ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 940/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 14 aprilie 2009 s-a

înregistrat la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, dosarul nr.

15042/3/2009, privind pe contestatorii Z.N. și Z.O. împotriva Deciziei nr. 57

din 3 martie 2009 emisă de A.V.A.S., cu motivarea că, prin notificarea nr. 27/2001,

în temeiul Legii nr. 10/2001, notificatorii au solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 11.510 mp, teren

evidențiat în C.F. 123 fără nr. top. al fostei comune Borlovenii Noi, actuala

Prigor, județul Caraș-Severin.

S-a motivat că terenul este ocupat

de clădirile fostei SC A.F. SA Bozovici, societate comercială privatizată

conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, or prin decizia contestată, A.V.A.S.

și-a declinat competența de soluționare a notificării, întrucât terenul nu face

obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 959 din 25

iunie 2009, instanța de fond a admis cererea, a anulat decizia contestată și a

obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie motivată prin care să propună

reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

localitatea Borlovenii Noi, comuna Prigor, județul Caraș-Severin, format din

teren în suprafață de 11.510 mp, aflat în prezent în proprietatea SC A.F.,

constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

În ce privește notificarea

contestatorilor, s-a făcut dovada în cauză că autorii reclamanților au fost

proprietarii terenului în suprafață de 11.510 mp aflat în prezent în

proprietatea SC A.F. SA, în baza unui certificat de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului, emis de Ministerul Industriei și Comerțului.

Expertiza topografică efectuată în

cauză a identificat terenul pe amplasamentul numit „Cebuiac" aflat în

intravilanul localității Borlovenii Noi.

Terenul a făcut obiectul unui act de

schimb, iar în prezent, cum foștilor proprietari ai terenului dat în schimb li

s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, autorii reclamanților

nu au dobândit proprietatea asupra terenului ce a făcut obiectul schimbului,

context în care instanța a constatat aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal pârâta A.V.A.S.

Prin decizia civilă nr. 160 A din 2 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că în mod nefondat se susține că notificarea urmează

a fi soluționată de Primăria comunei Borlovenii Noi, întrucât terenul este situat

în extravilanul localității, deși la fond (filele 87-88), se află adresa

Primăriei Comunei Prigor, conform căreia terenul numit „Cebuiac" în

suprafață de 11.510 mp, din C.F. 123 + 253 a localității Borlovenii Noi se află în intravilanul acestei localități.

În apel, în combaterea criticii

apelantului-pârât, intimații-reclamanți au depus extras de carte funciară nr. 329

din 27 aprilie 1999 al C.F. nr. 253 Borlovenii Noi conform căruia, terenul

arabil din Cebuiac, se află în intravilanul localității, situație confirmată și

de înscrisul aflat la fila 24 apel.

Prin urmare, rezultă incontestabil

că terenul obiect al contestației se află în intravilanul localității, astfel

că, sub acest aspect, decizia nr. 57/1009 emisă de A.V.A.S. este nelegală,

nefiind incident în cauză art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 59 din 21 februarie

1992 emisă de Prefectura Județului Caraș-Severin au fost anulate schimburile de

terenuri efectuate în 1973, astfel că vechii proprietari au revenit la

terenurile avute anterior schimbului.

Astfel fiind, prin anularea

schimbului, autorii contestatorilor sunt repuși în situația anterioară aceea de

proprietari ai terenului în suprafață de 11.510 mp, situat în locul

„Cebuiac" din localitatea Borlovenii Noi și, din această perspectivă,

contestația se încadrează în perioada de referință ce vizează aplicarea Legii

nr. 10/2001, neavând relevanță sub acest aspect actul prin care s-a anulat

schimbul și care a fost emis în anul 1992.

Conform certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03 nr. 5123 din 16 februarie

2000 emis de Ministerul Industriei și Comerțului, SC A.F. SA este proprietara

terenului în suprafață de 23.932 mp, teren în care se află inclus și terenul de

11.510 mp, ce face obiect al contestației deduse judecății.

Împotriva menționatei decizii a

formulat și motivate recurs apelanta-pârâtă A.V.A.S., pentru motive de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora s-a arătat

că prin decizia recurată instanța de apel a respins apelul A.V.A.S. fără a

analiza în concret motivele de apel formulate în cauză.

Prin hotărârea atacată, în totală

contradicție cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, raportat la acțiunea cu

care reclamanții au investit instanța în prezenta cauza, cu încălcarea atât a

dispozițiilor art. 129 alin (6) C. proc. civ., cât și a principiului

disponibilității, depășind cadrul procesual stabilit de reclamanți, atât

instanța de fond, cât si cea de apel au pronunțat hotărâri vădit nelegale.

În mod cu totul neîntemeiat,

instanțele care s-au pronunțat în cauză au reținut faptul că în speța de față

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, raportându-se doar la faptul că

suprafața de teren aflată actualmente în patrimoniul SC A.F. SA, a fost

preluată de la autorii reclamanților.

A.V.A.S. a încadrat în mod corect

notificarea petenților în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 și

art. V alin. (1) si (2), Titlul I al Legii 247/2005.

În prezenta speță nu pot fi aplicate

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și datorită faptului că nu ne aflăm în fața unei

preluări abuzive, așa cum este aceasta definită de legea specială, mai mult

decât atât, așa zisa preluare a imobilului revendicat nu se încadrează în

perioada de referință a Legii nr. 10/2001, respectiv 06 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

În prezenta speță nu poate fi vorba

despre o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât pentru terenul

preluat în anul 1973 reclamanții au primit la schimb o altă suprafață de teren,

în extravilan, suprafața pierdută în anul 1992 ca urmare a aplicării Legii

18/1991.

Analizând recursul formulat, în

raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt incidente

prevederile Legii nr. 18/1991, iar terenul în litigiu nu era situat în extravilan

la data notificării, astfel încât nu este aplicabil în cauză art. 8 al Legii

nr. 10/2001, astfel cum susține recurenta.

Reiterând istoricul juridic al

terenului în litigiu, Înalta Curte constată că acesta a trecut în proprietatea

Consiliului Popular al Comunei Pridvor printr-un contract de schimb, din 10 februarie

1973.

Astfel cum rezultă din decizia

contestată, petenții au fost deposedați în anul 1992 de terenurile agricole pe

care le primiseră în schimb în anul 1973, ca urmare a aplicării prevederilor

Legii nr. 18/1991 și retrocedării acestor suprafețe către proprietarii

inițiali, astfel încât contestatorii sunt îndreptățiți la obținerea de măsuri

reparatorii, ca efect al imposibilității producerii consecințelor juridice ale

contractului de schimb din anul 1973, ceea ce echivalează cu o preluare abuzivă

a imobilului. Faptul că imobilul a fost preluat de autoritatea administrației

publice locale în anul 1973, iar terenul dat în schimb nu a mai putut fi

valorificat, face ca imobilul să intre sub incidența Legii nr. 10/2001, atât în

ceea ce privește perioada de referință, cât și a domeniului de aplicare a

acestei legi.

În ceea ce privește caracterul

intravilan al terenului la data formulării notificării, respectiv anul 2001, din

cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară din 20 noiembrie 2002 rezultă

că pe acest teren este construită secția de prelucrare a lemnului proprietate a

SC A.F. SA Bozovici, terenul fiind deja amplasat în intravilan și încadrat în

planul urbanistic la momentul efectuării expertizei. Prin urmare, terenul se

afla în patrimonial unei societăți comerciale privatizate integral, SC A.F. SA,

fiind situat în intravilan, aspect confirmat și de extrasul de carte funciară

din 6 noiembrie 2008.

În ceea ce privește critica

recurentei potrivit cu care în cauză este incidentă Legea nr. 18/1991, Înalta

Curte observă că sfera de aplicare a acestei legi, astfel cum rezultă din art.

8 alin. (1) al Legii nr. 18/1991, se referă la terenurile care fuseseră

preluate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, iar o astfel de situație

nu se regăsește în cauză, astfel că și această critică va fi apreciată ca

nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază

că sunt incidente în cauză prevederile Legii nr.10/2001, iar ambele instanțe de

fond au făcut o corectă aplicare a acestei legi, respectiv a art. 29 alin. (3),

potrivit cu care

pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (

1) și (2), măsurile

reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează

sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Această concluzie este susținută de

împrejurarea că terenul în litigiu a fost identificat prin raportul de

expertiză extrajudiciară, necontestat de părți, ca aflându-se în patrimonial

unei societăți comerciale privatizate integral, SC A.F. SA, astfel încât

emiterea dispoziției în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie să se realizeze de

către instituția publică care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S.

Criticile recurentei referitoare la

ne

analizarea în concret

a motivelor de apel formulate în cauză, cât și la contradicția hotărârii

atacate față de probatoriul administrat, încălcarea atât a dispozițiilor art.

129 alin (6) C. proc. civ., cât și a principiului disponibilității, depășirea

cadrului procesual stabilit de reclamanți, nu au fost dezvoltate, astfel încât instanța

de recurs nu poate verifica aspectele de nelegalitate la care se referă. De

altfel, este de observat că motivele de recurs sunt identice cu motivele de

apel.

Pentru aceste argumente, Înalta

Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs invocat și, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de apelanta-pârâtă A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 160 A din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4

februarie 2011.