ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2011

Asupra recursului de față În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul A.R., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța astfel Curtea a reținut că în principiu sunt întrunite condițiile formale pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Sub aspectul temeiniciei s-a apreciat că nu se impune acordarea beneficiului liberării provizorii și a fost respinsă cererea motivându-se faptul că odată lăsat în libertate inculpatul ar relua activitatea infracțională mai ales că anterior comiterii faptelor acesta nu a avut o sursă licită de venituri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea, casarea încheierii din 13 ianuarie și rejudecând pe fond să se admită cererea de liberare provizorie și să se dispună de îndată lăsarea sa în liberate. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile intenționate să nu depășească pedeapsa închisorii de 18 ani, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Curtea de Apel analizând ambele condiții raportat la probele administrate în dosarul cauzei până în prezent, în mod corect, a apreciat că sub aspectul temeiniciei cererea inculpatului nu poate fi admisă. Astfel inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 26 rap la art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. , toate cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen Se observă că sub aspectul laturii subiective, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, se realizează numai sub forma intenției. Limitele de pedeapsă pentru aceste infracțiuni se încadrează în prevederile legale astfel că, sub aspect formal, este admisibilă, în principiu, cererea de liberare provizorie.

Sub aspectul temeiniciei, se reține faptul că inculpatul în luna august 2008 a sprijinit și aderat la un grup infracțional organizat, profilat pe săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, activitatea acestuia în cadrul grupului constând în aceea că a încredințat în mod repetat actul său de identitate pentru a fi falsificat și pe baza actelor falsificate a obținut un autoturism și un împrumut bancar în valoare de 800 lei de la BRD, Sucursala Pitești. Înalta Curte are în vedere pe lângă cele menționate anterior și faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, acesta a beneficiat de clemența instanțelor de judecată fiind condamnat de 2 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, ultima fiind și cea care a atras stare de recidivă postexecutorie, fiind liberat condiționat la 24 martie 2004 cu un rest de 525 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3001/2001 a Judecătoriei Ploiești.

Persistența în activitatea infracțională, gradul de pericol social al infracțiunilor precum și circumstanțele personale ale inculpatului, sunt tot atâtea temeiuri care conduc la concluzia că lăsarea acestuia în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică existând posibilitatea comiterii de noi infracțiuni precum și că va încerca să influențeze martorii zădărnicind astfel aflarea adevărului. Pentru aceste considerente Înalta Curte va respinge, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul inculpatului A.R. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6446/120/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 ianuarie 2011.