ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 462/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 259/44/2012 din data de 5 martie 2012, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa județeană de Pensii Brăila pentru obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să i se stabilească drepturilor bănești prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, respectiv indemnizația de 100 RON pentru fiecare an de refugiu, ce l-a avut în perioada 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței, în esență, că părinții săi, P.D.

și P.Da. au fost strămutați din Cadrilater (Bulgaria) în România, din motive etnice, în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, perioadă în care aceștia au avut statut de refugiat. Așa fiind, părinții au beneficiat după apariția Legii nr. 189/2000 până la deces de prevederile respectivei legi, conform Deciziilor nr. 175/2002 și 302/2003. A mai susținut reclamantul, că fiind născut în data de 6 septembrie 1942, deci în timpul refugiului, a avut același statut ca și părinții săi până la data de 6 septembrie 1945, când împreună cu familia s-a stabilit în Banat, unde au primit casă și teren. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând, în esență, că reclamantul nu se încadrează în categoria beneficiarilor Legii nr. 189/2000 câtă vreme acesta nu este soț supraviețuitor al unei persoane strămutate și nici copil născut la data strămutării.

Prin Sentința nr. 295/F din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Galați a respins acțiunea reclamantului. Ca nefondată, reținând în esență că enumerarea făcută de legiuitor prin art. 1 al Legii nr. 189/2000 este una limitativă, iar nu enunțiativă, așa încât această normă nu este susceptibilă decât de o interpretare literară, încadrarea unei persoane în cazurile subsumate ipotezei normei juridice atrăgând acordarea beneficiului legii. Cum în speță, reclamantul născut în România, după strămutarea părinților săi, nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că este neîntemeiată. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul reclamant a susținut, în esență că în mod greșit prima instanță i-a respins cererea, întrucât a făcut dovada că părinții săi au fost strămutați pe motive etnice din Bulgaria în România și odată dovedită situația de strămutați a acestora a dobândit același statut. 3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. În speță reclamantul P.M. a solicitat recunoașterea calității de refugiat din motive de persecuție etnică, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1941 - 6 martie 1945, susținând în esență că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în România, urmare Tratatului de la Craiova.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000 și Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din conținutul textului de lege sus-menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Instanța de control judiciar, constată că, în speță, este necontestat că părinții reclamantului au fost strămutați din Bulgaria în România, urmare Tratatului de la Craiova, reclamantul fiind născut în anul 1942, în perioada refugiului părinților săi, pe teritoriul României. Din actele de stare de civilă depuse la dosar rezultă faptul că reclamanta a fost născută în data de 29 noiembrie 1944, deci în perioada refugiului părinților săi.

Prin urmare, se constată că fiind născută după strămutarea părinților săi, recurentul-reclamant a împărtășit situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale acestei strămutări care, începând cu data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa. Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care recurentul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare, respectiv 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la recunoașterea drepturilor cuvenite reclamantei, conform legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M. împotriva Sentinței nr. 295 din 9 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Anulează Hotărârea nr. 13 din 7 februarie 2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Brăila și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1942 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2012. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - CL