ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2010

HOTĂRÂRE
04.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de I.M.

și N.A.C. împotriva Sentinței nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din

11 decembrie 2002 și a Sentinței nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curții de Apel

București, pronunțate în Dosarul nr. 1987/2002.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea recursului declarat

împotriva hotărârilor arătate a reținut că prin cererea formulată la data de 19

februarie 2002, I.M., în nume propriu și ca reprezentant convențional al fiicei

sale N.A.C. a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună

obligarea Ministerului Educației și Cercetării la îndeplinirea măsurilor

comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor

cauzate de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, în

valoare de 2.500.000 RON, precum și la plata unor daune morale pentru

prejudiciul produs ca urmare a discriminării lor.

Înalta Curte a

reținut că urmare a unor declinări de competență succesive dispuse de

Judecătoria Sectorului 1 București și respectiv, Tribunalul București, secția a

VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, prin Sentința civilă nr.

1226 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca fiind

prescrisă, cererea reclamantelor pentru obligarea celor doi pârâți să pună în

aplicare măsurile comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.

De asemenea, a

disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor

materiale și morale, trimițând cauza la Judecătoria sectorului 1 București în

vederea soluționării.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantele nu și-au exercitat

dreptul material la acțiune cu respectarea termenelor de prescripție de 30 de

zile prevăzute de art. 5 alin. (2) și (4) din Legea contenciosului

administrativ nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene.

Cât privește

pretențiile bănești formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanța

a apreciat că ele trebuie valorificate în condițiile art. 581 C. proc. civ.,

care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, prin

raportare la clauzele contractului financiar, respectiv a contractului

individual de studii încheiat de reclamanta N.A.C. și Universitatea de

Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.

Aceeași instanță prin

Sentința civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile

formulate de reclamante în baza art. 281 și 281

2

pentru lămurirea și completarea Sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002

și a încheierii de ședință din 11 decembrie 2002, pronunțate în Dosarul nr.

1987/2002.

Înalta Curte a

reținut că reclamanta I.M. s-a adresa inițial Judecătoriei sectorului 1

București în vederea soluționării cererii formulate în nume propriu și ca

reprezentant al fiicei sale N.A.C. pentru obligarea Ministerului Educației și

Cercetării, pe calea ordonanței președințiale, să aducă la îndeplinire măsurile

comunicate prin Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.

Prin Sentința civilă

nr. 5081 din 5 iunie 2002, instanța de drept comun sesizată și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului București, apreciind că „prezenta cauză se

încadrează în categoria litigiilor de muncă” care potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

)

La rândul său,

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de

muncă s-a considerat necompetent să soluționeze cauza, dezînvestindu-se în

favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Instanța a reținut că

o atare soluție se impune deoarece primul capăt de cerere al acțiunii

precizate, formulate de reclamante, vizează refuzul unei autorități a administrației

publice centrale de a răspunde unei cereri privitoare la un drept subiectiv

legitim, care conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. atrage competența materială a

curții de apel, ca instanță de contencios administrativ.

Nici una din cele

două hotărâri judecătorești de declinare a competenței nu au fost atacate cu

recurs de către reclamantele I.M. și N.A.C., rămânând astfel, definitive și

irevocabile.

Instanța de control

judiciar a reținut că excepția de prescripție a dreptului la acțiune al

reclamantelor, în ce privește primul capăt de cerere, a fost ridicată de

instanță din oficiu și pusă în discuția contradictorie a părților.

Asupra acestei

excepții, I.M. și-a exprimat în scris, argumentat, punctul de vedere.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat contestație în anulare I.M. în nume propriu și ca

reprezentant al fiicei sale N.A.C., criticând decizia pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației în anulare formulate

mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că prezenta cerere nu

a fost timbrată, deși contestatoarele au fost citate cu mențiunea achitării

taxei datorate pentru soluționarea contestației în anulare declarate.

Înalta Curte reține

că în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, contestația în anulare trebuia timbrată cu suma de

10 RON și cu 0,30 RON timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995

modificată prin Legea nr. 123/1997.

Având în vedere

faptul că petentele nu și-au îndeplinit obligația ce le revenea, conform

prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995 și, în consecință, va anula cererea de față ca netimbrată.

Anulează contestația în anulare formulată de I.M. în

nume propriu și ca reprezentant al fiicei sale N.A.C. împotriva Deciziei nr.

4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal ca netimbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2009
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, I.M., în nume propriu și ca reprezentant convențio
ÎCCJ 2006-02-13
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 78/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1226 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția neîndeplinirii condițiilor art. 5 al
ÎCCJ 2004-05-20
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2047/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor, să se dispună, prin hotărâre judecătorească, corectarea și completarea
ÎCCJ 2010-09-08
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4301/2010
constituie în legea internă temeiul exercitării dreptului la despăgubire și care permite înlăturarea parțială a consecințelor acestei încălcări, urmează ca, și în considerarea art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului, să fie aco
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6428/2012
telor. Într-un prim ciclu procesual finalizat prin Decizia civilă nr. 43 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a, a fost trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță, considerându-se că în mod greșit contestația î
Sursă