ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2011

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5093 din 13

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul R.M. împotriva sentinței

nr. 997 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursul formulat de pârâtul

Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva aceleași sentințe și a modificat

sentința atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea la

preschimbarea certificatului de revoluționar ca rămas fără obiect și a respins

celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

În motivarea

acestei decizii, Înalta Curte

a

reținut că obiectul

acțiunii îl constituie obligarea pârâților Secretariatul de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și secretarul instituției la

preschimbarea certificatului de revoluționar al reclamantului.

Examinând dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum au fost modificate prin

O.G. nr. 1/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2009, instanța de

control judiciar a reținut că la data pronunțării sentinței recurate (10 martie

2009), nu se împlinise termenul prevăzut de lege în cadrul căruia Secretariatul

de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 avea obligația de

a preschimba certificatele doveditoare a calității de revoluționar emise în

perioada 1990-1997 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și

sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989.

Instanța de recurs a mai

constatat, conform înscrisurilor depuse și administrate cauzei ( file 34-35 și

40 dosar recurs) că la data pronunțării prezentei decizii era emis și comunicat

certificatul seria LTR –R nr. 00089 care confirmă Titlul de Luptător pentru

victoria Revoluției Române din decembrie 1989 astfel că este întemeiată

excepția lipsei de obiect al acestui capăt de cerere.

În raport de soluția

adoptată, cum nu expirase termenul fixat de lege pentru preschimbarea

certificatului deținut de reclamant și mai ales că la data pronunțării

prezentei decizii era emis certificatul care confirmă Titlul de Luptător pentru

victoria Revoluției Române din decembrie 1989, Înalta Curte a apreciat că în

mod greșit instanța a obligat

pârâtul-intimat Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

să elibereze reclamantului noul tip de certificat în titlul de Luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989, la acordarea indemnizației reparatorii

restantă, la plata de despăgubiri și daune cominatorii.

Instanța de recurs a respins ca

neîntemeiate excepțiile lipsi procedurii prealabile, a tardivității depunerii

cererii, a prematurității cererii, a inadmisibilității acțiunii și a

insuficienței timbrajului, invocate de către intimatul-pârât

Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare recurentul R.M., criticând-o prin prisma dispozițiilor

art. 317 și art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia, rejudecarea

cererii sale de recurs și admiterea acestuia.

Contestatorul a susținut că la

termenul la care a fost adoptată decizia contestată, procedura de chemare a sa

și a intimatului F.P.N. a fost viciată, că nu s-a ținut seama de întâmpinarea

depusă de el, că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competența profesională întrucât instanța a schimbat

obiectul acțiunii sale și că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor

motive de modificare sau de casare.

Înalta Curte, examinând

contestația în anulare și motivele dezvoltate de către contestator, față de lucrările

dosarului și susținerile părților, constată că aceasta este nefondată, pentru

considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare

este o cale de atac extraordinară și de retractare, îndreptată împotriva unor

hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de

procedură, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii”.

Examinând înscrisurile

dosarului de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit încheierii din 2

octombrie 2009, pentru ședința din 13 noiembrie 2009, contestatorul R.M., fiind

prezent, a primit termenul în cunoștință, susținerile sale în sensul

neregularității citării sale fiind lipsite de fundament faptic.

Argumentul

contestatorului privind întârzierea sa și motivele acesteia, depunerea

întâmpinării și înscrisurilor însoțitoare după ședința de judecată, nu poate fi

reținut ca încadrându-se în motivul de anulare menționat anterior.

Înalta Curte mai reține

că recurentul-contestator nu poate invoca în mod legitim un presupus viciu de

citare privind o altă parte, în speță intimatul F.P.N., acest motiv putând fi

fructificat numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului

procedural, interesată a-l invoca, în mod direct, în propria sa cale de atac,

datorită vătămării suferite ca urmare a acestei neregularități.

Cu privire la aceste

aspecte, contestația este nefondată.

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „când hotărârea a fost dată de

judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.”

Contestatorul încadrează

în aceste dispoziții susținerile sale privind faptul că instanța de recurs ar

fi schimbat obiectul acțiunii, chiar al recursului său.

Or, textul normativ a

cărui incidență se invocă se referă la nerespectarea normelor cu privire la

competența instanțelor judecătorești prevăzute de dispozițiile art. 159 C.

proc. civ., ipoteză în care argumentele contestatorului nu se încadrează.

În această privință,

contestația este nefondată.

art. 318 C. proc. civ., „instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”.

Sub acest motiv, contestatorul

a susținut că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra acordării despăgubirilor

pe ultimii 3 ani, mai mici cu suma de 3.250 lei, contrar probelor, asupra

despăgubirilor dovedite de la introducerea acțiunii și până la eliberarea

noului certificat, că a găsit pârâții culpabili, dar nu a acordat daunele

cominatorii solicitate și că a stabilit un alt criteriu și mod de calcul al

daunelor cominatorii, care nu îl avantajează pe contestator.

Înalta Curte, examinând

decizia contestată, constată că instanța de recurs a respins în mod legal

capetele de cerere ale reclamantului-contestator privind

indemnizația reparatorie restantă,

plata de despăgubiri și daune cominatorii, față de faptul că, în baza

ansamblului probator, pretențiile acestuia au fost apreciate ca neîntemeiate,

certificatul care confirmă Titlul de Luptător pentru

victoria Revoluției Române din decembrie 1989, în baza căruia se acordă

drepturile ce au făcut obiectul cererii de despăgubire,

fiind

emis și comunicat anterior.

Dispozițiile art. 318 C.

proc. civ. nu pot avea ca efect obligarea instanței de control judiciar să

răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă

aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între

acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună și pronunțându-se

potrivit finalității acestora.

Pentru aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de R.M.

împotriva Deciziei civile nr. 5093 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2011.