ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 septembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 5672/28.12.2004, privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor-construcții și teren care fac parte din baza materială a Universității de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din București, emis de Ministrul Educației si Cercetării, în ceea ce privește Baza Sportiva din str. x, imobilul din str. x, Sector 6 si imobilul din str. x, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

1.2. Prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2022, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.

Prin sentința civilă nr. 555 din 31 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității acțiunii invocată din oficiu, a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și intervenienta Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 555 din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea excepției tardivității acțiunii, ca neîntemeiată și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât, deși a reținut că Ordinul nr. 5672/28.12.2004 este adresat unui alt subiect de drept, respectiv intervenientei Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, iar recurentul-reclamant are calitatea de terț și nu i se comunică ordinul și documentația aferentă, totuși a pus semnul egalității între luarea la cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului administrativ și intuirea conținutului actului administrativ, generată de comportamentul beneficiarului ordinului dat față de recurentul-reclamant.

Consideră nelegală susținerea instanței de fond în sensul că adresa din data de 18.04.2018 are caracterul unei plângeri prealabile împotriva actului administrativ a cărui anulare se solicită și că termenul de un an pentru introducerea acțiunii a început să curgă de la data expirării termenului de 30 de zile socotit de la data înregistrării adresei menționate la autoritatea emitentă. Această adresă nu reprezintă plângere prealabilă în sensul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece la acea dată reclamantul nu avea cunoștință de conținutul Ordinului nr. 5672/2004, împrejurarea care rezultă și din lipsa menționării în cuprinsul adresei a numărului și datei ordinului, precum și din modul de formulare a adresei. În cuprinsul acestui act nu s-a solicitat revocarea totală sau parțială a actului administrativ, ci s-a solicitat sprijin pentru a fi respectat dreptul de folosință al clubului asupra spațiilor în care acesta își desfășoară activitatea, de către intimata-intervenientă. Totodată, faptul că în conținutul adresei se vorbește despre încheierea unui contract de comodat pentru spațiul din str. x, este normal, având în vedere că în această clădire se află sediul clubului, persoană juridică de drept public aflată în subordinea Ministerului Educației și a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, iar deducerea cheltuielilor aferente trebuie să se facă în baza unui înscris care să ateste acest fapt.

Mai arată recurentul-reclamant că, prin cererea înregistrată sub nr. x/03.02.2022, a solicitat Ministerului Educației să îi comunice Ordinul nr. 5672/28.12.2004, iar acest act, împreună cu documentația aferentă, au fost comunicate la data de 21.02.2022, aceasta fiind data la care recurentul-reclamant a luat cunoștință de conținutul actului administrativ. Plângerea prealabilă a fost formulată în termenul legal de 30 de zile, fiind înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/18.03.2022 și soluționată în sensul respingerii cererii de revocare, conform adresei emise de Ministerul Educației sub nr. x/28.03.2022, comunicată recurentului la 14.04.2022. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a acțiunii este de 6 luni și curge de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, în speță de la 14.04.2022. Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 02.09.2022, concluzionează recurentul-reclamant că a respectat termenul legal și excepția tardivității acțiunii, invocată din oficiu de prima instanță, este neîntemeiată.

Intimata-intervenientă Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 5672/28.12.2004, învederând că a luat cunoștință de conținutul acestui act administrativ la data de 21.02.2022 și, după ce a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a învestit instanța cu prezenta acțiune în anulare.

Instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția tardivității acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținând, în principal, că reclamantul a avut cunoștință de conținutul ordinului contestat încă de la data de 18.04.2018, când a depus la Ministerului Educației adresa nr. x/18.04.2018 și că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la peste 4 ani de la această dată, acțiunea este tardivă în raport de prevederile textului de lege invocat. A considerat că nu este necesară urmarea procedurii prealabile, întrucât actul administrativ a intrat în circuitul civil, dar că, în măsura în care ar fi necesară urmarea acestei proceduri, atunci adresa nr. x/18.04.2018 are caracterul unei astfel de plângeri, astfel că și în această situație acțiunea este tardivă, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

În recurs, reclamantul a contestat concluziile primei instanțe, susținând că luarea efectivă la cunoșintă de conținutul Ordinului MEC nr. 5672/28.12.2004 a avut loc abia în anul 2022, câtă vreme, față de club, în calitatea sa de terț, nu exista obligația comunicării actului administrativ de către emitent, iar adresa nr. x/18.04.2018 nu poate fi calificată drept plângere prealabilă în sensul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 11 alin. (1) lit. c), alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reținând în mod just că acțiunea este tardiv introdusă.

Chestiunea litigioasă în speță este aceea a stabilirii momentului la care reclamantul a luat cunoștință de Ordinul MEC nr. 5672/28.12.2004, având în vedere că acesta este un terț, iar nu beneficiarul actului administrativ contestat. Cum în cazul său nu se procedează la comunicarea din oficiu a ordinului, posibilitatea de a contesta actul respectiv se naște, pentru reclamant, de la data luării la cunoștință, iar nu de la data comunicării actului. De stabilirea acestui moment depinde calcularea termenului pentru formularea plângerii prealabile, care, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, curge din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului, cât și a termenului pentru depunerea acțiunii în anulare, care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este de 6 luni și curge de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, iar în subsidiar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, termenul este de cel mult un an de la data luării la cunoștință. Potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni este de prescripție, iar cel de un an de decădere.

Este de menționat și că prima instanță a considerat, în principal, că în speță nu era necesară formularea plângerii prealabile, însă a recurs la analiza adresei nr. x/18.04.2018, emisă de recurentul-reclamant, atât ca dovadă a datei luării la cunoștință de actul administrativ atacat, cât și, în subsidiar, prin calificarea sa ca având natura unei plângeri prealabile.

În ceea ce privește data luării la cunoștință, recurentul-reclamant a susținut că acest moment este reprezentat de data de 21.02.2022, la care intimatul-pârât i-a răspuns la cererea de comunicare a ordinului și documentației pe care se întemeiază, contrar primei instanțe, care a reținut că data luării la cunoștință este 18.04.2018, dată la care reclamantul a înaintat Ministerului Educației adresa nr. x/18.04.2018.

Lecturând conținutul adresei nr. x/18.04.2018, în raport de criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că susținerile acestuia sunt neîntemeiate, aspectele înfățișate în cuprinsul acestui act relevând cunoașterea de către A. nu doar a existenței, ci și a conținutului Ordinului MEC nr. 5672/28.12.2004 privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor - construcții și teren - care fac parte din baza materială a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București. Astfel, reclamantul se referă la conținutul concret al ordinului, indică maniera în care acesta a modificat raporturile juridice născute în temeiul ordinelor anterioare ale MEC, care însă nu au fost abrogate prin noul act și solicită emiterea unui nou ordin, prin care ori să se îndrepte erorile materiale de omisiune a clauzelor inițiale de transfer a imobilelor, ori să se completeze ordinul cu prevederea de menținere în mod gratuit a clubului în spațiile deținute la momentul transferului pentru desfășurarea activității administrative și sportive. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, nemenționarea în adresa nr. x/18.04.2018 a numărului și datei ordinului contestat nu prezintă relevanță față de restul conținutului adresei, care confirmă cunoașterea conținutului actului administrativ, pe care reclamantul îl aprecia a fi insuficient și a necesita completări.

Faptul că, în anul 2022, ca urmare a cererii exprese a reclamantului, a existat o comunicare formală către acesta a ordinului și documentației însoțitoare, nu conduce la concluzia că data de 21.02.2022 este momentul luării la cunoștință de actul administrativ atacat. Determinarea datei luării la cunoștință implică cercetarea momentului subiectiv al cunoașterii actului contestat de către titularul acțiunii, care poate fi dedus din orice act/acțiune/împrejurare apte să releve acest element interior, iar nu doar din comunicarea la cerere a actului. În speța de față, conținutul adresei nr. x/2018 confirmă că, cel puțin la data de 18.04.2018, recurentul-reclamant avea cunoștință de actul administrativ atacat, iar de la această dată până la data formulării acțiunii în anulare (05.09.2022) a trecut o perioadă de timp care excede termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, prima instanță a reținut în mod just, ca moment al luării la cunoștință de actul administrativ, data de 18.04.2018, cu consecința legalei constatări a tardivității formulării acțiunii, în raport de data înregistrării acestui act procesual pe rolul instanței - 05.09.2022.

Recurentul-reclamant a mai criticat în recurs și calificarea adresei nr. x/18.04.2018 ca reprezentând plângere prealabilă formulată în temeiul art. 7 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Acest argument a fost analizat de prima instanță cu caracter subsidiar, având în vedere că, în considerentele anterioare, a apreciat în principal că în speță nu era necesară formularea unei plângeri prealabile câtă vreme, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice (intervenienta finalizând formalitățile de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, în temeiul Ordinului MEC nr. 5672/2004).

Înalta Curte constată că sunt nefondate și aceste critici, adresa amintită îndeplinind condițiile pentru a fi considerată plângere prealabilă, dacă legea impune o astfel de procedură. Cum în mod corect a reținut prima instanță, prin această adresa s-au adus la cunoștință pârâtului efectele pretins vătămătoare ale Ordinului MEC nr. 5672/28.12.2004 față de clubul reclamant și s-a solicitat îndreptarea unor pretinse omisiuni sau completarea actului administrativ cu o prevedere de menținere, în mod gratuit, a reclamantului în spațiile ce fac obiectul ordinului.

Înalta Curte reține că plângerea prealabilă nu trebuie să îmbrace o anumită formă, nefiind relevantă nici denumirea sub care a fost emisă, ceea ce contează fiind conținutul său, care trebuie să corespundă art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Orice cerere scrisă adresată emitentului actului administrativ, prin care persoana care se consideră vătămată solicită autorității să revină total sau parțial asupra actului are natura juridică a unei plângeri prealabile. Ca atare, nu este relevant nici argumentul recurentului-reclamant, prin care acesta susține că în cuprinsul adresei nr. x/2018 nu a solicitat, literal, revocarea actului administrativ, conform textului de lege anterior menționat, atâta vreme cât manifestarea sa de voință era indubitabilă în sensul modificării, respectiv completării ordinului apreciat a fi vătămător față de drepturile și interesele sale.

În consecință, câtă vreme plângerea prealabilă a fost depusă la data de 18.04.2018, iar autoritatea pârâtă nu a emis un răspuns la această plângere, termenul de depunere a acțiunii în anulare a început să curgă cel mai târziu la expirarea termenului de 30 de zile calculat de la data de 18.04.2018, astfel încât, la data depunerii cererii de chemare în judecată (05.09.2022), era împlinit atât termenul de prescripție de 6 luni, cât și termenul de decădere de un an, prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția de constatare a tardivității acțiunii este dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 555 din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.