ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din data de 07 octombrie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii Ș.G.V., H.M.C. și a lucrătorului de poliție C.S. pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 246 C. pen. S-a reținut, din actele premergătoare că, la data de 20 mai 2006, I.G. a formulat plângere la secția 2 Poliție învederând că fiul său, numitul I.A. a fost agresat și în urma leziunilor corporale suferite a fost internat la Spitalul Clinic Județean Constanța cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, prin cădere, lamă de hematom epidural parietal dreapta, otoragie bilaterală predominant dreapta.

S-a reliefat că, organele de cercetare ale poliției, au stabilit că I.A. se deplasa cu martorul G.P. în zona tarabelor din Satul de Vacanță, context în care s-au întâlnit cu vărul tatălui său, numitul Z.I., acesta reproșându-i că îi face concurență neloială, discuție ce a degenerat în ceartă, în conflict intervenind și numita Z.M. S-au reliefat cele declarate de numitul I.A., respectiv că unchii săi au încercat să îl lovească, acesta a ripostat, împrejurări în care Z.M. a căzut și că, în urma strigătelor de ajutor ale numiților Z.I. și Z.M. a intervenit numitul Ș.G. care a fost lovit de I.A., după care acesta și martorul G.P. au părăsit zona. S-a reținut că, la un moment dat, I.A. a suferit o criză de hipoglicemie motiv pentru care l-a rugat pe martorul G.P.

să îi aducă un pahar cu apă, context în care, de I.A. s-au apropiat Ș.G. și Ș.M. care l-au lovit cu un baston și o scândură. S-a evidențiat că, în cauză, procurorul H.M.C., prin ordonanța nr. 4613/P/2006 din 14 septembrie 2010, în baza art. 10 lit. c) și h) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numiților Ș.G. și Ș.M. dar și a numitului I.A. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a arătat că, pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că există dubiu major care profită numiților Ș.G. și Ș.M. urmare a faptului că, numai martorul G.P. i-a indicat inițial pe aceștia ca fiind autorii agresiunilor, martor care a plecat în Italia de 8 ani, neputând fi audiat, astfel încât susținerile numitului I.A.

nu se puteau corobora cu nici un alt mijloc de probă. S-a reținut că și celelalte părți și-au retras plângerile prealabile îndreptate împotriva numitului I.A. S-a evidențiat că, împotriva acestei soluții s-au formulat plângeri de petenții I.A. și I.G. plângeri ce au fost respinse prin rezoluția nr. 817/II/2/2010, apreciindu-se că soluția dispusă este legală și temeinică, reținând că probele administrate în cauză nu conduc cu certitudine la concluzia vinovăției numiților Ș.G. și Ș.M. S-a apreciat că nu există nici un fel de indiciu care să conducă la concluzia că lucrătorul de poliție și cei doi procurori au acționat cu rea credință și respectiv cu intenție în sensul de a nu administra probele necesare.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul I.A. prin procurist I.G. plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta. S-au invocat aceleași aspecte ca și în plângerea inițială. Prin rezoluția din 21 noiembrie 2011 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 437/II/2/2011 s-a dispus respingerea plângerii formulată împotriva rezoluției din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. S-a reținut, din actele premergătoare că,nu s-au conturat indicii de existență a infracțiunilor de abuz în serviciu reclamate de petent. Se relevă că, la data rezoluției nr. 853/P/2010, instanța analizase conform art. 278 1 C. proc.

pen., plângerea petentului îndreptată împotriva rezoluției nr. 817/II/2/2010 și 4613/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, acestea fiind menținute ca legale și temeinice. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul I.A. prin procurist I.G. împotriva rezoluției din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și a rezoluției din 21 noiembrie 2011 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 437/II/2/2011. S-a apreciat că rezoluțiile atacate sunt nelegale și netemeinice, în raport de faptul că, nu s-a realizat o anchetă obiectivă, aceasta rezumându-se doar la audierea celor doi procurori.

S-a mai susținut și faptul că, procurorul care a pronunțat rezoluția din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu a avut posibilitatea să studieze dosarul nr. 4613/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, întrucât acesta se afla la instanță. Prin sentința penală nr. 42/P din data de 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.A. prin procurist I.G. S-a reținut, în esență că, susținerea petiționarului privind tergiversarea cercetărilor, este nereală întrucât a existat o dificultate în audierea martorilor urmare a faptului că aceștia au plecat în străinătate, aproximativ din anul 2008, nefiind probat faptul că organele de urmărire penală ar fi cunoscut adresele acestora pentru a fi audiați prin comisie rogatorie sau prin alte mijloace, durata procedurii fiind influențată și de acest aspect.

S-a mai reținut că petentul nu a indicat ce probe ar mai fi trebuit să fie efectuate în dosarul ce a avut ca obiect plângerea împotriva celor doi procurori și de lucrătorul de poliție astfel încât nu s-a putut adopta concluzia caracterului incomplet al acesteia. Astfel că, nu s-au putut reține indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu de către procurorii Ș.G.V., H.M.C. și de lucrătorul de poliție C.S. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul I.A. invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. solicitând sesizarea Curții Constituționale cu această excepție întrucât în mod ilegal a fost suprimată calea de atac a recursului, care intră în contradicție cu prevederile art. 20 din Constituție și Protocolul nr. 7 al C.E.D.O., iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii plângerii.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. invocată, înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă pentru cele ce urmează: Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluției ce va dezlega recursurile declarate în cauză. Mai mult, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. publicat în M. Of. nr. 158 din 09 martie 2012 a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. pentru considerentele următoare: Potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel că nu poate fi reținut nicio contradicție între acest text de lege și prevederile constituționale și convenționale invocate. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Totodată, potrivit aceluiași text de lege eliminarea căilor de atac în aceasta materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Mai mult, niciuna din prevederile din Legea fundamentală și din Convenție invocate de autorul excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicție numai în materie penală, or, în cauzele reglementate prin dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror. Pentru aceste motive, înalta Curte consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, urmând a respinge în temeiul art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul I.A. Înalta Curte, examinând recursul formulat, dar și din oficiu, constată că este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 26 aprilie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât recurentul intimat a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligându-l pe recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petiționarul I.A. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul I.A. împotriva sentinței penale nr. 42/P din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2012