ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.B.S. a chemat în judecată pe pârâtul O.R.I. - D.I. a Municipiului București solicitând anularea deciziei din 4 martie 2009 emisă de pârât. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat de SC F. SRL din țara sa, Republica Democratica Congo, de unde a fost adus de aceeași societate în România pentru motive de serviciu. Conform înțelegerii făcute în Congo societatea sus-menționată se obliga să-i facă toate demersurile necesare obținerii unor condiții de ședere în România. La 16 martie 2009 a fost surprins să afle că este obligat să părăsească teritoriul României fără să fi fost informat în prealabil de motivele pentru care trebuie să sufere această sancțiune.

Consideră că ar fi trebuit să fi primit o scrisoare de avertizare, de sancțiune și eventual un preaviz sau o scrisoare de reziliere de contract individual de muncă. Pe de altă parte în dispozițiile finale ale contractului semnat cu SC F.T. SRL scrie: "Conflictele legate de reziliere, de executare, suspendare sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt de rezolvat prin instanța judiciară competentă material și teritorial, conform legii". La 3 aprilie 2009, pârâtul a depus întâmpinare arătând ca la data de 14 iulie 2008 i-a fost eliberată autorizația de muncă nr. x, la solicitarea SC F.T. SRL. Ca urmare a obținerii autorizației de muncă în scopul angajării în muncă la SC F.T. SRL, pârâtul a intrat în România în baza unei vize pentru angajare în muncă identificată prin simbolul D/AM.

La solicitarea pârâtului înregistrată în 14 august 2008 D.I. a Municipiului București i-a acordat dreptul de ședere pe teritoriul României în calitate de angajat al SC F.T. SRL pentru perioada 18 august 2008 - 17 august 2009. La data de 24 februarie 2009, societatea angajatoare, SC F.T. SRL l-a informat pe pârât că au încetat raporturile de muncă cu reclamantul. Astfel, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, dreptul de ședere al reclamantului a fost revocat, măsură comunicată prin intermediul Deciziei de returnare din 4 martie 2009, conform art. 78 lit. a) din același act normativ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând că întrucât pârâtului i-a fost desfăcut contractul de muncă de către societatea angajatoare, autorizația de muncă eliberată pe numele său și-a încetat valabilitatea, nemaifiind astfel îndeplinite condițiile pe baza cărora pârâtului i-a fost prelungit dreptul de ședere. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.B.S. Recurentul a susținut, în esență că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru aflarea adevărului și prevenirea săvârșirii unui abuz.

Astfel, susține recurentul, instanța ar fi putut constata că recurentul-reclamant a fost victima unui abuz cu privire la desfacerea unilaterală de către angajator a contractului de muncă, cu toate consecințele ulterioare. Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează să se constate că acesta este netimbrat, excepție ce urmează a fi analizată cu precădere. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de M.B.S. împotriva Sentinței civile nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.