ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.C.

SRL

,

în

contradictoriu cu

pârâta

A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova

,

în temeiul art. 215 din C. proc. fisc., republicat și a normelor metodologice

de aplicare, raportat la dispozițiile art. 10 și art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, modificată și completată, a formulat

contestație împotriva deciziei de impunere din 15 decembrie 2009, emisă de

pârâtă.

Prin

sentința nr. 57 din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a a

nulat ca netimbrată

acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând cu

prioritate excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de

pârâta

A.N.A.F., Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova,

instanța a constatat că reclamanta SC

D.C. SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru legală, constând în taxă de

timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 RON, deși a fost citată

cu această mențiune, așa cum reiese din măsurile dispuse de complet și din

dovada de îndeplinire a procedurii de citare și nici nu s-a prezentat pentru a-și

susține acțiunea și pentru a-și achita obligațiile în ceea ce privește

timbrajul.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu

modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanțele

judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit

timbrajul, instanța de fond a dispus anularea acțiunii ca netimbrată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, recurenta-reclamantă arată că deși a timbrat cererea introductivă

cu taxa judiciară de timbru de 40 RON [deși conform art. 3 lit. m) din Legea

nr. 146/1997 taxa era de 4 RON] și timbru judiciar de 0,3 RON, instanța, în mod

eronat, a dispus citarea sa cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru

și timbru judiciar.

Mai arată

recurenta-reclamantă că la termenul din data de 17 februarie 2011 cauza a fost

strigată anterior prezentării reprezentantului său în sala de judecată și

instanța, în mod greșit și fără a mai cerceta actele dosarului, a rămas în

pronunțare pe excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă, astfel că

reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima punctul de vedere

referitor la existența, la dosarul cauzei, a dovezii achitării taxei judiciare

de timbru și a timbrului judiciar.

Având în vedere că împreună

cu acțiunea introductivă reclamanta a depus la dosarul cauzei taxa judiciară de

timbru de 40 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, aceasta consideră că cererea sa

era legal timbrată, iar instanța de judecată a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, anulând acțiunea ca netimbrată.

În considerarea acestor

motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și alin. (5) din C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu prevederile

art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind

taxele judiciare de timbru

și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul

judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare,

acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru,

nerespectarea acestei obligații fiind sancționată,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

art. 9 din O.G. nr.

32/1995, cu anularea acțiunii sau cererii.

Înalta Curte constată

însă, că la dosarul de fond recurenta-reclamantă a atașat chitanța pentru suma de

40 RON cu titlul de taxă de timbru, precum și timbre judiciare în valoare de 0,30

RON.

Din examinarea înscrisurilor

dosarului de fond nu rezultă nici că obligația de plată a sumei de 4 RON taxă judiciară

de timbru și 0,30 RON timbru judiciar ar fi fost dispusă în completarea diferenței

dintre taxa depusă de reclamanta-recurentă și cea fixată de către instanța de judecată,

situație în care acesteia i s-ar fi putut într-adevăr imputa nerespectarea obligațiilor

fixate în sarcina sa.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-alin.

(3) și art. 313 teza I-a din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC D.C. SRL Ploiești împotriva sentinței nr. 57 din 17 februarie 2011 a Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie

2011.