ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că:

Prin sentința comercială nr. 9988 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei de interes și

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL ca fiind lipsită de

interes.

Totodată s-a disjuns cererea de intervenție

principală formulată de SC R.E. SRL pentru soluționarea căreia s-a dispus

formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 24 septembrie 2009

În considerente s-a reținut că reclamanta SC R. SRL a

chemat în judecată pe pârâtele SC S.E. SRL și SC E.S. SRL solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea actului de cesiune

încheiat între SC S.E. SRL și SC E.S. SRL având ca obiect contractul de

asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

La data de 11 mai 2009 SC R.E. SRL a formulat cerere

de intervenție în favoarea reclamantei și cerere de intervenție în interes

propriu, prin care a solicitat admiterea acțiunii și respectiv revocarea contractului

de cesiune nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL cu obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

Analizând cu precădere, conform art. 137 C. proc.

civ., excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii,

tribunalul a apreciat că este întemeiată pentru considerentele următoare:

În justificarea interesului în promovarea acțiunii,

reclamanta a susținut că este creditor al pârâtei S.C. S.E. S.R.L ca urmarea a

cesionării creanțelor în sumă de 5.275.825.518 lei conform facturilor fiscale

nr. 7414011 din 05 aprilie 2004 și nr. 7414017 din 05 mai 2004, deținute de SC

R.E. SRL, prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 20

octombrie 2004, arătând că prin cesionarea de către pârâta debitoare S.C. S.E. SRL

a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002, încheiat cu Consiliul

Local al Municipiului Craiova, aceasta este lipsită de venituri viitoare

importante, care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor pe care le

are față de ea.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pe

parcursul desfășurării procesului pârâta SC S.E. SRL a intrat în faliment, iar

creanța reclamantei nu a fost înscrisă la masa credală, fiind considerată

prescrisă.

Pentru promovarea unei acțiuni reclamantul trebuie să

justifice un interes legitim, născut, actual, personal și direct, iar această

condiție trebuie să existe nu doar la declanșarea procedurii judiciare ci și pe

tot parcursul procesului.

În speța de față reclamanta nu a făcut dovada unui

interes pentru promovarea prezentei acțiuni întrucât nu deține o creanță,

certă, lichidă și exigibilă, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care să

rezulte că s-a întrerupt termenul de prescripție pentru creanța pretinsă.

Acțiunea revocatorie produce efecte numai între

creditorul care a promovat acțiunea și terțul dobânditor, actul fiind

inopozabil creditorului, rămânând valabil însă între părțile contractante. De

asemenea ca efect al admiterii acțiunii revocatorii actul este revocat numai în

măsura prejudiciului suferit de creditor.

În speța de față prin contractul de asociere nr. 17

din 05 iunie 2002 încheiat de SC S.E. SRL cu Consiliul Local al Municipiului

Craiova, s-au stabilit drepturi și obligații în sarcina ambelor părți. Astfel Consiliul

Local al Municipiului Craiova a pus la dispoziția asocierii un teren în

suprafață de 49,38 ha pe care SC S. SRL s-a obligat să construiască și să

gestioneze un depozit ecologic de deșeuri solide urbane și să sigure prestarea

serviciilor de post-monitorizare conform prevederilor legale.

De asemenea Consiliul Local al Municipiului Craiova

s-a obligat să livreze prin serviciul public de salubritate, regiile autonome

locale, societățile comerciale și persoanele fizice autorizate cantitatea

anuală de deșeuri stabilită prin caietul spre depozitare, iar SC S.E. SRL să le

depoziteze în schimbul unui tarif stabilit. In urma cesionării contractului de

asociere mai sus menționat, SC E.S. SRL a preluat drepturile dar și obligațiile

SC S.E. SRL izvorâte din contractul de asociere.

Prin urmare, în cazul revocării contractului de

cesiune, pârâta ar fi ținută nu doar de executarea drepturilor, dar și de

îndeplinirea obligațiile izvorâte din contractul de asociere. Or, prin sentința

comercială nr. 715 din 12 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VII-

a comercială, s-a dispus în temeiul Legii nr. 85/2006 intrarea în faliment a

pârâtei prin procedura simplificată, s-a constatat dizolvată societatea și s-a

numit lichidatorul judiciar, fiind ridicat dreptul de administrare al SC S.E. SRL,

situație ce ar face ca pârâta să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate și

obținerea de venituri, întrucât urmare a intrării în faliment aceasta nu poate

face decât actele și operațiunile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru

finalizarea procedurii de lichidarea.

În plus de la data cesionării contractului de

asociere, prestațiile la care s-a obligat pârâta SC S.E. SRL au fost executate

pârâta S.C. E.S. S.R.L., chiar reclamanta afirmând că lucrările pentru

finalizarea și darea în folosință a primei celule a depozitului pe care s-a

obligat să-1 construiască pârâta SC S.E. SRL au fost finalizate doar în

proporție de 90%, urmând ca, în viitor, aceasta să încaseze venituri

importante.

In acest context instanța de fond apreciază că sumele

încasate de SC E.S. SRL pentru prestațiile efectuate către Consiliul Local al

Municipiului Craiova, ulterior cesionării contractului de asociere, nu se pot

întoarce în patrimoniul SC S.E. SRL, deoarece revocarea contractului de cesiune

nu produce nici un efect asupra raporturilor juridice stabilite între S.C. E.S.

S.R.L. și Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a

apreciat că reclamanta nu justifică un interes actual, personal și direct în

prezenta cauză motivat nu numai de inexistența unei creanțe certe și lichide și

exigibile, dar și de lipsa folosului practic prin promovarea acestei acțiuni

pentru că, chiar dacă ar exista o astfel de creanță. în patrimoniul pârâtei nu

se mai poate întoarce „bunul" (adică contractul de asociere nr. 17 din 05

iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) pentru că prestatoarea

serviciului public a intrat în procedura insolvenței, iar capacitatea acesteia

este limitată la actele lichidării. Dacă se va presupune că iese din procedura

insolvenței, „bunul" tot nu va reveni pentru că prin hotărâre AGA

asociații au dispus asupra lichidării voluntare, aceste fiind un alt motiv de

încetare de drept a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002.

Practic, în oricare dintre ipoteze, revocarea în sine

actului de cesiune, ce formează obiectul prezentei judecăți, nu poate să

determine nicicum readucerea în patrimoniul pârâtei a ..bunului (adică a

contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al

Municipiului Craiova) și pentru că Consiliul Local al Municipiului Craiova a

ratificat prin acte administrative cesiunea, iar noul debitor al obligației -

SC E.S. SRL a executat contractul.

Chiar și admițând că „bunul" ar putea fi readus

în patrimoniu, oricum efectele ar fi numai pentru viitor datorită naturii

juridice a contractului de prestări servicii, anume unul cu executare

succesivă.

Față de admiterea excepției în temeiul art. 55 C.

proc. civ. tribunalul a disjuns cererea de intervenție în interes propriu

formulată de SC R.E. SRL formându-se un nou dosar cu termen de judecată la data

de 24 septembrie 2009.

Prin decizia comercială nr. 134 din 26 februarie

2010

a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta

SC S.A. SRL și apelanta SC R.E. SRL.

În ceea ce privește lipsa de interes a SC S.A. SRL,

în susținerea acțiunii, instanța de apel a apreciat ca fiind temeinice și

legale argumentele primei instanțe.

In ceea ce privește motivele de apel potrivit cărora

cesiunea contractului a generat starea de insolvabilitate a SC S.E. SRL prin

lichidator judiciar, precum și complicitatea la fraudă a SC E.S. SRL, Curtea de

apel a constatat că această motivare reprezintă chestiuni ce țin exclusiv de fondul

cauzei, asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat prin sentința nr. 9588

din 23 iunie 2009. Așa fiind aceste motive exced controlului de legalitate pe

care instanța de apel trebuie să-1 efectueze cu privire la modalitatea de

soluționare a excepției lipsei de interes.

Împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL

Brescia (fostă SC R. SRL) solicitând în principal, modificarea în tot a

deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010, în sensul admiterii apelului formulat

de SC S.A. împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr.

29745.01/3/200 și, pe cale de consecință, respingerea excepției lipsei de

interes al reclamantei invocată de intimatele-pârâte și desființarea sentinței

comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.

In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei nr. 134

din 26 februarie 2010 și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare.

Înalta Curte, rezumând, reține că recurenta a

susținut în cuprinsul celor 70 de paragrafe ale recursului următoarele:

În mod greșit ar fi constatat instanța de apel lipsa

interesului având in vedere faptul ca actul de cesiune a cărui revocare se

solicita ar fi provocat starea de insolvență a debitoarei SC S.E. SRL, prin

lipsa prețului, prin lipsirea de beneficii. sume din care recurenta pretinde ca

si-ar fi putut îndestula createle in cadrul procedurii insolvenței pentru ca in

cadrul acestei proceduri s-ar putea restitui prestațiile;

In mod greșit s-a apreciat ca revocarea actului nu ar

fi posibila datorita imposibilității SC S.E. SRL a de a-si mai executa

obligațiile din contract, fiindcă nimic nu ar împiedica-o să realizeze o

„simplă încasare";

Atât instanța de apel, cât și cea de fond nu ar fi

intrat în cercetarea fondului pentru a verifica îndeplinirea condițiilor pentru

promovarea acțiunii revocatorii ca sa poată retine ca temei al lipsei de

interes, astfel încât nu ar fi putut să concluzioneze în sensul certitudinii,

lichidității și exigibilității creanței. De asemenea, calitatea de creditor ar

fi trebuit să fie reținută, în opinia recurentei, față de faptul că S.A. a

formulat o contestație împotriva respingerii cererii de înscriere a creanței

acestora la tabelul preliminar al SC S.E. SRL, contestație care, la momentul

judecării prezentului recurs a fost admisă, instanța dispunând casarea cu

trimitere spre rejudecare a pricinii de către judecătorul sindic.

Se mai critică și caracterul sumar al motivării instanței

de apel.

În concluzie, reluând criticile formulate și în fața

instanței de apel, recurenta a susținut că are calitatea de creditor al SC

S.E., iar interesul acesteia este pe deplin justificat. Actul de cesiune a

provocat starea de insolvență a intimatei-pârâte SC S.E.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește pretinsa lipsă a motivării

soluției pronunțate de instanța de apel.

Deși Curtea Europeană acordă o atenție deosebită

respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de

către părți ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil,

totuși, în jurisprudența sa s-a reținut in mod constant faptul ca „art. 6 par.

1 din Convenție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate

cerc să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiz

Torija contra Spaniei.

Și practica și doctrina internă, dar chiar și CEDO,

sunt unanime în a accepta faptul că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie

motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este necesar

ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să

răspundă separat diferitelor argumente ale părților cu care sprijină acest

capăt de cerere.

În speță, considerentele hotărârii recurate conțin

rezultatul unei analize judicioase a motivelor de apel cu care instanța a fost

investită.

Acțiunea pendinte reprezintă o acțiune pauliană,

întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. și care se află pe rolul

instanțelor de judecată din anul 2005. Cu toate acestea, deși temeiul de drept

al cererii nu a fost modificat niciodată pe parcursul soluționării cauzei în

fond, o foarte mare parte din motivele de apel formulate de S.A. au vizat

exclusiv chestiuni specifice acțiunilor în anulare reglementate de dispozițiile

Legii nr. 85/2006.

Deși instanța de fond soluționase cauza prin

admiterea unei excepții, fără a intra câtuși de puțin în cercetarea fondului,

totuși motivele de apel au cuprins argumente vizând exclusiv chestiuni ce țin

de problematica de fond, iar instanța de apel în mod corect nu a răspuns, și

nici nu era în drept să răspundă, acestor argumente.

Cât privește excepția lipsei calității de

reprezentant a domnului avocat M.D., Înalta Curte va reține în ceea ce privește

aceasta chestiune, ca in mod corect a fost respins apelul formulat sub acest

aspect cu următoarea motivare: „pe fondul cauzei, aceasta situație a fost

soluționata prin încheierea din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată

cu fondul. In cauza, apelanta (...) a atacat sentința nr. 9988 din 23 iunie

2009 fără a face vreo referire la încheierea din 12 februarie 2009 prin care

s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant. Cum apelanta nu a

criticat încheierea a cărei schimbare o solicită, Curtea constată că acest

motiv de apel nu mai poate fi primit și analizat în cadrul apelului declarat

împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.

In opinia Înaltei Curți, cele reținute de către

instanța de apel sunt corecte deoarece, prin motivele de apel formulate,

apelanta S.C. S.A. S.R.L. a solicitat desființarea sentinței comerciale

pronunțate de Tribunalul București si trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe, cu o prima consecința a admiterii excepției lipsei calității de

reprezentant a domnului avocat M.D.

Insă, după cum în mod corect a reținut instanța de

apel, asupra excepției lipsei calității de reprezentant instanța de fond s-a

pronunțat, în sensul respingerii ei ca neîntemeiată, prin încheierea de ședința

din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul cauzei.

Prin declarația de apel formulată, în termenul legal

prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. S.C. S.A. S.R.L. a atacat în

exclusivitate sentința comercială nr. 9988 din 23 iunie 2009, neexistând nicio

precizare cu privire la exercitarea aceleiași cai de atac si împotriva

încheierii din 12 februarie 2009, prin care a fost respinsa excepția lipsei

calității de reprezentant.

Având în vedere că fostul alin. (3) al art. 282 C.

proc. civ., potrivit căruia „apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și

împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. I pct. 93 din

O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.

219/2005, in mod justificat apelul formulat împotriva hotărârii instanței de

fond nu echivalează cu o cale de atac declarata împotriva tuturor încheierilor

premergătoare, pronunțate de către instanța de fond. Partea nemulțumita de o

anumita încheiere de ședința premergătoare si care poate formula apel împotriva

hotărârii de fond, trebuie sa atace in mod explicit și încheierea a cărei

schimbare/desființare o solicita. Faptul ca alin. (2) al art. 282 C. proc. civ.

stabilește ca ..împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

decât odată cu fondul, in afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul

judecații" nu justifica interpretarea extensiva, in afara cadrului legal,

conform căreia calea de atac declarata împotriva unei hotărâri de fond implică,

automat și în lipsa unei precizări exprese, și o contestare a tuturor

încheierilor premergătoare pronunțate.

Având în vedere caracterul deficitar in care a fost

formulat si susținut apelul, instanței de apel nu i-a rămas decât sa răspundă

singurelor chestiuni care vizau problematica interesului în promovarea

prezentei acțiuni.

Cât privește soluția pronunțată privitor la excepția

lipsei de interes, Înalta Curte va reține că interesul în promovarea unei

acțiuni in justiție trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal

și direct, iar aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite atât în momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, cât și pe parcursul soluționării

acesteia.

Pornind de la condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească interesul, în mod corect a apreciat instanța de apel ca S.A. nu

face dovada calității de creditor al societății debitoare SC S.E. SRL, câtă

vreme creanța acestora nu a fost înscrisă definitiv și irevocabil în tabelul

preliminar.

Faptul că a fost sau nu soluționata în mod irevocabil

contestația împotriva tabelului preliminar, prezintă mai puțină relevanță câtă

vreme au fost invocate o multitudine de alte argumente în susținerea lipsei de

interes, argumente care au și constituit temei al hotărârii apelate.

Astfel, nu se poate susține că recurenta mai

justifica vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei S.E. a

contractului de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării

nu s-ar putea produce decât pentru viitor. Chiar dacă scopul urmărit de către

recurenta este readucerea în patrimoniul SC S.E. a unor venituri pe care

Consiliul Local al Municipiului Craiova trebuie sa le plătească în temeiul

contractului de asociere, in realitate, „a întoarce Contractul de asociere nr.

17/2002 in patrimoniul debitoarei S.E. " înseamnă a întoarce totodată și

obligațiile stabilite in sarcina prestatorului prin contractul încheiat cu

Consiliul Local al Municipiului Craiova. O altă concluzie este inacceptabilă

juridic, întrucât nu s-ar putea susține că se vor întoarce în patrimoniul

prestatoarei SC S.E. doar drepturile derivând din Contractul de asociere nr.

17/2002, atâta timp cât aceste drepturi sunt condiționate de prestarea

serviciilor de gestionare și depozitare a deșeurilor în favoarea beneficiarului

Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Prin urmare, în situația absurdă a revocării

contractului de cesiune. SC S.E. SRL ar trebui nu doar să încaseze creanțe, așa

cum și-ar dori intr-un mod absolut nerealist recurenta, ci ar fi ținută și de

îndeplinirea obligațiilor ce izvorăsc din contract, lucru imposibil de realizat

datorita declanșării procedurii insolvenței.

De asemenea, trebuie menționat faptul ca singura

finalitate a acțiunii pauliene este aceea a ,.inopozabilității" față

de creditorul care a inițiat-o a actului de înstrăinare pretins fraudulos,

urmând ca acest creditor să își valorifice dreptul de creanța potrivit

regulilor de executare

silita

(daca

debitorul nu își execută de bună voie obligația de plată), inclusiv a celor

referitoare la necesitatea existentei unui

titlu

executoriu. Față de starea de insolvență a debitoarei intimate, executarea de

buna voie a obligațiilor este înafara cadrului legal.

Potrivit dispozițiilor art. 371 lit. a) C. proc. civ.

(„executarea silita încetează daca s-a realizat integral obligația prevăzuta in

titlul executoriu"), art. 372 C. proc. civ. (..executarea

silita

se va efectua numai in temeiul unei

hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie

titlu

executoriu"), respectiv pe cele

ale art. 379 alin. (1) C. proc. civ. („nicio urmărire asupra bunurilor mobile

sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certă, lichidă și

exigibilă").

Recurenta nu deține un titlu executoriu împotriva

debitoarei. Or. acțiunea pauliana nu reprezintă altceva decât un mijloc de

asigurare a gajului general al creditorilor chirografari, o modalitate de a

oferi creditorului prejudiciat un alt bun pe care sa îl urmărească silit, fără a

reprezenta, însă, o acțiune în pretenții împotriva debitorului (aptă să conducă

la întreruperea termenului de prescripție extinctivă).

Reclamanta nu formulat în acest dosar, sau pe cale

separată, un capăt de cerere ori o acțiune privind obligarea debitoarei SC S.E.

la plata contravalorii celor două facturi fiscale. Or, atâta timp cât o

asemenea acțiune nu a fost formulată și nici nu mai poate fi admisă (dacă s-ar

introduce astăzi) în considerarea dispozițiilor art. 3 si art. 7 din Decretul

nr. 167/1958, chiar dacă intr-o acțiune pauliana, pe cale incidentală, instanța

are obligația de a verifica și creanța reclamantului, aceeași instanța nu poate

să îl și oblige pe debitor la plata către creditor a creanței pretinse, atâta

timp cât creditorul nu a investit-o cu o cerere în pretenții, potrivit

principiului disponibilității.

Nu trebuie omis motivul pentru care această cesiune

s-a produs, motiv exprimat prin hotărâri AGA. Asociații debitoarei SC S.E. ,

singurii capabili să analizeze acest aspect, au decis cesionarea Contractului

de asociere nr. 17/2002, având în vedere imposibilitatea prestării în viitor a

serviciilor contractate în baza contractului de asociere nr. 17/2002. Așadar,

atâta timp cât acești asociați, chiar presupunând că societatea ar fi în curs de

funcționare, au decis ca nu mai pot, nu mai sunt capabili să deruleze un

contract, o atare obligație nu le poate fi impusă de către nicio instanță de

judecată și de către niciun creditor (singurul ce ar putea cere executarea în

natură fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova, însă această autoritate

publică a acceptat cesiunea).

Cesiunea Contractului de asociere nr. 17/2002 a fost

aprobată prin cele două hotărâri ale Consiliul Local al Municipiului Craiova

aflate la dosarul cauzei, atacate, de asemenea, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004, de către recurenta SC S.A. (fosta R. ), însă acțiunile în anulare

au fost respinse în mod irevocabil de către instanțele de judecată.

Față de cele expuse, excepția lipsei de interes este

cu atât mai evidenta cu cât Consiliul Local al Municipiului Craiova nici măcar

nu este parte în acest dosar, iar o eventuală hotărâre de admitere a acțiunii

pauliene nu îi va fi opozabilă.

Pe de alta parte, față de succesiunea raporturilor

contractuale, rezultă că, până în momentul încheierii contractului de cesiune

atacat, exista Contractul de asociere nr. 17/2002, încheiat între SC S.E. si

Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar pe parcursul derulării

contractului de asociere menționat anterior, între pârâte a fost încheiat

contractul de cesiune atacat, singurul care face obiectul prezentei cauze.

Ca urmare a încheierii cesiunii, ce echivalează

practic cu o novație prin schimbare de debitor - cesiune aprobata de Consiliul

Local al Municipiului Craiova si care exprima intenția tuturor părților de a

nova - se ajunge la un nou raport obligațional, însă de aceasta data între SC

E.S. și Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Contractul de asociere nr. 17/2002 este un contract

de achiziție publică, ce presupune atât drepturi, cât și obligații inițial

pentru SC S.E. , iar ulterior pentru SC E.S., fiind indubitabil un contract cu

executare succesivă. Acest caracter se răsfrânge și asupra contractului de

cesiune atacat, ce reprezintă, în mod evident, un accesoriu al contractului cesionat,

principal.

Aceste precizări sunt deosebit de relevante deoarece,

finalitatea, folosul practic pe care ar trebui să îl urmărească reclamanta

(presupunând ca se poate reține calitatea sa de creditor și că se va formula o

acțiune în acest sens) este aceea de a desființa/revoca noul raport juridic

între SC E.S. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, pentru că acesta este

raportul juridic din care se pot obține venituri.

Faptul ca acest contract este unul cu executare

succesivă conduce la concluzia că, prin definiție, o eventuala revocare a

acestuia nu și-ar putea produce efectele decât pentru viitor.

Sunt avute în vedere in acest sens excepția de la

principiul restabilirii situației anterioare (ca principiu care guvernează

efectele nulității actelor juridice) și, pe cale de consecință, și de la

principiul retroactivității efectelor nulității, excepție care vizează ipoteza

anularii contractelor cu executare succesivă.

Argumentele pentru care Înalta Curte apreciază ca și

în materia acțiunii revocatorii se aplică aceleași principii ale efectelor

nulității sunt următoarele :

- sub aspectul efectelor sale, acțiunea revocatorie

conduce la „desființarea actului. întocmai ca și acțiunea în anulare", cu

singura deosebire că această ..desființare" profita doar creditorului

reclamant;

- rațiunea reglementarii unei atare acțiuni a fost

aceea de a proteja un interes privat fraudat (problema fraudei urmează a fi

analizată pe fondul cauzei), ce nu ar putea fi valorificat într-o simpla

acțiune în anulare (fiind vorba despre un interes privat, sancțiunea ce ar

putea interveni este o nulitate relativa și care, în considerația unei

eventuale lipse a calității procesuale active, nu ar putea fi invocată de către

creditorul fraudat, terț față de contractul atacat);

- or, pornind de la faptul că prin această acțiune se

tinde la protejarea unui interes privat, o eventuală admitere a acțiunii

pauliene nu poate produce efecte mai puternice decât admiterea unei acțiuni în

constatarea nulității absolute, ce vizează încălcarea unei norme imperative de

ordine publică.

Pornind de la observația că cesiunea ce face obiectul

prezentului

litigiu

reprezintă un

accesoriu al Contractului de asociere nr. 17/2002 și de la premisa stabilită de

către reclamanta ca prin intermediul acestei cesiuni SC E.S. a devenit titulara

tuturor drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina prestatorului în baza

Contractului de asociere menționat anterior, o eventuala „revocare'" a

contractului de cesiune încheiat cu parata SC S.E. S.R.L., dacă s-ar presupune

prin reducere la absurd ca efectele ..desființării" ar trebui să se aplice

retroactiv, ar avea următoarele consecințe absurde din punct de vedere juridic:

Deși, după încheierea contractului de cesiune, toate

obligațiile stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere

nr. 17/2002 au fost realizate de către SC E.S. (afirmație necontrazisă prin

niciuna din probele administrate în prezenta cauză și nici măcar prin

susținerile reclamantei), iar în schimbul prestațiilor realizate de către această

societate, a fost încasat de către aceasta de la Consiliul Local al

Municipiului Craiova tariful prevăzut în Contractul de asociere nr. 17/2002,

dacă s-ar accepta ca „desființarea" în această cauză trebuie să își

producă efectele și pentru trecut, nu doar pentru viitor, aceasta echivalează

cu restituirea sumelor încasate de către SC E.S. (ca urmare a serviciilor

prestate) către Consiliul Local al Municipiului Craiova (fără ca acesta sa

poată „restitui" serviciile prestate), urmând ca ulterior, Consiliul Local

al Municipiului Craiova să achite aceleași sume de bani paratei SC S.E. (deși

nu aceasta este cea care a realizat serviciile de gestionare a deșeurilor ce

fac obiectul Contractului de asociere nr. 17/2002 și nici nu ar mai fi putut

din momentul dizolvării și lichidării voluntare decise prin hotărârea adunării

generale a asociaților.

Or, este evident ca aceasta nu echivalează cu altceva

decât cu o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei SC S.E.

Având în vedere cele expuse anterior, în condițiile

în care prestațiile SC E.S. nu mai pot fi restituite, este evident ca o

eventuală anulare a contractului de cesiune nu își poate produce efectele decât

pentru viitor, tocmai pentru ca acest contract este indisolubil legat de

contractul de asociere principal, contract cu executare succesivă.

Faptul că prin contractul de cesiune atacat s-au

transmis toate drepturile și obligațiile care reveneau SC S.E. în baza

Contractului de asociere nr. 17/2002 rezultă în mod indubitabil atât din

cererea de chemare în judecată (ce cuprinde pretențiile reclamantei cu privire

la cuprinsul actului atacat și care, coroborate cu celelalte probe, pot fi

considerate de către instanțe ca fiind întemeiate, potrivit art. 174 C. proc.

civ.), dar si din Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Craiova nr.

389/2005 aflată la filele 63 și urm. din dosarul nr. 8517/3/2006 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a, la filele 155 și urm. din dosarul nr.

29745/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a.

In prezenta cauză nu pot fi aplicate prin analogie

dispozițiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 (potrivit cărora „terțul dobânditor

în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să

restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există,

valoarea acestuia la data transferului efectuat de către debitor"). Deși

este indubitabil faptul ca acest Contract de asociere nr. 17/2002 poate fi

asimilat noțiunii de „bun" despre care vorbește textul de lege invocat

anterior, nu se poate aplica art. 83 din Legea nr. 85/2006, deoarece: suntem în

prezenta unei acțiuni revocatorii formulate în baza art. 975 C. civ., cu mult timp

înainte de declanșarea procedurii insolvenței asupra paratei SC S.E. (18

februarie 2008); art. 83 din Legea nr. 85/2006 se referă foarte strict la un

„transfer patrimonial anulat conform art. 80" din Legea nr. 85/2006);

instanța de judecată competentă funcțional - Tribunalul București, secția a

VIII-a comerciala, este cea care va analiza, daca va fi cazul, cu prioritate

dacă acest contract de cesiune se încadrează în sfera actelor susceptibile de

anulare potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006.

Pornind de la cele arătate anterior, în speța dedusă

judecații, această desființare. „revocare" a actului atacat nu își poate

produce efectele nici pentru viitor, având în vedere următoarele argumente:

Prin sentința comercială pronunțată de Tribunalul

București, secția a VII-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2007, Ia data de

18 februarie 2008, asupra paratei SC S.E. S.R.L. a fost declanșată procedura simplificată

prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care exclude reorganizarea.

Capacitatea SC S.E. este limitată la operațiunile necesare lichidării.

Limitarea capacității la actele și operațiunile necesare lichidării datează, de

altfel, încă de la data de 10 octombrie 2005, când prin hotărâre a adunării

generale a asociaților s-a decis dizolvarea și lichidarea voluntară a

societății. Singura deosebire este aceea că, odată cu deschiderea procedurii

insolventei (18 februarie 2008), lichidarea voluntară s-a transformat într-o

lichidare judiciară, forțată, aplicabilă intr-o situație de criză a societății

comerciale - insolvența.

In consecință, nu se poate susține că reclamanta mai

justifică vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei SC S.E. a Contractului

de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării nu se

poate produce decât pentru viitor.

In plus, potrivit dispozițiilor art. 53 din

Contractul de asociere nr. 17/2002, potrivit cărora acest contract încetează de

drept în cazul lichidării prestatorului (lichidarea voluntară a fost decisă

prin hotărârea AGA din 10 octombrie 2005).

Așadar, chiar dacă s-ar desființa contractul de

cesiune s-ar constata că părțile (Consiliul Local al Municipiului Craiova și SC

S.E. ) trebuie să execute un contrat deja executat de către SC E.S. care este

și încetat de drept (din cauza lichidării prestatorului serviciului ce formează

obiectul contractului - SC S.E.). Deci prezenta acțiune nu ar avea nici o

finalitate, niciun folos practic, ceea ce susține pe deplin admiterea excepției

lipsei de interes.

Înalta Curte va mai reține că prezenta acțiune a fost

introdusă de către reclamantă pe rolul instanței de judecată la 29 noiembrie

2005, că la termenul de astăzi aceeași reclamantă a solicitat suspendarea până

la soluționarea dosarului de insolvență nr. 44004/3/2007 al Tribunalului

București, fiind evident, și din această perspectivă, că recurenta reclamantă

nu urmărește soluționarea acestei pricini, nu are niciun interes în cauză,

procedura judiciară fiind folosită abuziv, cu ignorarea dispozițiilor art. 723

C. proc. civ.

Interesul promovării acestei acțiuni nu a fost

demonstrat de către reclamantă nici la data de introducerii acțiunii - 29

noiembrie 2005, nici pe parcursul litigiului și nici în prezent -09 martie

2011, fiind nu numai nejustificată menținerea acestui proces pe rolul

instanțelor de judecată aproape 6 ani, dar și în contra principiului

respectării unei durate rezonabile de soluționare a cauzelor, pe care trebuie

să îl respecte nu numai instanțele de judecată, dar și părțile, prin

exercitarea cu bună credință a drepturilor procesuale recunoscute de către

lege.

În concluzie, recurenta nu justifică niciun interes

practic în promovarea prezentei acțiuni, astfel după cum, în mod corect au reținut

instanțele de fond și de apel.

Pentru toate aceste considerente, constatând că

decizia atacată este la adăpost de criticile încadrate de către recurentă în

temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., conform

art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A.

SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL

Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.