ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

B.P.

a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției,

să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire

a cetățeniei române, obligarea acestuia să procedeze la

analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și

obligarea la plata daunelor

morale de 1000 lei.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că a formulat inițial, în anul 2004, cerere

de redobândire

a cetățeniei române și a revenit cu aceeași solicitare către pârât la

data de 30 martie 2009, însă nici

până la momentul formulării cererii de chemare în garanție nu a primit vreun

răspuns.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția rămânerii fără

obiect a

capătului principal al acțiunii, motivat de împrejurarea că în ședința din

data de 31

iulie 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de

Comisia pentru cetățenie.

Prin sentința civilă nr. 3670 din 3 noiembrie

2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului principal al

acțiunii și a respins ca rămas fără obiect acest capăt de cerere formulat de

reclamantul B.P.,

în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a admis excepția de

netimbrare a capătului de cerere având ca obiect despăgubiri și a anulat acest

capăt de cerere ca netimbrat, a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor

de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru

judiciar.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Conform adresei nr. l0122/DC din 01

septembrie 2009 emisă de Direcția Contencios din cadrul Ministerului Justiției -

Serviciul Cetățenie, cererea reclamantului având

ca obiect redobândirea cetățeniei române a fost examinată și avizată

pozitiv de

Comisia pentru cetățenie în ședința din data de 31 iulie 2009,

astfel că cererea reclamantului privind obligarea Ministerului Justiției să

procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române a

rămas fără obiect, fiind respinsă în consecință.

Având în vedere că pârâtul a dat

curs solicitării reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată,

reținând culpa sa procesuală, instanța a dispus, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 154,3 lei către

reclamant, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.

Cât privește

capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata

daunelor morale, instanța de fond a reținut

că, deși i s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa de timbru în cuantum

de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei aferente, aceasta nu a înțeles a plăti

sumele anterior menționate.

Prin încheierea din data de 19

ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.P. și, pe

cale de consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul

sentinței civile nr. 3670 din 03 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul că suma reprezentând

cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul este de 154,3 lei,

reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, iar nu 4,3 lei,

reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, cum din eroare s-a consemnat.

Împotriva hotărârii instanței de

fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentința

pronunțată

este nelegală, prin prisma

motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

,

potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

Recurentul-pârât susține că

în mod eronat a dispus instanța de

fond obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la

plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Arată recurentul că potrivit art.

274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar art. 275-276 C. proc.

civ.

fac o aplicare particulară a

principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se

bazează

pe culpa procesuală a părții ce a pierdut procesul.

Totodată, art. 275 C. proc. civ.

prevede că pârâtul care recunoaște pretențiile

reclamantului la primul termen de judecată nu poate fi obligat la

cheltuieli de judecată.

Din

dispozițiile menționate mai sus rezultă că suportarea cheltuielilor de judecată

revine părții care a

pierdut

procesul.

Recurentul arată că în cauza de față

însă, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești nu a pierdut procesul, cauza

fiind respinsă ca fiind rămasă fără obiect

și, mai mult, au fost recunoscute pretențiile reclamantului la primul

termen

de judecată, arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost

examinată și avizată pozitiv.

Se mai arată în motivarea recursului

că trebuie reținut faptul că cererea reclamantului a fost soluționată de

Comisie în termenul de 5 luni prevăzut de Legea nr. 21/1991, așa cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 36/2009, respectând procedura prevăzută de lege și

nu ca urmare a formulării acțiunii de către reclamant.

Prin urmare, cererea reclamantului a

fost soluționată de Comisia pentru cetățenie în cadrul termenului legal de 5

luni de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 36/2009, astfel încât obligarea la

cheltuieli de judecată este nelegală, neputându-se reține că a fost pusă în

întârziere prin acțiunea formulată, acțiune care, față de prevederile art. I,

pct. 4, coroborat cu art. II din O.U.G. nr. 36/2009, este prematur introdusă.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ.: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există și

excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora

„pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului

nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a

fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În cauza dedusă judecății,

reclamantul B.P. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 24

aprilie 2009, invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității

pârâte, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Până la primul termen de judecată de

la 8 septembrie 2009 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea acțiunii, având în vedere că la 31 iulie 2009 cererea reclamantului

a fost examinată și avizată pozitiv.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este

aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se încadrează în

vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 C. proc.

civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce privește condiția

stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este

obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în

pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea

ce îl privește pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă situația netăgăduită de

reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române

s-a soluționat la data de 31 iulie 2009 prin avizarea favorabilă de către

Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

În acest context, în mod corect

instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul

pretențiilor deduse judecății a fost realizat și că primul capăt de cerere

trebuie respins, pronunțând și soluția, ca atare. Dezlegarea dată de către

instanță primului capăt de cerere ale acțiunii face imposibilă aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține o „cădere

în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a

cererii de redobândire a cetățeniei înainte de primul termen de judecată

practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de

„refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantului.

Prin urmare, demersul judiciar al

reclamantului în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre

judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor

deduse judecății și, prin urmare, nici nu o putea obliga pe aceasta la

cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau

de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.

Pe de altă parte, atâta vreme cât

prin prevederile art. 275 C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut

pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că cererea de redobândire a

cetățeniei române formulată a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei

care a avut loc înainte de termenul de judecată nu poate determina obligarea la

plata acestora.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond

în mod greșit a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge

capetele de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva sentinței civile nr. 3670 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că

respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2010.