ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de I.M.
și N.A.C. împotriva Sentinței nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din
11 decembrie 2002 și a Sentinței nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curții de Apel
București, pronunțate în Dosarul nr. 1987/2002.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea recursului declarat
împotriva hotărârilor arătate a reținut că prin cererea formulată la data de 19
februarie 2002, I.M., în nume propriu și ca reprezentant convențional al fiicei
sale N.A.C. a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună
obligarea Ministerului Educației și Cercetării la îndeplinirea măsurilor
comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor
cauzate de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, în
valoare de 2.500.000 RON, precum și la plata unor daune morale pentru
prejudiciul produs ca urmare a discriminării lor.
Înalta Curte a
reținut că urmare a unor declinări de competență succesive dispuse de
Judecătoria Sectorului 1 București și respectiv, Tribunalul București, secția a
VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, prin Sentința civilă nr.
1226 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca fiind
prescrisă, cererea reclamantelor pentru obligarea celor doi pârâți să pună în
aplicare măsurile comunicate cu Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.
De asemenea, a
disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor
materiale și morale, trimițând cauza la Judecătoria sectorului 1 București în
vederea soluționării.
Pentru a pronunța
această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantele nu și-au exercitat
dreptul material la acțiune cu respectarea termenelor de prescripție de 30 de
zile prevăzute de art. 5 alin. (2) și (4) din Legea contenciosului
administrativ nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene.
Cât privește
pretențiile bănești formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanța
a apreciat că ele trebuie valorificate în condițiile art. 581 C. proc. civ.,
care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, prin
raportare la clauzele contractului financiar, respectiv a contractului
individual de studii încheiat de reclamanta N.A.C. și Universitatea de
Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
Aceeași instanță prin
Sentința civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile
formulate de reclamante în baza art. 281 și 281
2
C. proc. civ.,
pentru lămurirea și completarea Sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002
și a încheierii de ședință din 11 decembrie 2002, pronunțate în Dosarul nr.
1987/2002.
Înalta Curte a
reținut că reclamanta I.M. s-a adresa inițial Judecătoriei sectorului 1
București în vederea soluționării cererii formulate în nume propriu și ca
reprezentant al fiicei sale N.A.C. pentru obligarea Ministerului Educației și
Cercetării, pe calea ordonanței președințiale, să aducă la îndeplinire măsurile
comunicate prin Adresa nr. 9208B din 11 iunie 2001.
Prin Sentința civilă
nr. 5081 din 5 iunie 2002, instanța de drept comun sesizată și-a declinat
competența în favoarea Tribunalului București, apreciind că „prezenta cauză se
încadrează în categoria litigiilor de muncă” care potrivit art. 2 pct. 1 lit. b
1
)
C. proc. civ. se soluționează de către tribunale.
La rândul său,
Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de
muncă s-a considerat necompetent să soluționeze cauza, dezînvestindu-se în
favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Instanța a reținut că
o atare soluție se impune deoarece primul capăt de cerere al acțiunii
precizate, formulate de reclamante, vizează refuzul unei autorități a administrației
publice centrale de a răspunde unei cereri privitoare la un drept subiectiv
legitim, care conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. atrage competența materială a
curții de apel, ca instanță de contencios administrativ.
Nici una din cele
două hotărâri judecătorești de declinare a competenței nu au fost atacate cu
recurs de către reclamantele I.M. și N.A.C., rămânând astfel, definitive și
irevocabile.
Instanța de control
judiciar a reținut că excepția de prescripție a dreptului la acțiune al
reclamantelor, în ce privește primul capăt de cerere, a fost ridicată de
instanță din oficiu și pusă în discuția contradictorie a părților.
Asupra acestei
excepții, I.M. și-a exprimat în scris, argumentat, punctul de vedere.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat contestație în anulare I.M. în nume propriu și ca
reprezentant al fiicei sale N.A.C., criticând decizia pronunțată ca netemeinică
și nelegală.
Înalta Curte de
Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației în anulare formulate
mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că prezenta cerere nu
a fost timbrată, deși contestatoarele au fost citate cu mențiunea achitării
taxei datorate pentru soluționarea contestației în anulare declarate.
Înalta Curte reține
că în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru, contestația în anulare trebuia timbrată cu suma de
10 RON și cu 0,30 RON timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995
modificată prin Legea nr. 123/1997.
Având în vedere
faptul că petentele nu și-au îndeplinit obligația ce le revenea, conform
prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de
dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din
O.G. nr. 32/1995 și, în consecință, va anula cererea de față ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare formulată de I.M. în
nume propriu și ca reprezentant al fiicei sale N.A.C. împotriva Deciziei nr.
4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 mai 2010.