ÎCCJ, Decizia nr. 62/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 62/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1772

din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.P. împotriva

rezoluției din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în

dosarul nr. 59/P/2010.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 15 februarie

2007 S.P. (comisar de poliție, în rezervă) s-a adresat Curții de Apel Constanța

cu o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu I.P.J. Constanța

solicitând să se constate:

- neregularitățile

comise cu ocazia concursurilor de ocupare a funcției șef serviciu criminalistic

din anul 2000 și 2002;

- neacordarea sporului

de 50 % din salariul de bază, prevăzut în Ordinul M.A.I. nr. 132/2004, pentru

persoanele care efectuează cercetarea la fața locului;

- nerezolvarea

sesizării adresate în anul 2006 conducerii Ministerului Administrației și

Internelor, trimisă spre soluționare la I.P.J. Constanța.

Prin sentința penală nr.

46/ P din 15 mai 2007, Curtea de Apel Constanța a trimis plângerea petentului S.P.

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Prin rezoluția nr. 6195/P/2007

din 31 martie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a confirmat, în

temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., propunerea de a nu se începe urmărirea penală în cauza sesizată de S.P.

cu motivarea că aspectele sesizate nu se confirmă.

Plângerea formulată

de petentul S.P. împotriva acestei soluții a fost respinsă de prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța prin rezoluția nr. 1319/II/2/2008

din 24 octombrie 2008.

La data de 20

noiembrie 2008 petentul s-a adresat Judecătoriei Constanța cu plângere

împotriva rezoluției procurorului, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

nemulțumit de soluția dispusă în cauză.

Prin sentința penală nr.

139 din 5 februarie 2009, Judecătoria Constanța a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție având

în vedere calitatea intimatului J.T., aceea de chestor de poliție la momentul

pretinselor fapte.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a constatat că procurorul de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Constanța nu era competent să soluționeze plângerea,

întrucât unul dintre făptuitori avea gradul de chestor iar în conformitate cu

prevederile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 29 pct. 1 lit.

d) C. proc. pen., competența revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința penală nr. 1738 din

27 octombrie 2009 (dosar nr. 25943/212/2008), a admis plângerea petentului S.P.,

a desființat rezoluțiile atacate și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția din 19

aprilie 2010, dată în dosarul nr. 59/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de numiții C.I.,

fost șef al I.P.J. Constanța, general de brigadă (în prezent decedat), J.T.,

fost șef al I.P.J. Constanța, chestor de poliție, B.V., fost adjunct al șefului

I.P.J. Constanța, comisar de poliție, constatând că fapta nu există.

Pentru a adopta

această soluție procurorul a reținut următoarele:

- concursurile organizate

la nivelul I.P.J. Constanța pentru ocuparea funcției de șef serviciu

criminalistic s-au desfășurat în conformitate cu Metodologia privind

organizarea și desfășurarea concursului la încadrarea și promovarea în funcție

- anexată la ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S /760 din 01

iunie 1998;

- S.P. nu a depus

contestație la vreunul din concursurile la care a participat, în termenul

prevăzut de Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursurilor

pentru promovarea în anumite funcții a ofițerilor;

- de sporul de 50%

aplicat la salariul de bază a beneficiat S.P. pe baza pontajelor întocmite (în

cel puțin un caz) de chiar persoana vătămată;

- la raportul din 15

februarie 2007 adresat I.G.P.R., S.P. a declarat că a primit răspuns cu adresa nr.

154.745 din 26 martie 2007, iar la memoriul adresat I.G.P.R. – D.M.R.U. a

primit răspunsul prin adresa I.P.J. Constanța nr. 57185 din 20 martie 2007.

Plângerea formulată

de petentul S.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost

respinsă, ca nefondată, de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție prin rezoluția nr. 4415/2107/II-2/2010.

Cu privire la

plângerea adresată de petent Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. (în motivarea căreia a arătat

că nu a fost audiat de procuror pentru a aduce lămuriri suplimentare, nu au

fost audiați colegi de-ai săi din cadrul I.P.J. Constanța și cadrele care au

făcut parte din comisiile de concurs și că în mod greșit a reținut procurorul

că a beneficiat de sporul de 50 % și că nu a depus contestații la rezultatele

concursurilor, acestea aflându-se la dosarul cauzei), prima instanță a

constatat că aceasta este nefondată.

S-a reținut că, în

speță, procurorul a evaluat în mod judicios conținutul actelor premergătoare

efectuate, dispunând o soluție legală și temeinică, în cauză neexistând date

care să justifice începerea urmăririi penale împotriva intimaților J.T.,

chestor în rezervă și B.V. comisar șef în rezervă sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art.

246 C. pen. (intimatul C.I. este decedat, potrivit actelor din dosar), pentru

existența acestei infracțiuni fiind necesar a se dovedi omisiunea îndeplinirii

unui act ori îndeplinirea în mod defectuos, cu știință, a atribuțiilor de

serviciu, în exercițiul funcției deținute, având ca urmare cauzarea unei

vătămări a intereselor legale ale persoanelor.

S-a constatat că în

cauză, petentul a arătat că a participat în anii 2000 și 2002, la două

concursuri pentru ocuparea funcției de șef serviciu criminalistică din cadrul I.P.J.

Constanța, concursuri care au fost câștigate de alți concurenți, care ar fi fost

„favorizați” de către intimați.

Din actele dosarului

a rezultat că, într-adevăr, petentul S.P. a participat la concursurile

organizate la 11 septembrie 2000 și 22 ianuarie 2002 pentru ocuparea funcției

de șef al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța, iar potrivit

procesului-verbal din 1 septembrie 2000 candidatul R.C. a obținut nota finală

09,00 iar petentul, S.P., nota 08,76; conform procesului-verbal din 5 februarie

2002, candidatul I.G. a obținut media 8.98, iar petentul S.P. media 8.95.

Așadar la primul concurs niciunul dintre intimați nu a făcut parte din comisia

de examinare, iar la cel de-al doilea concurs a făcut parte numai intimatul B.V.,

prim adjunct al șefului inspectoratului, care a fost președintele comisiei.

Prima instanță a reținut

că potrivit art. 9 alin. (9) și (10) din Metodologia privind organizarea și

desfășurarea concursului la încadrarea și promovarea în anumite funcții a

ofițerilor (anexa nr. 7 la Ordinul ministrului de interne nr. S/ 760 din 01

iunie 1998) în termen de 72 de ore de la afișarea tabelelor cu rezultatele

obținute se pot face contestații care se soluționează în 5 zile de o comisie

numită de comandantul care a organizat examenul sau concursul.

Potrivit adresei nr. 58813

din 30 iulie 2007, I.P.J. Constanța – Serviciul Management Resurse Umane,

petentul nu a depus contestație la rezultatele concursurilor din 2000 și 2002.

Contrar celor susținute în plângerea adresată instanței, în declarația dată în

24 iulie 2007 petentul S.P. a recunoscut că nu a depus contestație după

afișarea rezultatelor concursului din anul 2000 la sediul I.P.J. Constanța,

adresându-se în scris ministrului de interne după câteva zile de la terminarea

concursului și arătând că nu a primit niciun răspuns.

În ceea ce privește

concursul organizat în anul 2002, deși prin adresa nr. 58813 din 30 iulie 2007,

I.P.J. Constanța a comunicat că petentul nu a depus contestație, din dosarul

25943/212/2008, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și la fila 18 din

prezentul dosar se află copia adresei nr. 35.819 din 23 mai 2002 semnată de

șeful Serviciului Management Resurse Umane prin care i se comunică petentului

că în urma contestației depuse privind reverificarea lucrării scrise,

administrate pentru promovarea în funcția de șef birou criminalistic, nu au

fost comunicate diferențe la acordarea notelor fiind apreciat cu un punctaj

plus de 0,11 zecimi, care nu influențează media stabilită anterior.

S-a concluzionat că

petentul nu a arătat în ce a constat, în concret, pretinsa activitate

infracțională desfășurată cu ocazia organizării și desfășurării celor două

concursuri de către lucrătorii de poliție reclamați, arătând numai că

activitatea profesională pe care acesta a desfășurat-o îl îndreptățea să ocupe

postul de șef serviciu criminalistic în comparație cu contracandidații săi,

făcând referiri generale și necontrolabile la o pretinsă „favorizare” a

acestora de către intimați.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că cele două concursuri au fost

organizate de I.P.J. Constanța în baza Legii nr. 12/1992, H.G. nr. 307/1992,

H.G. nr. 159 și a Ordinului M.I. nr. S/ 760 din 01 iunie 1998), cu respectarea

Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului la încadrarea și

promovarea în anumite funcții a ofițerilor prevăzută în anexa nr. 7 la acest

ordin, nefiind pusă în evidență existența unor indicii privind săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către

lucrătorii de poliție reclamați de petent.

În ceea ce privește

sporul de până la 50 % din salariul de bază, prevăzut de Ordinul nr. 132/2004

al M.A.I., Anexa nr. 10A, lit. b) pct. 2 pentru membrii echipelor de cercetare

la fața locului care lucrează în condiții cu riscuri de contagiune determinate

de produsele biologice examinate (exhumarea cadavrelor), din adresa nr. 20471

din 22 august 2007 emisă de I.P.J. Constanța - Serviciul Financiar –

Contabilitate și din înscrisurile atașate (procese-verbale, dispoziția șefului

inspectoratului nr. 43819/2005, state de plată, tabelul de pontaj din 1

septembrie 2004, a rezultat că petentul a beneficiat de acest spor, potrivit

adresei nr. 58804 din 21 august 2007 a I.P.J. Constanța - Serviciului Management

Resurse Umane sporul de până la 50 % din salariul de bază acordându-se pe baza

pontajului lunar întocmit de șeful formațiunii, în raport cu timpul efectiv în

care membrii echipelor au participat la cercetare la fața locului.

În plângerea adresată

instanței, petentul s-a limitat să susțină că nu a beneficiat de sporul

prevăzut de Ordinul nr. 132/204 al M.A.I., anexa nr. 10A, lit. b) pct. 2, fără

să combată în niciun mod documentația aflată la dosar (care dovedește

contrariul) și fără să aducă argumente în sprijinul acuzației sale de săvârșire

a infracțiunii de abuz în serviciu de către intimați.

Așa fiind, s-a

concluzionat că procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale a

constatat în mod corect incidența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidența

unor date, indicii, dovezi că persoanele reclamate de petent au comis acte

cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a unor infracțiuni în

legătură cu serviciul.

Cât privește critica

petentului referitoare la neascultarea sa și a altor persoane de către

procuror, instanța a reținut că în faza actelor premergătoare procurorul este

singurul care apreciază asupra oportunității efectuării verificărilor pe care

le consideră necesare și suficiente pentru a obține date și indicii concrete pe

baza cărora să se poată dispună începerea ori neînceperea urmăririi penale cu

privire la faptele sesizate, în cauză fiind efectuate numeroase acte

premergătoare (constând în documentația referitoare la organizarea și

desfășurarea concursurilor din anii 2000 și 2002, relații de la Serviciul Management

și Resurse Umane, Criminalistic, Financiar-Contabilitate din cadrul I.P.J.

Constanța cu privire la modul de aplicare a Ordinului M.A.I. nr. 132/2004,

procese-verbale, tabele de pontaj, ștate de plată privind plata sporului de până

la 50 % din salariul de bază, alte înscrisuri) în această fază, situată în

afara procesului penal, neputând fi administrate mijloace de probă, ci

efectuându-se numai verificări cu privire la pretinsele fapte penale sesizate.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând, în esență,

astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs că exercitarea

dreptului de petiționare este gratuită, că au fost încălcate normele

deontologice și regulile stricte ale M.A.I., au fost comise abuzuri, nu au fost

cercetate aspectele reclamate și nu au fost audiați martorii care puteau lămuri

chestiunile reclamate, petentul apreciind că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 52 din Constituție.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive, a

existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții

negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 10 C.

proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma indicată.

În cauza supusă

analizei procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., a

dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca

fiind utile cauzei și, motivat, a concluzionat asupra incidenței cazului de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 lit. a)

C. proc. pen., dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

intimați.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că soluția de netrimitere în judecată dispusă de

către procuror, precum și menținerea acesteia de către prima instanță, sunt

legale și temeinice.

Astfel, se reține că

intimații s-au limitat la exercitarea legală a atribuțiilor de serviciu cu care

au fost investiți, nemulțumirea pur subiectivă și nedovedită a petentului cu

privire la derularea carierei sale aflându-se la originea conferirii de

conotații penale unor activități legal desfășurate care, chiar dacă au

nemulțumit partea, nu au determinat o vătămare, în sensul legii penale.

Așa fiind, se

constată că faptele reclamate nu existau în materialitatea lor, constituind

expresia normală a exercitării funcțiilor deținute de intimați astfel că, în

mod obiectiv, nu exista un temei pentru angajarea răspunderii penale a

acesteia.

Totodată, se

apreciază, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, că petentul nu a

probat în ce constă pretinsa activitate infracțională desfășurată de intimați

cu ocazia derulării concursurilor din anii 2000 și 2002, la care petentul a

participat, dar nu le-a promovat, concursurile fiind organizate și desfășurate

potrivit metodologiei legale, nerezultând indicii de comitere a unor fapte din

sfera ilicitului penal; de asemenea, se constată că petentul a beneficiat de

sporul din salariul de bază pretins neprimit.

Așa fiind, se reține

că susținerile petentului rămân la stadiul de simple aserțiuni nedovedite,

inapte a fundamenta angajarea răspunderii penale a intimaților pentru actele

legal desfășurate în exercițiul funcției.

Față de aspectele

anterior relevate, se reține că prima instanță, dând o evaluare proprie, justă

actelor dosarului, plângerii petentului și rezoluției criticate a pronunțat o

hotărâre legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Aspectele relevate de

către recurentul petent privind pretinsele neregularități comise de intimați în

exercițiul funcției sunt nefondate, deoarece, după cum s-a arătat și anterior,

actele premergătoare nu au demonstrat existența unor indicii de comitere a unor

fapte din sfera ilicitului penal.

Se reține, totodată,

că atât procurorul, cât și instanța, cu ocazia verificării legalității și

temeiniciei soluției de netrimitere în judecată, au avut în vedere aspectele

invocate de către parte, instanța analizând rezoluția procurorului în limitele

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

Critica privind

neaudierea martorilor a căror declarații, în opina petentului, ar fi fost utile

cauzei nu poate fi primită, deoarece în procedura specială reglementată de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța nu are posibilitatea

de a administra alte probe, în afara probei cu înscrisuri, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. De asemenea,

prevederile art. 224 C. proc. pen., nu instituie, în sarcina procurorului,

obligația de a efectua în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate

ca utile de parte, ci pe cele apte a fundamenta soluția dispusă, ceea ce, în

speță, s-a realizat.

Se reține, totodată,

că aprecierile petentului relative la caracterul gratuit al dreptului de

petiționare nu pot fi avute în vedere, deoarece în speță petentul s-a adresat

cu o cerere instanței, astfel încât, cererea fiind respinsă, în mod întemeiat,

potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.P. împotriva sentinței nr. 1772 din

11 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5227/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2011.