ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2009

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 19 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, I.M.,

în nume propriu și ca reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C. a

solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea

Ministerului Educației și Cercetării la îndeplinirea măsurilor comunicate cu

adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor cauzate de

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București, în valoare

de 2.500.000 lei, precum și la plata unor daune morale pentru prejudiciul

produs ca urmare a discriminării lor.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin faptul retragerii abuzive a bursei de studii în

străinătate acordate fiicei sale, pârâta Universitatea de Arhitectură și

Urbanism i-a produs pagube materiale însemnate, constând în efectuarea unor

eforturi financiare mai mari pentru întreținerea reclamantei N.A.C. la studii

în Franța. Că, deși a adresat mai multe petiții conducătorilor ministerului și

universității mai sus menționate (care cu prilejul unor audiențe au confirmat

justețea demersului său) până în prezent nu s-au luat măsurile necesare pentru acordarea

efectivă a tuturor drepturilor bănești ce decurg din recalcularea mediei anilor

de studii 1999-2000.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, investită cu soluționarea

pricinii ca urmare a unor declinări de competență succesive dispuse de

Judecătoria sectorului 1 București și respectiv, Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 1226

din 17 decembrie 2002 a respins ca fiind prescrisă, cererea reclamantelor

pentru obligarea celor doi pârâți să pună în aplicare măsurile comunicate cu

adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001.

De asemenea, a

disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor

materiale și morale, trimițând cauza la Judecătoria sectorului 1 București în

vederea soluționării.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantele nu și-au exercitat

dreptul material la acțiune cu respectarea termenelor de prescripție de 30 de

zile prevăzute de art. 5 alin. 2) și 4) din Legea contenciosului administrativ

nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene.

Cât privește pretențiile

bănești formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanța a apreciat

că ele trebuie valorificate în condițiile art. 581 C. proc. civ. care reglementează

procedura specială a ordonanței președințiale, prin raportare la clauzele contractului

financiar, respectiv a contractului individual de studii încheiat de reclamanta

N.A.C. și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București.

Aceeași instanță prin

sentința civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile

formulate de reclamanți în baza art. 281 și art. 281

2

C. proc. civ.,

pentru lămurirea și completarea sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002

și a încheierii de ședință din 11 decembrie 2002, pronunțate în dosarul nr. 1987/2002.

Împotriva tuturor

acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M., în nume propriu și ca

reprezentant al fiicei sale N.A.C.

Recurentele au

susținut că prima instanță a soluționat litigiul cu încălcarea dreptului lor la

apărare, din moment ce la primirea cererii de chemare în judecată nu li s-au

pus în vedere lipsurile acesteia și completările necesare, inclusiv în privința

respectării condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de apel a

ignorat împrejurarea că ele nu au pregătire juridică și nici nu au fost

asistate/ reprezentate de un avocat pe durata desfășurării procesului.

În opinia lor,

excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată din oficiu cu

referire la primul capăt de cerere este neîntemeiată, deoarece înlăuntrul

termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990,

precum și a termenului de 1 an prevăzut în alineatul final al textului legal

s-au adresat cu plângeri atât conducerii ministerului pârât, cât și Primului

Ministru, Serviciul Român de Informații și Președinției României cerând

recunoașterea dreptului pretins.

Prin decizia nr. 4777

din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantele I.M. și N.A.C.

împotriva sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din 11

decembrie 2002 și a sentinței civile nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau

obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru

apărarea dreptului său în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2),

autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30

de zile de la aceasta.

În conformitate cu

prevederile cuprinse în alineatul penultim al aceluiași articol, sesizarea

tribunalului se va putea face și în cazul în care autoritatea administrativă

emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamația în termenul

stabilit la alin. (1).

Aplicațiunea acestor

norme juridice cu caracter procesual a fost făcută în speță, în mod corect de

către curtea de apel atunci când a calificat termenele mai sus menționate ca

fiind termen de prescripție și a concluzionat că acțiunea înregistrată de

reclamante abia la 19 februarie 2002 este, în raport de data comunicări adresei

nr. 9208 B din 11 iunie 2001, tardivă.

Împotriva deciziei

nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, I.M. în nume propriu și în calitate de

reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C. a formulat contestație în

anulare.

În conformitate cu

prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea

nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, contestația în

anulare se timbrează cu 10 lei.

Cum dovada timbrării

nu a fost atașată prezentei contestații în anulare, conform dispozițiilor legale

sus menționate, iar contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație legală

nici ulterior, deși a fost citată cu mențiunea timbrării, devin aplicabile

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr.

32/1995, în temeiul cărora contestația în anulare va fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

ECIDE

Anulează contestația în anulare

formulată de I.M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al fiicei sale

N.A.C. împotriva deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca

netimbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 19 martie 2009.