ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligarea la plata daunelor morale de 1000 lei. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a formulat inițial, în anul 2004, cerere de redobândire a cetățeniei române și a revenit cu aceeași solicitare către pârât la data de 30 martie 2009, însă nici până la momentul formulării cererii de chemare în garanție nu a primit vreun răspuns.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a capătului principal al acțiunii, motivat de împrejurarea că în ședința din data de 31 iulie 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie. Prin sentința civilă nr. 3670 din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului principal al acțiunii și a respins ca rămas fără obiect acest capăt de cerere formulat de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect despăgubiri și a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat, a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Conform adresei nr. l0122/DC din 01 septembrie 2009 emisă de Direcția Contencios din cadrul Ministerului Justiției - Serviciul Cetățenie, cererea reclamantului având ca obiect redobândirea cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 31 iulie 2009, astfel că cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Justiției să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române a rămas fără obiect, fiind respinsă în consecință. Având în vedere că pârâtul a dat curs solicitării reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată, reținând culpa sa procesuală, instanța a dispus, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 154,3 lei către reclamant, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar. Cât privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, instanța de fond a reținut că, deși i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta nu a înțeles a plăti sumele anterior menționate. Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.P.

și, pe cale de consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 3670 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul că suma reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul este de 154,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, iar nu 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, cum din eroare s-a consemnat. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este nelegală, prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. , potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul-pârât susține că în mod eronat a dispus instanța de fond obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată. Arată recurentul că potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar art. 275-276 C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul. Totodată, art. 275 C. proc. civ. prevede că pârâtul care recunoaște pretențiile reclamantului la primul termen de judecată nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată.

Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că suportarea cheltuielilor de judecată revine părții care a pierdut procesul. Recurentul arată că în cauza de față însă, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești nu a pierdut procesul, cauza fiind respinsă ca fiind rămasă fără obiect și, mai mult, au fost recunoscute pretențiile reclamantului la primul termen de judecată, arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv. Se mai arată în motivarea recursului că trebuie reținut faptul că cererea reclamantului a fost soluționată de Comisie în termenul de 5 luni prevăzut de Legea nr. 21/1991, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 36/2009, respectând procedura prevăzută de lege și nu ca urmare a formulării acțiunii de către reclamant.

Prin urmare, cererea reclamantului a fost soluționată de Comisia pentru cetățenie în cadrul termenului legal de 5 luni de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 36/2009, astfel încât obligarea la cheltuieli de judecată este nelegală, neputându-se reține că a fost pusă în întârziere prin acțiunea formulată, acțiune care, față de prevederile art. I, pct. 4, coroborat cu art. II din O.U.G. nr. 36/2009, este prematur introdusă. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”. În cauza dedusă judecății, reclamantul B.P. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 24 aprilie 2009, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până la primul termen de judecată de la 8 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că la 31 iulie 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv. Astfel fiind, Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 31 iulie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. În acest context, în mod corect instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primul capăt de cerere trebuie respins, pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea dată de către instanță primului capăt de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., neputându-se reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului. Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la plata acestora. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capetele de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3670 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.