ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, reclamantul S.C. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Galați anularea hotărârii nr. 2359 din 21 septembrie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1942 în localitatea Malcoci, județul Tulcea, după strămutarea familiei sale urmare a schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova din 1940 încheiat între Bulgaria și România. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care buletin de identitate, certificat de naștere, declarație de avere a numitului M.S.

(tatăl reclamantului) cu fost domiciliu în județul Caliacra și Hotărârea nr. 2359 din 21 septembrie 2007 a Casei Județene de Pensii Galați. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 138/F din 13 noiembrie 2007 Curtea de Apel Galați a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că petentul nu intră în sfera limitativă prevăzută de lit. c) a art. 1 din Legea nr. 189/2000, acesta născându-se la data de 25 decembrie 1942, pe teritoriul României, astfel că nu se poate stabili doar pe baza unei prezumții că, părinții săi au suportat consecințele Tratatului. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs reclamantul arată că din probatoriul existent la dosar rezultă că familia acestuia a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului încheiat între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, iar el s-a născut la data de 25 decembrie 1942, în perioada de strămutare a familiei sale. Recurentul a mai arătat că părinții ei au fost strămutați din Bulgaria, unde aveau o gospodărie, așa cum rezultă din Declarațiune. Se mai susține că dovada strămutării se poate face cu o multitudine de acte: declarațiune, situație de avere, situația culturilor neridicate, extras de pe tabloul de evacuați, iar susținerea că declarațiunea nu face dovada strămutării părinților o consideră nefondată și cere respingerea acesteia.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă, data nașterii reclamantului și data refugierii familiei sale. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susținerea acțiunii, respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea pricinii. Potrivit aceluiași text de lege, instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Față de dispozițiile legale menționate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii reclamantului, dispunându-se anularea hotărârii nr. 2359 din 21 septembrie 2007 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1943-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.C., împotriva sentinței civile nr. 138/F din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului și anulează hotărârea nr. 2359 din 21 septembrie 2007 a Casei Județene de Pensii Galați. Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii Galați să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 25 decembrie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.