ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința

nr. 157/F/CA- Fisc din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis

acțiunea formulată de reclamanta A.A.A.M., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Culturii și Cultelor, a admis cererile de intervenție în interesul

reclamantei, formulate de intervenienții C.R.J., Fundația T.M.I., Asociația C.I.L.P.E.

Totodată,

Curte de apel a anulat certificatul de descărcare arheologică nr. 4 din 15

ianuarie 2004, emis de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor și respinge

cererile de intervenție-în interes propriu și în interesul pârâtului, formulate

de intervenienta SC R.M.G.C. SA.

Ulterior

pronunțării acestei sentințe, la data de 04 noiembrie 2010, expertul tehnic

judiciar P.R.A. a solicitat obligarea reclamantei A.A.A.M. la plata diferenței

de onorariu în cuantum de 7.125 lei - debit principal și actualizarea acestei

sume cu rata inflației.

În motivarea

cererii, expertul tehnic judiciar P.R.A. a arătat că prevederile art. 213 alin.

(2) C. proc. civ. obligă instanța, să dispună plata costului expertizei chiar

și după pronunțarea hotărârii, arătând că, deși, instanța a omis să se pronunțe

asupra costului expertizei, art. 213 alin. (2) C. proc. civ. se poate aplica și

după ce cauza a fost soluționată pe fond.

Prin

încheierea din Camera de consiliu din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel

București a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de

intervenienta SC R.M.G.C. SA, în privința soluționării cererii formulate de

expertul P.R.A., în temeiul art. 213 C. proc. civ.

Totodată, Curtea

de apel a respins cererea formulată în baza art. 213 C. proc. civ. de expertul P.R.A.,

având ca obiect obligarea reclamantei A.A.A.M. la plata diferenței de onorariu

în cuantum de 7.125 lei debit principal și actualizarea acestei sume cu rata

inflației.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea

formulată de P.R.A., în baza art. 213 alin. (2) C. proc. civ., este o cerere

nouă față de cea de completare a hotărârii, formulată anterior de același

expert, astfel că nu poate exista autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Totodată,

instanța de fond a constatat că cererea expertului, întemeiată pe prevederile

art. 213 alin. (2) C. proc. civ. este inadmisibilă, câtă vreme cadrul procesual

în care această cerere se putea formula s-a epuizat, prin desesizarea instanței

de fond ce a dispus expertiza judiciară, în cadrul dosarului în care a fost

dispusă expertiza.

Împotriva

acestei încheieri, a formulat recurs P.R.A. criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

În susținerea

motivelor de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 și pct. 9, recurentul a

arătat că după pronunțarea hotărârii în dosarul în care a fost solicitat în

calitate de expert tehnic judiciar, a constatat împrejurarea că instanța de

fond a omis a impune reclamantei obligația de a achita contravaloarea

expertizei efectuate în cauză.

Recurentul

critică soluția instanței de fond, motivat de faptul că expertul nu are

cunoștință de momentul terminării procesului de judecată și arată că, în

temeiul art. 213, obligația instanței de a pronunța o încheiere executorie este

una imperativă.

Mai arată

recurentul că, având în vedere că nu există un text de lege care să interzică

instanței de a se pronunța asupra unei omisiuni, atunci magistratul poate să se

pronunțe chiar și din oficiu , iar nu la doar la cerere.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Hotărârea

judecătorească este actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței

cu privire la litigiul dintre părți.

Astfel, în mod

corect prima instanță a constatat că cererea formulată de expertul tehnic P.R.A.

este inadmisibilă, în condițiile în care cadrul procesual în care această

cerere se putea formula s-a epuizat.

Împotriva

acestei hotărâri, în condițiile în care expertul era nemulțumit de soluția

pronunțată cu privire la acordarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea

expertizei dispuse în cauză, se putea declara recurs.

Atâta vreme

cât petentul P.R.A. nu a cerut în cadrul procesului în care s-a dispus

expertiza, acordarea onorariului de expert și nici nu a uzitat de calea de atac

pusă la dispoziție de legiuitor, acesta nu se mai poate adresa aceleiași

instanțe cu o cerere întemeiată pe art. 213 C. proc. civ., o astfel de cerere

fiind inadmisibilă, după pronunțarea hotărârii.

De altfel, așa

cum a arătat și instanța de fond, pretențiile recurentului P.R.A. pot fi

valorificate pe cale separată, potrivit dreptului comun la instanța competentă

legal.

Nu poate fi

reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 invocat de recurent, întrucât

hotărârea instanței de fond cuprinde atât motivele pe care se sprijină, cât și

dezvoltarea pe larg a acestora.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul formulat de P.R.A. împotriva încheierii din Camera de consiliu din

data de 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrative și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 martie 2011.