ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4434/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4434/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 382/44din 27 februarie 2007 reclamanta V.C.R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, anularea hotărârii nr. 2258 din 4 ianuarie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre privind recunoașterea calității reclamantei de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/ 2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în timpul strămutării părinților săi din Bulgaria în România, care au fost nevoiți să-și părăsească domiciliul din cauza persecuțiilor etnice.
Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 30 din 20 martie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta V.C.R.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați. A desființat în tot hotărârea nr. 2258 din 4 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre de recunoaștere în favoarea reclamantei a calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 14 octombrie 1944 - 6 martie 1945. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinților săi din Cadrilater, astfel încât, deși s-a născut în România, a dobândit prin naștere același statut ca și părinții săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Galați, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, nefiind nevoită să-și schimbe domiciliul, reclamanta fiind născută la un interval mai mare de 300 de zile, fată de data strămutării părinților săi. Examinând sentința în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamanta V.C.R.V. s-a născut la data de 14 octombrie 1944 în orașul Medgidia, din părinții H.I. și V., părinții săi făcând obiectul unui schimb de populație, urmare Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova (dosar fond filele 5-13). Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în anul normativ. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/strămutării, a suferit toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Prevederile legale referitoare la stabilirea filiației la care se face referire în motivarea recursului nu au nici o legătură cu dispozițiile legale incidente pricinii. În speță se pun în discuție drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinții săi erau în refugiu sau erau strămutați iar nu calitatea nou-născutului de succesor legal al părinților săi, reglementată de Codul civil - Cartea III - art. 650 și urm. În consecință, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Galați împotriva sentinței nr. 30 din 20 martie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.