ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 19 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, I.M., în nume propriu și ca reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C. a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea Ministerului Educației și Cercetării la îndeplinirea măsurilor comunicate cu adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor cauzate de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București, în valoare de 2.500.000 lei, precum și la plata unor daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a discriminării lor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin faptul retragerii abuzive a bursei de studii în străinătate acordate fiicei sale, pârâta Universitatea de Arhitectură și Urbanism i-a produs pagube materiale însemnate, constând în efectuarea unor eforturi financiare mai mari pentru întreținerea reclamantei N.A.C. la studii în Franța. Că, deși a adresat mai multe petiții conducătorilor ministerului și universității mai sus menționate (care cu prilejul unor audiențe au confirmat justețea demersului său) până în prezent nu s-au luat măsurile necesare pentru acordarea efectivă a tuturor drepturilor bănești ce decurg din recalcularea mediei anilor de studii 1999-2000.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, investită cu soluționarea pricinii ca urmare a unor declinări de competență succesive dispuse de Judecătoria sectorului 1 București și respectiv, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 1226 din 17 decembrie 2002 a respins ca fiind prescrisă, cererea reclamantelor pentru obligarea celor doi pârâți să pună în aplicare măsurile comunicate cu adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001. De asemenea, a disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor materiale și morale, trimițând cauza la Judecătoria sectorului 1 București în vederea soluționării.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantele nu și-au exercitat dreptul material la acțiune cu respectarea termenelor de prescripție de 30 de zile prevăzute de art. 5 alin. 2) și 4) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene. Cât privește pretențiile bănești formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanța a apreciat că ele trebuie valorificate în condițiile art. 581 C. proc. civ. care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, prin raportare la clauzele contractului financiar, respectiv a contractului individual de studii încheiat de reclamanta N.A.C. și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București.

Aceeași instanță prin sentința civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanți în baza art. 281 și art. 281 2 C. proc. civ., pentru lămurirea și completarea sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002 și a încheierii de ședință din 11 decembrie 2002, pronunțate în dosarul nr. 1987/2002. Împotriva tuturor acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M., în nume propriu și ca reprezentant al fiicei sale N.A.C. Recurentele au susținut că prima instanță a soluționat litigiul cu încălcarea dreptului lor la apărare, din moment ce la primirea cererii de chemare în judecată nu li s-au pus în vedere lipsurile acesteia și completările necesare, inclusiv în privința respectării condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de apel a ignorat împrejurarea că ele nu au pregătire juridică și nici nu au fost asistate/ reprezentate de un avocat pe durata desfășurării procesului. În opinia lor, excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată din oficiu cu referire la primul capăt de cerere este neîntemeiată, deoarece înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, precum și a termenului de 1 an prevăzut în alineatul final al textului legal s-au adresat cu plângeri atât conducerii ministerului pârât, cât și Primului Ministru, Serviciul Român de Informații și Președinției României cerând recunoașterea dreptului pretins. Prin decizia nr. 4777 din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantele I.M.

și N.A.C. împotriva sentinței civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din 11 decembrie 2002 și a sentinței civile nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.

În conformitate cu prevederile cuprinse în alineatul penultim al aceluiași articol, sesizarea tribunalului se va putea face și în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamația în termenul stabilit la alin. (1). Aplicațiunea acestor norme juridice cu caracter procesual a fost făcută în speță, în mod corect de către curtea de apel atunci când a calificat termenele mai sus menționate ca fiind termen de prescripție și a concluzionat că acțiunea înregistrată de reclamante abia la 19 februarie 2002 este, în raport de data comunicări adresei nr. 9208 B din 11 iunie 2001, tardivă. Împotriva deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, I.M.

în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C. a formulat contestație în anulare. În conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, contestația în anulare se timbrează cu 10 lei. Cum dovada timbrării nu a fost atașată prezentei contestații în anulare, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citată cu mențiunea timbrării, devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în temeiul cărora contestația în anulare va fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D ECIDE Anulează contestația în anulare formulată de I.M. în nume propriu și în calitate de reprezentant al fiicei sale N.A.C. împotriva deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2009.