ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.C. SRL , în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova , în temeiul art. 215 din C. proc. fisc., republicat și a normelor metodologice de aplicare, raportat la dispozițiile art. 10 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere din 15 decembrie 2009, emisă de pârâtă. Prin sentința nr. 57 din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a a nulat ca netimbrată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta A.N.A.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, instanța a constatat că reclamanta SC D.C. SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru legală, constând în taxă de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 RON, deși a fost citată cu această mențiune, așa cum reiese din măsurile dispuse de complet și din dovada de îndeplinire a procedurii de citare și nici nu s-a prezentat pentru a-și susține acțiunea și pentru a-și achita obligațiile în ceea ce privește timbrajul. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul, instanța de fond a dispus anularea acțiunii ca netimbrată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că deși a timbrat cererea introductivă cu taxa judiciară de timbru de 40 RON [deși conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 taxa era de 4 RON] și timbru judiciar de 0,3 RON, instanța, în mod eronat, a dispus citarea sa cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Mai arată recurenta-reclamantă că la termenul din data de 17 februarie 2011 cauza a fost strigată anterior prezentării reprezentantului său în sala de judecată și instanța, în mod greșit și fără a mai cerceta actele dosarului, a rămas în pronunțare pe excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă, astfel că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima punctul de vedere referitor la existența, la dosarul cauzei, a dovezii achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Având în vedere că împreună cu acțiunea introductivă reclamanta a depus la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru de 40 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, aceasta consideră că cererea sa era legal timbrată, iar instanța de judecată a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, anulând acțiunea ca netimbrată. În considerarea acestor motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și alin. (5) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cu anularea acțiunii sau cererii.

Înalta Curte constată însă, că la dosarul de fond recurenta-reclamantă a atașat chitanța pentru suma de 40 RON cu titlul de taxă de timbru, precum și timbre judiciare în valoare de 0,30 RON. Din examinarea înscrisurilor dosarului de fond nu rezultă nici că obligația de plată a sumei de 4 RON taxă judiciară de timbru și 0,30 RON timbru judiciar ar fi fost dispusă în completarea diferenței dintre taxa depusă de reclamanta-recurentă și cea fixată de către instanța de judecată, situație în care acesteia i s-ar fi putut într-adevăr imputa nerespectarea obligațiilor fixate în sarcina sa. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 313 teza I-a din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC D.C. SRL Ploiești împotriva sentinței nr. 57 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.