ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului penal de față;
Prin
sentința penală nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul S.C.S.
împotriva ordonanței nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru
a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Petiționarul
S.C.S. a formulat plângere la instanță potrivit dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen. împotriva ordonanței nr. 1948/P/2009 din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de numitul V.C. – comisar de penitenciare sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.
În
motivarea plângerii petentul arată, în esență, că cercetările efectuate în
cauză sunt incomplete, că procurorul anchetator nu a administrat toate probele
necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei sub
toate aspectele și care au fost solicitate de acesta, fiind efectuată o
cercetare superficială, procurorul nedând dovadă de rol activ, respectiv nu a
fost administrată proba cu înregistrarea audio-video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2 al Penitenciarului Jilava și nici proba testimonială – nu au fost
audiați medicul care a constatat urmele agresiunii și nici asistenta de
serviciu, medicul de pe ambulanța venită la Penitenciarul București Jilava și nici numitul G.B., a căror audiere se impunea acestea fiind
singurele persoane ce puteau da relații în legătură cu traumatismele suferite
în urma loviturilor și ștrangulării aplicate de către numitul V.C. petentului.
Prin
ordonanța
din data de 19 iulie 2010, adoptată în
dosarul nr.
1948/P
/2009 al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
numitul
V.C. – comisar de penitenciare, sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.
,
întrucât fapta nu există.
Procurorul
de caz, prin ordonanța mai sus menționată, a constatat și reținut în fapt că petiționarul
a solicitat efectuarea de cercetări față de intimat sub aspectul comiterii
infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen., constând în aceea că la data de 14
octombrie 2009 l-a lovit cu pumnul în ceafă, l-a ștrangulat și l-a împins cu
capul în perete.
Persoana
vătămata a atașat la dosar în copie mai multe acte medicale, printre care și
adeverința medicală nr. 5143 din 15 octombrie 2009 eliberată de Cabinetul
Medical Cadre al Penitenciarului Jilava, în care se consemnează faptul că
susnumitul s-a prezentat în data de 14 octombrie 2009 având o mică excoriație
la nivelul mânii stângi și echimoza pe brațul drept și la nivelul gâtului.
Totodată, a fost depus la dosar în copie și certificatul medico-legal nr. A2/8095
eliberat de I.N.M.L. la data de 04 noiembrie 2009, prin care se concluzionează
că persoana vătămata prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin
lovire cu corp dur și comprimare cu mâna, putând data din 14 octombrie 2009
necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Audiat
fiind, numitul V.C. a declarat ca aspectele sesizate de petent sunt neadevărate
și a precizat ca în ziua incidentului reclamat de persoana vătămata, 14
octombrie 2009, era ofițer de serviciu, îndeplinind funcția de șef de tură. În jurul
orei 08
00
, au sosit în biroul său aflat în clădirea Punctului de
Primire Deținuți numiții M.M.M. și S.C.S. ocazie cu care i-a înmânat acestuia
din urmă o decizie a conducerii unității pentru a lua la cunoștință conținutul
acesteia. În continuare, numitul S.C.S. a ieșit din birou cu documentul
respectiv, refuzând a-l restitui și plecând din clădire prin Postul Control 2.
În tot cursul incidentului, numitul V.C. nu 1-a agresat fizic pe numitul S.C.S.
Numitul
M.M.M., agent la grupa de intervenție, a declarat că l-a însoțit pe numitul S.C.S.
în biroul șefului de tură V.C., unde a primit pentru a lua la cunoștință o notă
internă, act pe care persoana vătămata nu l-a mai înapoiat. Acesta a precizat că
numitul V.C. nu l-a lovit pe numitul S.C.S., iar acesta nu prezenta urme de
violență la nivelul feței în momentul în care acesta din urmă i-a solicitat a-l
însoți până la cabinetul medical.
Numiții
G.M., agent șef post control 2, C.G., G.I., S.A., agenți grupa de intervenție,
au declarat că nu au asistat la vreun incident în cursul căruia persoana
vătămată să fie agresată fizic de numitul V.C. Totodată, aceștia au precizat că
cei doi au purtat o discuție privitoare la restituirea unui document. De
asemenea, numitul S.C.S. i-a cerut lui M.M. să-1 însoțească la cabinetul
medical, deși primul nu prezenta urme de lovituri sau excoriații pe corp.
Audiat
fiind, numitul C.M.L., agent la punctul de control 1 (poarta de intrare în unitate),
a declarat că în data de 14 octombrie 2009, ora 08
30
-09
00
,
s-a prezentat la acest punct de control persoana vătămată, dorind să iasă din
unitate. Cu acest prilej, acesta nu a observat că persoana în cauză să prezinte
urme de violență la nivelul feței sau gâtului.
Prin
adresa nr. 1422338 din 12 februarie 2010, Penitenciarul Jilava a comunicat în copie
o filă din registrul de consultații al cabinetului medical din data de 14
octombrie 2009, în care se precizează ca numitul S.C.S. prezintă excoriații la
nivelul mânii stângi și echimoză pe brațul drept.
Totodată,
au fost atașate la dosar documente din dosarul de cercetare disciplinara nr. 222
format cu privire la același incident reclamat în prezenta plângere penală.
Prin referatul final din data de 25 ianuarie 2010 întocmit de Comisia de
Disciplină a Penitenciarului Jilava s-a decis că numitul V.C. nu se face
vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare și s-a clasat sesizarea
formulată de S.C.S.
În
cursul cercetării disciplinare au fost audiați mai mulți martori – M.M., N.M.D.,
T.F. – care au infirmat aspectele sesizate.
Analizând
materialul probator administrat în cauză, procurorul de caz a constatat că
aspectele sesizate nu au fost confirmate, nefiind identificate date certe și temeinice,
care să probeze faptul că persoana vătămata a fost agresată fizic în data de 14
octombrie 2009, în jurul orei 08
00
, de către numitul V.C.
Avându-se
în vedere că persoana reclamată este un funcționar public și se afla în
exercitarea atribuțiilor de serviciu la momentul incidentului reclamat, s-a
constatat că încadrarea juridică corectă a faptei sesizate este infracțiunea de
purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., iar nu cea de
lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen.
S-a
mai reținut că aspectele reclamate au făcut obiectul verificării și în cadrul
dosarului de cercetare disciplinară nr. 222 din 28 octombrie 2009 al
Penitenciarului Jilava, în final sesizarea fiind clasată.
De
asemenea, s-a menționat că martorii audiați în cauză, inclusiv numitul C.M.L.,
persoana care i-a permis lui S.C.S. să părăsească Penitenciarul Jilava, nu au
observat urme de violență pe corpul persoanei vătămate.
Întrucât
susținerile persoanei vătămate nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă,
iar persoana vătămată nu a făcut mențiune în sesizare sau în declarația din
data de 07 decembrie 2009 de faptul că numitul V.C. i-ar fi produs excoriații
la nivelul mânii stângi și echimoză pe brațul drept, a constatat că eventualele
leziuni suferite de persoana vătămată au fost produse în alte condiții decât
cele menționate în actul de sesizare, respectiv nu au fost cauzate de numitul V.C.
în exercitarea atribuțiilor de serviciu în data de 14 octombrie 2009, în jurul
orei 08
00
.
Ordonanța
procurorului din 19 iulie 2010 a fost atacată de petent conform art. 275 și următoarele
C. proc. pen., însă a fost menținută prin rezoluția nr. 1705/II-2/2010 din 09
septembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București, prin care s-a dispus respingerea plângerii petentului ca
neîntemeiată.
Verificând
ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,
precum și a înscrisurilor depuse, Curtea a constatat că plângerea formulată în
temeiul art. 278
1
C. proc. pen. de către petentul S.C.S. este
nefondată.
Organele
de anchetă au procedat la efectuarea de acte premergătoare, respectiv au
procedat la audierea persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea,
intimatul V.C., a persoanelor care au cunoștință despre faptele sesizate,
respectiv M.M.M., G.M., C.T.G., G.I., C.M.L. și S.A. De asemenea, s-au depus și
copii ale actelor medicale, precum și cele referitoare la anchetele interne efectuate
cu privire la incident.
Toate
aceste acte premergătoare au fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi
penale efectuate față de intimatul V.C., nefiind dovezi care să ateste că
acesta ar fi săvârșit fapta sesizată.
Criticile
formulate de către petent în plângere vizează în principal neadministrarea de
către procuror a unor mijloace de probă relevante în opinia petentului.
Instanța însă a apreciat că audierea medicilor care au constatat leziunile
suferite de către acesta nu este relevantă, atâta vreme cât nu a contestat
nimeni actele medicale eliberate de către aceștia, așa încât audierea acestor
persoane care să ateste ceea ce au constatat în actele medicale apare ca fiind
inutilă.
Referitor
la neadministrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera montată la Postul de control nr. 2, probă solicitată, de asemenea, de către petent, Curtea a constatat
că nici aceasta nu este utilă. Astfel, legat de această chestiune, Curtea a
reținut din declarațiile scrise ale persoanelor audiate (arătate mai sus),
precum și din declarația petentului, că incidentul ar fi avut loc în biroul
șefului de tură, aflat într-o altă clădire, la aproximativ 10 m (conform declarației lui M.M.M.) de Punctul de control 2, loc în care s-ar fi aflat camera
video. În aceste condiții este inutilă administrarea probei, aceasta neputând
să redea înregistrarea evenimentului cu privire la incidentul ce a făcut
obiectul sesizării petentului.
Împotriva
sentinței penale nr. 305 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs petiționarul S.C.S., fără a
arăta în cerere care sunt motivele pe care își întemeiază calea de atac.
Cu
ocazia dezbaterii recursului, petiționarul a lăsat la aprecierea instanței
soluționarea acestuia.
Examinând
legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform
dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține
că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Petiționarul
S.C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatului (V.C. – comisar de
penitenciare) solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen.
În
fapt, petiționarul susține că la data de 14 octombrie 2009, în jurul orelor 8
00
,
s-a deplasat la Punctul de Primire Deținuți din cadrul Penitenciarului Jilava,
unde intimatul i-a înmânat nota internă nr. H-76068/PBJB din 14 octombrie 2009.
La solicitarea persoanei vătămate de a face o copie xerox de pe respectivul
document, intimatul a devenit violent, lovind-o cu pumnul în ceafă,
ștrangulând-o și împingând-o cu capul de perete.
Din
actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă însă că intimatul ar fi
cauzat leziunile pe care le-a prezentat persoana vătămată și care sunt
consemnate în actele medicale existente la dosarul cauzei.
Din
declarațiile persoanelor audiate – G.M., C.G., G.I., S.A. – agenți grupă de
intervenție a reieșit că la data de 14 octombrie 2009 între persoana vătămată
și intimat a avut loc o discuție cu privire la restituirea unui document, însă
intimatul nu a agresat-o pe aceasta.
Numitul
M.M.M. care s-a deplasat împreună cu petiționarul în clădirea Punctului de
Primire Deținuți a declarat că s-a aflat în biroul șefului de tură, timp în
care intimatul V.C. nu l-a lovit pe petiționar.
De
asemenea, C.M.L. – agent la Punctul de Control nr. 1 a relatat că nu a sesizat
ca petiționarul să prezinte urme de violență la nivelul feței sau gâtului la
ieșirea din unitate în data de 14 octombrie 2009, orele 8
30
-9
00
.
Prima
instanță a reținut corect că nu se impunea audierea în calitate de martori a medicilor
care l-au examinat pe petiționar, actele medicale eliberate de aceștia nefiind
contestate, iar prin ordonanța atacată s-a dispus disjungerea cauzei și
declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 pentru a continua cercetările
sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Totodată,
nu se impunea nici administrarea probei cu înregistrarea video făcută cu camera
montată la Postul de Control nr. 2, o astfel de probă nefiind utilă față de
locul unde persoana vătămată reclamă că s-a produs incidentul.
Față
de considerentele expuse, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu
relevă existența unor indicii în sensul comiterii de către intimat a
infracțiunii sesizate, în mod întemeiat a fost respinsă plângerea persoanei
vătămate.
În
consecință, în baza dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar.
Văzând
și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul S. (M.)C.S. împotriva sentinței penale nr. 305
din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de
200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie
2011.