ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8532/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 15 mai 2000, sub nr. 3107/2000, reclamanții

C.D. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București

și Consiliul General al Municipiului București, solicitând să se constate că

aceștia dețin fără titlu valabil terenul în suprafață de 583 mp din șos. B.-P.

și, în consecință, să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie

acest teren sau, în cazul în care este afectat unei destinații de utilitate

publică, să le achite o dreaptă despăgubire.

Prin Sentința civilă

nr. 272 din 14 martie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins acțiunea, ca nefondată.

Prin Decizia civilă

nr. 114/A din 04 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

sus-menționate.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 23 ianuarie

2004, suspendarea judecății în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea

recurenților-reclamanți, care au arătat că înțeleg să urmeze calea legii

speciale pentru restituirea prin echivalent a imobilului litigios.

Cauza a stat în

nelucrare până la 26 octombrie 2011, când instanța, după verificarea stadiului

soluționării notificării, a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în

vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 02

decembrie 2011.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Judecata recursului a

fost suspendată la data de 23 ianuarie 2004, în baza art. 47 din Legea nr.

10/2001, la cererea recurenților-reclamanți, care au învederat că au ales calea

legii speciale, formulând notificare de restituire prin echivalent a imobilului

litigios.

Conform art. 47 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul

acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea

acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Rezultă că,

suspendarea pe acest temei dăinuie până când notificarea formulată în procedura

Legii nr. 10/2001 primește o rezolvare definitivă și irevocabilă.

În urma verificărilor

efectuate de instanță, din oficiu, reieșit că, față de refuzul unității

deținătoare de soluționare a notificării, reclamantul C.M. a sesizat instanța

de judecată, astfel că prin Sentința civilă nr. 323 din 09 martie 2009 a

Tribunalului București i s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită cu

privire la terenul în suprafață de 583 mp și s-a dispus restituirea acestuia

prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Apelul

declarat de pârâtul Municipiul București împotriva acestei sentințe a fost

respins prin Decizia civilă nr. 3A din 04 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, iar recursul exercitat de aceeași parte

împotriva deciziei din apel a fost și el respins, prin Decizia nr. 5110 din 11

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, după cum reiese din considerentele acestei din urmă

decizii, atașată la dosar.

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă, iar potrivit art. 250 alin. (1)

C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuie suspendarea

judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și

în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de

stăruință a părților în judecată.

Cum suspendarea

judecății pronunțată de instanță pe temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001

dăinuie până când notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001 primește

o rezolvare definitivă și irevocabilă și cum suspendarea pentru acest motiv nu

a fost cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, urmează a se

reține că, în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) C. proc. civ.,

suspendarea cursului perimării a operat, în cauză, până la data de 11 octombrie

2010, când a fost soluționată, în mod irevocabil, contestația împotriva

refuzului de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare.

În consecință, de la

această dată a început să curgă termenul de perimare de un an, care s-a

împlinit la data de 11 octombrie 2011, conform modului de calcul prescris de

dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

Deoarece perimarea

este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții

de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un

an, iar, în speță, după încetarea suspendării dispusă în baza art. 47 din Legea

nr. 10/2001, părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un

act de procedură în vederea reluării judecății, Înalta Curte constată că sunt întrunite

condițiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Față de aceste

dispoziții legale, văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege

perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează

să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții C.D. și C.M. împotriva Deciziei nr. 114/A din

04 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 02 decembrie 2011.