ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la 16 august 2011, reclamanta D.A.M.M.

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), solicitând constatarea faptului că preavizul acordat reclamantei în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a suspendat în mod legal până la data de 04 iulie 2011, în baza certificatelor de concediu medical și, pe cale de consecință, să se dispună: anularea Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011 emisă de ORDA privind eliberarea din funcția publică a reclamantei; obligarea ORDA la emiterea unei decizii, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, având ca obiect eliberarea din funcția publică de expert a reclamantei începând cu data de 05 iulie 2011 și operarea acestor modificări în Registrul de evidență al salariaților (REVISAL); s-a solicitat, totodată, obligarea pârâtelor la plata taxelor și impozitelor pentru veniturile salariale cuvenite reclamantei până la data de 05 iulie 2011; obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectivă a raporturilor de muncă; obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 RON; obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 octombrie 2011, pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii ca fiind neprecizată și promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca lipsită de obiect și nefondată față de această instituție. Prin întâmpinarea depusă la data de 17 noiembrie 2011, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a invocat excepțiile lipsei procedurii plângerii prealabile și tardivității introducerii plângerii prealabile. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 a Directorului General al ORDA și, pe cale de consecință, celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Prin Sentința nr. 667 din 1 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național; a respins acțiunea formulată de reclamanta D.A.M.M., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei procedurii prealabile; a admis excepția tardivității procedurii prealabile și în consecință a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele considerente: Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011 emisă de pârâtul ORDA, cu consecința obligării acesteia la emiterea unei noi decizii, precum și plata drepturilor salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectiva a raporturilor de muncă și a unor daune morale. Având în vedere această situație factuală precum și prevederile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că, o calitate procesuală pasivă în prezenta cauză justifică doar emitentul Deciziei nr. 136 din data de 28 aprilie 2011, respectiv pârâtul ORDA, nu și pârâtul MCPN, cu care reclamanta nu se află în vreun raport juridic, pentru a beneficia de o acțiune directă împotriva acestuia.

În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, în cadrul acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul ORDA, Curtea a constatat că este neîntemeiată, având în vedere existența cererii și a dovezilor din dosar, din care rezultă că plângerea prealabilă, prin care reclamanta a solicitat emiterea unei noi decizii cu același obiect (cu modificarea datei încetării raportului de serviciu), ceea ce implică revocarea celei contestate, a fost primită de autoritatea pârâtă la data de 20 iunie 2011, fiind înregistrată sub nr. 9032. Referitor la excepția tardivității plângerii prealabile, Curtea a reținut că în raport cu data primirii Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 și prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", reclamanta a formulat plângerea prealabilă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale enunțate, respectiv la data de 19 iunie 2011. Totodată, Curtea a apreciat că motivul invocat de reclamantă,

acela al internărilor succesive, ca reprezentând un motiv temeinic, nu poate fi reținut drept beneficiu al termenului de prescripție prevăzut la art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta a primit decizia de eliberare din funcție la data de 28 aprilie 2011 și nu a arătat niciun motiv temeinic pentru care nu a acționat în intervalul de 24 zile, până la data de 23 mai 2011 (data primului concediu medical eliberat de medicul de familie pentru cod diagnostic "Dorsalgii"), dacă aprecia că decizia nu este legală. S-au apreciat ca fiind irelevante, sub aspectul justificării depășirii termenului de 30 zile de depunere a plângerii prealabile, susținerile reclamantei referitoare la suspendarea de drept a contractului de muncă și la prelungirea preavizului, ori la concluziile raportului de control depus la dosar, referitor la încălcarea prevederilor legale în aceste privințe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.A.M.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs au fost subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și art. 304 1 C. proc. civ., apreciindu-se că pentru greșita dezlegare dată excepției tardivității plângerii prealabile se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a se pronunța asupra fondului litigiului. În același timp recurenta a arătat că în mod greșit instanța fondului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), care chiar dacă nu este emitentul actului contestat este totuși ordonator principal de credite și asigură coordonarea și finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) conform art. 2 din H.G.

nr. 401 din 29 martie 2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor ORDA.

Referitor la excepția tardivității procedurii prealabile, recurenta a apreciat că instanța a înțeles și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, aplicând greșit art. 7 (7) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care pe de o parte la data la care reclamanta a primit decizia de eliberare din funcție (28 aprilie 2011) nu putea anticipa problemele de sănătate care s-au ivit și care au necesitat internări succesive probate cu concediu medical începând cu 23 mai 2011, în interiorul termenului de preaviz de 30 de zile acordat prin Decizia nr. 136/2011 și au continuat inclusiv în perioada în care acest termen de preaviz, din punct de vedere legal, era suspendat; pe de altă parte reclamanta nu putea anticipa refuzul ORDA de a suspenda termenul de preaviz pe durata concediilor medicale, refuzul ORDA de a înregistra ultimul certificat medical, respectiv refuzul de emitere a unei noi decizii cu respectarea dispozițiilor legale.

Plângerea prealabilă a fost formulată la data de 19 iunie 2011 (data poștei) după un număr de 9 zile de la refuzul ORDA de primire și înregistrare a certificatului medical seria CCMAE nr. 0143151 și de 19 zile de la eliberarea adeverinței ORDA nr. 8106 prin care i s-au recunoscut reclamantei doar un număr de 5 zile de concediu medical din cele 9 zile cum era firesc și legal. S-au făcut și aprecieri asupra fondului pricinii, subliniindu-se că susținerile ORDA menționate în răspunsul la plângerea prealabilă sunt neîntemeiate, fără o legătură cu situația aplicabilă speței și cu ignorarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, lege specială care reglementează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Intimații MCPN și ORDA și-au prezentat prin întâmpinări apărările față de recursul declarat de reclamantă, apreciind că sentința pronunțată de Secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este temeinică și legală. Examinând cauza din perspectiva celor două critici principale referitoare la excepțiile invocate de autoritățile pârâte în fața primei instanțe, a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare, cu precizarea că aspectele legate de fondul pricinii nu mai pot face obiectul vreunei evaluări față de soluția asupra căreia instanța de control judiciar se oprește.

Se observă că în aplicarea art. 137(1) C. proc. civ., judecătorul fondului a soluționat cu prioritate excepțiile procesuale invocate de autoritățile pârâte și că dezlegarea acestora este corectă și legală, prin raportare atât la textele legale invocate pentru fiecare din cele două excepții cât și la situația de fapt evidențiată de probatoriul administrat în cauză. Obiectul acțiunii judiciare formulate de reclamanta D.A.M.M.

a vizat constatarea faptului că preavizul ce i-a fost acordat în perioada 24 aprilie - 28 mai 2011 s-a suspendat legal până la data de 4 iulie 2011 în baza certificatelor medicale și pe cale de consecință: anularea Deciziei nr. 136 din 28 aprilie 2011 emisă de ORDA privind eliberarea din funcția publică; obligarea ORDA la emiterea unei noi decizii având ca obiect eliberarea din funcția publică de expert a reclamantei, începând cu 5 iulie 2011 și operarea acestor modificări în Registrul de evidență a salariaților (REVISAL); obligarea pârâților ORDA și MCPN la plata taxelor și impozitelor pentru veniturile salariale cuvenite reclamantei până la data de 5 iulie 2011; obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale neîncasate de către reclamantă până la încetarea efectivă a raporturilor de muncă, precum și plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON.

Apărarea pârâtului Ministerul Culturii și Patrimoniului Național s-a axat în principal pe lipsa calității procesuale pasive a acestei autorități, fiind considerată de instanță ca pertinentă în condițiile în care reclamanta nu se află în vreun raport juridic cu Ministerul și având în vedere dispozițiile art. 1(1), art. 8(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată. Înalta Curte împărtășește abordarea primei instanțe, observând că pornind de la raportul juridic dedus judecății se impune, în privința pârâtului MCPN, a se verifica dacă acesta este obligat în acest raport. În mod evident, în speță justifică o calitate procesuală pasivă doar emitentul actului administrativ contestat, respectiv ORDA, fiind nerelevante aserțiunile recurentei-reclamante privitoare la calitatea ministerului într-o eventuală fază de executare, prin invocarea art. 2 din H.G.

nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor ORDA. Referitor la excepția invocată de pârâta ORDA privind tardivitatea plângerii prealabile s-au avut ca repere date necontestate de reclamantă și anume: data de 28 aprilie 2011 ca dată la care i-a fost comunicată (a primit) Decizia nr. 136 din 29 aprilie 2011 emisă de Directorul general al ORDA (prin care începând cu data de 28 mai 2011 reclamanta se eliberează din funcția publică de expert clasa I, grad profesional principal, gradația 3, clasa 54 salarizare, cu preaviz de 30 de zile calendaristice de la data deciziei); data de 19 iunie 2011 - data poștei - ca dată a formulării plângerii prealabile cerute de dispozițiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7(1) din Legea contenciosului administrativ: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există". Față de reperele/datele prezentate mai înainte, recursul grațios a fost formulat peste termenul imperativ prevăzut de alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109(2) și (3) din C. proc.

civ. La această excepție de fond invocată de pârâta ORDA, reclamanta s-a apărat prin invocarea art. 7(7) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: "Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție". Instanța fondului a înlăturat această apărare a reclamantei subliniind că numai în cazul existenței unor "motive temeinice" partea poate beneficia de termenul de prescripție de 6 luni la care face referire textul legal citat mai înainte și, că, în speță, astfel de motive nu au fost dovedite.

Susținerile privitoare la imposibilitatea de a putea anticipa internările în spital, succesive, susțineri reiterate și prin cererea de recurs, sunt nerelevante în contextul legal precis despre care s-a făcut vorbire mai înainte și în condițiile în care reclamanta nu a justificat temeinic motivul pentru care până la data primului concediu medical - 23 mai 2011 - nu a acționat pentru anularea deciziei de eliberare din funcție. De altfel, în motivele de recurs se precizează că la data eliberării actului administrativ "recurenta-reclamantă nu intenționa să atace decizia pentru motive de nelegalitate". În preocuparea primei instanțe s-a aflat și analiza celorlalte aspecte invocate de reclamantă pentru a convinge de incidența art. 7(7) din Legea nr. 554/2004, însă în mod judicios acestea au fost considerate nerelevante (eventuala suspendare de drept a contractului de muncă și prelungirea preavizului acordat, concluziile raportului de control depus la dosar).

În lipsa unor motive temeinice care să justifice formularea plângerii prealabile într-un termen de 6 luni și nu în cel de 30 de zile de la emiterea actului administrativ, având în vedere că atât doctrina cât și jurisprudența în materie de contencios administrativ au stabilit că procedura prealabilă administrativă a fost reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune și este obligatorie, precum și faptul că neîndeplinirea acestei condiții conduce la sancționarea cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.A.M.M. împotriva Sentinței nr. 667 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM