ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la 16 august 2011, reclamanta D.A.M.M. a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Oficiul Român pentru

Drepturile de Autor (ORDA), solicitând constatarea faptului că preavizul

acordat reclamantei în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a suspendat în mod

legal până la data de 04 iulie 2011, în baza certificatelor de concediu medical

și, pe cale de consecință, să se dispună: anularea Deciziei nr. 136 din data de

28 aprilie 2011 emisă de ORDA privind eliberarea din funcția publică a

reclamantei; obligarea ORDA la emiterea unei decizii, în termen de 10 zile de

la pronunțarea hotărârii, având ca obiect eliberarea din funcția publică de

expert a reclamantei începând cu data de 05 iulie 2011 și operarea acestor

modificări în Registrul de evidență al salariaților (REVISAL); s-a solicitat,

totodată, obligarea pârâtelor la plata taxelor și impozitelor pentru veniturile

salariale cuvenite reclamantei până la data de 05 iulie 2011; obligarea

pârâtelor la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de

către reclamantă până la încetarea efectivă a raporturilor de muncă; obligarea

pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 RON; obligarea la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de

avocat.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 7 octombrie 2011, pârâtul Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

solicitând admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii ca fiind

neprecizată și promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, iar în subsidiar, ca lipsită de obiect și nefondată față de această

instituție.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 17 noiembrie 2011, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor a invocat excepțiile lipsei procedurii plângerii prealabile și

tardivității introducerii plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011

a Directorului General al ORDA și, pe cale de consecință, celelalte capete de

cerere, ca neîntemeiate.

Prin Sentința nr. 667

din 1 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național; a respins acțiunea

formulată de reclamanta D.A.M.M., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins

excepția lipsei procedurii prealabile; a admis excepția tardivității procedurii

prealabile și în consecință a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 136 din data de 28

aprilie 2011 emisă de pârâtul ORDA, cu consecința obligării acesteia la emiterea

unei noi decizii, precum și plata drepturilor salariale neîncasate de către

reclamantă până la încetarea efectiva a raporturilor de muncă și a unor daune

morale.

Având în vedere

această situație factuală precum și prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că, o calitate procesuală

pasivă în prezenta cauză justifică doar emitentul Deciziei nr. 136 din data de

28 aprilie 2011, respectiv pârâtul ORDA, nu și pârâtul MCPN, cu care reclamanta

nu se află în vreun raport juridic, pentru a beneficia de o acțiune directă

împotriva acestuia.

În ceea ce privește

excepția lipsei procedurii prealabile, în cadrul acțiunii formulate de

reclamantă în contradictoriu cu pârâtul ORDA, Curtea a constatat că este

neîntemeiată, având în vedere existența cererii și a dovezilor din dosar, din

care rezultă că plângerea prealabilă, prin care reclamanta a solicitat emiterea

unei noi decizii cu același obiect (cu modificarea datei încetării raportului

de serviciu), ceea ce implică revocarea celei contestate, a fost primită de

autoritatea pârâtă la data de 20 iunie 2011, fiind înregistrată sub nr. 9032.

Referitor la excepția

tardivității plângerii prealabile, Curtea a reținut că în raport cu data

primirii Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 și prevederile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "înainte de a se adresa instanței

de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia",

reclamanta a formulat plângerea prealabilă peste termenul de 30 de zile

prevăzut de dispozițiile legale enunțate, respectiv la data de 19 iunie 2011.

Totodată, Curtea a

apreciat că motivul invocat de reclamantă, acela al internărilor succesive, ca

reprezentând un motiv temeinic, nu poate fi reținut drept beneficiu al

termenului de prescripție prevăzut la art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că reclamanta a primit decizia de eliberare din funcție la data

de 28 aprilie 2011 și nu a arătat niciun motiv temeinic pentru care nu a

acționat în intervalul de 24 zile, până la data de 23 mai 2011 (data primului

concediu medical eliberat de medicul de familie pentru cod diagnostic

"Dorsalgii"), dacă aprecia că decizia nu este legală.

S-au apreciat ca

fiind irelevante, sub aspectul justificării depășirii termenului de 30 zile de

depunere a plângerii prealabile, susținerile reclamantei referitoare la

suspendarea de drept a contractului de muncă și la prelungirea preavizului, ori

la concluziile raportului de control depus la dosar, referitor la încălcarea

prevederilor legale în aceste privințe.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta D.A.M.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Motivele de

nelegalitate invocate prin cererea de recurs au fost subsumate dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și art. 304

1

C. proc.

civ., apreciindu-se că pentru greșita dezlegare dată excepției tardivității

plângerii prealabile se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a se pronunța asupra fondului

litigiului.

În același timp

recurenta a arătat că în mod greșit instanța fondului a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Culturii și

Patrimoniului Național (MCPN), care chiar dacă nu este emitentul actului

contestat este totuși ordonator principal de credite și asigură coordonarea și

finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Oficiului Român pentru

Drepturile de Autor (ORDA) conform art. 2 din H.G. nr. 401 din 29 martie 2006

privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare

îndeplinirii atribuțiilor ORDA.

Referitor la excepția

tardivității procedurii prealabile, recurenta a apreciat că instanța a înțeles

și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aplicând greșit art. 7

(7) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care pe de o parte la data la care

reclamanta a primit decizia de eliberare din funcție (28 aprilie 2011) nu putea

anticipa problemele de sănătate care s-au ivit și care au necesitat internări

succesive probate cu concediu medical începând cu 23 mai 2011, în interiorul

termenului de preaviz de 30 de zile acordat prin Decizia nr. 136/2011 și au

continuat inclusiv în perioada în care acest termen de preaviz, din punct de

vedere legal, era suspendat; pe de altă parte reclamanta nu putea anticipa

refuzul ORDA de a suspenda termenul de preaviz pe durata concediilor medicale,

refuzul ORDA de a înregistra ultimul certificat medical, respectiv refuzul de

emitere a unei noi decizii cu respectarea dispozițiilor legale.

Plângerea prealabilă

a fost formulată la data de 19 iunie 2011 (data poștei) după un număr de 9 zile

de la refuzul ORDA de primire și înregistrare a certificatului medical seria

CCMAE nr. 0143151 și de 19 zile de la eliberarea adeverinței ORDA nr. 8106 prin

care i s-au recunoscut reclamantei doar un număr de 5 zile de concediu medical

din cele 9 zile cum era firesc și legal.

S-au făcut și

aprecieri asupra fondului pricinii, subliniindu-se că susținerile ORDA

menționate în răspunsul la plângerea prealabilă sunt neîntemeiate, fără o

legătură cu situația aplicabilă speței și cu ignorarea prevederilor art. 36 din

Legea nr. 188/1999, lege specială care reglementează raporturile de serviciu

ale funcționarilor publici.

Intimații MCPN și

ORDA și-au prezentat prin întâmpinări apărările față de recursul declarat de

reclamantă, apreciind că sentința pronunțată de Secția contencios administrativ

și fiscal a Curții de Apel București este temeinică și legală.

Examinând cauza din

perspectiva celor două critici principale referitoare la excepțiile invocate de

autoritățile pârâte în fața primei instanțe, a normelor legale incidente,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință,

pentru cele ce vor fi punctate în continuare, cu precizarea că aspectele legate

de fondul pricinii nu mai pot face obiectul vreunei evaluări față de soluția

asupra căreia instanța de control judiciar se oprește.

Se observă că în

aplicarea art. 137(1) C. proc. civ., judecătorul fondului a soluționat cu

prioritate excepțiile procesuale invocate de autoritățile pârâte și că

dezlegarea acestora este corectă și legală, prin raportare atât la textele

legale invocate pentru fiecare din cele două excepții cât și la situația de fapt

evidențiată de probatoriul administrat în cauză.

Obiectul acțiunii

judiciare formulate de reclamanta D.A.M.M. a vizat constatarea faptului că

preavizul ce i-a fost acordat în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a

suspendat legal până la data de 4 iulie 2011 în baza certificatelor medicale și

pe cale de consecință: anularea Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 emisă de

ORDA privind eliberarea din funcția publică; obligarea ORDA la emiterea unei

noi decizii având ca obiect eliberarea din funcția publică de expert a

reclamantei, începând cu 5 iulie 2011 și operarea acestor modificări în

Registrul de evidență a salariaților (REVISAL); obligarea pârâților ORDA și

MCPN la plata taxelor și impozitelor pentru veniturile salariale cuvenite

reclamantei până la data de 5 iulie 2011; obligarea pârâților la plata de

despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de către reclamantă până

la încetarea efectivă a raporturilor de muncă, precum și plata de daune morale

în cuantum de 10.000 RON.

Apărarea pârâtului

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național s-a axat în principal pe lipsa

calității procesuale pasive a acestei autorități, fiind considerată de instanță

ca pertinentă în condițiile în care reclamanta nu se află în vreun raport

juridic cu Ministerul și având în vedere dispozițiile art. 1(1), art. 8(1) din

Legea nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată.

Înalta Curte

împărtășește abordarea primei instanțe, observând că pornind de la raportul

juridic dedus judecății se impune, în privința pârâtului MCPN, a se verifica

dacă acesta este obligat în acest raport. În mod evident, în speță justifică o

calitate procesuală pasivă doar emitentul actului administrativ contestat,

respectiv ORDA, fiind nerelevante aserțiunile recurentei-reclamante privitoare

la calitatea ministerului într-o eventuală fază de executare, prin invocarea

art. 2 din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura

personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor ORDA.

Referitor la excepția

invocată de pârâta ORDA privind tardivitatea plângerii prealabile s-au avut ca

repere date necontestate de reclamantă și anume: data de 28 aprilie 2011 ca

dată la care i-a fost comunicată (a primit) Decizia nr. 136 din 29 aprilie 2011

emisă de Directorul general al ORDA (prin care începând cu data de 28 mai 2011

reclamanta se eliberează din funcția publică de expert clasa I, grad

profesional principal, gradația 3, clasa 54 salarizare, cu preaviz de 30 de

zile calendaristice de la data deciziei); data de 19 iunie 2011 - data poștei -

ca dată a formulării plângerii prealabile cerute de dispozițiile art. 7(1) din

Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7(1)

din Legea contenciosului administrativ: "Înainte de a se adresa instanței

de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30

de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă

acesta există".

Față de

reperele/datele prezentate mai înainte, recursul grațios a fost formulat peste

termenul imperativ prevăzut de alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 554/2004,

coroborat cu art. 109(2) și (3) din C. proc. civ.

La această excepție

de fond invocată de pârâta ORDA, reclamanta s-a apărat prin invocarea art. 7(7)

din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: "Plângerea prealabilă în cazul

actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice,

și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data

emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".

Instanța fondului a

înlăturat această apărare a reclamantei subliniind că numai în cazul existenței

unor "motive temeinice" partea poate beneficia de termenul de

prescripție de 6 luni la care face referire textul legal citat mai înainte și,

că, în speță, astfel de motive nu au fost dovedite.

Susținerile

privitoare la imposibilitatea de a putea anticipa internările în spital,

succesive, susțineri reiterate și prin cererea de recurs, sunt nerelevante în

contextul legal precis despre care s-a făcut vorbire mai înainte și în

condițiile în care reclamanta nu a justificat temeinic motivul pentru care până

la data primului concediu medical - 23 mai 2011 - nu a acționat pentru anularea

deciziei de eliberare din funcție. De altfel, în motivele de recurs se

precizează că la data eliberării actului administrativ "recurenta-reclamantă

nu intenționa să atace decizia pentru motive de nelegalitate".

În preocuparea primei

instanțe s-a aflat și analiza celorlalte aspecte invocate de reclamantă pentru

a convinge de incidența art. 7(7) din Legea nr. 554/2004, însă în mod judicios

acestea au fost considerate nerelevante (eventuala suspendare de drept a

contractului de muncă și prelungirea preavizului acordat, concluziile

raportului de control depus la dosar).

În lipsa unor motive

temeinice care să justifice formularea plângerii prealabile într-un termen de 6

luni și nu în cel de 30 de zile de la emiterea actului administrativ, având în

vedere că atât doctrina cât și jurisprudența în materie de contencios

administrativ au stabilit că procedura prealabilă administrativă a fost

reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și este

obligatorie, precum și faptul că neîndeplinirea acestei condiții conduce la

sancționarea cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că

nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.A.M.M. împotriva Sentinței nr. 667 din 1 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM