ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor in dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința nr. 26 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.V., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Vrancea și a desființat

hotărârea nr. 8 din 30 septembrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea 189/2000 cu

începere de la data introducerii cereri, respectiv 23 octombrie 2009.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că în speță, trebuie

rezolvată chestiunea privitoare la împrejurarea că reclamanta a fost concepută

și s-a născut în refugiul părinților săi.

În acest

sens, a constatat că potrivit actului de naștere prezentat, reclamanta, s-a

născut la data de 15 martie 1943 în localitatea Dragu, jud. Brăila, adică la

doi ani de la refugiul părinților săi.

Or, un

copil născut în refugiul sau strămutarea părinților săi, are aceleași condiții

de viață ca și aceștia și același statut, indiferent că a fost sau nu concepută

în refugiu. Odată dovedită situația de refugiați a părinților săi, reclamanta a

dobândit același statut. Mai mult decât atât, dispozițiile legale aplicabile

persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor

născute în refugiu de la acordarea drepturilor bănești.

Având în

vedere și contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin

refugiere, prima instanță a apreciat că pentru motive de echitate nu se

justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu refugiaților născuți în

refugiu.

2.

Recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Vrancea

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de

Pensii Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța

în mod greșit a acordat reclamantei beneficiul prevederilor O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, deoarece aceasta nu a făcut dovada

că are calitatea de strămutat, în sensul Legii nr. 189/2000, față de

împrejurarea că nu era născută la data strămutării părinților săi, în 1940.

În altă

ordine de idei, a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că

documentul prezentat de reclamanta-intimată, respectiv „Situația de avere

imobiliară rurală” privind bunurile declarate de tatăl său, I.T., cu domiciliul

în Bazargic, jud.Caliacra ar reprezenta dovada strămutării acesteia.

În optica

recurentei, nu se poate pune semnul egalității între copilul conceput în timpul

refugiului și cel conceput după refugiu, astfel că raționamentul instanței de

fond în sensul aplicării unui tratament nediscriminatoriu celor născuți în

refugiu este total greșit.

3.

Apărările intimatei-reclamante.

Intimata-reclamantă

a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, precizând că are două surori, născute în 1941 și 1944,

cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța

de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Reclamanta

I.V. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a

solicitat anularea Hotărârii nr. nr. 8 din 30 septembrie 2009 emisă de pârâta

Casa de Pensii Vrancea, cu consecința emiterii unei noi hotărâri prin care să i

se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și

acordarea drepturilor cuvenite.

Prima

instanță a admis acțiunea reclamantei, reținând în motivarea soluției că

reclamanta s-a născut în refugiul părinților și pentru motive de echitate nu se

justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu refugiaților născuți în

refugiu.

În

esență, recurenta-pârâtă nu contestă strămutarea părinților reclamantei, ci

susține că reclamanta s-a născut după data refugiului părinților, așa încât nu

are calitatea de persoană strămutată.

Potrivit

prevederilor art. 1 din Legea 189/2000, beneficiază de prevederile Ordonanței

105/1999 cetățeanul român care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 martie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive

etnice, între aceste persecuții fiind enumerată la lit. c) strămutarea într-o

altă localitate decât cea de domiciliu.

Norma

metodologică din 14 februarie 2002, adoptată de Guvernul României pentru

aplicarea prevederilor O.G. 105/1999, stabilește în art. 2 ce se înțelege prin

persoană strămutată.

În acest

sens, actul normativ precizat arată că prin persoană strămutată în altă

localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată

să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, categorie în

care se înscriu și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu

în altă localitate.

Cu

privire la reclamantă, este cert că părinții acesteia s-au refugiat în anul

1940 urmare schimbului de populație ce a avut loc în baza Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, din localitatea de

domiciliu, orașul Bazargic, jud.Caliacra în localitatea Dragu, jud. Brăila și

că aceasta s-a născut la data de 15 martie 1943, în timpul refugiului.

Situația

juridică a copiilor minori este identică cu aceea a părinților, având în vedere

prevederile art. 100 C. fam., text potrivit căruia, copilul minor locuiește la

părinții săi.

În

continuarea argumentelor care justifică acordarea drepturilor copiilor născuți

în timpul refugiului părinților, se circumscriu și prevederile art. 7 din Decretul

31/1954, text potrivit căruia drepturile copilului sunt recunoscute, de la

concepțiune, însă numai dacă el se naște viu.

Reclamanta

s-a născut în perioada refugiului, așa încât situația părinților săi, de

persoane refugiate, persecutate din motive etnice, se extinde și asupra

acesteia, pentru că ea nu ar fi putut să aibă o altă situație decât aceea a

părinților săi care și-au schimbat domiciliul în altă localitate, din motive

etnice.

Înalta

Curte constată că argumentele prezentate de judecătorul de fond sunt în acord

cu practica unitară a instanței supreme, în sensul că prejudiciile suferite de

părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea

ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite

teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu

între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu

care acesta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând

consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea

pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute

de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în

sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași

drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În raport cu prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 4 alin. (2)

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte reține

că beneficiază de drepturile reparatorii și copiii născuți în perioada

prevăzută de ordonanță, deoarece consecințele strămutării și îngrădirii

libertății părinților se răsfrâng în mod implicit și asupra lor.

În consecință, pe

baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal a reținut că

reclamanta I.V. fiind născută la data de 15 martie 1943 în localitatea de

strămutare a familiei sale, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de

prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data

limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința

atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a doua C. proc. civ., să fie respins

recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Vrancea împotriva sentinței

civile nr. 26 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.