ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8495/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8495/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții Supreme de Justiție, secția civilă la 11 septembrie 2000, reclamanții C.P., P.C. și C.C. au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 71 din 16 mai 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. La termenul din 15 mai 2001 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura suspendării fiind menținută prin Încheierea de ședință din 1 februarie 2006. Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Întrucât de la data suspendării niciuna dintre părți nu a săvârșit acte de procedură pentru continuarea judecății, Curtea a constatat că s-au împlinit cerințele perimării, respectiv, faptul că pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părților; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata perimarea căii de atac, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții C.P., P.C. și C.C. împotriva Deciziei nr. 71 din 16 mai 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.