ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2702/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2011 Curtea de Apel

București, secția I penală,

în baza art.

160/b raportat la art. 300/2 la C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatului F.M.C., constatând că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de

4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal se impune

în continuare privarea de liberate a inculpatului.

Pentru a dispune astfel Curtea de Apel București a

constatat că față de momentul arestării nu a intervenit niciun element sau

împrejurare care să justifice lăsarea în libertate a inculpatului sau care să

ducă la concluzia că acesta nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul F.M.C.

și a solicitat revocarea măsurii arestării preventive solicitând judecarea în

stare de libertate.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate

precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat de inculpatul F.M.C. este nefondat, pentru considerentele se

vor arăta în continuare:

Prin sentința penală nr. 429/F din 29 aprilie 2011

Tribunalul București în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea

juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului F.M.C. din două

infracțiuni de complicitate la fals privind identitatea prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și din

infracțiunile prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C.

pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în formă continuată.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C.

la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals

material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 6 ani și 8 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la

înșelăciune.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea

condiționată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 2617/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin

decizia penală nr. 291 din 27 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, și dispune executarea în întregime a acestei pedepse, aplicând

inculpatului pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen. raportat la art.

34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului F.M.C.

pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei

durata prevenției de la 04 februarie 2005 - 03 martie 2005, de la 27 martie 2008

la 28 martie 2008 și de la 25 iunie 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului F.M.C.

S-a reținut că în cursul anului 2007 inculpatul F.M.C.

a procurat inculpatului G.I. și învinuitei C.V. acte de identitate false pe

care aceștia le-au folosit în data de 16 iulie 2007 la sediul Biroului Notarului

Public “A.C.M.” din București pentru a se prezenta sub o altă identitate și

pentru a înstrăina inculpatului L.D. apartamentul nr. 7, situat în București, sector

6 (proprietatea părților vătămate C.E.A.S. și C.E.G.).

De asemenea, că în perioada anilor 2006-2008

inculpatul F.M.C. s-a deplasat în repetate rânduri singur sau însoțit de către

inculpatul O.V. la domiciliul martorului C.I.A. și i-a pus la dispoziție mai

multe înscrisuri oficiale și sub semnătură privată solicitând martorului și

obținând falsificarea acestora. Același inculpat i-a solicitat în cursul anului

2007 martorului C.I.A. (trimis în judecată într-un dosar separat) să falsifice

o adeverință emisă de către Asociația de proprietari din blocul nr. M3, situat

în București, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de către inculpatul L.D.

cu prilejul revânzării apartamentului mai sus menționat.

Instanța, procedând la verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul F.M.C. în

conformitate cu dispozițiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile

care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, nu s-au modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări

preventive a inculpatului.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C. se

reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143

din

același cod și dacă

inculpatul a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza coroborată

a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața

instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în

cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că

inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă,

analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor

două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în

raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului art. 293, art. 26 raportat la art. 288, art. 290,

art. 291, art. 215 ce sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și lucrărilor

dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul

că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragraful 1

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția

consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie

lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată

de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata

autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite,

în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca

arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în

conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională

care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și

să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că menținerea arestării

preventive a inculpatului F.M.C. este justificată, acesta fiind trimis în

judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social,

care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse,

impun menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și

Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor poate fi

dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât și

din circumstanțele personale ale inculpatului care a săvârșit faptele în stare

de recidivă fiind reținute dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., ori din modul în

care acesta a acționat, reținându-se și forma continuată, pe parcursul anilor

2006-2008.

În cauza de față, stabilirea pericolului social al

faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficiență existența unor

probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că a comis infracțiunea în

formă continuată, pentru care inculpatul a fost deja condamnat chiar

nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost

comisă, importanța valorilor puse în pericol, rezonanța faptelor.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au

modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci

acestea se mențin în continuare, motiv pentru care,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va

respinge recursul declarat

de inculpatul F.M.C., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat

din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

F.M.C. împotriva încheierii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală, pronunțată în dosarul nr. 44394/3/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iulie 2011.