ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8532/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 15 mai 2000, sub nr. 3107/2000, reclamanții C.D. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, solicitând să se constate că aceștia dețin fără titlu valabil terenul în suprafață de 583 mp din șos. B.-P. și, în consecință, să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie acest teren sau, în cazul în care este afectat unei destinații de utilitate publică, să le achite o dreaptă despăgubire. Prin Sentința civilă nr. 272 din 14 martie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 114/A din 04 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței sus-menționate. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 23 ianuarie 2004, suspendarea judecății în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea recurenților-reclamanți, care au arătat că înțeleg să urmeze calea legii speciale pentru restituirea prin echivalent a imobilului litigios.

Cauza a stat în nelucrare până la 26 octombrie 2011, când instanța, după verificarea stadiului soluționării notificării, a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 02 decembrie 2011. La acest termen, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive: Judecata recursului a fost suspendată la data de 23 ianuarie 2004, în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea recurenților-reclamanți, care au învederat că au ales calea legii speciale, formulând notificare de restituire prin echivalent a imobilului litigios. Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Rezultă că, suspendarea pe acest temei dăinuie până când notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001 primește o rezolvare definitivă și irevocabilă. În urma verificărilor efectuate de instanță, din oficiu, reieșit că, față de refuzul unității deținătoare de soluționare a notificării, reclamantul C.M. a sesizat instanța de judecată, astfel că prin Sentința civilă nr. 323 din 09 martie 2009 a Tribunalului București i s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită cu privire la terenul în suprafață de 583 mp și s-a dispus restituirea acestuia prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul București împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia civilă nr. 3A din 04 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, iar recursul exercitat de aceeași parte împotriva deciziei din apel a fost și el respins, prin Decizia nr. 5110 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, după cum reiese din considerentele acestei din urmă decizii, atașată la dosar. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă, iar potrivit art. 250 alin. (1) C. proc.

civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuie suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Cum suspendarea judecății pronunțată de instanță pe temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 dăinuie până când notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001 primește o rezolvare definitivă și irevocabilă și cum suspendarea pentru acest motiv nu a fost cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, urmează a se reține că, în conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea cursului perimării a operat, în cauză, până la data de 11 octombrie 2010, când a fost soluționată, în mod irevocabil, contestația împotriva refuzului de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare.

În consecință, de la această dată a început să curgă termenul de perimare de un an, care s-a împlinit la data de 11 octombrie 2011, conform modului de calcul prescris de dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. Deoarece perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un an, iar, în speță, după încetarea suspendării dispusă în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un act de procedură în vederea reluării judecății, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. Față de aceste dispoziții legale, văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții C.D. și C.M. împotriva Deciziei nr. 114/A din 04 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2011.