ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 160/b raportat la art. 300/2 la C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului F.M.C., constatând că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal se impune în continuare privarea de liberate a inculpatului. Pentru a dispune astfel Curtea de Apel București a constatat că față de momentul arestării nu a intervenit niciun element sau împrejurare care să justifice lăsarea în libertate a inculpatului sau care să ducă la concluzia că acesta nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul F.M.C. și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive solicitând judecarea în stare de libertate. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.M.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin sentința penală nr. 429/F din 29 aprilie 2011 Tribunalul București în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului F.M.C.

din două infracțiuni de complicitate la fals privind identitatea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și din infracțiunile prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2617/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 291 din 27 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și dispune executarea în întregime a acestei pedepse, aplicând inculpatului pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului F.M.C. pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei durata prevenției de la 04 februarie 2005 - 03 martie 2005, de la 27 martie 2008 la 28 martie 2008 și de la 25 iunie 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F.M.C.

S-a reținut că în cursul anului 2007 inculpatul F.M.C. a procurat inculpatului G.I. și învinuitei C.V. acte de identitate false pe care aceștia le-au folosit în data de 16 iulie 2007 la sediul Biroului Notarului Public “A.C.M.” din București pentru a se prezenta sub o altă identitate și pentru a înstrăina inculpatului L.D. apartamentul nr. 7, situat în București, sector 6 (proprietatea părților vătămate C.E.A.S. și C.E.G.). De asemenea, că în perioada anilor 2006-2008 inculpatul F.M.C. s-a deplasat în repetate rânduri singur sau însoțit de către inculpatul O.V. la domiciliul martorului C.I.A. și i-a pus la dispoziție mai multe înscrisuri oficiale și sub semnătură privată solicitând martorului și obținând falsificarea acestora.

Același inculpat i-a solicitat în cursul anului 2007 martorului C.I.A. (trimis în judecată într-un dosar separat) să falsifice o adeverință emisă de către Asociația de proprietari din blocul nr. M3, situat în București, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de către inculpatul L.D. cu prilejul revânzării apartamentului mai sus menționat. Instanța, procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul F.M.C. în conformitate cu dispozițiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului. Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului art. 293, art. 26 raportat la art. 288, art. 290, art. 291, art. 215 ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului F.M.C. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului care a săvârșit faptele în stare de recidivă fiind reținute dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., ori din modul în care acesta a acționat, reținându-se și forma continuată, pe parcursul anilor 2006-2008.

În cauza de față, stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că a comis infracțiunea în formă continuată, pentru care inculpatul a fost deja condamnat chiar nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, importanța valorilor puse în pericol, rezonanța faptelor. În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul F.M.C., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva încheierii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 44394/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iulie 2011.