ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2011

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. 662/P/2007

din 5 mai 2010, a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, s-a

dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. b) și g) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale fată de intimata C.D. (avocat), sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

de art. 290 C. pen. și de art. 180 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, în vederea continuării

cercetărilor fată de A.P.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

S- a dispus astfel pentru considerentele ce urmează :

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au reieșit

indicii temeinice care să confirme contrafacerea actului adițional cu nr. 41/17.0S.200S

de către avocat C.D., prin inserarea conținutului înscrisului astfel intitulat

pe foi albe pe care persoana vătămată să-și fi pus semnătura anterior, sau prin

inducerea în eroare acesteia, nereieșind săvârșirea unei fapte prevăzute de

legea penală.

În privința prezumtivei agresiuni invocate în plângerile

penale formulate de către P.D., la care ar fi fost supusă de către intimata

(avocat) C.D., s-a constatat avându-se în vedere data săvârșirii faptei , că,

potrivit art. 122 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., în cauză s-a împlinit termenul

de prescripție a răspunderii penale pentru acea infracțiune.

Împotriva sus-arătatei Ordonanțe au formulat plângere C.D.,

în calitate e moștenitor al numitei P.D. și B.G.

Prin Rezoluția nr.

1179/11/2/2010 din 21 iunie 2010 a Procurorului

General al Parchetului

de pe lângă Curtea de apel București a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea

formulată de petenți.

La 19 iulie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel

București plângerea formulată de petenții C.D. și B.G. împotriva Rezoluției nr.

1179/11/2/2010 din 21 iunie 2010, prin care au solicitat în mod expres

desființarea acestei rezoluții și menținerea soluției dispuse prin Ordonanța

nr. 662/P/2007 din 5 mai 2010. Prin sentința penală nr. 351 /F din 2 noiembrie

2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petenți, cu obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de

câte 100 lei.

Pentru a se hotărî astfel s-au reținut următoarele:In

procedura specială reglementată de art. 278 C. proc. pen., soluția de

netrimitere în judecată se atacă mai întâi la procurorul ierarhic superior după

care, în caz de insatisfacție în privința soluției adoptate de acesta, autorul

plângerii are deschisă calea plângerii la instanța de judecată, însă această

din urmă plângere nu poate avea ca obiect soluția adoptată în plângerea la

procuror, ci numai soluția inițială, de netrimiterea în judecată.

Cu alte cuvinte, controlul judecătoresc se poate exercita în

cadrul acestei proceduri, exclusiv asupra soluției procurorului de caz și nu

asupra soluției adoptate de procurorul ierarhic superior.

Or, în cauză petenții au formulat plângere tocmai împotriva

rezoluției procurorului ierarhic superior, solicitând expres desființarea

acesteia și menținerea soluției procurorului de caz.

Împotriva acestei din urmă sentințe petiționarii C.D. și B.G.

au declarat, în termen legal, recursul de față, la judecarea căruia nu s-au

prezentat și nici nu au depus motive scrise de recurs.

Recursul nu este fondat.

În aceste circumstanțe, examinând cauza din oficiu, sub toate

aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că sentința

atacată este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față

de intimata C.D. ( avocat ) - confirmată, cu justificat temei, de prima

instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate

elemente ale infracțiunilor reclamate care să poată fi imputate intimatei.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să

justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință,

desființarea ordonanței procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarii C.D. și B.G.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat,

potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii

C.D. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 351/F din 2 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.