ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizarea instanței de fond: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a solicitat: - obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 să îi elibereze certificatul doveditor, prevăzut de Legea nr. 341/2004, care să ateste calitatea de luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, luptător remarcat prin fapte deosebite; - obligarea pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la emiterea avizului favorabil prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea.
nr. 341/2004; - în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, să se stabilească prin dispozitiv obligarea pârâților la executarea hotărârii pronunțate în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; - în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 să se dispună obligarea pârâților la plata unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data când potrivit hotărârii pronunțate, au fost obligați să execute hotărârea, până la momentul executării hotărârii ce se va pronunța.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în termen legal a solicitat eliberarea certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004 care să ateste calitatea sa de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite și s-a format dosarul nr. 20577. Din adresa din 03 iunie 2009 transmisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 către Asociația 16 - 21 decembrie 1989 Lugoj, rezultă că dosarul reclamantului a fost admis din 30 aprilie 2009, dar nu i-a fost eliberat certificatul. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 4985 din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, a lipsei procedurii prealabile, a prematurității și a inadmisibilității.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantului, a fost obligată pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 să procedeze la emiterea avizului favorabil în vederea eliberării noului certificat reclamantului și a fost obligat pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 să procedeze la eliberarea noului tip de certificat, reclamantului în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței și a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere. În motivarea soluției, instanța de fond a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 va fi respinsă în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 341/2004 aceasta pârâtă este organismul cu competență în avizarea propunerilor formulate de S.S.P.R.
în ceea ce privește dosarele depuse de către persoanele care solicită preschimbarea certificatelor doveditoare. Excepția lipsei procedurii prealabile și a inadmisibilității au fost respinse ca neîntemeiate în considerarea obiectului cauzei, respectiv refuz de soluționare a cererii și a dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată și republicată. Excepția prematurității acțiunii a fost apreciată ca nefondată în condițiile în care la data pronunțării sentinței s-a împlinit termenul invocat de pârât. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, astfel cum reiese din adresa S.S.P.R. nr. 18/3755 din 03 iunie 2009, dosarul reclamantului având ca obiect preschimbarea certificatului de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989 a fost admis de pârâta S.S.P.R.
la data de 30 aprilie 2009. Reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată la 19 martie 2010 solicitând, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale H.G. nr. 566/1996, preschimbarea certificatului de revoluționar. Apreciind că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor dispozițiilor Legii nr. 341/2004 în sensul că noul tip de certificat se emite persoanelor îndreptățite cu avizul Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, Curtea a constat că refuzul pârâtelor de preschimbare a certificatului acordat reclamantului este neîntemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 121 – art. 127 din H.G.
nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, titularul cererii reglementată de aceste dispozițiilor legale este obligat să administreze probe prin care să dovedească specificarea faptelor deosebite în care a fost implicat direct, respectiv declarația a trei martori recunoscuți ca revoluționari, din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria Revoluției și faptele deosebite ale celui pentru care sunt date, alte documente probatorii din care să rezulte gradul de implicare și contribuția deosebită la victoria Revoluției, alte probe inclusiv documente utile în susținerea cererii.
În consecință, operațiunea de preschimbare efectuată de către Comisia din cadrul S.S.P.R. presupune o nouă analiză a situației de fapt, situație de fapt dovedită de către reclamant prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În condițiile în care dosarul reclamantului a fost analizat în aceste condiții, Curtea a considerat că refuzul pârâtului S.S.P.R. de a elibera certificatul prevăzut de Legea nr. 341/2004 este nejustificat, ca și cel al pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 de a emite avizul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004. Capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere a fost respins ca neîntemeiat, în raport de faptul că nu s-a dovedit reaua credință a autorității pârâte în executarea sentinței.
Ulterior, prin încheierea din 05 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.I. și a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 4985 din 8 decembrie 2010 în sensul că au fost obligate pârâtele să elibereze reclamantului certificatul doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004 care să ateste calitatea de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 – luptător remarcat prin fapte deosebite. 3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinței civile nr. 4985/2010 au declarat recurs Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, iar împotriva încheierii a declarat recurs Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. I. În recursul declarat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că, potrivit art. 11 din Legea nr. 341/2004, Comisia Parlamentară „avizează propunerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor”, astfel că nu se poate solicita și nici aviza un dosar care nu a fost propus de S.S.P.R., care este singura instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar.
Conform Legii nr. 341/2004 se procedează la preschimbarea certificatelor doveditoare a calității de revoluționar obținute conform Legii nr. 42/1990, iar pentru preschimbarea unui certificat de remarcat, reclamantul trebuia să facă dovada existenței certificatului obținut conform Legii nr. 42/1990 și nu poate fi acordat titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. S-a invocat și faptul că s-a încheiat perioada de preschimbare a noilor tipuri de certificate, fiind publicată lista finală în M. Of. Partea I nr. 467 bis din 07 iulie 2010, dată de la care se puteau depune contestații în situația în care erau persoane nemulțumite. II. În recursul declarat de Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor au fost reiterate excepțiile lipsei procedurii prealabile, excepția prematurității acțiunii, a inadmisibilității acțiunii.
Excepția lipsei procedurii prealabile a fost invocată deoarece, fiind publicată lista finală a persoanelor cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate, peroanele nemulțumite pot face contestație la Comisia Parlamentară și apoi se pot adresa instanței de judecată, astfel că, în mod greșit instanța de fond a respins această excepție. Excepția prematurității acțiunii a fost invocată tot în raport de data publicării listei (07 iulie 2010) întrucât se putea face contestație la Comisia Parlamentară până la 07 ianuarie 2011, iar motivarea instanței, din acest punct de vedere, este străină de natura pricinii.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă greșit de instanța de fond deoarece termenul de preschimbare a fost prorogat până la 30 aprilie 2010, iar acțiunea a fost formulată la 19 martie 2010. Pe fondul cauzei, recurentul a invocat faptul că, în urma verificărilor a rezultat că reclamantului nu i-a fost conferit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 în baza Legii nr. 42/1990. Reclamantul a depus, la 23 mai 2006, o cerere de preschimbare a certificatului doveditor (inexistent de altfel) fiind înregistrată sub nr. 20577, dar atunci când a fost analizat s-a constatat că este incomplet, respectiv lipsa copiei legalizate sau certificate pentru conformitate de pe certificatul doveditor al titlului acordat potrivit Legii nr. 42/1990, de pe brevetul de atestare a titlului acordat.
Instanța de fond nu a ținut seama de aceste apărări și a admis acțiunea în contradicție cu Legea nr. 341/2004 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004. S-a invocat și faptul că instanța de fond, în pronunțarea soluției, a luat în calcul probatoriul depus, respectiv adresa din 03 iunie 2006 și adresa din 30 aprilie 2009, deși procesul-verbal din 30 aprilie 2009 este lovit de nulitate pentru că trebuia semnat de cel puțin 6 membri ai comisiei, dar a fost semnat de doar 2 membri, a treia semnătură nefiind identificată ca aparținând vreunui membru. Mai mult, numărul de adeverință invocat de reclamant se găsește și în alte dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești. II.
În recursul declarat de Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor împotriva încheierii din 04 aprilie 2011 se critică și soluția de lămurire a dispozitivului sentinței dar au fost reluate aceleași critici și au fost depuse o serie de înscrisuri din care rezultă că au fost formulate plângeri penale în legătură cu neregulile în preschimbarea certificatelor de revoluționar. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat instanței de fond obligarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să-i elibereze certificatul doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004, iar pârâta Comisia Parlamentară la emiterea avizului favorabil.
Cererea a fost introdusă la 19 martie 2010 și a fost motivată de refuzul autorităților de a elibera certificatul și de a-l aviza. Prin urmare, soluția instanței de fond în privința excepției lipsei procedurii prealabile, a inadmisibilității și a prematurității cererii sunt date în baza legii. Faptul că ulterior introducerii acțiunii a fost publicată lista peroanelor cărora le-au fost preschimbate nu înseamnă că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă sau că acțiunea ar fi prematură sau inadmisibilă deoarece art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 precizează faptul că, în cazul acțiunilor întemeiate pe un refuz al autorităților, nu este necesară procedura prealabilă. Însă, pe fondul cauzei, soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2009, modificată „Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, iar conform art. 5 alin. (4) din același act normativ „Dosarele persoanelor care solicită preschimbarea certificatelor trebuie să conțină documentația prevăzută în H.G.
nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, cu modificările ulterioare, pentru fiecare categorie, precum și avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992. Certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de către secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de către președintele comisiei parlamentare menționate la alin. (3).” Din interpretarea acestor texte rezultă că preschimbarea certificatului de revoluționar impune o condiție esențială, anume aceea că se pot preschimba numai celor ce le-a fost conferit, în temeiul Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, precum și răniților din timpul Revoluției din decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, titlul de revoluționar și dețin certificat doveditor al acestuia.
Or, reclamantul nici nu a susținut că a fost beneficiar al unui asemenea titlu emis în baza Legii nr. 42/1990 și nici nu a depus dovezi în acest sens, mai ales că, potrivit art. 124 alin. (1) din H.G. nr. 1707/2006 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 era obligatorie depunerea acestuia la dosarul de preschimbare al certificatului de revoluționar. În aceste condiții nu se poate susține că există un refuz nejustificat din partea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 de a soluționa cererea reclamantului având în vedere faptul că acesta nu a depus dovezile cerute de lege.
Referitor la susținerea instanței de fond potrivit căreia se impune admiterea acțiunii deoarece dosarul reclamantului ar fi fost admis de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 la 30 aprilie 2009, se constată că aceste susțineri nu sunt corelate cu celelalte probe aflate la dosar. Astfel, la 22 noiembrie 2006 reclamantului i s-a comunicat, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, faptul că de la dosar lipsește copia de pe certificat/brevet (ce erau emise în baza Legii nr. 42/1990), iar instanța de fond s-a mulțumit să invoce o adresă ulterioară, dar fără a cere expres depunerea dovezilor impuse de lege pentru a se dispune preschimbarea certificatului de revoluționar și, practic instanța de fond a obligat Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să preschimbe un certificat care nu se face dovada că a existat.
În baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurire judecătorul va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Cum în cauză reclamantul nu a făcut dovada că îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune preschimbarea certificatului de revoluționar, se constată că soluția instanței de fond este nelegală și nu există un refuz nejustificat din partea autorităților în privința cererii formulate de acesta.
De aceea, vor fi admise recursurile declarate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor împotriva sentinței și al încheierii pronunțată de instanța de fond, vor fi modificate acestea și, pe fond, va fi respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În privința recursului declarat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, acesta va fi respins ca tardiv formulat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 301 C. proc. civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare”.
Termenul de 15 zile pentru declararea recursului nu a fost respectat de recurenta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată acesteia la 17 februarie 2011 (conform dovezii - fila 105 dosar fond), iar recurenta a declarat recurs la 10 martie 2011. Cum recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, recursul va fi respins ca tardiv, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței civile nr. 4985 din 08 decembrie 2010 și a încheierii din 05 aprilie 2011 ale curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința și încheierea atacate, în sensul că respinge acțiunea reclamantului C.I. ca neîntemeiată. Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței civile nr. 4985 din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.