ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2011

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Ordonanța nr. 662/P/2007 din 5 mai 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. b) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fată de intimata C.D. (avocat), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., de art. 290 C. pen. și de art. 180 alin. (1) și (2) C. pen. S-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, în vederea continuării cercetărilor fată de A.P.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

S- a dispus astfel pentru considerentele ce urmează : Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au reieșit indicii temeinice care să confirme contrafacerea actului adițional cu nr. 41/17.0S.200S de către avocat C.D., prin inserarea conținutului înscrisului astfel intitulat pe foi albe pe care persoana vătămată să-și fi pus semnătura anterior, sau prin inducerea în eroare acesteia, nereieșind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. În privința prezumtivei agresiuni invocate în plângerile penale formulate de către P.D., la care ar fi fost supusă de către intimata (avocat) C.D., s-a constatat avându-se în vedere data săvârșirii faptei , că, potrivit art. 122 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru acea infracțiune. Împotriva sus-arătatei Ordonanțe au formulat plângere C.D., în calitate e moștenitor al numitei P.D. și B.G. Prin Rezoluția nr. 1179/11/2/2010 din 21 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de apel București a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenți. La 19 iulie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București plângerea formulată de petenții C.D. și B.G.

împotriva Rezoluției nr. 1179/11/2/2010 din 21 iunie 2010, prin care au solicitat în mod expres desființarea acestei rezoluții și menținerea soluției dispuse prin Ordonanța nr. 662/P/2007 din 5 mai 2010. Prin sentința penală nr. 351 /F din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petenți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 100 lei. Pentru a se hotărî astfel s-au reținut următoarele:In procedura specială reglementată de art. 278 C. proc.

pen., soluția de netrimitere în judecată se atacă mai întâi la procurorul ierarhic superior după care, în caz de insatisfacție în privința soluției adoptate de acesta, autorul plângerii are deschisă calea plângerii la instanța de judecată, însă această din urmă plângere nu poate avea ca obiect soluția adoptată în plângerea la procuror, ci numai soluția inițială, de netrimiterea în judecată. Cu alte cuvinte, controlul judecătoresc se poate exercita în cadrul acestei proceduri, exclusiv asupra soluției procurorului de caz și nu asupra soluției adoptate de procurorul ierarhic superior. Or, în cauză petenții au formulat plângere tocmai împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior, solicitând expres desființarea acesteia și menținerea soluției procurorului de caz.

Împotriva acestei din urmă sentințe petiționarii C.D. și B.G. au declarat, în termen legal, recursul de față, la judecarea căruia nu s-au prezentat și nici nu au depus motive scrise de recurs. Recursul nu este fondat. În aceste circumstanțe, examinând cauza din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata C.D. ( avocat ) - confirmată, cu justificat temei, de prima instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunilor reclamate care să poată fi imputate intimatei. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea ordonanței procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarii C.D. și B.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.D. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 351/F din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.