ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele. I. Circumstanțele cauzei. I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 2529/2/2010, reclamantul N.D.
a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 să elibereze certificatul doveditor, prevăzut de Legea nr. 341/2004, care să ateste calitatea sa de luptător pentru victoria revoluției din Decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite și obligarea pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la emiterea avizului favorabil prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, cu stabilirea unui termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pentru executare, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum și obligarea pârâților la plata unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data la care au fost obligați să execute hotărârea până la momentul executării.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut în esență că a solicitat pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 eliberarea certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004, care să ateste calitatea sa de luptător pentru victoria revoluției din Decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite, formându-se dosarul nr. 20574, dosar admis încă din data de 30 aprilie 2009, potrivit adresei nr. 18/3755 din 03 iunie 2009. Cu toate acestea, nici până în prezent nu i-a fost eliberat certificatul solicitat. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7-8 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 341/2004, O.U.G.
nr. 133/2004, O.U.G. nr. 182/2005, O.U.G. nr. 132/2006, H.G. nr. 1707/2006, O.G. nr. 1/2008, art. 999 C. civ. Pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe de o parte, întrucât nu are personalitate juridică, iar pe de altă parte, că nu se poate reține un refuz al său, deoarece pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu a propus dosarul reclamantului pentru avizare, în vederea preschimbării certificatului de revoluționar.
Pârâtul Secretariatul de Stat Pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei procedurii prealabile speciale reglementată de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004; excepția prematurității cererii față de noua prorogare a termenelor de preschimbare până la data de 30 iunie 2009 inclusiv; excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că la data introducerii acțiunii, activitatea comisiei S.S.P.R., de verificare analiză și propunere spre avizare, în vederea preschimbării și eliberării noilor titluri de certificate doveditoare nu era finalizată, astfel încât reclamantul nu a formulat și nu avea cum să formuleze contestație către C.P.R.D.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, evidențiind cele trei etape necesar a fi parcurse pentru a-și putea îndeplini obligația de a elibera certificatul doveditor preschimbat. I.l. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4510 din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile, prematurității formulării acțiunii și inadmisibilității invocate de pârâtul S.S.P.R, ca neîntemeiate. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Revoluționarilor din Decembrie 1989, ca neîntemeiată. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.D., în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989. A obligat pârâtul S.S.P.R.
să soluționeze cererea reclamantului privind preschimbarea certificatului de revoluționar și pârâta Comisia Revoluționarilor din Decembrie 1989 să emită avizul necesar soluționării cererii reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând că în raport cu obiectul litigiului dedus judecății - refuzul nejustificat al pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 de a-i elibera certificatul doveditor care să îi ateste calitatea de Luptător pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, precum și a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 de a emite avizul favorabil, necesar soluționării cererii - nu se impunea efectuarea procedurii prealabile, având în vedere prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă, art. 2 alin. (2) din lege referindu-se la actele administrative asimilate care sunt refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Instanța a apreciat că excepția lipsei procedurii prealabile invocată este neîntemeiată și în raport de dispozițiile art. 20 din H.G. nr. 1412/2004 care reglementează dreptul persoanelor nemulțumite de neschimbarea certificatului doveditor, de a formula contestație la Comisia Parlamentară, în termen de maxim 6 luni de la data publicării în M. Of. al României, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1), întrucât în cauză, față de obiectul acțiunii, nu sunt incidente aceste prevederi, nefiind vorba despre o contestație formulată de reclamant în conformitate cu dispozițiile art. 20 din H.G. nr. 1412/2004, ci despre o acțiune prin care se solicită, ca finalitate, obligarea S.S.P.R. la eliberarea acestui certificat, neexistând o decizie de nepreschimbare ci doar o tergiversare nejustificată.
Referitor la excepția prematurității introducerii cererii, de asemenea Curtea a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că la momentul exercitării dreptului la acțiune, interesul reclamantului era născut și actual. Totodată instanța a reținut că acțiunea reclamantului este admisibilă, chiar și în condițiile în care Legea nr. 341/2004 și H.G. nr. 1412/2004 nu stabilesc în sarcina S.S.P.R. eliberarea certificatelor doveditoare preschimbate pentru dosarele ce nu au primit avizarea favorabilă de la Comisia Parlamentară, întrucât la data de 30 aprilie 2009, acest pârât a constatat îndeplinirea condițiilor necesare comunicării dosarului spre avizare Comisiei Parlamentare, Curtea urmând a cenzura atitudinea pârâtului din perspectiva îndeplinirii tuturor obligațiilor legale ce îi revin în procedura administrativă anterioară eliberării certificatului preschimbat.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 341/2004, pârâtei îi revine în competență, printre altele, avizarea propunerilor Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 privind preschimbarea certificatelor, astfel încât nerevenindu-i reclamantului nici dreptul și nici obligația de a sesiza pârâta în vederea emiterii avizului, este posibilă acționarea directă a acestei pârâte odată cu acționarea în judecată a S.S.P.R., în vederea obligării la îndeplinirea obligației de avizare, obligație strâns legată de obligațiile S.S.P.R.
de verificare și înaintare spre avizare. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (3), (4) și (5) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, Legea nr. 341/2004 și H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, acțiunea reclamantului este întemeiată. Astfel, Curtea a constatat că, deși a fost parcursă procedura reglementată de art. 12 din H.G. nr. 1412/2004, dosarul reclamantului fiind apreciat de către Comisia S.S.P.R.
ca fiind complet încă de la data de 30 aprilie 2009, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu și-a îndeplinit obligația de a înainta dosarul reclamantului în vederea obținerii avizului din partea Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989, pentru ca, ulterior, să i se poată soluționa cererea reclamantului, în mod pozitiv sau negativ, în funcție de avizul favorabil sau nefavorabil al Comisiei Parlamentare.
Argumentele pârâtului din cuprinsul întâmpinării referitoare la constatarea lipsei unor documente din dosarul reclamantului și respingerea dosarului acestuia, nu pot fi reținute, întrucât adresa depusă de către pârât la dosar, prin care i s-au solicitat reclamantului înscrisuri suplimentare, este datată 22 noiembrie 2006, ulterior acestei date pârâtul nefăcând nicio altă dovadă că i s-ar fi solicitat reclamantului înscrisuri suplimentare, pe când reclamantul a depus procesul verbal din 30 aprilie 2009 încheiat de pârâtul S.S.P.R. (fila 52 dosar) și adresa din 3 iunie 2009 C.V.E., (fila 9 din dosar), eliberată de pârâtul S.S.P.R., din care rezultă că cererea reclamantului N.D., ce formează obiectul dosarului, a fost admisă de comisia S.S.P.R.
în data de 30 aprilie 2009 „din punct de vedere al existenței, conținutului și formei documentelor prevăzute de art. 12 din H.G. nr. 1412/2004", astfel încât refuzul pârâtului este nejustificat. În consecință, Curtea a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluționare a cererii în ceea ce privește obligația pârâtului S.S.P.R. de înainta dosarul reclamantului pârâtei Comisia Parlamentară, în vederea emiterii avizului necesar, fie el pozitiv sau negativ, precum și de soluționare a dosarului reclamantului în funcție de avizul astfel obținut, în condițiile în care deși admis de către Comisia S.S.P.R., pârâtul nu și-a îndeplinit aceste obligații administrative.
Totodată, Curtea a apreciat că cererea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la emiterea unui aviz favorabil nu poate fi primită, instanța neputându-se substitui autorității în dreptul său de apreciere, legea permițându-i doar cenzurarea atitudinii acesteia materializată într-un act administrativ, tipic sau atipic, propriu-zis sau asimilat. De asemenea, nici cererea de obligare a pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 la eliberarea certificatului care să ateste calitatea Luptător pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, preschimbat, nu poate fi primită, pentru aceleași considerente, pârâtul având un drept de apreciere propriu, după emiterea avizului de către Comisia Parlamentară și epuizarea etapei administrative a contestațiilor ce pot fi introduse împotriva dosarelor astfel avizate.
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen în vederea executării și obligarea pârâților la plata unor penalități pe zi de întârziere, instanța de fond a considerat că față de atitudinea pârâților din cursul judecății nu se justifică o îndoială rezonabilă de neexecutare, iar față de activitatea acestora, a apreciat că termenul legal prevăzut de legea organică, în vederea executării, de 30 de zile, este un termen rezonabil, atât din perspectiva pârâților, cât și din perspectiva reclamantului. I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că singura instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar este Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, numai după analizarea acestora în Comisia constituită la nivelul instituției, așa cum reiese din art. 5 pct. 3 din Legea nr. 341/2004. Conform acestei legi se procedează la preschimbarea certificatelor doveditoare a calității de revoluționar obținute conform Legii nr. 42/1990, numai în situația în care dosarul conține toate elementele necesare preschimbării astfel cum prevăd dispozițiile legii nr. 341/2004 și a normelor de aplicare a acesteia.
Pentru preschimbarea unui certificat de Remarcat, reclamantul trebuia să facă dovada existenței certificatului obținut conform Legii nr. 42/1990 de Remarcat, și a publicării într-un Decret prezidențial de recunoaștere a calității de Revoluționar, având în vedere că se efectuează numai preschimbarea certificatelor existente. A mai arătat recurenta că perioada de preschimbare a certificatelor s-a încheiat, fiind publicată lista finală în M. Of. Partea I nr. 467 bis/07 iulie 2010, de la această dată începând perioada în care se pot depune contestații la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989. În fine recurenta a solicitat suspendarea dosarului de instanță până la soluționarea contestației depusă de intimat la Comisia Parlamentară, sub nr. 42/599 din 17 ianuarie 2011. II.
Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. II.l. Argumentele de fapt și de drept relevante. Prin cererea formulată la instanța de contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.D. a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 să elibereze certificatul doveditor, prevăzut de Legea nr. 341/2004, care să ateste calitatea sa de luptător pentru victoria revoluției din Decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite și obligarea pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la emiterea avizului favorabil prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004.
Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, atacată cu recurs în prezenta cauză, a admis în parte acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâtului S.S.P.R. să soluționeze cererea reclamantului privind preschimbarea certificatului de revoluționar și a pârâtei Comisia Revoluționarilor din Decembrie 1989 să emită avizul necesar soluționării cererii reclamantului. Curtea a apreciat că cererea reclamantului de obligare a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 la emiterea unui aviz favorabil nu poate fi primită, instanța neputându-se substitui autorității în dreptul său de apreciere. Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea pe fond a cauzei este temeinică și legală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3), (4) și (5) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004: „(3) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei (4) Dosarele persoanelor care solicită preschimbarea certificatelor trebuie să conțină documentația prevăzută în H.G.
nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, cu modificările ulterioare, pentru fiecare categorie, precum și avizul reactualizat al unei organizații de revoluționari legal constituite până la data de 31 decembrie 1992. Certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de către secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și de către președintele comisiei parlamentare menționate la alin. (3). (5) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, face propuneri Președintelui României pentru acordarea ordinului prevăzut la art. 3 alin. (3)." Potrivit dispozițiilor H.G.
nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cap. 2 - Procedura de preschimbare a certificatelor de atestare a acordării titlurilor prevăzute de lege, în urma verificărilor efectuate de către pârâtul S.S.P.R. în privința „existenței conținutului și formei documentelor prevăzute de art. 12", Comisia constituită în cadrul S.S.P.R. propune preschimbarea certificatului doveditor în cazul persoanelor care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 și de normele metodologice (art. 14), astfel încât S.S.P.R.
înaintează Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989, „în vederea emiterii avizului prevăzut la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, propunerile de preschimbare a certificatelor" (art. 15 alin. (1)), iar Comisia Parlamentară comunică S.S.P.R., în termen de 10 zile de la data înregistrării propunerii prevăzute la alin. (1), avizul favorabil sau negativ, după caz (art. 15 alin. (2))." În cauza dedusă judecății reclamantul a făcut dovada că procedura reglementată de art. 12 din H.G. nr. 1412/2004 a fost îndeplinită, dosarul reclamantului fiind apreciat de Comisia S.S.P.R.
ca fiind complet încă de la data de 30 aprilie 2009, cu toate acestea pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu și-a îndeplinit obligația de a înainta dosarul în vederea obținerii avizului din partea Comisiei Parlamentare, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 341/2004 pentru ca ulterior, să se poată soluționa cererea reclamantului, în funcție de avizul favorabil sau nefavorabil al Comisiei Parlamentare. Rezultă așadar că obligația Comisiei Parlamentare, așa cum este prevăzută de art. 5 pct. 5 din Legea nr. 341/2004 și cum de altfel a fost dispusă de instanța de fond este aceea de a emite avizul necesar soluționării cererii reclamantului, care ar putea fi favorabil sau nefavorabil, instanța neputându-se substitui dreptului de apreciere al autorității.
Având în vedere aceste considerente, înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă sunt neavenite. Pe de o parte, invocarea prevederilor art. 5 pct. 5 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora singura instituție abilitată să propună acordarea avizului pentru preschimbarea certificatului doveditor a calității de revoluționar este Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor este în deplină concordanță cu hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, care a obligat S.S.P.R. să soluționeze cererea reclamantului privind preschimbarea certificatului de revoluționar, în sensul înaintării dosarului în vederea obținerii avizului din partea Comisiei Parlamentare, iar pe de altă parte, împrejurarea că a fost publicată, în M. Of.
lista finală cu certificatele preschimbate, este lipsită de relevantă, atâta timp cât autoritățile competente au fost obligate, printr-o hotărâre judecătorească, să soluționeze cererea reclamantului conform prevederilor Legii nr. 341/2004. II.2. Soluția instanței de recurs În consecință, constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, înalta Curte va respinge recursul pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 4510 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.