ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1275/2011

Ședința publică de la 24 martie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4180

din 13 martie 2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului

București a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității

procesuale active ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei de interes. A respins

acțiunea formulată de reclamanta SC R.E. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC S.M.E.

SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. și SC E.S. SRL, pentru lipsa

interesului.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond, cu privire la excepția inadmisibilității, a reținut că, în

cadrul acestui litigiu nu se atacă o procedură de atribuire a contractului de

achiziție publica și nici o decizie a autorității contractante, reclamanta

invocând tocmai lipsa acestor cerințe menționate de O.U.G. nr. 60/2001. In

acest context, faptul ca pârâtele nu dețin calitatea de autorități contractante

nu determină inadmisibilitatea prezentei acțiuni.

Calificarea litigiului ca fiind de

natură comercială, in mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 590 din 29 martie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a contencios

administrativ și fiscal, conduce la concluzia inaplicabilității dispozițiilor

art. 81 alin. (2) din O.U.G. nr. 60/2001, astfel încât atât excepția

inadmisibilității, cât și cea a lipsei calității procesuale pasive întemeiate

pe aceste dispoziții legale sunt neîntemeiate.

Referitor la excepția lipsei de

interes, tribunalul a reținut că

reclamanta solicită constatarea nulității absolute a

contractului de cesiune încheiat între SC S.M.E. SRL și SC E.S. SRL având ca

obiect contractul de cesiune nr. 22268 din 9 iulie 1999 încheiat între Primăria

Generală a Municipiului București și SC S.M.E. SRL.

Contractul de cesiune nr. 22268 din 9

iulie 1999 a avut ca obiect proiectarea, construirea și exploatarea unui

depozit controlat de deșeuri solide urbane în comuna Vidra, satul Sintești,

județul Ilfov, durata de derulare a raporturilor contractuale fiind stabilită

pentru o perioadă de 20 ani.

În temeiul clauzei 8.1 a acestei

convenții, au fost cesionate către SC S.M.E. SRL drepturile și obligațiile SC C.I.

SA.

Contractul de cesiune atacat nu a

fost depus la dosar, deși au fost acordate mai multe termene în acest sens în

cadrul dosarului nr. 36829/3/2007, însă existența acestuia nu poate fi pusă la

îndoială, rezultând din cuprinsul procesului-verbal de ședință al adunării

generale a asociaților SC S.M.E. SRL din 7 aprilie 2005 și din susținerile

părților.

Reclamanta, invocând nulitatea

absolută a acestei convenții, are obligația să facă dovada interesului său în

promovarea prezentei acțiuni, interes care să fie legitim, născut și actual,

personal și direct.

In speță, reclamanta nu probează

folosul practic pe care l-ar putea obține prin punerea în mișcare a procedurii

judiciare.

Calitatea de creditor în cadrul

procedurii insolvenței ce face obiectul dosarului nr. 44004/3/2007 aflat pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nu este suficientă in

justificarea condiției interesului.

SC R.E. SRL, deși invocă fraudarea

intereselor sale, nu explică în concret în ce mod a fost prejudiciată prin

contractul de cesiune supus contestației judiciare.

In același timp, reclamanta nu poate

susține apărarea unui interes general, în contextul invocării principiului

liberei concurențe, revenindu-i sarcina probării unui interes personal și

direct.

Contractul de asociere în

participațiune intervenit în PMB și SC C.I. SA reprezintă un act juridic cu

executare succesivă, această statuare fiind întemeiată pe modul în care a fost

reglementat conținutul său, pe durata contractului, Primăriei revenindu-i

obligația de a livra deșeuri, iar asociatului secund, obligația de a depozita

în schimbul unui tarif ce urma a fi plătit de Primăria Municipiului București.

Pronunțarea nulității contractului

de cesiune nu ar produce nici un folos practic reclamantei, întrucât în acest

caz ar renaște vechiul raport juridic dintre Primăria Municipiului București și

SC S.M.E.

Repunerea părților în situația

anterioară nu poate fi dispusă întrucât, așa cum s-a statuat în mod constant,

atât în doctrină, cât și în practica judiciară, în ipoteza actelor cu executare

succesivă, nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), SC E.S. SRL

neputând fi obligată la restituirea veniturilor încasate.

Apelul declarat de reclamanta SC R.E.

SRL împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 144 din 2

martie 2010.

În argumentarea acestei soluții,

instanța de apel a constatat că instanța de fond a admis excepția lipsei de

interes pe considerentul neîntrunirii condițiilor interesului, respectiv acelea

de a fi legitim, născut și actual, personal și direct pentru a solicita

desființarea convenției încheiate între SC S.M.E. SRL și SC E.S. SRL.

În ceea ce privește lipsa actului de

cesiune ca instrument probatoriu instanța admis excepția având în vedere pe de

o parte excepțiile de la principiile efectelor nulității actului juridic,

considerate aplicabile unui act cu executare succesivă în sensul că nici

veniturile încasate și nici prestațiile nu mai pot fi obiectiv restituite iar

pe de altă parte capacitatea juridică a SC S.M.E. SRL care o împiedică pe

aceasta să mai dobândească drepturi și să-și asume obligații câtă vreme la 18

februarie 2008 s-a deschis procedura simplificată a insolvenței.

Instanța de fond a constatat că nu

este posibilă nici returnarea veniturilor și nici restituirea prestațiilor.

Pe de altă parte instanța a dispus

în mai multe rânduri atât prezentarea înscrisului cât și amendarea părților

pentru neîndeplinirea acestei obligații.

În consecință s-a apreciat că se

poate susține că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 174 C.

proc. civ. considerând dovedite pretențiile reclamantului cu privire la

conținutul înscrisului și ca atare în acest sens tribunalul a soluționat

acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC R.E. SRL București întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de

pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel s-a

limitat în considerente, la o reluare a motivelor primei instanțe fără a-și

motiva propria hotărâre astfel cum impun exigențele art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Astfel, recurenta consideră că

hotărârea recurată nu a fost motivată în fapt și în drept și referindu-se la

aplicarea dispozițiilor art. 174 C. proc. civ. de către prima instanță,

instanța de apel nu arată în concret care au fost pretențiile reclamantei care

au fost considerate ca fiind dovedite în raport de conținutul înscrisului și

reținute de către instanța de fond.

În motivarea pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că

reclamanta(recurenta în cauză) nu justifică un interes în promovarea acțiunii,

având în vedere că în considerente nu a reținut nici un motiv propriu în raport

de care a apreciat că hotărârea apelată este legală.

Recurenta susține că respingerea

cererii principale ca fiind lipsită de interes este rezultatul unei aplicări

greșite a legii, manifestată sub forma unei grave greșeli de judecată

determinată de incorecta stabilire a situației de fapt.

În ceea ce privește interesul

reclamantei în promovarea acțiunii, recurenta susține că instanța de apel în

mod greșit a respins apelul, fără nici o motivare, menținând hotărârea

instanței de fond, întrucât justifică un interes direct și personal prin

folosul practic pe care l-ar putea obține prin anularea actului de cesiune,

prin reîntoarcerea, în principal, în patrimoniul debitoarei a unui activ

patrimonial al acesteia și, în subsidiar, a veniturilor obținute din

exploatarea acestui activ patrimonial al S.M.E.

Totodată, susține recurenta,

justifică un interes în anularea actului de cesiune și urmare a faptului că

acesta a fost încheiat în scop exclusiv de a frauda creditorii, aspect ce

rezultă cu prisosință tocmai din faptul că veniturile obținute din cesiunea

contractului de asociere cu Primăria nu se regăsesc în patrimoniul debitoarei.

Un alt aspect care a condus la

starea de insolvabilitate a debitoarei și care, de asemenea, justifică

interesul reclamantei în promovarea acțiunii principale, susține recurenta,

constă în faptul că actul de cesiune nu a fost încheiat cu respectarea

dispozițiilor legale.

De asemenea, arată recurenta,

nulitatea actului de cesiune trebuie privită și în raport de prevederile art. 27

alin. (2) coroborat cu art. 30 din același act normativ, care stabilesc

procedurile pe care autoritatea contractantă trebuie să le urmeze pentru

atribuirea unui contract de achiziții.

Recurenta mai susține, de asemenea,

că apreciind asupra interesului reclamantei în promovarea acțiunii, în mod

greșit au apreciat atât instanța de fond cât și instanța de apel că efectele

prevăzute de dispozițiile din Legea nr. 85/2006, în materie specială nu sunt

aceleași și în cazul unei promovării unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile de

drept comun vizând constatarea nulității absolute a unui act fraudulos.

Pentru aceste motive recurenta a

solicitat admiterea recursului modificarea în tot a deciziei recurate în sensul

admiterii apelului prin respingerea excepției lipsei de interes cu consecința

desființării hotărârii instanței de fon și trimiterea dosarului Tribunalului

București în vederea continuării judecății pe fondul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâta SC E.S. SRL, analizând punctual criticile recurentei, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.; ,,când hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină sau

conține motive străine de natura pricinii”.

Din perspectiva acestui motiv s-a

criticat faptul că instanța de apel s-a limitat în considerente, la o reluare a

motivelor primei instanțe fără a-și motiva propria hotărâre astfel cum impun

exigențele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta consideră că

hotărârea recurată nu a fost motivată în fapt și în drept și referindu-se la

aplicarea dispozițiilor art. 174 C. proc. civ. de către prima instanță,

instanța de apel nu arată în concret care au fost pretențiile reclamantei care

au fost considerate ca fiind dovedite în raport de conținutul înscrisului și

reținute de către instanța de fond.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat recurenta nu a

demonstrat faptul că hotărârea nu ar conține elementele obligatorii prevăzute

de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și nici care sunt motivele contradictorii

sau străine de natura pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate

.

Este indiscutabil faptul că instanța

de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt

și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță cu

privire excepția lipsei de interes a reclamantei. Aceasta întrucât efectul

devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă

apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind

obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au

determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a

dispus.

Nici criticile vizând greșita

aplicare a legii de către instanța de control judiciar privind admiterea

excepției lipsei de interes al reclamantei nu pot fi reținute întrucât atât

instanța de apel cât și instanța de fond au reținut în mod corect că reclamanta

nu probează folosul practic pe care l-ar obține prin punerea în mișcare a

procedurii judiciare.

Susținerile recurentei conform

cărora justifică un interes direct și personal prin folosul practic pe care

l-ar putea obține prin anularea actului de cesiune, prin reîntoarcerea, în

principal, în patrimoniul debitoarei a unui activ patrimonial al acesteia și,

în subsidiar, a veniturilor obținute din exploatarea acestui activ patrimonial

al S.M.E., sunt nefondate.

Contractul de asociere nr. 22268

încheiat la data de 9 iulie 1999 între Primăria Generală a Municipiului

București și SC S.M.E. SRL este un act juridic cu executare succesivă, iar în

contractele cu executare succesivă sunt menținute efectele produse de acestea.

Cu alte cuvinte, nulitatea nu ar

produce nici un folos practic recurentei reclamante deoarece repunerea părților

în situația anterioară nu poate fi dispusă întrucât în ipoteza actelor cu

executare succesivă, nulitatea produce efecte numai pentru viitor.

În consecință, față de cele ce

preced,

hotărârea pronunțată

de instanța de apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și

conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.E. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 144 din 2

martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2011.