ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4461/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române și plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat cerere pentru redobândirea cetățeniei române în anul 2004 și nu i-a fost soluționată până în prezent. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a aratat că cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv la data de 18 mai 2009. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 560 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.D.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul Justiției), a respins cererea de obligare a pârâtului la avizarea dosarului de cetățenie, ca rămasă fără obiect și a admis cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON, obligându-l și la plata sumei de 4 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că cererea principală a rămas fără obiect ca urmare a avizării pozitive a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar în privința cererii privind acordarea daunelor morale a constatat că, întrucât cererea sa de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată cu depășirea termenului rezonabil (aproape cinci ani) impus de art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei ratificată prin Legea nr. 396/2002, precum și a termenului de 5 luni impus de Legea nr. 21/1991, fiind privată de un drept al său de natură nepatrimonială neputând să se bucure pe toată această perioadă de statutul de cetățean român, se impune repararea prejudiciului moral.

3.Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantei prin nesoluționarea cererii de acordare a cetățeniei române, câtă vreme acordarea cetățeniei nu constituie o obligație a Statului Român, invocând prevederile art. 11 din Legea nr. 21/1991, sau de un prejudiciu moral sau material cauzat de refuzul sau tergiversarea în soluționarea acestei cereri. Totodată, a arătat că la inițiativa acestei autorități s-a modificat Legea nr. 21/1991, prin adoptarea O.U.G nr. 87/2007, O.U.G nr. 147/2008 aprobată prin Legea nr. 171/2009 și O.U.G nr. 36/2009, prevăzându-se termene în cadrul procedurii de acordare a cetățeniei, menite să urgenteze soluționarea unor astfel de cereri.

În fine, recurentul-pârât a susținut că nu se poate reține vreo culpă a autorității pentru întârzierea în soluționarea cererii reclamantei, precizând că până la adoptarea actelor normative sus menționate legea nu prevedea termene imperative de soluționare a acestor cereri, astfel că solicitarea de acordare a daunelor morale apare ca întemeiată, în plus, reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu cauzat, iar cererea sa a fost examinată și soluționată pozitiv. Cât privește obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că în mod eronat prima instanță a dispus astfel, în condițiile în care cererea reclamantei era soluționată, pricina rămând fără obiect, așadar pârâtul nu a pierdut procesul, iar la prima zi de înfățișare a recunoscut pretențiile reclamantei.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate În ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a capătul de cerere privind plata daunelor se apreciază că aceasta este fondată întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală pe acest aspect. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite, iar cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii solicitării de redobândire a cetățeniei române.

Indiferent dacă suma solicitată de reclamanți este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității, or, în speță, acestea nu au fost dovedite, cererea reclamantei fiind examinată și avizată pozitiv, fără a se crea un prejudiciu/suferință acesteia. Referitor la critica privind obligarea autorității pârâte în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, hotărârea primei instațe este corectă. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

În speță, instituția recurentă a fost în culpă, pentru că era de drept în întârziere, iar acest motiv a condus la introducerea acțiunii (08 mai 2009) întrucât reclamanta a luat cunoștință despre faptul că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 18 mai 2009, de abia în ședința publică de la 02 februarie 2010 când pricina a rămas în pronunțare, or, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., este consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Din soluția pronunțată în cauză, rezultă implicit culpa procesuală a pârâtului, pentru că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care sunt în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, așadar nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil se datorează pârâtului, care nu a întreprins diligențele necesare privind verificarea stadiului cererii reclamantului și comunicarea unui răspuns în această privință. 2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata daunelor morale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 560 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.