilor proprietari li

se acordă sau, după caz propun măsuri reparatorii prin echivalent.

Importante sunt și Normele

metodologice de aplicare a actului normativ sus-menționat care, pentru ipoteza

cauzei pendinte, a adus clarificările necesare, statuând după cum urmează:

ipoteca prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege, vizând acele construcții

cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială, le-au fost

adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste

100 % raportat la aria desfășurată existentă la data preluării (etajări sau/fi

adăugări de corpuri noi pe orizontală).

În acest context legislativ, in mod

corect instanța de apel a apreciat că pentru stabilirea caracterului nou al

unui imobil trebuie comparate criteriile reținute de expert, anume aria desfășurată

a imobilului, astfel cum aceasta a rezultat prin modificările intervenite în

timp la imobil și aria desfășurată inițial a acestuia.

Cât timp textul dispoziției legale

este clar, din conținutul lui putându-se desprinde cu ușurință voința expresă a

legiuitorului, nu poate fi primită ca fiind pertinentă susținerea părții

adverse conform căreia aria imobilului nou nu ar trebui să fie influențată de

partea din imobil ce fusese deja demolată la momentul intervențiilor

substanțiale asupra imobilului.

Împrejurarea că instanța de judecată a

luat în considerare concluziile unui raport de expertiză în detrimentul altora

reprezintă o chestiune ce ține de modalitatea concretă de apreciere a

întregului probatoriu administrat în cauză și, drept consecință, nu se impune a

fi cercetată în recurs.

Pe de altă parte, faptul că instanța

supremă a ordonat prin decizia de casare administrarea tuturor probelor

necesare și utile pentru stabilirea deplină a situației de fapt deduse

judecății de către reclamant trebuie privit din perspectiva

dreptului/obligației conferite de norme procedurale imperative, art. 295 alin.

(l), art. 314, art. 315 alin. (1) C. proc. civ. instanțelor fondului, și

nicidecum ca o posibilitate nelimitată de reapreciere probatorie, inclusiv în

căile extraordinare de atac, după voința uneia sau alteia din părțile

procesului, în funcție de propriul interes patrimonial ocrotit.

(II) Recursul reclamantului va fi

respins, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Legea nr. 10/2001 a prevăzut prin

dispoziții cu caracter obligatoriu, așa cum corect a susținut reclamantul,

principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, și numai în caz de imposibilitate de restituire

în natură, a prevăzut stabilirea altor măsuri reparatorii prin echivalent.

Circumstanțele particulare ale cauzei

pendinte au evidențiat o astfel de situație de excepție în privința suprafeței

de teren de 635 m.p., a fost transmisă SC G. SA, prin certificatul de atestare

a dreptului de proprietate seria M03 nr. 4884 din 12 octombrie 1999 emis de

Ministerul Industriei și Comerțului, anterior adoptării legii speciale de

reparație civilă, și, drept consecință, au îndreptățit instanța de apel, în

raport de dispozițiile legale redate în mod corect și judicios în expunerea de

motive a hotărârii pronunțate, să considere că nu poate fi dispusă măsura

restituirii integrale a terenului preluat în mod abuziv de stat.

Soluția judiciară propusă, conform

căreia entitatea învestită cu soluționarea notificării va emite o decizie prin

care va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, poate reprezenta o modalitate adecvată de reparație civilă în

măsura în care se conjugă cu plata efectivă și într-un termen rezonabil a

acestor despăgubiri.

Pentru situația imobilelor trecute

abuziv în stăpânirea statului și care, urmare a efectelor unor acte normative

sau raporturi convenționale, au trecut în patrimonial altor persoane fizice sau

juridice, din considerente ce țin de principiul protejării securității

raporturilor juridice, respectiv principiul preeminenței dreptului într-o

societate democratică, legiuitorul național a prescris și alte modalități de

reparație civilă pentru fostul proprietar sau moștenitorii acestuia.

O astfel de soluție este pe deplin

justificată chiar și după exigențele normative ale C.E.D.O., astfel cum acestea

au fost evidențiate cu pregnanță în jurisprudența constantă a instanței de

contencios european, întrucât persoanele care și-au dobândit cu bună-credință

bunurile, în temeiul unor acte normative incidente la momentul

adoptării/emiterii actului juridic în cauză, nu trebuie aduse în situația de a

suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut astfel

de bunuri.

Situația juridică a imobilului în

litigiu nu a fost contestată în cauza, prin urmare nu se mai justifica

cercetarea modalității efective de preluare a bunului în stăpânirea statului,

Statul a preluat imobilul și l-a înscris în C.F. în temeiul Decretului nr.

111/1951, întrucât premisa de la care s-a pornit în analiza măsurilor de

compensare, atât în fața unității deținătoare cât și în fața instanțelor

fondului, a fost chiar ipoteza unui imobil trecut abuziv în patrimoniul

statului.

Dispoziția art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, conform căreia persoanele ale căror imobile au fost preluate fără

titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării,

dispoziție de drept național ce se conjugă cu toate garanțiile prevăzute de

norma art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, trebuie interpretată și

aplicată în cauza de față nu ca un text de lege izolat, desprins total de

restul dispozițiilor de drept substanțial, ci în contextul ansamblului actului

normativ în cauză (dispoziții care asigură repunerea în situația anterioară

pentru fostul proprietar nu numai prin modalitatea restituirii în natură, ci și

prin alte măsuri reparatorii prin echivalent).

Solicitarea recurentului-reclamant

întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în

care nu este posibilă restituirea în natură, deținătorul imobilului sau, după

caz, entitatea investită cu soluționarea notificării, este obligată să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, nu poate fi

primită, întrucât, pe de o parte, aceasta apare ca o solicitare/critică nouă în

recurs (criticile din apel au vizat explicit modalitatea concretă de recuperare

în natură a imobilului-construcție), inadmisibilă în virtutea principiului non

omisso medio, iar, pe de alta parte, măsura compensării trebuia ea însăși să se

sprijine pe o probațiune adecvată, administrată la solicitarea celui care

aleagă dreptul în fața organului judiciar, ulterior valorificată de instanțele

fondului în conturarea situației de fapt (situația premisă pentru invocarea și

cercetarea oricărei critici de nelegalitate în calea extraordinară de atac a

recursului).

Pentru toate aceste considerente de

fapt si de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

reclamantul G.A. și pârâtul M. Câmpulung Moldovenesc, prin P., împotriva

deciziei nr. 124 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul G.A. și pârâtul M. Câmpulung Moldovenesc, prin P., împotriva

deciziei nr. 124 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 mai 2010.