ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.B.S. a chemat în judecată pe

pârâtul O.R.I. - D.I. a Municipiului București solicitând anularea deciziei din

4 martie 2009 emisă de pârât.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost angajat de SC F. SRL din țara sa, Republica

Democratica Congo, de unde a fost adus de aceeași societate în România pentru

motive de serviciu. Conform înțelegerii făcute în Congo societatea

sus-menționată se obliga să-i facă toate demersurile necesare obținerii unor

condiții de ședere în România. La 16 martie 2009 a fost surprins să afle că

este obligat să părăsească teritoriul României fără să fi fost informat în

prealabil de motivele pentru care trebuie să sufere această sancțiune.

Consideră că ar fi trebuit să fi primit o scrisoare de avertizare, de sancțiune

și eventual un preaviz sau o scrisoare de reziliere de contract individual de

muncă. Pe de altă parte în dispozițiile finale ale contractului semnat cu SC

F.T. SRL scrie: "Conflictele legate de reziliere, de executare, suspendare

sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt de rezolvat prin

instanța judiciară competentă material și teritorial, conform legii".

La 3 aprilie 2009,

pârâtul a depus întâmpinare arătând ca la data de 14 iulie 2008 i-a fost

eliberată autorizația de muncă nr. x, la solicitarea SC F.T. SRL.

Ca urmare a obținerii

autorizației de muncă în scopul angajării în muncă la SC F.T. SRL, pârâtul a

intrat în România în baza unei vize pentru angajare în muncă identificată prin

simbolul D/AM.

La solicitarea pârâtului

înregistrată în 14 august 2008 D.I. a Municipiului București i-a acordat

dreptul de ședere pe teritoriul României în calitate de angajat al SC F.T. SRL

pentru perioada 18 august 2008 - 17 august 2009.

La data de 24

februarie 2009, societatea angajatoare, SC F.T. SRL l-a informat pe pârât că au

încetat raporturile de muncă cu reclamantul. Astfel, în temeiul prevederilor

art. 77 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, dreptul de

ședere al reclamantului a fost revocat, măsură comunicată prin intermediul

Deciziei de returnare din 4 martie 2009, conform art. 78 lit. a) din același

act normativ.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamant, reținând că întrucât pârâtului i-a fost desfăcut

contractul de muncă de către societatea angajatoare, autorizația de muncă

eliberată pe numele său și-a încetat valabilitatea, nemaifiind astfel

îndeplinite condițiile pe baza cărora pârâtului i-a fost prelungit dreptul de

ședere.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul M.B.S.

Recurentul a

susținut, în esență că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ prevăzut

de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru aflarea adevărului și

prevenirea săvârșirii unui abuz.

Astfel, susține

recurentul, instanța ar fi putut constata că recurentul-reclamant a fost

victima unui abuz cu privire la desfacerea unilaterală de către angajator a

contractului de muncă, cu toate consecințele ulterioare.

Mai înainte însă de a

trece la analiza motivelor de recurs, urmează să se constate că acesta este

netimbrat, excepție ce urmează a fi analizată cu precădere.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și

completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se,

potrivit art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării

nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale

sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici

ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr.

32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de M.B.S. împotriva Sentinței civile nr. 3295 din 14 octombrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.