ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că:
Prin sentința comercială nr. 9988 a Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei de interes și
s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL ca fiind lipsită de
interes.
Totodată s-a disjuns cererea de intervenție
principală formulată de SC R.E. SRL pentru soluționarea căreia s-a dispus
formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 24 septembrie 2009
În considerente s-a reținut că reclamanta SC R. SRL a
chemat în judecată pe pârâtele SC S.E. SRL și SC E.S. SRL solicitând instanței
ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună revocarea actului de cesiune
încheiat între SC S.E. SRL și SC E.S. SRL având ca obiect contractul de
asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL și obligarea pârâtelor la plata
cheltuielilor de judecată.
La data de 11 mai 2009 SC R.E. SRL a formulat cerere
de intervenție în favoarea reclamantei și cerere de intervenție în interes
propriu, prin care a solicitat admiterea acțiunii și respectiv revocarea contractului
de cesiune nr. 17 din 05 iunie 2002 încheiat între CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI CRAIOVA și SC S.E. SRL cu obligarea pârâtelor la plata
cheltuielilor de judecată.
Analizând cu precădere, conform art. 137 C. proc.
civ., excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii,
tribunalul a apreciat că este întemeiată pentru considerentele următoare:
În justificarea interesului în promovarea acțiunii,
reclamanta a susținut că este creditor al pârâtei S.C. S.E. S.R.L ca urmarea a
cesionării creanțelor în sumă de 5.275.825.518 lei conform facturilor fiscale
nr. 7414011 din 05 aprilie 2004 și nr. 7414017 din 05 mai 2004, deținute de SC
R.E. SRL, prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 20
octombrie 2004, arătând că prin cesionarea de către pârâta debitoare S.C. S.E. SRL
a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002, încheiat cu Consiliul
Local al Municipiului Craiova, aceasta este lipsită de venituri viitoare
importante, care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor pe care le
are față de ea.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pe
parcursul desfășurării procesului pârâta SC S.E. SRL a intrat în faliment, iar
creanța reclamantei nu a fost înscrisă la masa credală, fiind considerată
prescrisă.
Pentru promovarea unei acțiuni reclamantul trebuie să
justifice un interes legitim, născut, actual, personal și direct, iar această
condiție trebuie să existe nu doar la declanșarea procedurii judiciare ci și pe
tot parcursul procesului.
În speța de față reclamanta nu a făcut dovada unui
interes pentru promovarea prezentei acțiuni întrucât nu deține o creanță,
certă, lichidă și exigibilă, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care să
rezulte că s-a întrerupt termenul de prescripție pentru creanța pretinsă.
Acțiunea revocatorie produce efecte numai între
creditorul care a promovat acțiunea și terțul dobânditor, actul fiind
inopozabil creditorului, rămânând valabil însă între părțile contractante. De
asemenea ca efect al admiterii acțiunii revocatorii actul este revocat numai în
măsura prejudiciului suferit de creditor.
În speța de față prin contractul de asociere nr. 17
din 05 iunie 2002 încheiat de SC S.E. SRL cu Consiliul Local al Municipiului
Craiova, s-au stabilit drepturi și obligații în sarcina ambelor părți. Astfel Consiliul
Local al Municipiului Craiova a pus la dispoziția asocierii un teren în
suprafață de 49,38 ha pe care SC S. SRL s-a obligat să construiască și să
gestioneze un depozit ecologic de deșeuri solide urbane și să sigure prestarea
serviciilor de post-monitorizare conform prevederilor legale.
De asemenea Consiliul Local al Municipiului Craiova
s-a obligat să livreze prin serviciul public de salubritate, regiile autonome
locale, societățile comerciale și persoanele fizice autorizate cantitatea
anuală de deșeuri stabilită prin caietul spre depozitare, iar SC S.E. SRL să le
depoziteze în schimbul unui tarif stabilit. In urma cesionării contractului de
asociere mai sus menționat, SC E.S. SRL a preluat drepturile dar și obligațiile
SC S.E. SRL izvorâte din contractul de asociere.
Prin urmare, în cazul revocării contractului de
cesiune, pârâta ar fi ținută nu doar de executarea drepturilor, dar și de
îndeplinirea obligațiile izvorâte din contractul de asociere. Or, prin sentința
comercială nr. 715 din 12 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VII-
a comercială, s-a dispus în temeiul Legii nr. 85/2006 intrarea în faliment a
pârâtei prin procedura simplificată, s-a constatat dizolvată societatea și s-a
numit lichidatorul judiciar, fiind ridicat dreptul de administrare al SC S.E. SRL,
situație ce ar face ca pârâta să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate și
obținerea de venituri, întrucât urmare a intrării în faliment aceasta nu poate
face decât actele și operațiunile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru
finalizarea procedurii de lichidarea.
În plus de la data cesionării contractului de
asociere, prestațiile la care s-a obligat pârâta SC S.E. SRL au fost executate
pârâta S.C. E.S. S.R.L., chiar reclamanta afirmând că lucrările pentru
finalizarea și darea în folosință a primei celule a depozitului pe care s-a
obligat să-1 construiască pârâta SC S.E. SRL au fost finalizate doar în
proporție de 90%, urmând ca, în viitor, aceasta să încaseze venituri
importante.
In acest context instanța de fond apreciază că sumele
încasate de SC E.S. SRL pentru prestațiile efectuate către Consiliul Local al
Municipiului Craiova, ulterior cesionării contractului de asociere, nu se pot
întoarce în patrimoniul SC S.E. SRL, deoarece revocarea contractului de cesiune
nu produce nici un efect asupra raporturilor juridice stabilite între S.C. E.S.
S.R.L. și Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a
apreciat că reclamanta nu justifică un interes actual, personal și direct în
prezenta cauză motivat nu numai de inexistența unei creanțe certe și lichide și
exigibile, dar și de lipsa folosului practic prin promovarea acestei acțiuni
pentru că, chiar dacă ar exista o astfel de creanță. în patrimoniul pârâtei nu
se mai poate întoarce „bunul" (adică contractul de asociere nr. 17 din 05
iunie 2002 cu Consiliul Local al Municipiului Craiova) pentru că prestatoarea
serviciului public a intrat în procedura insolvenței, iar capacitatea acesteia
este limitată la actele lichidării. Dacă se va presupune că iese din procedura
insolvenței, „bunul" tot nu va reveni pentru că prin hotărâre AGA
asociații au dispus asupra lichidării voluntare, aceste fiind un alt motiv de
încetare de drept a contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002.
Practic, în oricare dintre ipoteze, revocarea în sine
actului de cesiune, ce formează obiectul prezentei judecăți, nu poate să
determine nicicum readucerea în patrimoniul pârâtei a ..bunului (adică a
contractului de asociere nr. 17 din 05 iunie 2002 cu Consiliul Local al
Municipiului Craiova) și pentru că Consiliul Local al Municipiului Craiova a
ratificat prin acte administrative cesiunea, iar noul debitor al obligației -
SC E.S. SRL a executat contractul.
Chiar și admițând că „bunul" ar putea fi readus
în patrimoniu, oricum efectele ar fi numai pentru viitor datorită naturii
juridice a contractului de prestări servicii, anume unul cu executare
succesivă.
Față de admiterea excepției în temeiul art. 55 C.
proc. civ. tribunalul a disjuns cererea de intervenție în interes propriu
formulată de SC R.E. SRL formându-se un nou dosar cu termen de judecată la data
de 24 septembrie 2009.
Prin decizia comercială nr. 134 din 26 februarie
2010
a Curții de Apel București, secția a
V-a comercială, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanta
SC S.A. SRL și apelanta SC R.E. SRL.
În ceea ce privește lipsa de interes a SC S.A. SRL,
în susținerea acțiunii, instanța de apel a apreciat ca fiind temeinice și
legale argumentele primei instanțe.
In ceea ce privește motivele de apel potrivit cărora
cesiunea contractului a generat starea de insolvabilitate a SC S.E. SRL prin
lichidator judiciar, precum și complicitatea la fraudă a SC E.S. SRL, Curtea de
apel a constatat că această motivare reprezintă chestiuni ce țin exclusiv de fondul
cauzei, asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat prin sentința nr. 9588
din 23 iunie 2009. Așa fiind aceste motive exced controlului de legalitate pe
care instanța de apel trebuie să-1 efectueze cu privire la modalitatea de
soluționare a excepției lipsei de interes.
Împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor
art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL
Brescia (fostă SC R. SRL) solicitând în principal, modificarea în tot a
deciziei nr. 134 din 26 februarie 2010, în sensul admiterii apelului formulat
de SC S.A. împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009 pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr.
29745.01/3/200 și, pe cale de consecință, respingerea excepției lipsei de
interes al reclamantei invocată de intimatele-pârâte și desființarea sentinței
comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.
In subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei nr. 134
din 26 februarie 2010 și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare.
Înalta Curte, rezumând, reține că recurenta a
susținut în cuprinsul celor 70 de paragrafe ale recursului următoarele:
În mod greșit ar fi constatat instanța de apel lipsa
interesului având in vedere faptul ca actul de cesiune a cărui revocare se
solicita ar fi provocat starea de insolvență a debitoarei SC S.E. SRL, prin
lipsa prețului, prin lipsirea de beneficii. sume din care recurenta pretinde ca
si-ar fi putut îndestula createle in cadrul procedurii insolvenței pentru ca in
cadrul acestei proceduri s-ar putea restitui prestațiile;
In mod greșit s-a apreciat ca revocarea actului nu ar
fi posibila datorita imposibilității SC S.E. SRL a de a-si mai executa
obligațiile din contract, fiindcă nimic nu ar împiedica-o să realizeze o
„simplă încasare";
Atât instanța de apel, cât și cea de fond nu ar fi
intrat în cercetarea fondului pentru a verifica îndeplinirea condițiilor pentru
promovarea acțiunii revocatorii ca sa poată retine ca temei al lipsei de
interes, astfel încât nu ar fi putut să concluzioneze în sensul certitudinii,
lichidității și exigibilității creanței. De asemenea, calitatea de creditor ar
fi trebuit să fie reținută, în opinia recurentei, față de faptul că S.A. a
formulat o contestație împotriva respingerii cererii de înscriere a creanței
acestora la tabelul preliminar al SC S.E. SRL, contestație care, la momentul
judecării prezentului recurs a fost admisă, instanța dispunând casarea cu
trimitere spre rejudecare a pricinii de către judecătorul sindic.
Se mai critică și caracterul sumar al motivării instanței
de apel.
În concluzie, reluând criticile formulate și în fața
instanței de apel, recurenta a susținut că are calitatea de creditor al SC
S.E., iar interesul acesteia este pe deplin justificat. Actul de cesiune a
provocat starea de insolvență a intimatei-pârâte SC S.E.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare
pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește pretinsa lipsă a motivării
soluției pronunțate de instanța de apel.
Deși Curtea Europeană acordă o atenție deosebită
respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de
către părți ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil,
totuși, în jurisprudența sa s-a reținut in mod constant faptul ca „art. 6 par.
1 din Convenție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate
cerc să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" - Hotărârea Ruiz
Torija contra Spaniei.
Și practica și doctrina internă, dar chiar și CEDO,
sunt unanime în a accepta faptul că, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie
motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., este necesar
ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să
răspundă separat diferitelor argumente ale părților cu care sprijină acest
capăt de cerere.
În speță, considerentele hotărârii recurate conțin
rezultatul unei analize judicioase a motivelor de apel cu care instanța a fost
investită.
Acțiunea pendinte reprezintă o acțiune pauliană,
întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. și care se află pe rolul
instanțelor de judecată din anul 2005. Cu toate acestea, deși temeiul de drept
al cererii nu a fost modificat niciodată pe parcursul soluționării cauzei în
fond, o foarte mare parte din motivele de apel formulate de S.A. au vizat
exclusiv chestiuni specifice acțiunilor în anulare reglementate de dispozițiile
Legii nr. 85/2006.
Deși instanța de fond soluționase cauza prin
admiterea unei excepții, fără a intra câtuși de puțin în cercetarea fondului,
totuși motivele de apel au cuprins argumente vizând exclusiv chestiuni ce țin
de problematica de fond, iar instanța de apel în mod corect nu a răspuns, și
nici nu era în drept să răspundă, acestor argumente.
Cât privește excepția lipsei calității de
reprezentant a domnului avocat M.D., Înalta Curte va reține în ceea ce privește
aceasta chestiune, ca in mod corect a fost respins apelul formulat sub acest
aspect cu următoarea motivare: „pe fondul cauzei, aceasta situație a fost
soluționata prin încheierea din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată
cu fondul. In cauza, apelanta (...) a atacat sentința nr. 9988 din 23 iunie
2009 fără a face vreo referire la încheierea din 12 februarie 2009 prin care
s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant. Cum apelanta nu a
criticat încheierea a cărei schimbare o solicită, Curtea constată că acest
motiv de apel nu mai poate fi primit și analizat în cadrul apelului declarat
împotriva sentinței comerciale nr. 9988 din 23 iunie 2009.
In opinia Înaltei Curți, cele reținute de către
instanța de apel sunt corecte deoarece, prin motivele de apel formulate,
apelanta S.C. S.A. S.R.L. a solicitat desființarea sentinței comerciale
pronunțate de Tribunalul București si trimiterea cauzei spre rejudecare primei
instanțe, cu o prima consecința a admiterii excepției lipsei calității de
reprezentant a domnului avocat M.D.
Insă, după cum în mod corect a reținut instanța de
apel, asupra excepției lipsei calității de reprezentant instanța de fond s-a
pronunțat, în sensul respingerii ei ca neîntemeiată, prin încheierea de ședința
din 12 februarie 2009, susceptibila de atac odată cu fondul cauzei.
Prin declarația de apel formulată, în termenul legal
prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. S.C. S.A. S.R.L. a atacat în
exclusivitate sentința comercială nr. 9988 din 23 iunie 2009, neexistând nicio
precizare cu privire la exercitarea aceleiași cai de atac si împotriva
încheierii din 12 februarie 2009, prin care a fost respinsa excepția lipsei
calității de reprezentant.
Având în vedere că fostul alin. (3) al art. 282 C.
proc. civ., potrivit căruia „apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și
împotriva încheierilor premergătoare", a fost abrogat prin art. I pct. 93 din
O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr.
219/2005, in mod justificat apelul formulat împotriva hotărârii instanței de
fond nu echivalează cu o cale de atac declarata împotriva tuturor încheierilor
premergătoare, pronunțate de către instanța de fond. Partea nemulțumita de o
anumita încheiere de ședința premergătoare si care poate formula apel împotriva
hotărârii de fond, trebuie sa atace in mod explicit și încheierea a cărei
schimbare/desființare o solicita. Faptul ca alin. (2) al art. 282 C. proc. civ.
stabilește ca ..împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel
decât odată cu fondul, in afara de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul
judecații" nu justifica interpretarea extensiva, in afara cadrului legal,
conform căreia calea de atac declarata împotriva unei hotărâri de fond implică,
automat și în lipsa unei precizări exprese, și o contestare a tuturor
încheierilor premergătoare pronunțate.
Având în vedere caracterul deficitar in care a fost
formulat si susținut apelul, instanței de apel nu i-a rămas decât sa răspundă
singurelor chestiuni care vizau problematica interesului în promovarea
prezentei acțiuni.
Cât privește soluția pronunțată privitor la excepția
lipsei de interes, Înalta Curte va reține că interesul în promovarea unei
acțiuni in justiție trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal
și direct, iar aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite atât în momentul
introducerii cererii de chemare în judecată, cât și pe parcursul soluționării
acesteia.
Pornind de la condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească interesul, în mod corect a apreciat instanța de apel ca S.A. nu
face dovada calității de creditor al societății debitoare SC S.E. SRL, câtă
vreme creanța acestora nu a fost înscrisă definitiv și irevocabil în tabelul
preliminar.
Faptul că a fost sau nu soluționata în mod irevocabil
contestația împotriva tabelului preliminar, prezintă mai puțină relevanță câtă
vreme au fost invocate o multitudine de alte argumente în susținerea lipsei de
interes, argumente care au și constituit temei al hotărârii apelate.
Astfel, nu se poate susține că recurenta mai
justifica vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei S.E. a
contractului de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării
nu s-ar putea produce decât pentru viitor. Chiar dacă scopul urmărit de către
recurenta este readucerea în patrimoniul SC S.E. a unor venituri pe care
Consiliul Local al Municipiului Craiova trebuie sa le plătească în temeiul
contractului de asociere, in realitate, „a întoarce Contractul de asociere nr.
17/2002 in patrimoniul debitoarei S.E. " înseamnă a întoarce totodată și
obligațiile stabilite in sarcina prestatorului prin contractul încheiat cu
Consiliul Local al Municipiului Craiova. O altă concluzie este inacceptabilă
juridic, întrucât nu s-ar putea susține că se vor întoarce în patrimoniul
prestatoarei SC S.E. doar drepturile derivând din Contractul de asociere nr.
17/2002, atâta timp cât aceste drepturi sunt condiționate de prestarea
serviciilor de gestionare și depozitare a deșeurilor în favoarea beneficiarului
Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Prin urmare, în situația absurdă a revocării
contractului de cesiune. SC S.E. SRL ar trebui nu doar să încaseze creanțe, așa
cum și-ar dori intr-un mod absolut nerealist recurenta, ci ar fi ținută și de
îndeplinirea obligațiilor ce izvorăsc din contract, lucru imposibil de realizat
datorita declanșării procedurii insolvenței.
De asemenea, trebuie menționat faptul ca singura
finalitate a acțiunii pauliene este aceea a ,.inopozabilității" față
de creditorul care a inițiat-o a actului de înstrăinare pretins fraudulos,
urmând ca acest creditor să își valorifice dreptul de creanța potrivit
regulilor de executare
silita
(daca
debitorul nu își execută de bună voie obligația de plată), inclusiv a celor
referitoare la necesitatea existentei unui
titlu
executoriu. Față de starea de insolvență a debitoarei intimate, executarea de
buna voie a obligațiilor este înafara cadrului legal.
Potrivit dispozițiilor art. 371 lit. a) C. proc. civ.
(„executarea silita încetează daca s-a realizat integral obligația prevăzuta in
titlul executoriu"), art. 372 C. proc. civ. (..executarea
silita
se va efectua numai in temeiul unei
hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie
titlu
executoriu"), respectiv pe cele
ale art. 379 alin. (1) C. proc. civ. („nicio urmărire asupra bunurilor mobile
sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certă, lichidă și
exigibilă").
Recurenta nu deține un titlu executoriu împotriva
debitoarei. Or. acțiunea pauliana nu reprezintă altceva decât un mijloc de
asigurare a gajului general al creditorilor chirografari, o modalitate de a
oferi creditorului prejudiciat un alt bun pe care sa îl urmărească silit, fără a
reprezenta, însă, o acțiune în pretenții împotriva debitorului (aptă să conducă
la întreruperea termenului de prescripție extinctivă).
Reclamanta nu formulat în acest dosar, sau pe cale
separată, un capăt de cerere ori o acțiune privind obligarea debitoarei SC S.E.
la plata contravalorii celor două facturi fiscale. Or, atâta timp cât o
asemenea acțiune nu a fost formulată și nici nu mai poate fi admisă (dacă s-ar
introduce astăzi) în considerarea dispozițiilor art. 3 si art. 7 din Decretul
nr. 167/1958, chiar dacă intr-o acțiune pauliana, pe cale incidentală, instanța
are obligația de a verifica și creanța reclamantului, aceeași instanța nu poate
să îl și oblige pe debitor la plata către creditor a creanței pretinse, atâta
timp cât creditorul nu a investit-o cu o cerere în pretenții, potrivit
principiului disponibilității.
Nu trebuie omis motivul pentru care această cesiune
s-a produs, motiv exprimat prin hotărâri AGA. Asociații debitoarei SC S.E. ,
singurii capabili să analizeze acest aspect, au decis cesionarea Contractului
de asociere nr. 17/2002, având în vedere imposibilitatea prestării în viitor a
serviciilor contractate în baza contractului de asociere nr. 17/2002. Așadar,
atâta timp cât acești asociați, chiar presupunând că societatea ar fi în curs de
funcționare, au decis ca nu mai pot, nu mai sunt capabili să deruleze un
contract, o atare obligație nu le poate fi impusă de către nicio instanță de
judecată și de către niciun creditor (singurul ce ar putea cere executarea în
natură fiind Consiliul Local al Municipiului Craiova, însă această autoritate
publică a acceptat cesiunea).
Cesiunea Contractului de asociere nr. 17/2002 a fost
aprobată prin cele două hotărâri ale Consiliul Local al Municipiului Craiova
aflate la dosarul cauzei, atacate, de asemenea, în temeiul dispozițiilor Legii
nr. 554/2004, de către recurenta SC S.A. (fosta R. ), însă acțiunile în anulare
au fost respinse în mod irevocabil de către instanțele de judecată.
Față de cele expuse, excepția lipsei de interes este
cu atât mai evidenta cu cât Consiliul Local al Municipiului Craiova nici măcar
nu este parte în acest dosar, iar o eventuală hotărâre de admitere a acțiunii
pauliene nu îi va fi opozabilă.
Pe de alta parte, față de succesiunea raporturilor
contractuale, rezultă că, până în momentul încheierii contractului de cesiune
atacat, exista Contractul de asociere nr. 17/2002, încheiat între SC S.E. si
Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar pe parcursul derulării
contractului de asociere menționat anterior, între pârâte a fost încheiat
contractul de cesiune atacat, singurul care face obiectul prezentei cauze.
Ca urmare a încheierii cesiunii, ce echivalează
practic cu o novație prin schimbare de debitor - cesiune aprobata de Consiliul
Local al Municipiului Craiova si care exprima intenția tuturor părților de a
nova - se ajunge la un nou raport obligațional, însă de aceasta data între SC
E.S. și Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Contractul de asociere nr. 17/2002 este un contract
de achiziție publică, ce presupune atât drepturi, cât și obligații inițial
pentru SC S.E. , iar ulterior pentru SC E.S., fiind indubitabil un contract cu
executare succesivă. Acest caracter se răsfrânge și asupra contractului de
cesiune atacat, ce reprezintă, în mod evident, un accesoriu al contractului cesionat,
principal.
Aceste precizări sunt deosebit de relevante deoarece,
finalitatea, folosul practic pe care ar trebui să îl urmărească reclamanta
(presupunând ca se poate reține calitatea sa de creditor și că se va formula o
acțiune în acest sens) este aceea de a desființa/revoca noul raport juridic
între SC E.S. si Consiliul Local al Municipiului Craiova, pentru că acesta este
raportul juridic din care se pot obține venituri.
Faptul ca acest contract este unul cu executare
succesivă conduce la concluzia că, prin definiție, o eventuala revocare a
acestuia nu și-ar putea produce efectele decât pentru viitor.
Sunt avute în vedere in acest sens excepția de la
principiul restabilirii situației anterioare (ca principiu care guvernează
efectele nulității actelor juridice) și, pe cale de consecință, și de la
principiul retroactivității efectelor nulității, excepție care vizează ipoteza
anularii contractelor cu executare succesivă.
Argumentele pentru care Înalta Curte apreciază ca și
în materia acțiunii revocatorii se aplică aceleași principii ale efectelor
nulității sunt următoarele :
- sub aspectul efectelor sale, acțiunea revocatorie
conduce la „desființarea actului. întocmai ca și acțiunea în anulare", cu
singura deosebire că această ..desființare" profita doar creditorului
reclamant;
- rațiunea reglementarii unei atare acțiuni a fost
aceea de a proteja un interes privat fraudat (problema fraudei urmează a fi
analizată pe fondul cauzei), ce nu ar putea fi valorificat într-o simpla
acțiune în anulare (fiind vorba despre un interes privat, sancțiunea ce ar
putea interveni este o nulitate relativa și care, în considerația unei
eventuale lipse a calității procesuale active, nu ar putea fi invocată de către
creditorul fraudat, terț față de contractul atacat);
- or, pornind de la faptul că prin această acțiune se
tinde la protejarea unui interes privat, o eventuală admitere a acțiunii
pauliene nu poate produce efecte mai puternice decât admiterea unei acțiuni în
constatarea nulității absolute, ce vizează încălcarea unei norme imperative de
ordine publică.
Pornind de la observația că cesiunea ce face obiectul
prezentului
litigiu
reprezintă un
accesoriu al Contractului de asociere nr. 17/2002 și de la premisa stabilită de
către reclamanta ca prin intermediul acestei cesiuni SC E.S. a devenit titulara
tuturor drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina prestatorului în baza
Contractului de asociere menționat anterior, o eventuala „revocare'" a
contractului de cesiune încheiat cu parata SC S.E. S.R.L., dacă s-ar presupune
prin reducere la absurd ca efectele ..desființării" ar trebui să se aplice
retroactiv, ar avea următoarele consecințe absurde din punct de vedere juridic:
Deși, după încheierea contractului de cesiune, toate
obligațiile stabilite în sarcina prestatorului în baza Contractului de asociere
nr. 17/2002 au fost realizate de către SC E.S. (afirmație necontrazisă prin
niciuna din probele administrate în prezenta cauză și nici măcar prin
susținerile reclamantei), iar în schimbul prestațiilor realizate de către această
societate, a fost încasat de către aceasta de la Consiliul Local al
Municipiului Craiova tariful prevăzut în Contractul de asociere nr. 17/2002,
dacă s-ar accepta ca „desființarea" în această cauză trebuie să își
producă efectele și pentru trecut, nu doar pentru viitor, aceasta echivalează
cu restituirea sumelor încasate de către SC E.S. (ca urmare a serviciilor
prestate) către Consiliul Local al Municipiului Craiova (fără ca acesta sa
poată „restitui" serviciile prestate), urmând ca ulterior, Consiliul Local
al Municipiului Craiova să achite aceleași sume de bani paratei SC S.E. (deși
nu aceasta este cea care a realizat serviciile de gestionare a deșeurilor ce
fac obiectul Contractului de asociere nr. 17/2002 și nici nu ar mai fi putut
din momentul dizolvării și lichidării voluntare decise prin hotărârea adunării
generale a asociaților.
Or, este evident ca aceasta nu echivalează cu altceva
decât cu o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei SC S.E.
Având în vedere cele expuse anterior, în condițiile
în care prestațiile SC E.S. nu mai pot fi restituite, este evident ca o
eventuală anulare a contractului de cesiune nu își poate produce efectele decât
pentru viitor, tocmai pentru ca acest contract este indisolubil legat de
contractul de asociere principal, contract cu executare succesivă.
Faptul că prin contractul de cesiune atacat s-au
transmis toate drepturile și obligațiile care reveneau SC S.E. în baza
Contractului de asociere nr. 17/2002 rezultă în mod indubitabil atât din
cererea de chemare în judecată (ce cuprinde pretențiile reclamantei cu privire
la cuprinsul actului atacat și care, coroborate cu celelalte probe, pot fi
considerate de către instanțe ca fiind întemeiate, potrivit art. 174 C. proc.
civ.), dar si din Hotărârea Consiliul Local al Municipiului Craiova nr.
389/2005 aflată la filele 63 și urm. din dosarul nr. 8517/3/2006 al Curții de
Apel București, secția a VIII-a, la filele 155 și urm. din dosarul nr.
29745/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a.
In prezenta cauză nu pot fi aplicate prin analogie
dispozițiile art. 83 din Legea nr. 85/2006 (potrivit cărora „terțul dobânditor
în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui să
restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există,
valoarea acestuia la data transferului efectuat de către debitor"). Deși
este indubitabil faptul ca acest Contract de asociere nr. 17/2002 poate fi
asimilat noțiunii de „bun" despre care vorbește textul de lege invocat
anterior, nu se poate aplica art. 83 din Legea nr. 85/2006, deoarece: suntem în
prezenta unei acțiuni revocatorii formulate în baza art. 975 C. civ., cu mult timp
înainte de declanșarea procedurii insolvenței asupra paratei SC S.E. (18
februarie 2008); art. 83 din Legea nr. 85/2006 se referă foarte strict la un
„transfer patrimonial anulat conform art. 80" din Legea nr. 85/2006);
instanța de judecată competentă funcțional - Tribunalul București, secția a
VIII-a comerciala, este cea care va analiza, daca va fi cazul, cu prioritate
dacă acest contract de cesiune se încadrează în sfera actelor susceptibile de
anulare potrivit art. 80 din Legea nr. 85/2006.
Pornind de la cele arătate anterior, în speța dedusă
judecații, această desființare. „revocare" a actului atacat nu își poate
produce efectele nici pentru viitor, având în vedere următoarele argumente:
Prin sentința comercială pronunțată de Tribunalul
București, secția a VII-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2007, Ia data de
18 februarie 2008, asupra paratei SC S.E. S.R.L. a fost declanșată procedura simplificată
prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care exclude reorganizarea.
Capacitatea SC S.E. este limitată la operațiunile necesare lichidării.
Limitarea capacității la actele și operațiunile necesare lichidării datează, de
altfel, încă de la data de 10 octombrie 2005, când prin hotărâre a adunării
generale a asociaților s-a decis dizolvarea și lichidarea voluntară a
societății. Singura deosebire este aceea că, odată cu deschiderea procedurii
insolventei (18 februarie 2008), lichidarea voluntară s-a transformat într-o
lichidare judiciară, forțată, aplicabilă intr-o situație de criză a societății
comerciale - insolvența.
In consecință, nu se poate susține că reclamanta mai
justifică vreun interes pentru întoarcerea în patrimoniul paratei SC S.E. a Contractului
de asociere nr. 17/2002, în condițiile în care acest efect al revocării nu se
poate produce decât pentru viitor.
In plus, potrivit dispozițiilor art. 53 din
Contractul de asociere nr. 17/2002, potrivit cărora acest contract încetează de
drept în cazul lichidării prestatorului (lichidarea voluntară a fost decisă
prin hotărârea AGA din 10 octombrie 2005).
Așadar, chiar dacă s-ar desființa contractul de
cesiune s-ar constata că părțile (Consiliul Local al Municipiului Craiova și SC
S.E. ) trebuie să execute un contrat deja executat de către SC E.S. care este
și încetat de drept (din cauza lichidării prestatorului serviciului ce formează
obiectul contractului - SC S.E.). Deci prezenta acțiune nu ar avea nici o
finalitate, niciun folos practic, ceea ce susține pe deplin admiterea excepției
lipsei de interes.
Înalta Curte va mai reține că prezenta acțiune a fost
introdusă de către reclamantă pe rolul instanței de judecată la 29 noiembrie
2005, că la termenul de astăzi aceeași reclamantă a solicitat suspendarea până
la soluționarea dosarului de insolvență nr. 44004/3/2007 al Tribunalului
București, fiind evident, și din această perspectivă, că recurenta reclamantă
nu urmărește soluționarea acestei pricini, nu are niciun interes în cauză,
procedura judiciară fiind folosită abuziv, cu ignorarea dispozițiilor art. 723
C. proc. civ.
Interesul promovării acestei acțiuni nu a fost
demonstrat de către reclamantă nici la data de introducerii acțiunii - 29
noiembrie 2005, nici pe parcursul litigiului și nici în prezent -09 martie
2011, fiind nu numai nejustificată menținerea acestui proces pe rolul
instanțelor de judecată aproape 6 ani, dar și în contra principiului
respectării unei durate rezonabile de soluționare a cauzelor, pe care trebuie
să îl respecte nu numai instanțele de judecată, dar și părțile, prin
exercitarea cu bună credință a drepturilor procesuale recunoscute de către
lege.
În concluzie, recurenta nu justifică niciun interes
practic în promovarea prezentei acțiuni, astfel după cum, în mod corect au reținut
instanțele de fond și de apel.
Pentru toate aceste considerente, constatând că
decizia atacată este la adăpost de criticile încadrate de către recurentă în
temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., conform
art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A.
SRL Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26
februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL
Brescia (fostă SC R. SRL) împotriva deciziei comerciale nr. 134 din 26
februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.