ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3697/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 343 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petenta Z.I.E.E.,  împotriva Ordonanței nr. 628/P/2007 din data de 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției nr. 463/11-2/2009 din data de 2 aprilie 2009 a Procurorului General al aceluiași parchet.

A fost desființată, în parte, ordonanța și rezoluția atacată, numai sub aspectul soluției de scoatere de sub urmărire penală a intimatei învinuite S.A.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. și s-a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea redeschiderii urmăririi penale față de numita S.A.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale ordonanței și rezoluției atacate.

S-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 22 noiembrie 2003, petenta Z.I.E.E. a formulat plângere penală împotriva numiților S.A.V. și B.M.C., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În esență, petenta a arătat că, în anul 2001, a închiriat imobilul al cărei proprietar este în baza actului de donație autentificat din 23 noiembrie 1994 firmei S.C. "M." S.R.L., reprezentată de B.M.C.. Ca urmare a neîndeplinirii de către chiriaș a obligațiilor contractuale, petenta a efectuat verificări la administrația financiară și a aflat că imobilul nu mai figurează pe numele său, ci al numitei V., iar transferul proprietății a operat în baza Sentinței civile nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (definitivă și irevocabilă).

Petenta a susținut că această vânzare s-a făcut fără cunoștința și consimțământul său, că nu a dat nimănui procură pentru a o reprezenta în scopul vânzării imobilului și că actul de proprietate, în original, l-a avut în permanență asupra sa.

La data de 23 decembrie 2003, petenta Z.I.E.E. a formulat o altă plângere penală împotriva numiților B.M.C., B.F., V.C.G. și S.A.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 și art. 292 C. pen.

În esență, petenta a arătat că imobilul proprietatea sa situat în București, a făcut obiectul a două contracte de închiriere încheiate la data de 19 octombrie 2001 cu S.C. "M." S.R.L. reprezentată de B.M.C. și S.C. "M." S.R.L. reprezentată de B.F.. Chiria convenită a fost de 1.400 dolari S.U.A., cu obligația chiriașilor de a achita integral toate taxele, această înțelegere a părților fiind consemnată în cuprinsul unei convenții scrise semnate de ambele părți.

Petenta a susținut că s-a deplasat în Statele Unite ale Americii și nu a mai revenit în România decât în luna noiembrie 2003, alertată fiind de faptul că B.M.C. a achitat chiria datorată doar în primele 5 luni ale anului 2002, neefectuând plățile datorate ulterior. La revenirea în țară, petenta a constatat că imobilul proprietatea sa a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare cu V.C.G., contract pe care petenta a negat că l-ar fi semnat, că avocata S.A.V. a încasat sume de bani în numele său și, cu toate că era avocatul său, a reprezentat-o pe numita V.C.G. în Dosarul civil nr. 2134/2003 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Totodată, petenta a susținut că, în perioada 2002 - 2003 a fost internată în spitale din SUA, iar intimatele S.A. și B.M. au cunoscut această situație, precum și adresa efectivă a petentei, purtând o corespondență electronică numeroasă. În consecință, petenta a apreciat că intimații au acționat de conivență și, profitând de starea sa de sănătate, au fabricat înscrisuri în scopul de a o deposeda în mod fraudulos și abuziv de imobilul proprietatea sa.

La data de 18 august 2004, petenta Z.I.E.E. a formulat o altă plângere penală împotriva numiților B.M.C., B.F., V.C.G. și S.A.V., precum și a numitei P.A. pentru săvârșirea unor fapte de fals, arătând că, în Dosarele nr. 1433/2004 și 1434/2004 ale Tribunalului București, secția a VI-a comercială, au fost depuse două cereri de eliberare a unor certificate de grefă în numele său, cereri ce au fost semnate de alte persoane.

Inițial, cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 2027/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București care, prin Ordonanța din data de 2 august 2005 a dispus soluții de netrimitere în judecată față de toate cele patru persoane reclamate în plângerile petentei din datele de 22 noiembrie 2003 și 23 decembrie 2003.

Prin Sentința penală nr. 1717 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă, s-a admis plângerea formulată de petenta Z.I.E.E., s-a desființat ordonanța menționată și s-a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale și a efectuării unei noi expertize a semnăturii vânzătoarei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare, precum și în vederea cercetării și soluționării plângerii petentei din data de 18 august 2004.

Subsecvent pronunțării acestei hotărâri și declinării dispuse prin Ordonanța nr. 2027/P/2004 din 21 mai 2007, cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 628/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în care, prin ordonanța din data de 11 februarie 2009, s-au dispus următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei S.A.V. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. deoarece nu rezultă că învinuita ar fi semnat în fals antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 și nici că ar fi folosit înscrisurile false în scopul inducerii în eroare a părții vătămate;

- neînceperea urmăririi penale față de S.A.V. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 292 C. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni;

- neînceperea urmăririi penale față de S.B.M. și P.A.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni;

- neînceperea urmăririi penale față de av. V.E. și V.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. deoarece, în cazul primei, faptele nu există, iar în cazul celui de-al doilea, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni;

- disjungerea cauzei privind pe învinuiții B.F., B.M.C. și V.C.G. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva acestei ordonanțe, petenta Z.I.E.E. a formulat, la data de 26 martie 2009, plângere în condițiile prevăzute de art. 275 - 278 C. proc. pen., prin Rezoluția nr. 463/II-2-2/2009 din data de 2 aprilie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dispunându-se respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Petenta s-a adresat instanței de judecată la data de 28 aprilie 2009, în termen legal, conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., ea vizând exclusiv soluțiile de neurmărire dispuse față de intimata avocat S.A.V., precum și soluția de disjungere dispusă față de intimații B.M.C., B.F., V.C.G., în condițiile în care instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

Raportându-se la conținutul concret al plângerii, instanța a constatat că soluțiile de neurmărire dispuse față de S.B.M. și P.A. (cu referire la cele două cereri de eliberare a unor certificate de grefă în Dosarele civile nr. 1433/2004 și 1434/2004), precum și față de V.E. și V.P. (cu referire la cererea de întabulare adresată Biroului de Carte Funciară Sector 1) nu au făcut obiectul plângerii, astfel încât ele nu vor fi supuse examinării în cadrul procedurii reglementate de disp. art. 278

1

C. proc. pen.

Sub un prim aspect, Curtea a constatat că solicitarea petentei de a se examina legalitatea soluției de disjungere dispuse față de intimații B.M.C., B.F. și V.C.G. nu poate fi nici ea examinată în actualul cadru procesual, în care instanța competentă, sesizată conform art. 278

1

C. proc. pen., are posibilitatea de a cenzura doar soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal.

Orice altă soluție prin care procurorul dispune doar asupra traseului procedural pe care îl reclamă competența diferită a organelor de urmărire penală (cum este cazul soluției de disjungere/declinare în speță), fără a rezolva însă fondul conflictului de drept penal substanțial ce îi este dedus spre soluționare, nu poate fi supusă controlului instanței de judecată în procedura plângerii reglementate de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

O atare interpretare a fost consacrată și în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 57 din 24 septembrie 2007, a statuat că "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. "este inadmisibilă".

Inadmisibilitatea plângerii în raport de soluția de disjungere subzistă chiar în situația în care, așa cum a susținut petenta, instanța ar aprecia că probele sunt suficiente pentru judecarea cauzei și ar reține cauza spre soluționare în condițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. Aceasta deoarece caracterul complet și temeinic al probelor administrate poate fi apreciat exclusiv prin raportare la faptele și persoana față de care s-a dispus o soluție de neurmărire (în speță S.A.V.), fără a putea fi extins și față de persoanele în privința cărora o atare soluție nu a fost dispusă încă.

Pentru aceste considerente, Curtea s-a limitat exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse față de intimata-avocat menționată, analizând probele administrate doar din această perspectivă.

Totodată, Curtea nu s-a pronunțat în mod distinct asupra inadmisibilității solicitării petentei de cenzurare a soluției de disjungere, deoarece caracterul unitar al plângerii adresate instanței de judecată (perfect admisibilă în limitele menționate) reclamă o soluție unitară date acesteia prin hotărârea judecătorească, unitate ce nu exclude însă diversitatea considerentelor de ordin juridic avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii sale, în raport de diferitele critici examinate.

Limitându-se la a reține astfel inadmisibilitatea plângerii față de cei trei intimați menționați, Curtea apreciază necesar a examina cu prioritate și solicitarea intimatei S.A.V., prin apărător ales, de a se constatata inadmisibilitatea plângerii în ceea ce o privește, solicitare formulată în subsidiar în cursul dezbaterilor.

O atare inadmisibilitate a fost întemeiată de către intimată, pe de o parte, pe nelegalitatea disjungerii și cercetării separate a faptelor și făptuitorilor (în eventualitatea admiterii plângerii formulate în privința sa) iar, pe de altă parte, pe încălcarea principiului disponibilității, în condițiile în care admiterea plângerii doar față de intimata-avocat ar nesocoti voința petentei, care a înțeles să formuleze plângere față de toți cei patru intimați.

Sub un prim aspect, Curtea a reținut că dreptul petentei de a formula plângere împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispuse față de S.A.V. este recunoscut de lege indiferent de consecințele procedurale ale soluției date acestei plângeri. Drept urmare, oportunitatea aplicării dispozițiilor art. 38 C. proc. pen. relative la disjungere se analizează subsecvent nu simplei introduceri a plângerii întemeiate pe disp. art. 278

1

C. proc. pen., ci subsecvent eventualei soluții de admitere a acestei plângeri. Cum traseul pe care îl va parcurge dosarul ulterior soluționării cauzei nu are nicio legătură cu însăși existența dreptului petentei de a se adresa instanței, invocarea acestui argument în susținerea inadmisibilității este lipsită de orice suport legal.

Sub aspectul pretinsei încălcări a principiului disponibilității, Curtea reține că de esența acestui principiu este dreptul petentei de a declanșa procedura penală prin introducerea plângerii și de a o stinge prin retragerea acesteia, ceea ce echivalează cu o limitare a regulii oficialității aplicabilă în procesul penal. Obligația luării în considerare a voinței petentei în privința introducerii/retragerii plângerii nu poate fi însă echivalată în nicio situație cu obligația instanței de a prelua necritic soluția propusă de aceasta plângerii sale și dezvoltată în cursul dezbaterilor.

A admite că judecătorul învestit cu soluționarea unei plângeri întemeiate pe disp. art. 278

1

C. proc. pen. este obligat, în virtutea disponibilității plângerii, să se conformeze solicitării de a trimite cauza la procuror pentru completarea cercetărilor sau de a reține cauza spre judecare, în funcție de voința subiectivă a petentei, echivalează nu doar cu o încălcare a conținutului principiului analizat, ci mai ales cu o nesocotire flagrantă a regulilor legalității și aflării adevărului ce guvernează, conform art. 2 și 3 C. proc. pen., orice procedură penală, indiferent de modalitatea de sesizare a instanței.

Pentru aceste considerente, apreciind neîntemeiată apărarea subsidiară a intimatei S.A.V., instanța a examinat temeinicia soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse față de aceasta, prin reevaluarea probatoriului avut în vedere la pronunțarea acestor soluții și aflat în cele 9 volume înregistrate în prezent sub nr. X/P/2009.

În acest sens, a constatat că este neîndoielnic și necontestat de către părți că, la data de 19 octombrie 2001, prin intermediul S.C. L.I. S.R.L. (prestator de servicii imobiliare), au fost încheiate două contracte de închiriere între Z.I.E.E. - în calitate de proprietar și S.C. M. S.R.L. reprezentată de B.M.C., respectiv S.C. M.C. S.R.L. reprezentată de B.F. - în calitate de chiriași.

Obiectul acestor contracte l-a constituit închirierea imobilului proprietatea petentei situat în București, pe o perioadă de 3 ani, cu începere de la data de 1 noiembrie 2001, în schimbul unei chirii totale de 300 dolari S.U.A. lunar. Conform anexelor la cele două contracte de închiriere, coroborate cu înțelegerea scrisă încheiată la data de 19 octombrie 2001 între petenta Z.I. și chiriași, valoarea reală a chiriei a fost stabilită la 1.400 dolari S.U.A., ce urma a fi plătită la data de întâi a fiecărei luni mandatarului special al proprietarului, B.M.C. asumându-și obligația de a plăti și impozitele aferente acestei sume.

Cele două contracte de închiriere (întocmite pe formulare tipizate) au fost înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București sub nr. X din 5 noiembrie 2001 și Y din 5 noiembrie 2001, petenta Z.I. contestând semnăturile aplicate la rubrica proprietar și susținând că ele nu îi aparțin. Întrucât acest aspect face obiectul cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ca urmare a soluției de disjungere dispusă și nu a fost reținută o eventuală contribuție a intimatei S.A. la înregistrarea acestor contracte, Curtea nu va examina aceste împrejurări.

După încheierea contractelor de închiriere, în perioada 24 octombrie 2001 - 26 octombrie 2001 petenta Z.I. s-a aflat internată în Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "A.A." Otopeni, iar în perioada 9 noiembrie 2001 - 25 noiembrie 2001 s-a aflat în stațiunea Eforie Nord însoțită de numita l.A. La data de 25 noiembrie 2001, petenta a revenit în București însoțită de aceeași persoană și s-a cazat la H.C. până la data de 28 noiembrie 2001, dată la care a părăsit țara cu destinația S.U.A.

Conform susținerilor petentei, după plecarea din țară, a păstrat o legătură constantă cu B.M., fie în mod direct, fie prin intermediul fostului său soț Z.G., până în luna noiembrie 2003 când a revenit în România. Cu această ocazie, petenta a susținut că intimata S.A. i-a comunicat că nu mai este proprietara imobilului, aflând ulterior că, prin Sentința civilă nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (definitivă și irevocabilă), s-a constatat că între numita V.C.G., în calitate de cumpărătoare, și Z.I.E.E. în calitate de vânzătoare, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului în suprafață de 360 mp situat în sector 1, pentru care s-a achitat prețul total de 80.000 dolari S.U.A.

Acest antecontract de vânzare-cumpărare s-ar fi încheiat între părți la data de 25 noiembrie 2001, la cabinetul intimatei-avocat S.A.V., în prezența intimatei B.M.C. - fiica cumpărătoarei V.C.G..

Petenta Z.I.E.E. a negat în mod constant că ar fi semnat acest antecontract, susținând că nu a semnat înscrisul datat 25 noiembrie 2001 și nu a avut niciodată intenția de a vinde imobilul menționat în cuprinsul său, ci doar de a-l închiria.

La rândul său, intimata S.A.V. a arătat că intenția reală a petentei a fost de a vinde imobilul situat în București, că ea a semnat antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 și că, datorită afecțiunilor psihice de care petenta a suferit în perioada 2002 - 2003, semnătura sa prezintă modificări de ordin patologic.

Această din urmă ipoteză pare a fi fost îmbrățișată și de către procuror la dispunerea soluției de scoatere de sub urmărire penală, deși motivarea extrem de sumară din cuprinsul ordonanței atacate și lipsa oricărei analize critice a probelor administrate determină imposibilitatea instanței de a decela cu strictețe argumentele faptice și juridice avute în vedere.

Împrejurarea că intimata S.A.V. nu a semnat ea însăși înscrisul intitulat antecontract de vânzare-cumpărare sau nu l-a folosit pentru a induce în eroare partea vătămată, așa cum s-a reținut prin ordonanța atacată, este nerelevantă asupra stabilirii caracterului fals al înscrisului și al contribuției concrete a intimatei la plăsmuirea sa și la folosirea ulterioară în procesul civil finalizat prin Sentința civilă nr. 656 din 18 iulie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Aceasta deoarece esențială în reținerea caracterului fals al antecontractului de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001 și, implicit, a inducerii în eroare în scopul obținerii frauduloase a proprietății asupra imobilului este stabilirea împrejurării dacă semnătura existentă la rubrica vânzător de pe înscrisul criticat a fost sau nu executată de către Z.I..

Or, în prezenta cauză au fost întocmite un raport de constatare tehnico-științifică și trei expertize criminalistice (acestea din urmă toate efectuate în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice), care au concluzionat că semnătura vânzătorului de pe antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 noiembrie 2001 nu a fost executată de Z.I.E.E..

Ca procedeu de contrafacere, toate cele patru mijloace de probă au stabilit un mijloc similar, respectiv:

- imitarea servilă a unei semnături autentice aparținând petentei Z.I. (raport de constatare tehnico-științifică din 26 februarie 2004);

- copiere prin transparență după o altă semnătură (raport de expertiză criminalistică din 27 iulie 2004);

- copiere după semnătura proprietarului de pe angajamentul datat 19 octombrie 2001 (raport de expertiză criminalistică din 18 mai 2005);

- copiere directă după semnătura proprietarului de pe angajamentul datat 19 octombrie 2001 (raport de expertiză criminalistică din 16 aprilie 2008).

Susținerea intimatei în sensul că aceste patru mijloace de probă se contrazic sub aspectul mijlocului de contrafacere a subscrierii este lipsită de suport faptic și tinde la antamarea unor diferențe de formă între termenii folosiți, ignorând similaritatea înțelesului acestora. Astfel, Curtea a constatat că diferența între concluziile celor trei expertize și ale raportului de constatare este doar aparentă, ea datorându-se fie numărului limitat de scripte de comparație (cum este cazul constatării tehnico-științifice, care nu a avut în vedere alte semnături autentice ale petentei efectuate în perioada octombrie - noiembrie 2001), fie luării în considerare a unor probe noi ce ar fi putut avea relevanță asupra scrisului (cum este cazul ultimei expertize efectuate la data de 16 aprilie 2008).

Fără a insista asupra constatărilor detaliate ale experților, Curtea a reținut că ultima expertiză efectuată în cauză a concluzionat nu doar în sensul că petenta Z.I.E.E. nu a executat semnătura de la rubrica vânzător de pe antecontractul datat la 25 noiembrie 2001, dar a și stabilit că această semnătură nu prezintă simptomele specifice grafismelor afectate de afecțiuni patologice, fiind doar o contrafacere prin metoda banală a copierii directe.

Constatând caracterul complet al tuturor argumentelor furnizate de experți, Curtea a reținut cu precădere două aspecte relevante asupra împrejurărilor în care s-a realizat contrafacerea înscrisului menționat:

- niciuna dintre semnăturile petentei efectuate în perioada 19 octombrie 2001 - 31 octombrie 2002, dar și ulterior acestei date până în anul 2006, nu prezintă vreun gen de tremurături, caracterizându-se prin spontaneitate și naturalețe, execuție cu viteză mare și siguranță sporită; este concludent astfel că singura semnătură ce prezintă tremurături, fiind lipsită de naturalețe și spontaneitate este cea efectuată pe antecontractul criticat;

- pe de altă parte, copierea semnăturii existente pe antecontract de pe angajamentul datat la 19 octombrie 2001 este relevată atât de suprapunerea prin proiecție, cât și de proba cu ajutorul grilei, care evidențiază coincidența pe orizontală a punctelor de maxim și minim vertical ale elementelor grafice, situație imposibilă în cazul a două semnături autentice, așa cum se evidențiază în cuprinsul expertizei.

În acest context, raportul de expertiză din data de 18 mai 2004 întocmit în cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice, ce a concluzionat că semnătura de pe antecontractul de vânzare-cumpărare din 25 noiembrie 2001 a fost executată de petenta Z.I.E.E. apare ca având un caracter singular, fiind în contradicție cu celelalte expertize întocmite în cauză.

Totodată, împrejurarea de fapt relevată de acest raport, respectiv că tremurăturile pe care le prezintă semnătura incriminată sunt de origine naturală, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă cert administrat în cauză.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 martie 2005 și completarea la acest raport din data de 22 iunie 2005, invocate de intimată în susținerea ipotezei unei afecțiuni psihice a petentei, nu formulează concluzii cu privire la starea psihică concretă a petentei Z.I. și nu stabilesc un diagnostic psihiatric al acesteia, limitându-se la aprecieri de ordin teoretic asupra consecințelor tulburării afective bipolare. Aceasta deoarece, din interviul psihiatric efectuat la data de 19 februarie 2004, nu s-a putut fundamenta științific un atare diagnostic, iar în condițiile în care petenta a refuzat internarea recomandată, concluziile experților s-au referit generic la orice persoană ce prezintă tulburări psihice, nu concret la petentă.

Înscrisurile medicale depuse la dosar de către petentă, referitoare la afecțiunile de care aceasta a suferit în perioada 2002 - 2003 sunt neconcludente în condițiile în care, pe de o parte, ele nu au permis medicilor psihiatri formularea unui diagnostic, iar pe de altă parte, expertiza din data de 16 aprilie 2008, a exclus originea naturală și patologică a particularităților semnăturii de pe antecontract, stabilind că ele sunt consecința contrafacerii.

De asemenea, susținerea expertului criminalist referitoare la declarația petentei din data de 7 mai 2004, în care aceasta ar fi recunoscut că este posibil să îi aparțină semnătura, este complet eronată și contrară probelor din dosar. Din declarația menționată, rezultă că Z.I. a susținut că este posibil să îi aparțină semnătura de pe Contractul de închiriere din 5 noiembrie 2001 și fișa suprafeței locative, nicidecum semnătura de pe antecontractul din data de 25 noiembrie 2001 supus expertizei.

Pe de altă parte, singurele mijloace de probă ce susțin varianta semnării antecontractului de către petenta sunt declarațiile intimatei și ale coînvinuiților B.M., V.C., declarații ce emană evident de la persoane interesate în cauză și a căror valoarea probatorie este strict condiționată de coroborarea cu alte mijloace de probă conform art. 69 C. proc. pen.

În contextul acestor împrejurări de fapt, instanța a avut în vedere cele trei expertize criminalistice efectuate de către ÎNEC și cu precădere cea din data de 16 aprilie 2008, reținând că ele stabilesc cu certitudine, din punct de vedere științific, contrafacerea semnăturii petentei pe antecontractul de vânzare-cumpărare. Pe cale de consecință, acest fapt obiectiv exclude veridicitatea susținerilor intimatei S.A.V. în sensul că antecontractul a fost încheiat și semnat de petentă în biroul său și impune verificarea amănunțită a contribuției intimatei la prezentarea acestui înscris instanței de judecată, în procesul ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. X/2003.

În acest sens, instanța a constatat că, din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare datat la 25 noiembrie 2001, rezultă că Z.I. ar fi vândut numitei V.C.G. imobilul din sectorul 1, în schimbul sumei de 80.000 dolari S.U.A., din care suma de 60.000 dolari S.U.A. ar fi fost primită la acea dată, suma de 10.000 dolari S.U.A. urma a fi transmisă în rate lunare la banca C.B. în contul personal al petentei, iar restul de 10.000 dolari S.U.A. urma a fi depus de cumpărătoare în contul personal al petentei deschis la una din băncile din București. Data perfectării contractului de vânzare-cumpărare a fost stabilită ca fiind 31 mai 2003.

Din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală rezultă următoarele împrejurări de fapt:

a) la data de 13 mai 2003, anterior expirării termenului indicat în antecontract, numita V.C., prin intermediul intimatei avocat S.A., a sesizat Tribunalul București în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, adresa pârâtei Z.I. a fost indicată ca fiind în București, fapt nereal în condițiile în care atât reclamanta V., cât și avocata sa cunoșteau că petenta locuiește efectiv în S.U.A. încă din noiembrie 2001. În acest sens, relevantă este corespondența în format scris și electronic purtată de B.M. și S.A. cu petenta în perioada 2002 - 2003, corespondență ce va fi analizată ulterior;

b) în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta V.C., prin apărătorul său S.A., a susținut că a plătit petentei Z.I. întreaga sumă menționată în antecontract, însă aceasta din urmă refuză să se prezinte la notariat în vederea autentificării contractului.

Cu privire la plățile pretins efectuate, s-a constatat că la dosarul cauzei nu există niciun înscris, cu excepția antecontractului contestat, care să releve achitarea sumei de 60.000 dolari S.U.A. la data de 25 noiembrie 2001.

În privința sumelor achitate lunar petentei Z.I. în contul său lunar deschis la C. - S.U.A., din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar rezultă că au fost efectuate următoarele plăți:

- 1.330,50 dolari S.U.A. la data de 4 aprilie 2002, 1.328,50 dolari S.U.A. la data de 8 mai 2002, 1.333,50 dolari S.U.A. la data de 18 iulie 2002, 1.275 dolari S.U.A. la data de 9 august 2002 (așa cum rezultă din scrisoarea emisă la data de 15 septembrie 2004 de C.B.);

- 875 dolari S.U.A. la data de 4 februarie 2002, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

- 1.350 dolari S.U.A. la data de 30 aprilie 2002, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

În ceea ce privește suma de 10.000 dolari S.U.A. ce ar fi trebuit pusă la dispoziția petentei până la data de 31 mai 2003 conform antecontractului, singurul înscris existent la dosar este o cerere formulată la data de 15 mai 2003 de către V.C. și adresată HVB B. România, în care aceasta a solicitat blocarea, până la data de 25 iunie 2003 a două conturi ce îi aparțin, echivalente a 10.000 dolari S.U.A., în favoarea numitei Z.I.E.

Din coroborarea tuturor acestor înscrisuri, Curtea a constatat că sumele de bani plătite în contul personal al petentei Z.I., deschis la C.B., au avut valori cuprinse între 1.275 - 1.330 dolari S.U.A., valori sensibil asemănătoare celei aferente chiriei de 1.400 dolari S.U.A. specificată în înțelegerea anexă la contractele de închiriere din data de 19 octombrie 2001.

Totodată, Curtea a constatat că toate cele șase plăți efectuate în contul petentei s-au realizat în perioada februarie - august 2002, totalizând suma de 7.492,5 dolari S.U.A., fără a rezulta titlul ce a stat la baza plății, cu excepția transferului din data de 30 aprilie 2002, în cazul căruia s-a specificat "contravaloare medicamente; tratament medical". Ulterior datei de 9 august 2002, nu a fost depus niciun alt înscris din care să rezulte că au fost efectuate alte plăți în contul personal al petentei, ceea ce confirmă susținerile acesteia în sensul că numita B.M. i-a transmis în SUA, cu întârziere, doar sumele aferente chiriei pe o perioadă de 4 - 5 luni.

Deși din declarațiile învinuitei B.M. rezultă că, prin intermediul avocatei S.A., s-ar fi efectuat plăți în același cont al petentei până în luna septembrie 2002, până la concurența sumei de aproximativ 7.200 dolari S.U.A., respectiv 8.900 dolari S.U.A. (sumele variind în declarațiile succesive), pentru fiecare plată întocmindu-se chitanță între avocată și învinuită, la dosarul cauzei nu au fost depuse nici chitanțele la care s-a făcut referire și nici alte înscrisuri din care să rezulte transferul unor sume de bani în contul petentei ulterior lunii august 2002.

Extrasele conturilor existente pe numele intimatei S.A.V. sunt nerelevante sub acest aspect, deoarece ele relevă transferul unor sume de bani nu în contul deschis la C.B., ci în conturi cu numere diferite. Nici declarațiile intimatei-avocat și nici corespondența purtată de părți, astfel cum va fi analizată ulterior, nu au permis lămurirea acestor aspecte.

În ceea ce privește cererea numitei V.C., prin care se solicita HVB B. indisponibilizarea sumei de 10.000 dolari S.U.A. la dispoziția petentei, Curtea o apreciază neconcludentă în susținerea apărării intimatei referitoare la veridicitatea antecontractului de vânzare-cumpărare. Astfel, în chiar cuprinsul înscrisului menționat, s-a consemnat că suma de 10.000 dolari S.U.A. va fi depusă în contul personal al petentei deschis la una din băncile din România. Or, suma de 10.000 dolari S.U.A. a fost indisponibilizată în conturile numitei V.C., nu în contul petentei, neexistând la dosar nicio probă din care să rezulte că numitei Z.I. i-au fost aduse la cunoștință banca și contul în care suma se afla la dispoziția sa.

Totodată, la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că petenta a fost încunoștințată de către pretinsa cumpărătoare ori de către fiica sa B.M., despre intenția de a valorifica într-un cadru judiciar antecontractul de vânzare-cumpărare pretins încheiat, în pofida unei corespondențe electronice purtate în acea perioadă de aceasta din urmă cu petenta și fostul său soț Z.G..

Această corespondență electronică și scrisă depusă parțial la dosar este deosebit de relevantă asupra raporturilor dintre părți și titlului sub care au fost plătite petentei sume de bani, însă ea nu a făcut obiectul verificărilor și nu a fost avută în vedere, cel puțin tangențial, de către procuror.

Din examinarea celor trei e-mailuri purtate de B.M. cu numitul Z.G. (fostul soț al petentei) rezultă că cea dintâi l-a informat pe acesta despre chiria achitată doamnei avocat S., chirie aferentă lunilor iunie, iulie și august 2002. Mesajul electronic din data de 1 septembrie 2002 este concludent sub aspectul cuantumului chiriei achitate, B.M. făcând expres referire la suma de 1.400 dolari S.U.A. plătită în două tranșe.

Totodată, la dosar se află și mesajul electronic transmis la data de 19 august 2002 de către intimata S.A. aceluiași Z.G., în care îl informează despre existența unui potențial cumpărător, solicitând transmiterea unei procuri pentru vânzarea vilei în schimbul prețului de pornire de 300.000 dolari S.U.A..

Or, în condițiile în care încă de la data de 25 noiembrie 2001 s-ar fi încheiat pretinsul antecontract de vânzare-cumpărare, cu termen limită 31 mai 2003, perfectarea unei vânzări în august 2002 și achitarea până la acea dată a unor sume de bani cu titlu de chirie, reprezintă elemente ce contrazic în mod flagrant nu doar conținutul înscrisului menționat, dar și declarațiile intimatei S.A. referitoare la perfectarea acestui antecontract în prezența sa.

Se constată că la dosar nu există înscrisuri referitoare la o eventuală corespondență purtată de părți ulterior datei de 1 septembrie 2002, rezultând doar că, în perioada 4 aprilie 2003 - 10 noiembrie 2003, corespondența electronică între B.M. și Z.G. și Z.I. a fost reluată. Din examinarea coroborată a acestei corespondențe rezultă că, la data de 4 aprilie 2003, B.M. a comunicat dorința sa de a discuta doar cu Z.I. și a solicitat numitului Z.G. ca, în absența unei procuri de reprezentare, să nu mai solicite relații despre un "subiect deja problematic".

Răspunsul numitului Z.G. reliefează faptul că neprimirea chiriei de către Z.I. a creat probleme financiare și, întrucât se gospodăresc împreună, "faptul că I. a primit numai o mică parte din chiria pe anul 2002" reprezintă o problemă comună. Totodată, sus-numitul a făcut referire la împrejurarea că petenta a obținut copii după "contul din banca de aici în care au fost trimiși banii", iar rezultatul a fost transmis numitei B.M. prin e-mail.

În răspunsul trimis la data de 14 aprilie 2003, B.M. nu a infirmat faptul netrimiterii chiriei integrale aferente anului 2002, însă a susținut că, în absența unei procuri de reprezentare, sumele cuvenite petentei trebuie înmânate doar acesteia. Totodată, B.M. a făcut referire la deschiderea unui cont bancar pe numele petentei încă din anul 2002, cont în care s-ar fi aflat sumele cuvenite acesteia din urmă.

Din examinarea acestor mesaje rezultă că afirmațiile constante ale fostului soț al petentei referitoare la neplata chiriei nu au fost infirmate de către B.M., iar mențiunile acesteia referitoare la deschiderea unui cont bancar în România au vizat sume datorate și neplătite petentei cu titlu de chirie, fără a se specifica vreun moment că ele ar fi fost datorate în baza unui contract diferit de cel de închiriere.

Esențială însă în stabilirea raporturilor dintre părți este conversația purtată la data de 14 mai 2003, la doar o zi de la introducerea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2134/2003. În cuprinsul mesajului transmis la această dată doamnei B. și semnat "I. și G.", expeditorii au făcut referire la necesitatea de a a avea o copie a înregistrărilor privind plățile chiriei transmise sau depozitate în perioada decembrie 2001 - mai 2003 și au învederat, totodată, intenția de a veni în București în luna iunie 2003.

În răspunsul transmis la aceeași dată, fără a face nicio referire la acțiunea deja introdusă la instanță sau despre sumele plătite în virtutea presupusului antecontract, numita B.M. și-a exprimat mulțumirea de a fi găsit o soluție la o "problemă comună" și a solicitat comunicarea unui număr de fax la care să poată fi transmisă situația plăților lunare efectuate până în luna septembrie 2002 și copia contului deja deschis în beneficiul petentei, în care s-ar afla restul sumei datorate. Consecința acestei conversații a fost trimiterea scrisorii aflate la dosar, în care B.M. și intimata S.A. confirmă efectuarea unor plăți lunare totalizând 10.000 dolari S.U.A. și a consemnării unei alte sume pe numele petentei conform contractului, fără a specifica natura acestui contract.

Deși corespondența electronică s-a purtat în limba engleză, din examinarea sa Curtea reține că, pe de o parte, învinuita a confirmat datorarea unor sume de bani, fără a nega titlul de chirie la care s-a făcut referire iar, pe de altă parte, la acea dată, nu exista încă o indisponibilizare a unei sume de bani în beneficiul petentei, cererea formulată de V.C. către HVB B. fiind datată la 15 mai 2003, cu o zi ulterior conversației analizate.

Totodată, din actele cauzei rezultă că, în urma acestei conversații și a intenției manifestate de petentă de a veni în țară în luna iunie 2003, V.C. sau apărătorul său ales S.A. nu s-au prezentat la judecarea cauzei civile care, prin încheierea din data de 19 iunie 2003, a fost suspendată pentru lipsa părților.

În corespondența purtată la data de 4 noiembrie 2003, semnată "I. și G.", petenta a făcut din nou referire la dorința de a veni în București la data de 14 noiembrie 2003, de a se întâlni la "casa I." și de a primi plata chiriei restante. În răspunsul transmis la aceeași dată de către B.M., aceasta și-a manifestat bucuria că petenta va veni la București, fără a face vreun comentariu vis-a-vis de afirmația "casa I." sau "chiria datorată" și fără a sugera sau afirma ceva legat de Sentința civilă nr. 656 din 18 iulie 2003, deja pronunțată în cauză.

Corespondența ulterioară relevă încercarea numitei B.M. de a obține o prelungire a datei presupuse pentru întâlnirea cu petenta, prelungire neacceptată de către Z.I., care a comunicat expres dorința sa de a inspecta casa și de a se întâlni cu B.F. pentru înmânarea dovezilor de depunere a banilor, evidența plăților către stat și deplasarea la bancă pentru ridicarea banilor.

Chiar dacă această corespondență a fost purtată între petentă ori fostul său soț și B.M., Curtea o apreciază deosebit de relevantă asupra presupusei implicări a intimatei S.A.V. în activitatea frauduloasă ce a presupus folosirea unui înscris falsificat la instanța de judecată, inducerea acesteia în eroare cu privire la realitatea antecontractului de vânzare-cumpărare în scopul obținerii injuste a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, și cauzării unui prejudiciu petentei ca proprietar de drept.

Aceasta deoarece intimata-avocat a fost cea care a redactat și susținut cererea de chemare în judecată formulată la data de 13 mai 2003 și s-a folosit de înscrisul falsificat ca de unul adevărat, deși în noiembrie 2001 oferise consiliere petentei cu ocazia încheierii contractului de închiriere.

Coroborarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar relevă date temeinice că, până la data de 1 septembrie 2002, au fost achitate petentei sume de bani cu titlu de chirie, iar intimata-avocat a propus chiar vânzarea imobilului în schimbul sumei de 300.000 dolari S.U.A. Ulterior acesteia date, pe fondul absenței petentei și imposibilității contactării sale ca urmare a problemelor de sănătate, intimata S.A. și-a dat concursul numiților V.C. și B.M. în vederea obținerii frauduloase a dreptului de proprietate asupra imobilului închiriat.

Corespondența electronică, dar și scrisă purtată între părți, deși neechivocă până în 1 septembrie 2002, devine din ce în ce mai ambiguă ulterior acestei date, intimata și B.M. făcând în scris referire la o înțelegere încheiată în anul 2001 în cabinetul Av. S., dar admițând în corespondența electronică datorarea unor sume cu titlu de chirie și trecând sub tăcere acțiunea civilă adresată instanței în vederea obținerii dreptului de proprietate asupra imobilului.

Atât în scrisoarea formulată în luna octombrie 2002 de către intimata avocat, cât și în scrisoarea adresată petentei la data de 18 februarie 2003 de către B.M., se face referire la o înțelegere sau contract ce ar fi trebuit perfectate în luna noiembrie 2002, înțelegere ce ar consta, conform susținerilor intimatei, în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Curtea constată însă că data până la care urma să se perfecteze presupusul contract de vânzare-cumpărare este 31 mai 2003, iar nu noiembrie 2002.

Totodată, scrisoarea aflată la dosar semnată de intimată și învinuita B.M. și adresată numitului Z.G., din care rezultă presupusa efectuare a 10 plăți în cuantum de 10.000 dolari S.U.A. în perioada 31 ianuarie - 12 septembrie 2002, nu este confirmată de extrasele de cont aflate la dosar și analizate anterior, care confirmă doar plata unei sume mai mici în lunile aprilie, mai, iulie, august ale aceluiași an.

Deși aceste mijloace de probă evidențiază împrejurări de fapt relevante asupra condițiilor în care antecontractul datat la 25 noiembrie 2001 a fost prezentat instanței de judecată la data de 13 mai 2003 și folosit în vederea deposedării petentei Z.I. de proprietatea imobilului, ele nu au făcut obiectul actelor de urmărire penală și nici nu au fost examinate de către procuror, context în care, sub acest aspect, urmărirea penală este vădit incompletă.

Instanța a arătat că nu poate reține în mod necritic declarațiile intimatei S.A.V. și ale celor trei învinuiți cercetați separat, din care rezultă că petenta Z.I. a avut intenția de a vinde imobilul în cauză și a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, modificările semnăturii sale de pe acest antecontract datorându-se problemelor psihice. Aceasta deoarece declarațiile acestor persoane nu sunt coroborate, conform art. 69 C. proc. pen., de alte mijloace de probă certe și concludente.

În acest sens, pe lângă cele trei expertize criminalistice examinate anterior și concluziile pur teoretice ale expertizei psihiatrice, s-a constatat că niciuna dintre susținerile intimatei nu este confirmată de alte mijloace de probă. Astfel, deși la dosarul cauzei există procura autentificată din 3 octombrie 2001, prin care Z.I. i-a împuternicit pe numiții P.N. și P.B.L. să vândă imobilul, acest înscris nu face dovadă intenției petentei de a vinde imobilul numitei V.C. și, cu atât mai puțin, a semnării antecontractului de vânzare-cumpărare.

Aceasta deoarece susținerile petentei în sensul că intenția sa reală nu a fost niciodată aceea de a vinde imobilul sunt confirmate și de declarațiile martorului P.B.L., care a arătat că, în pofida mențiunilor din procură, petenta nu i-a comunicat niciodată dorința de a vinde imobilul.

Totodată, din declarațiile martorelor B.D.A. și l.A. (ambele apropiate petentei în perioada anului 2001) rezultă că aceasta nu a comunicat o eventuală intenție de vânzare, cea dintâi martoră arătând că petenta a respins chiar expres această idee, din dorința de a obține venituri de pe urma imobilului și de a avea un viitor domiciliu.

Pe de altă parte, susținerea învinuitei B.M. făcută la data de 6 mai 2004, în sensul că, încă de la prima întâlnire avută cu reprezentanta S.C. L.I., aceasta i-a comunicat că Z.I. dorește să vândă imobilul, a fost infirmată chiar de către persoana menționată. Astfel, martora V.A.M. a negat faptul că petenta i-ar fi comunicat dorința sa de vânzare, precizând că aceasta i-a comunicat expres că nu dorește să vândă și nici familia B. nu și-a manifestat dorința de a cumpăra.

Insuficiența procurii anterior menționate pentru a se reține intenția petentei de a vinde este evidențiată și de faptul că, ulterior încheierii contractelor de închiriere, prin procura autentificată în 22 octombrie 2001, Z.I. a împuternicit-o pe P.N. să încaseze chiria datorată de soții B., iar prin procura autentificată la aceeași dată sub nr. X, l-a împuternicit pe P.M. să se prezinte lunar la imobilul închiriat, precum și la chemarea chiriașilor, ori de câte ori ar apărea defecțiuni la imobil.

Pe de altă parte, instanța a constatat că prezența petentei, la data de 25 noiembrie 2001, în cabinetul avocatului S.A.V. în vederea perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, nu rezultă decât din declarațiile acesteia și ale celor trei învinuiți cercetați separat, nefiind confirmate de alte mijloace de probă certe.

Astfel, intimata a susținut că Z.I. s-ar fi prezentat la cabinetul său la data de 25 noiembrie 2001 după-amiaza, în jurul orelor 17.00 - 18.00, și după sosirea numitelor B.M. și V.C., ar fi semnat antecontractul, ar fi încasat suma de 60.000 dolari S.U.A. și ar fi plecat în grabă.

Martora I.A. a arătat însă că, la data de 25 noiembrie 2001 sau 26 noiembrie 2001, cazată fiind la H.C. împreună cu Z.I., aceasta din urmă ar fi coborât la recepția hotelului pentru a se întâlni cu B.M. și a discuta referitor la trimiterea chiriei în cont. Martora a precizat că petenta a revenit în camera de hotel după aproximativ o jumătate de oră, fără a avea asupra sa vreo sumă de bani și fără a-i comunica ceva legat de o eventuală vânzare a imobilului.

Concluzionând, instanța a constatat că toate împrejurările de fapt ce rezultă din probatoriul existent constituie date temeinice că semnătura petentei de pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat 25 noiembrie 2001 a fost contrafăcută, iar prin folosirea acestui înscris falsificat, dar și prin corespondența purtată în perioada 2002 - 2003, s-a realizat inducerea în eroare a instanței de judecată, pe de o parte, și a petentei, pe de altă parte, cu consecința deposedării sale de proprietatea imobilului situat în București și prejudicierii sale. Totuși, în condițiile în care urmărirea penală a vizat cu precădere autenticitatea semnăturii de pe antecontract, iar împrejurările de timp și de loc în care s-a încheiat presupusul antecontract și circumstanțele în care a fost formulată acțiunea civilă ce a făcut obiectul Dosarului nr. X/2003 nu au făcut obiectul unor cercetări temeinice și complete, instanța a constatat că probele administrate nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, impunându-se în mod necesar completarea probatoriului.

În acest sens, s-a apreciat că pentru lămurirea certă a contribuției intimatei S.A.V. la întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, la prezentarea acestuia instanței civile, la pronunțarea hotărârii ce a avut drept consecință deposedarea petentei de imobilul proprietatea sa, se impune administrarea următoarelor mijloace de probă:

- reaudierea detaliată a intimatei S.A. și a învinuitelor B.M.C. și V.C.G. cu privire la împrejurările în care a fost redactată și adresată instanței cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2134/2003, respectiv: motivul pentru care adresa reală a pârâtei Z.I.E.E., situată în S.U.A. și cunoscută de către intimată și învinuite, nu a fost indicată în cuprinsul cererii; motivul introducerii acțiunii la data de 13 mai 2003, înainte de expirarea termenului de perfectare a contractului stipulat în antecontractul contestat; modul în care petenta Z.I. a fost notificată, anterior formulării cererii de chemare în judecată, să se prezinte pentru perfectarea contractului și atașarea eventualelor dovezi de notificare;

- reaudierea detaliată a intimatei S.A. și a învinuiților B.M.C. și B.F. cu privire la întreaga corespondență scrisă sau electronică purtată cu petenta Z.I. în perioada decembrie 2001 - noiembrie 2003, respectiv: indicarea motivelor pentru care, în corespondența purtată, nu a fost informată petenta Z.I. despre introducerea acțiunii civile și intenția de valorificare pe cale judiciară a antecontractului presupus întocmit; lămurirea tuturor celorlalte împrejurări ce rezultă din corespondența aflată la dosar, astfel cum a fost reținută în considerentele prezentei sentințe, prin detalierea mesajelor transmise, în ordinea lor cronologică; indicarea motivelor pentru care, în corespondența anterioară lunii septembrie 2002, s-a făcut referire la plata chiriei datorate, iar în răspunsurile adresate ulterior, în cursul anului 2003, s-a menținut aceeași formulare; precizarea în detaliu a tuturor sumelor achitate petentei, modalitatea de plată și a sumelor indisponibilizate în cont pe numele acesteia cu indicarea băncii, a titularului contului și a perioadei de indisponibilizare;

- depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor din care rezultă plata unor sume de bani către petenta Z.I. sau indisponibilizarea de către învinuiți a unor astfel de sume, precum și a chitanțelor întocmite între B.M.C. și intimata S.A.V. cu ocazia fiecărei plăți lunare, așa cum rezultă din declarația învinuitei B.M.;

- depunerea la dosar a întregii corespondențe în format scris sau electronic purtată între petentă, pe de o parte, și intimată și învinuiți pe de altă parte, în măsura în care există corespondență suplimentară;

- traducerea integrală a corespondenței electronice purtată în limba engleză la datele de 14 mai 2003, 5 iunie 2003, 19 iunie 2003, 5 iulie 2002, 4 noiembrie 2003, aflată la dosarul de urmărire penală;

- reaudierea detaliată a petentei Z.I.E.E. cu privire la toate întâlnirile avute cu intimata sau cei trei învinuiți în perioada octombrie - noiembrie 2001, conținutul discuțiilor purtate, eventual persoanele prezente la aceste discuții; precizarea detaliată a condițiilor de timp și loc în care a avut loc întâlnirea din data de 25 noiembrie 2001 sau 26 noiembrie 2001 cu numita B.M., scopul întâlnirii, durata acesteia și înscrisurile avute la acel moment asupra sa de către petentă; lămuriri detaliate asupra împrejurărilor ce rezultă din corespondența electronică purtată, în ordinea sa cronologică, astfel cum s-a reținut în prezenta sentință;

- reaudierea martorei I.A. cu privire la întâlnirea avută de Z.I. la recepția H.C.; înscrisurile avute de către petentă asupra sa și orice alte împrejurări ce vor rezulta din declarații;

- audierea detaliată a numitei Z.C. cu privire la toate detaliile discuției avute cu S.A. în luna noiembrie 2003 referitor la petentă Z.I., așa cum rezultă din copia înscrisului aflat la dosar;

- administrarea oricăror altor mijloace de probă nece