ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin rezoluția din data de 07

octombrie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorii Ș.G.V., H.M.C. și a

lucrătorului de poliție C.S. pentru săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 246 C.

pen.

S-a reținut,

din actele premergătoare că, la data de 20 mai 2006, I.G. a formulat plângere

la secția 2 Poliție învederând că fiul său, numitul I.A. a fost agresat și în

urma leziunilor corporale suferite a fost internat la Spitalul Clinic Județean

Constanța cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, prin cădere, lamă de

hematom epidural parietal dreapta, otoragie bilaterală predominant dreapta.

S-a reliefat că, organele de cercetare

ale poliției, au stabilit că I.A. se deplasa cu martorul G.P. în zona tarabelor

din Satul de Vacanță, context în care s-au întâlnit cu vărul tatălui său,

numitul Z.I., acesta reproșându-i că îi face concurență neloială, discuție ce a

degenerat în ceartă, în conflict intervenind și numita Z.M.

S-au reliefat

cele declarate de numitul I.A., respectiv că unchii săi au încercat să îl

lovească, acesta a ripostat, împrejurări în care Z.M. a căzut și că, în urma

strigătelor de ajutor ale numiților Z.I. și Z.M. a intervenit numitul Ș.G. care

a fost lovit de I.A., după care acesta și martorul G.P. au părăsit zona.

S-a reținut

că, la un moment dat, I.A. a suferit o criză de hipoglicemie motiv pentru care l-a

rugat pe martorul G.P. să îi aducă un pahar cu apă, context în care, de I.A.

s-au apropiat Ș.G. și Ș.M. care l-au lovit cu un baston și o scândură.

S-a evidențiat că, în cauză,

procurorul H.M.C., prin ordonanța nr. 4613/P/2006 din 14 septembrie 2010, în

baza art. 10 lit. c) și h) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a numiților Ș.G. și Ș.M. dar și a numitului I.A. sub aspectul săvârșirii

a două infracțiuni prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că, pentru a adopta această

soluție, procurorul a reținut că există dubiu major care profită numiților Ș.G.

și Ș.M. urmare a faptului că, numai martorul G.P. i-a indicat inițial pe

aceștia ca fiind autorii agresiunilor, martor care a plecat în Italia de 8 ani,

neputând fi audiat, astfel încât susținerile numitului I.A. nu se puteau

corobora cu nici un alt mijloc de probă.

S-a reținut că și celelalte părți

și-au retras plângerile prealabile îndreptate împotriva numitului I.A.

S-a evidențiat că, împotriva acestei

soluții s-au formulat plângeri de petenții I.A. și I.G. plângeri ce au fost

respinse prin rezoluția nr. 817/II/2/2010, apreciindu-se că soluția dispusă

este legală și temeinică, reținând că probele administrate în cauză nu conduc

cu certitudine la concluzia vinovăției numiților Ș.G. și Ș.M.

S-a apreciat

că nu există nici un fel de indiciu care să conducă la concluzia că lucrătorul

de poliție și cei doi procurori au acționat cu rea credință și respectiv cu

intenție în sensul de a nu administra probele necesare.

Împotriva acestei rezoluții a formulat

plângere petentul I.A. prin procurist I.G. plângere la Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

S-au invocat

aceleași aspecte ca și în plângerea inițială.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2011

dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța în dosar nr. 437/II/2/2011 s-a dispus respingerea plângerii formulată

împotriva rezoluției din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

S-a reținut, din actele premergătoare

că,nu s-au conturat indicii de existență a infracțiunilor de abuz în serviciu

reclamate de petent.

Se relevă că, la data rezoluției nr. 853/P/2010,

instanța analizase conform art. 278

1

C. proc. pen., plângerea

petentului îndreptată împotriva rezoluției nr. 817/II/2/2010 și 4613/P/2006 ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, acestea fiind menținute ca legale

și temeinice.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere

petentul I.A. prin procurist I.G. împotriva rezoluției din 07 octombrie 2011

dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și a

rezoluției din 21 noiembrie 2011 dispusă de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 437/II/2/2011.

S-a apreciat că rezoluțiile atacate

sunt nelegale și netemeinice, în raport de faptul că, nu s-a realizat o anchetă

obiectivă, aceasta rezumându-se doar la audierea celor doi procurori.

S-a mai susținut și faptul că,

procurorul care a pronunțat rezoluția din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr.

853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu a avut posibilitatea să

studieze dosarul nr. 4613/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Constanța, întrucât acesta se afla la instanță.

Prin sentința penală nr. 42/P din data

de 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată, plângerea

formulată de petentul I.A. prin procurist I.G.

S-a reținut, în esență că, susținerea

petiționarului privind tergiversarea cercetărilor, este nereală întrucât a

existat o dificultate în audierea martorilor urmare a faptului că aceștia au

plecat în străinătate, aproximativ din anul 2008, nefiind probat faptul că

organele de urmărire penală ar fi cunoscut adresele acestora pentru a fi

audiați prin comisie rogatorie sau prin alte mijloace, durata procedurii fiind

influențată și de acest aspect. S-a mai reținut că petentul nu a indicat ce

probe ar mai fi trebuit să fie efectuate în dosarul ce a avut ca obiect

plângerea împotriva celor doi procurori și de lucrătorul de poliție astfel

încât nu s-a putut adopta concluzia caracterului incomplet al acesteia.

Astfel că, nu s-au putut reține

indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu de către procurorii Ș.G.V.,

H.M.C. și de lucrătorul de poliție C.S.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petiționarul I.A. invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen. solicitând sesizarea Curții

Constituționale cu această excepție întrucât în mod ilegal a fost suprimată

calea de atac a recursului, care intră în contradicție cu prevederile art. 20

din Constituție și Protocolul nr. 7 al C.E.D.O., iar pe fondul cauzei a

solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii plângerii.

Cu privire la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc.

pen. invocată, înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă pentru cele

ce urmează:

Excepția de neconstituționalitate este

un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea

unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării

pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel,

soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret

asupra conținutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra

soluției ce va dezlega recursurile declarate în cauză.

Mai mult, Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc.

pen. publicat în M. Of. nr. 158 din 09 martie 2012 a respins, ca neîntemeiată,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen. pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen., hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., în procedura plângerii împotriva actelor procurorului

de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel că nu poate fi reținut

nicio contradicție între acest text de lege și prevederile constituționale și

convenționale invocate. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și

instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor

de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Totodată, potrivit aceluiași text de

lege eliminarea căilor de atac în aceasta materie este justificată de

caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și

obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat

controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Mai mult, niciuna din prevederile din

Legea fundamentală și din Convenție invocate de autorul excepției nu

reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

consacră dreptul la două grade de jurisdicție numai în materie penală, or, în

cauzele reglementate prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale,

ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror.

Pentru aceste motive, înalta Curte

consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă,

urmând a respinge în temeiul art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul I.A.

Înalta Curte, examinând recursul

formulat, dar și din oficiu, constată că este inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a

respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

26 aprilie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de

altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse Codului de

procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor

se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului

împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii

împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât recurentul intimat

a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte urmează

să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l pe recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de petiționarul I.A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul I.A. împotriva sentinței penale nr. 42/P din 26

aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale

cu Minori și de Familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

octombrie 2012