ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 august 2010 contestatoarea U.M. SA Cugir a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 421 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., privind pronunțarea unei hotărâri dată în baza unei greșeli materiale. Contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vedere pronunțării unei hotărârii neviciate, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că dezlegarea dată prin hotărârea pe care a atacat-o este rezultatul unei greșeli materiale și constă în faptul că instanța a respins recursul ca netimbrat, în condițiile în care această obligație a fost îndeplinită, arătând că pentru termenul de judecată din 4 februarie 2010 a depus un înscris denumit răspuns la întâmpinare în care la pct. 4 face referire la faptul că a anexat în original OP nr. 27 din 27 ianuarie 2010 care dovedește plata în cuantum de 4 lei a taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Un alt motiv pentru care a solicitat anularea deciziei atacate este confuzia privind denumirea intimatei-pârâte respectiv SC M.E.T. SA București, denumire care a fost reținută greșit în dispozitivul hotărârii atacate ca fiind M.E.I.I.T.

SRL, instanța interpretând eronat probatoriul administrat în cauză. Intimata SC M.E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă susținând că în mod corect instanța de recurs a anulat recursul ca netimbrat față de împrejurarea că la data pronunțării nu s-a făcut dovada existenței taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că doctrina în unanimitate a considerat că aprecierea greșeli materiale se face în raport cu situație existentă la dosar, la data pronunțării hotărârii ce se atacă. De asemenea, cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației, a învederat că nu orice greșeală materială duce la admiterea contestației în anulare ci numai acea greșeală materială „esențială” care a determinat soluția instanței.

Analizând contestația în anulare formulată de contestatoarea SC U.M. SA Cugir Curtea o constată nefondată pentru următoarele considerente: Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., “hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materială s-au când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare s-au de casare”, acest text de lege reglementând contestația în anulare specială.

Noțiunea de greșeală materială nu vizează acele erori care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci greșelile de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente important sau a unor date aflate la dosarul cauzei, eroarea materială netrebuind să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, fiind în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, referindu-se printre altele la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. De asemenea, este de reținut că greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai astfel se poate stabili dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greșeli materiale, această interpretare fiind restrictivă pentru a nu se deschide cale unui recurs la recurs.

În speță, contestatoarea a susținut în primul motiv, că a depus la dosarul de recurs, la termenul de judecată din 4 februarie 2010 dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel că nelegal instanța de recurs i-a anulat recursul ca netimbrat. Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că răspunsul la întâmpinare în cuprinsul căruia s-a făcut referire la achitarea taxei judiciare de timbru și anexele acesteia au fost înregistrate la data de 5 februarie 2010, după pronunțarea hotărârii (fil.28-40 dosar recurs).

Ca urmare, Curtea constată că la momentul pronunțării hotărârii dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar nu au existat la dosarul cauzei, astfel că nu poate fi vorba de o greșeală involuntară a instanței care a judecat cauza, și care ar consta în neobservarea acestor înscrisuri ci, dimpotrivă motivul contestației aduce în discuție o greșeală de judecată rezultată dintr-o reapreciere a probelor, motivare care nu poate fi primită întrucât probele la care face referire contestatoarea nu se aflau la dosarul cauzei la data pronunțării. Nici cel de-al doilea motiv invocat nu poate fi primit, deoarece eroarea în ceea ce privește denumirea intimatei face obiectul aplicării dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ., neputând fi circumscris dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., situație față de care și acest motiv se va respinge. Pentru considerentele de mai sus, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. SA Cugir urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC U.M. CUGIR SA CUGIR împotriva deciziei civile nr. 421 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.