ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 02 decembrie

2010 pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010,

Curtea de Apel București, secția

I

penală, s-a

menținut, în temeiul dispozițiilor

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., starea de arest

preventiv a inculpatului

N.M.,

reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune fiind închisoarea

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol

pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptei și

urmarea produsă, concretizată în valoarea

prejudiciului și numărul părților vătămate.

în plus, a intervenit condamnarea inculpatului în primă instanță iar

temeiurile care au stat la luarea măsuri preventive impun în continuarea

privarea de libertate.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul N.M. solicitând

cercetarea sa în stare de libertate arătând că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în

continuare privarea de libertate, în condițiile în care a trecut mai bine de un

an de la arestarea sa și suferă de anumite afecțiuni medicale.

Analizând încheierea recurată atât prin prisma

criticilor formulate, dar și din

oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că inculpatul N.M. a fost trimis în

judecată pentru infracțiunea de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată, întrucât în

perioada ianuarie-octombrie 2009, profitând de ascendentul moral pe care îl

avea, creat prin funcțiile avute, le-a indus în eroare pe părțile civile

prin prezentarea sa ca un

potent om financiar, care oferă spre împrumut sume mari de valută, cu garanții

imobiliare, sens în care a prezentat acestora, la momentul încheierii

contractelor ori pe parcursul

derulării acestora un rucsac plin cu valută falsă, creând

astfel un prejudiciu total de 444.235 lei.

Inculpatul a fost arestat

preventiv prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2009 a

Tribunalului București, secția

I

penală,

constatându-se incidența în cauză a

dispozițiilor

art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și

în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat

ulterior luării măsurii arestării preventive, precum

și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă

instanță, chiar nedefinitivă, nu

au fost de

natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter

temeinic care justifică presupunerea rezonabilă

că inculpatul a săvârșit faptele pentru

care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru

ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în

libertate a inculpatului N.M., Înalta Curte are în vedere natura și

gravitatea

faptelor comise, circumstanțele

personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a

infracțiunilor de

acest gen.

Astfel, se constată că

inculpatul N.M. este cercetat pentru săvârșirea unor

infracțiuni cu un grad de

pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de

pedeapsă prevăzute de lege, dar

și din natura și modalitatea concretă de comitere a

acestora, precum și din urmarea

produsă (infracțiune contra patrimoniului, în formă calificată prin valoarea

mare a prejudiciului și numărul de acte materiale). Nu trebuie

ignorate nici circumstanțele

personale ale acestuia de care a înțeles să se folosească

pentru a capta încrederea părților vătămate (cunoscut

ca o persoană onorabilă în societate, om de afaceri, fost deputat în

parlamentul României, candidat pentru președinția țării).

Deși, a trecut 1 an și 3 luni de

la arestarea preventivă a inculpatului N.M., se justifică în continuare

menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere

prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază

pe durat procesului penal până

la

pronunțarea unei hotărâri definitive și să se transforme într-o executare

anticipată a

pedepsei, întrucât în

raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment

procesual

caracterul rezonabil al detenției preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că nu în cauză nu au

intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună

luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum

corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului

N.M.

Față de cele reținute, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul

formulat de inculpatul N.M.

În raport de soluția ce se va

pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către

stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N.

împotriva încheierii din 2 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a

II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 7279/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

azi 5 ianuarie 2011.