ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4461/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române

și plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei române în

anul 2004 și nu i-a fost soluționată până în prezent.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a aratat că cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv la data

de 18 mai 2009.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 560

din 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.D. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul

Justiției), a respins cererea de obligare a pârâtului la avizarea dosarului de cetățenie,

ca rămasă fără obiect și a admis cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor

morale în cuantum de 1.000 RON, obligându-l și la plata sumei de 4 RON, cu titlu

de taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că cererea principală a rămas fără

obiect ca urmare a avizării pozitive a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei

române, iar în privința cererii privind acordarea daunelor morale a constatat că,

întrucât cererea sa de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată cu depășirea

termenului rezonabil (aproape cinci ani) impus de art. 10 din Convenția Europeană

asupra Cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396/2002, precum și a termenului de

5 luni impus de Legea nr. 21/1991, fiind privată de un drept al său de natură nepatrimonială

neputând să se bucure pe toată această perioadă de statutul de cetățean român, se

impune repararea prejudiciului moral.

3.Recursul declarat de

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantei

prin nesoluționarea cererii de acordare a cetățeniei române, câtă vreme acordarea

cetățeniei nu constituie o obligație a Statului Român, invocând prevederile

art. 11 din Legea nr. 21/1991, sau de un prejudiciu moral sau material cauzat de

refuzul sau tergiversarea în soluționarea acestei cereri.

Totodată, a arătat că

la inițiativa acestei autorități s-a modificat Legea nr. 21/1991, prin adoptarea

O.U.G nr. 87/2007, O.U.G nr. 147/2008 aprobată prin Legea nr. 171/2009 și O.U.G

nr. 36/2009, prevăzându-se termene în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei,

menite să urgenteze soluționarea unor astfel de cereri.

În fine, recurentul-pârât

a susținut că nu se poate reține vreo culpă a autorității pentru întârzierea în

soluționarea cererii reclamantei, precizând că până la adoptarea actelor normative

sus menționate legea nu prevedea termene imperative de soluționare a acestor cereri,

astfel că solicitarea de acordare a daunelor morale apare ca întemeiată, în plus,

reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu cauzat, iar cererea sa a fost examinată

și soluționată pozitiv.

Cât privește obligarea

autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că în mod eronat

prima instanță a dispus astfel, în condițiile în care cererea reclamantei era soluționată,

pricina rămând fără obiect, așadar pârâtul nu a pierdut procesul, iar la prima zi

de înfățișare a recunoscut pretențiile reclamantei.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1.Argumentele corespunzătoare

motivelor de recurs invocate

În ceea ce privește critica

referitoare la greșita soluționare a capătul de cerere privind plata daunelor se

apreciază că aceasta este fondată întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre

nelegală pe acest aspect.

Astfel, pentru acordarea

de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta

trebuie să dovedească daunele suferite, iar cererea formulată de reclamantă reprezintă

o procedură prealabilă admiterii solicitării de redobândire a cetățeniei române.

Indiferent dacă suma solicitată

de reclamanți este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea

judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea

prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității,

or, în speță, acestea nu au fost dovedite, cererea reclamantei fiind examinată și

avizată pozitiv, fără a se crea un prejudiciu/suferință acesteia.

Referitor la critica privind

obligarea autorității pârâte în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, hotărârea

primei instațe este corectă.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

În speță, instituția recurentă

a fost în culpă, pentru că era de drept în întârziere, iar acest motiv a condus

la introducerea acțiunii (08 mai 2009) întrucât reclamanta a luat cunoștință despre

faptul că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 18 mai 2009, de abia în ședința

publică de la 02 februarie 2010 când pricina a rămas în pronunțare, or, în temeiul

art. 275 din C. proc. civ., este consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei

Curți acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă

întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Din soluția pronunțată

în cauză, rezultă implicit culpa procesuală a pârâtului, pentru că în plata cheltuielilor

judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare

în judecată, care sunt în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute

în timpul judecății, așadar nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil

se datorează pârâtului, care nu a întreprins diligențele necesare privind verificarea

stadiului cererii reclamantului și comunicarea unui răspuns în această privință.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul formulat

și va modifica sentința atacată, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata

daunelor morale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

Ministerul

Justiției împotriva sentinței nr. 560 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor morale.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.