ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că: Prin sentința comercială nr. 9988 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL ca fiind lipsită de interes. Totodată s-a disjuns cererea de intervenție principală formulată de SC R.E. SRL pentru soluționarea căreia s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 24 septembrie 2009 În considerente s-a reținut că reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC S.E. SRL și SC E.S. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea actului de cesiune încheiat între SC S.E.

SRL și SC E.S. SRL având ca obiect contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La data de 11 mai 2009 SC R.E. SRL a formulat cerere de intervenție în favoarea reclamantei și cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat admiterea acțiunii și respectiv revocarea contractului de cesiune nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Analizând cu precădere, conform art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, tribunalul a apreciat că este întemeiată pentru considerentele următoare: În justificarea interesului în promovarea acțiunii, reclamanta a susținut că este creditor al pârâtei S.C.

S.E. S.R.L ca urmarea a cesionării creanțelor în sumă de 5.275.825.518 lei conform facturilor fiscale nr. 7414011 din 05 aprilie 2004 și nr. 7414017 din 05 mai 2004, deținute de SC R.E. SRL, prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 20 octombrie 2004, arătând că prin cesionarea de către pârâta debitoare S.C. S.E. SRL a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002, încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, aceasta este lipsită de venituri viitoare importante, care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor pe care le are față de ea. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pe parcursul desfășurării procesului pârâta SC S.E. SRL a intrat în faliment, iar creanța reclamantei nu a fost înscrisă la masa credală, fiind considerată prescrisă.

Pentru promovarea unei acțiuni reclamantul trebuie să justifice un interes legitim, născut, actual, personal și direct, iar această condiție trebuie să existe nu doar la declanșarea procedurii judiciare ci și pe tot parcursul procesului. În speța de față reclamanta nu a făcut dovada unui interes pentru promovarea prezentei acțiuni întrucât nu deține o creanță, certă, lichidă și exigibilă, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte că s-a întrerupt termenul de prescripție pentru creanța pretinsă. Acțiunea revocatorie produce efecte numai între creditorul care a promovat acțiunea și terțul dobânditor, actul fiind inopozabil creditorului, rămânând valabil însă între părțile contractante.

De asemenea ca efect al admiterii acțiunii revocatorii actul este revocat numai în măsura prejudiciului suferit de creditor. În speța de față prin contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat de SC S.E. SRL cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, s-au stabilit drepturi și obligații în sarcina ambelor părți. Astfel Consiliul Local al Municipiului Craiova a pus la dispoziția asocierii un teren în suprafață de 49,38 ha pe care SC S. SRL s-a obligat să construiască și să gestioneze un depozit ecologic de deșeuri solide urbane și să sigure prestarea serviciilor de post-monitorizare conform prevederilor legale. De asemenea Consiliul Local al Municipiului Craiova s-a obligat să livreze prin serviciul public de salubritate, regiile autonome locale, societățile comerciale și persoanele fizice autorizate cantitatea anuală de deșeuri stabilită prin caietul spre depozitare, iar SC S.E.

SRL să le depoziteze în schimbul unui tarif stabilit. In urma cesionării contractului de asociere mai sus menționat, SC E.S. SRL a preluat drepturile dar și obligațiile SC S.E. SRL izvorâte din contractul de asociere. Prin urmare, în cazul revocării contractului de cesiune, pârâta ar fi ținută nu doar de executarea drepturilor, dar și de îndeplinirea obligațiile izvorâte din contractul de asociere. Or, prin sentința comercială nr. 715 din 12 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VII- a comercială, s-a dispus în temeiul Legii nr. 85/2006 intrarea în faliment a pârâtei prin procedura simplificată, s-a constatat dizolvată societatea și s-a numit lichidatorul judiciar, fiind ridicat dreptul de administrare al SC S.E.

SRL, situație ce ar face ca pârâta să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate și obținerea de venituri, întrucât urmare a intrării în faliment aceasta nu poate face decât actele și operațiunile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru finalizarea procedurii de lichidarea. În plus de la data cesionării contractului de asociere, prestațiile la care s-a obligat pârâta SC S.E. SRL au fost executate pârâta S.C. E.S. S.R.L., chiar reclamanta afirmând că lucrările pentru finalizarea și darea în folosință a primei celule a depozitului pe care s-a obligat să-1 construiască pârâta SC S.E. SRL au fost finalizate doar în proporție de 90%, urmând ca, în viitor, aceasta să încaseze venituri importante. In acest context instanța de fond apreciază că sumele încasate de SC E.S.

SRL pentru prestațiile efectuate către Consiliul Local al Municipiului Craiova, ulterior cesionării contractului de asociere, nu se pot întoarce în patrimoniul SC S.E. SRL, deoarece revocarea contractului de cesiune nu produce nici un efect asupra raporturilor juridice stabilite între S.C. E.S. S.R.L. și Consiliul Local al Municipiului Craiova. Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta nu justifică un interes actual, personal și direct în prezenta cauză motivat nu numai de inexistența unei creanțe certe și lichide și exigibile, dar și de lipsa folosului practic prin promovarea acestei acțiuni pentru că, chiar dacă ar exista o astfel de creanță. în patrimoniul pârâtei nu se mai poate întoarce „bunul" (adică contractul de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) pentru că prestatoarea serviciului public a intrat în procedura insolvenței, iar capacitatea acesteia este limitată la actele lichidării.

Dacă se va presupune că iese din procedura insolvenței, „bunul" tot nu va reveni pentru că prin hotărâre AGA asociații au dispus asupra lichidării voluntare, aceste fiind un alt motiv de încetare de drept a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002. Practic, în oricare dintre ipoteze, revocarea în sine actului de cesiune, ce formează obiectul prezentei judecăți, nu poate să determine nicicum readucerea în patrimoniul pârâtei a ..bunului (adică a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) și pentru că Consiliul Local al Municipiului Craiova a ratificat prin acte administrative cesiunea, iar noul debitor al obligației - SC E.S. SRL a executat contractul.

Chiar și admițând că „bunul" ar putea fi readus în patrimoniu, oricum efectele ar fi numai pentru viitor datorită naturii juridice a contractului de prestări servicii, anume unul cu executare succesivă. Față de admiterea excepției în temeiul art. 55 C. proc. civ. tribunalul a disjuns cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC R.E. SRL formându-se un nou dosar cu termen de judecată la data de 24 septembrie 2009. Prin decizia comercială nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC S.A. SRL și apelanta SC R.E. SRL. În ceea ce privește lipsa de interes a SC S.A. SRL, în susținerea acțiunii, instanța de apel a apreciat ca fiind temeinice și legale argumentele primei instanțe.

In ceea ce privește motivele de apel potrivit cărora cesiunea contractului a generat starea de insolvabilitate a SC S.E. SRL prin lichidator judiciar, precum și complicitatea la fraudă a SC E.S. SRL, Curtea de apel a constatat că această motivare reprezintă chestiuni ce țin exclusiv de fondul cauzei, asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat prin sentința nr. 9588 din 23 iunie 2009. Așa fiind aceste motive exced controlului de legalitate pe care instanța de apel trebuie să-1 efectueze cu privire la modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes. Împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) solicitând în principal, modificarea în tot a deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010, în sensul admiterii apelului formulat de SC S.A.

împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 29745.01/3/200 și, pe cale de consecință, respingerea excepției lipsei de interes al reclamantei invocată de intimatele-pârâte și desființarea sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009. In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010 și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare. Înalta Curte, rezumând, reține că recurenta a susținut în cuprinsul celor 70 de paragrafe ale recursului următoarele: În mod greșit ar fi constatat instanța de apel lipsa interesului având in vedere faptul ca actul de cesiune a cărui revocare se solicita ar fi provocat starea de insolvență a debitoarei SC S.E.

SRL, prin lipsa prețului, prin lipsirea de beneficii. sume din care recurenta pretinde ca si-ar fi putut îndestula createle in cadrul procedurii insolvenței pentru ca in cadrul acestei proceduri s-ar putea restitui prestațiile; In mod greșit s-a apreciat ca revocarea actului nu ar fi posibila datorita imposibilității SC S.E. SRL a de a-si mai executa obligațiile din contract, fiindcă nimic nu ar împiedica-o să realizeze o „simplă încasare"; Atât instanța de apel, cât și cea de fond nu ar fi intrat în cercetarea fondului pentru a verifica îndeplinirea condițiilor pentru promovarea acțiunii revocatorii ca sa poată retine ca temei al lipsei de interes, astfel încât nu ar fi putut să concluzioneze în sensul certitudinii, lichidității și exigibilității creanței.

De asemenea, calitatea de creditor ar fi trebuit să fie reținută, în opinia recurentei, față de faptul că S.A. a formulat o contestație împotriva respingerii cererii de înscriere a creanței acestora la tabelul preliminar al SC S.E. SRL, contestație care, la momentul judecării prezentului recurs a fost admisă, instanța dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii de către judecătorul sindic. Se mai critică și caracterul sumar al motivării instanței de apel. În concluzie, reluând criticile formulate și în fața instanței de apel, recurenta a susținut că are calitatea de creditor al SC S.E., iar interesul acesteia este pe deplin justificat. Actul de cesiune a provocat starea de insolvență a intimatei-pârâte SC S.E.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: În ceea ce privește pretinsa lipsă a motivării soluției pronunțate de instanța de apel. Deși Curtea Europeană acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, totuși, în jurisprudența sa s-a reținut in mod constant faptul ca „art. 6 par. 1 din Convenție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cerc să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei. Și practica și doctrina internă, dar chiar și CEDO, sunt unanime în a accepta faptul că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților cu care sprijină acest capăt de cerere. În speță, considerentele hotărârii recurate conțin rezultatul unei analize judicioase a motivelor de apel cu care instanța a fost investită. Acțiunea pendinte reprezintă o acțiune pauliană, întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. și care se află pe rolul instanțelor de judecată din anul 2005. Cu toate acestea, deși temeiul de drept al cererii nu a fost modificat niciodată pe parcursul soluționării cauzei în fond, o foarte mare parte din motivele de apel formulate de S.A. au vizat exclusiv chestiuni specifice acțiunilor în anulare reglementate de dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Deși instanța de fond soluționase cauza prin admiterea unei excepții, fără a intra câtuși de puțin în cercetarea fondului, totuși motivele de apel au cuprins argumente vizând exclusiv chestiuni ce țin de problematica de fond, iar instanța de apel în mod corect nu a răspuns, și nici nu era în drept să răspundă, acestor argumente. Cât privește excepția lipsei calității de reprezentant a domnului avocat M.D., Înalta Curte va reține în ceea ce privește aceasta chestiune, ca in mod corect a fost respins apelul formulat sub acest aspect cu următoarea motivare: „pe fondul cauzei, aceasta situație a fost soluționata prin încheierea din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul. In cauza, apelanta (...) a atacat sentința nr. 9988 din 23 iunie 2009 fără a face vreo referire la încheierea din 12 februarie 2009 prin care s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant.

Cum apelanta nu a criticat încheierea a cărei schimbare o solicită, Curtea constată că acest motiv de apel nu mai poate fi primit și analizat în cadrul apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009. In opinia Înaltei Curți, cele reținute de către instanța de apel sunt corecte deoarece, prin motivele de apel formulate, apelanta S.C. S.A. S.R.L. a solicitat desființarea sentinței comerciale pronunțate de Tribunalul București si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu o prima consecința a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a domnului avocat M.D. Insă, după cum în mod corect a reținut instanța de apel, asupra excepției lipsei calității de reprezentant instanța de fond s-a pronunțat, în sensul respingerii ei ca neîntemeiată, prin încheierea de ședința din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul cauzei.

Prin declarația de apel formulată, în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. S.C. S.A. S.R.L. a atacat în exclusivitate sentința comercială nr. 9988 din 23 iunie 2009, neexistând nicio precizare cu privire la exercitarea aceleiași cai de atac si împotriva încheierii din 12 februarie 2009, prin care a fost respinsa excepția lipsei calității de reprezentant. Având în vedere că fostul alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., potrivit căruia „apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. I pct. 93 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 219/2005, in mod justificat apelul formulat împotriva hotărârii instanței de fond nu echivalează cu o cale de atac declarata împotriva tuturor încheierilor premergătoare, pronunțate de către instanța de fond.

Partea nemulțumita de o anumita încheiere de ședința premergătoare si care poate formula apel împotriva hotărârii de fond, trebuie sa atace in mod explicit și încheierea a cărei schimbare/desființare o solicita. Faptul ca alin. (2) al art. 282 C. proc. civ. stabilește ca ..împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, in afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații" nu justifica interpretarea extensiva, in afara cadrului legal, conform căreia calea de atac declarata împotriva unei hotărâri de fond implică, automat și în lipsa unei precizări exprese, și o contestare a tuturor încheierilor premergătoare pronunțate. Având în vedere caracterul deficitar in care a fost formulat si susținut apelul, instanței de apel nu i-a rămas decât sa răspundă singurelor chestiuni care vizau problematica interesului în promovarea prezentei acțiuni.

Cât privește soluția pronunțată privitor la excepția lipsei de interes, Înalta Curte va reține că interesul în promovarea unei acțiuni in justiție trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, iar aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite atât în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și pe parcursul soluționării acesteia. Pornind de la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, în mod corect a apreciat instanța de apel ca S.A. nu face dovada calității de creditor al societății debitoare SC S.E. SRL, câtă vreme creanța acestora nu a fost înscrisă definitiv și irevocabil în tabelul preliminar. Faptul că a fost sau nu soluționata în mod irevocabil contestația împotriva tabelului preliminar, prezintă mai puțină relevanță câtă vreme au fost invocate o multitudine de alte argumente în susținerea lipsei de interes, argumente care au și constituit temei al hotărârii apelate.

Astfel, nu se poate susține că recurenta mai justifica vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei S.E. a contractului de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării nu s-ar putea produce decât pentru viitor. Chiar dacă scopul urmărit de către recurenta este readucerea în patrimoniul SC S.E. a unor venituri pe care Consiliul Local al Municipiului Craiova trebuie sa le plătească în temeiul contractului de asociere, in realitate, „a întoarce Contractul de asociere nr. 17/2002 in patrimoniul debitoarei S.E. " înseamnă a întoarce totodată și obligațiile stabilite in sarcina prestatorului prin contractul încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Craiova. O altă concluzie este inacceptabilă juridic, întrucât nu s-ar putea susține că se vor întoarce în patrimoniul prestatoarei SC S.E.

doar drepturile derivând din Contractul de asociere nr. 17/2002, atâta timp cât aceste drepturi sunt condiționate de prestarea serviciilor de gestionare și depozitare a deșeurilor în favoarea beneficiarului Consiliul Local al Municipiului Craiova. Prin urmare, în situația absurdă a revocării contractului de cesiune. SC S.E. SRL ar trebui nu doar să încaseze creanțe, așa cum și-ar dori intr-un mod absolut nerealist recurenta, ci ar fi ținută și de îndeplinirea obligațiilor ce izvorăsc din contract, lucru imposibil de realizat datorita declanșării procedurii insolvenței.

De asemenea, trebuie menționat faptul ca singura finalitate a acțiunii pauliene este aceea a ,.inopozabilității" față de creditorul care a inițiat-o a actului de înstrăinare pretins fraudulos, urmând ca acest creditor să își valorifice dreptul de creanța potrivit regulilor de executare silita (daca debitorul nu își execută de bună voie obligația de plată), inclusiv a celor referitoare la necesitatea existentei unui titlu executoriu. Față de starea de insolvență a debitoarei intimate, executarea de buna voie a obligațiilor este înafara cadrului legal. Potrivit dispozițiilor art. 371 lit. a) C. proc. civ. („executarea silita încetează daca s-a realizat integral obligația prevăzuta in titlul executoriu"), art. 372 C. proc.

civ. (..executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu"), respectiv pe cele ale art. 379 alin. (1) C. proc. civ. („nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certă, lichidă și exigibilă"). Recurenta nu deține un titlu executoriu împotriva debitoarei. Or. acțiunea pauliana nu reprezintă altceva decât un mijloc de asigurare a gajului general al creditorilor chirografari, o modalitate de a oferi creditorului prejudiciat un alt bun pe care sa îl urmărească silit, fără a reprezenta, însă, o acțiune în pretenții împotriva debitorului (aptă să conducă la întreruperea termenului de prescripție extinctivă).

Reclamanta nu formulat în acest dosar, sau pe cale separată, un capăt de cerere ori o acțiune privind obligarea debitoarei SC S.E. la plata contravalorii celor două facturi fiscale. Or, atâta timp cât o asemenea acțiune nu a fost formulată și nici nu mai poate fi admisă (dacă s-ar introduce astăzi) în considerarea dispozițiilor art. 3 si art. 7 din Decretul nr. 167/1958, chiar dacă intr-o acțiune pauliana, pe cale incidentală, instanța are obligația de a verifica și creanța reclamantului, aceeași instanța nu poate să îl și oblige pe debitor la plata către creditor a creanței pretinse, atâta timp cât creditorul nu a investit-o cu o cerere în pretenții, potrivit principiului disponibilității. Nu trebuie omis motivul pentru care această cesiune s-a produs, motiv exprimat prin hotărâri AGA.

Asociații debitoarei SC S.E. , singurii capabili să analizeze acest aspect, au decis cesionarea Contractului de asociere nr. 17/2002, având în vedere imposibilitatea prestării în viitor a serviciilor contractate în baza contractului de asociere nr. 17/2002. Așadar, atâta timp cât acești asociați, chiar presupunând că societatea ar fi în curs de funcționare, au decis ca nu mai pot, nu mai sunt capabili să deruleze un contract, o atare obligație nu le poate fi impusă de către nicio instanță de judecată și de către niciun creditor (singurul ce ar putea cere executarea în natură fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova, însă această autoritate publică a acceptat cesiunea). Cesiunea Contractului de asociere nr. 17/2002 a fost aprobată prin cele două hotărâri ale Consiliul Local al Municipiului Craiova aflate la dosarul cauzei, atacate, de asemenea, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, de către recurenta SC S.A.

(fosta R. ), însă acțiunile în anulare au fost respinse în mod irevocabil de către instanțele de judecată. Față de cele expuse, excepția lipsei de interes este cu atât mai evidenta cu cât Consiliul Local al Municipiului Craiova nici măcar nu este parte în acest dosar, iar o eventuală hotărâre de admitere a acțiunii pauliene nu îi va fi opozabilă. Pe de alta parte, față de succesiunea raporturilor contractuale, rezultă că, până în momentul încheierii contractului de cesiune atacat, exista Contractul de asociere nr. 17/2002, încheiat între SC S.E. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar pe parcursul derulării contractului de asociere menționat anterior, între pârâte a fost încheiat contractul de cesiune atacat, singurul care face obiectul prezentei cauze.

Ca urmare a încheierii cesiunii, ce echivalează practic cu o novație prin schimbare de debitor - cesiune aprobata de Consiliul Local al Municipiului Craiova si care exprima intenția tuturor părților de a nova - se ajunge la un nou raport obligațional, însă de aceasta data între SC E.S. și Consiliul Local al Municipiului Craiova. Contractul de asociere nr. 17/2002 este un contract de achiziție publică, ce presupune atât drepturi, cât și obligații inițial pentru SC S.E. , iar ulterior pentru SC E.S., fiind indubitabil un contract cu executare succesivă. Acest caracter se răsfrânge și asupra contractului de cesiune atacat, ce reprezintă, în mod evident, un accesoriu al contractului cesionat, principal.

Aceste precizări sunt deosebit de relevante deoarece, finalitatea, folosul practic pe care ar trebui să îl urmărească reclamanta (presupunând ca se poate reține calitatea sa de creditor și că se va formula o acțiune în acest sens) este aceea de a desființa/revoca noul raport juridic între SC E.S. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, pentru că acesta este raportul juridic din care se pot obține venituri. Faptul ca acest contract este unul cu executare succesivă conduce la concluzia că, prin definiție, o eventuala revocare a acestuia nu și-ar putea produce efectele decât pentru viitor. Sunt avute în vedere in acest sens excepția de la principiul restabilirii situației anterioare (ca principiu care guvernează efectele nulității actelor juridice) și, pe cale de consecință, și de la principiul retroactivității efectelor nulității, excepție care vizează ipoteza anularii contractelor cu executare succesivă.

Argumentele pentru care Înalta Curte apreciază ca și în materia acțiunii revocatorii se aplică aceleași principii ale efectelor nulității sunt următoarele : - sub aspectul efectelor sale, acțiunea revocatorie conduce la „desființarea actului.

întocmai ca și acțiunea în anulare", cu singura deosebire că această ..desființare" profita doar creditorului reclamant; - rațiunea reglementarii unei atare acțiuni a fost aceea de a proteja un interes privat fraudat (problema fraudei urmează a fi analizată pe fondul cauzei), ce nu ar putea fi valorificat într-o simpla acțiune în anulare (fiind vorba despre un interes privat, sancțiunea ce ar putea interveni este o nulitate relativa și care, în considerația unei eventuale lipse a calității procesuale active, nu ar putea fi invocată de către creditorul fraudat, terț față de contractul atacat); - or, pornind de la faptul că prin această acțiune se tinde la protejarea unui interes privat, o eventuală admitere a acțiunii pauliene nu poate produce efecte mai puternice decât admiterea unei acțiuni în constatarea nulității absolute, ce vizează încălcarea unei norme imperative de ordine publică.

Pornind de la observația că cesiunea ce face obiectul prezentului litigiu reprezintă un accesoriu al Contractului de asociere nr. 17/2002 și de la premisa stabilită de către reclamanta ca prin intermediul acestei cesiuni SC E.S. a devenit titulara tuturor drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere menționat anterior, o eventuala „revocare'" a contractului de cesiune încheiat cu parata SC S.E. S.R.L., dacă s-ar presupune prin reducere la absurd ca efectele ..desființării" ar trebui să se aplice retroactiv, ar avea următoarele consecințe absurde din punct de vedere juridic: Deși, după încheierea contractului de cesiune, toate obligațiile stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere nr. 17/2002 au fost realizate de către SC E.S.

(afirmație necontrazisă prin niciuna din probele administrate în prezenta cauză și nici măcar prin susținerile reclamantei), iar în schimbul prestațiilor realizate de către această societate, a fost încasat de către aceasta de la Consiliul Local al Municipiului Craiova tariful prevăzut în Contractul de asociere nr. 17/2002, dacă s-ar accepta ca „desființarea" în această cauză trebuie să își producă efectele și pentru trecut, nu doar pentru viitor, aceasta echivalează cu restituirea sumelor încasate de către SC E.S. (ca urmare a serviciilor prestate) către Consiliul Local al Municipiului Craiova (fără ca acesta sa poată „restitui" serviciile prestate), urmând ca ulterior, Consiliul Local al Municipiului Craiova să achite aceleași sume de bani paratei SC S.E.

(deși nu aceasta este cea care a realizat serviciile de gestionare a deșeurilor ce fac obiectul Contractului de asociere nr. 17/2002 și nici nu ar mai fi putut din momentul dizolvării și lichidării voluntare decise prin hotărârea adunării generale a asociaților. Or, este evident ca aceasta nu echivalează cu altceva decât cu o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei SC S.E. Având în vedere cele expuse anterior, în condițiile în care prestațiile SC E.S. nu mai pot fi restituite, este evident ca o eventuală anulare a contractului de cesiune nu își poate produce efectele decât pentru viitor, tocmai pentru ca acest contract este indisolubil legat de contractul de asociere principal, contract cu executare succesivă.

Faptul că prin contractul de cesiune atacat s-au transmis toate drepturile și obligațiile care reveneau SC S.E. în baza Contractului de asociere nr. 17/2002 rezultă în mod indubitabil atât din cererea de chemare în judecată (ce cuprinde pretențiile reclamantei cu privire la cuprinsul actului atacat și care, coroborate cu celelalte probe, pot fi considerate de către instanțe ca fiind întemeiate, potrivit art. 174 C. proc. civ.), dar si din Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Craiova nr. 389/2005 aflată la filele 63 și urm. din dosarul nr. 8517/3/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a, la filele 155 și urm. din dosarul nr. 29745/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a.

In prezenta cauză nu pot fi aplicate prin analogie dispozițiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 (potrivit cărora „terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia la data transferului efectuat de către debitor"). Deși este indubitabil faptul ca acest Contract de asociere nr. 17/2002 poate fi asimilat noțiunii de „bun" despre care vorbește textul de lege invocat anterior, nu se poate aplica art. 83 din Legea nr. 85/2006, deoarece: suntem în prezenta unei acțiuni revocatorii formulate în baza art. 975 C. civ., cu mult timp înainte de declanșarea procedurii insolvenței asupra paratei SC S.E.

(18 februarie 2008); art. 83 din Legea nr. 85/2006 se referă foarte strict la un „transfer patrimonial anulat conform art. 80" din Legea nr. 85/2006); instanța de judecată competentă funcțional - Tribunalul București, secția a VIII-a comerciala, este cea care va analiza, daca va fi cazul, cu prioritate dacă acest contract de cesiune se încadrează în sfera actelor susceptibile de anulare potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006. Pornind de la cele arătate anterior, în speța dedusă judecații, această desființare. „revocare" a actului atacat nu își poate produce efectele nici pentru viitor, având în vedere următoarele argumente: Prin sentința comercială pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2007, Ia data de 18 februarie 2008, asupra paratei SC S.E.

S.R.L. a fost declanșată procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care exclude reorganizarea. Capacitatea SC S.E. este limitată la operațiunile necesare lichidării. Limitarea capacității la actele și operațiunile necesare lichidării datează, de altfel, încă de la data de 10 octombrie 2005, când prin hotărâre a adunării generale a asociaților s-a decis dizolvarea și lichidarea voluntară a societății. Singura deosebire este aceea că, odată cu deschiderea procedurii insolventei (18 februarie 2008), lichidarea voluntară s-a transformat într-o lichidare judiciară, forțată, aplicabilă intr-o situație de criză a societății comerciale - insolvența. In consecință, nu se poate susține că reclamanta mai justifică vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei SC S.E.

a Contractului de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării nu se poate produce decât pentru viitor. In plus, potrivit dispozițiilor art. 53 din Contractul de asociere nr. 17/2002, potrivit cărora acest contract încetează de drept în cazul lichidării prestatorului (lichidarea voluntară a fost decisă prin hotărârea AGA din 10 octombrie 2005). Așadar, chiar dacă s-ar desființa contractul de cesiune s-ar constata că părțile (Consiliul Local al Municipiului Craiova și SC S.E. ) trebuie să execute un contrat deja executat de către SC E.S. care este și încetat de drept (din cauza lichidării prestatorului serviciului ce formează obiectul contractului - SC S.E.). Deci prezenta acțiune nu ar avea nici o finalitate, niciun folos practic, ceea ce susține pe deplin admiterea excepției lipsei de interes.

Înalta Curte va mai reține că prezenta acțiune a fost introdusă de către reclamantă pe rolul instanței de judecată la 29 noiembrie 2005, că la termenul de astăzi aceeași reclamantă a solicitat suspendarea până la soluționarea dosarului de insolvență nr. 44004/3/2007 al Tribunalului București, fiind evident, și din această perspectivă, că recurenta reclamantă nu urmărește soluționarea acestei pricini, nu are niciun interes în cauză, procedura judiciară fiind folosită abuziv, cu ignorarea dispozițiilor art. 723 C. proc. civ.

Interesul promovării acestei acțiuni nu a fost demonstrat de către reclamantă nici la data de introducerii acțiunii - 29 noiembrie 2005, nici pe parcursul litigiului și nici în prezent -09 martie 2011, fiind nu numai nejustificată menținerea acestui proces pe rolul instanțelor de judecată aproape 6 ani, dar și în contra principiului respectării unei durate rezonabile de soluționare a cauzelor, pe care trebuie să îl respecte nu numai instanțele de judecată, dar și părțile, prin exercitarea cu bună credință a drepturilor procesuale recunoscute de către lege. În concluzie, recurenta nu justifică niciun interes practic în promovarea prezentei acțiuni, astfel după cum, în mod corect au reținut instanțele de fond și de apel.

Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia atacată este la adăpost de criticile încadrate de către recurentă în temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.