ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2011

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21

octombrie 2010 pe rolul acestei instanțe, petenta SC S.I. SRL - prin

administrator judiciar C.M.U.V.I.P.U.R.L. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei nr. 1289 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în dosarul nr. 2146/112/2008, prin care s-a respins

recursul său declarat împotriva deciziei nr. 145/2009 a Curții de Apel Cluj.

În motivarea cererii, contestatoarea susține că

prin decizia atacată instanța a respins recursul fără a analiza toate motivele

de modificare ori de casare invocate prin cererea de recurs.

Se arată că recursul a fost întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar instanța de recurs a omis

să se pronunțe pe critica ce a vizat interpretarea greșită a actului dedus

judecății, constând în contractul de credit nr. 208/9198 din 30 iunie 2006,

lăsându-se antrenată într-o altă direcție, aceea a analizării certificatului de

confirmare de fonduri (scrisoare de confort) nr. 10828 din 30 iunie 2006,

omițând să analizeze actul dedus judecății, respingerea contractului de credit

nr. 208/9198 din 30 iunie 2006 și prevederile intrinseci ale acestuia.

Susținând pe larg rolul scrisorii de confirmare,

contestatoarea conchide că aceasta și-a produs efectele pentru care a fost

emisă în termenul inițial de valabilitate de 120 zile și nu a expirat și nici

nu a fost nevoie de prelungirea ei, rolul acesteia fiind acela de a confirma

prevederile contractului de credit, nicăieri – în cuprinsul scrisorii de confort

– neprevăzându-se necesitatea prezentării la bancă a contractului de finanțare

cu Agenția Sapard în termenul de valabilitate al acestuia de 120 zile.

Se

mai arată că, contractul de credit dedus judecății reprezintă un contract ferm,

iar în cuprinsul lui nu se face nicio mențiune cu privire la tragerea

creditului într-un anumit termen și ori cu privire la completarea, corelarea

sau condiționarea acestuia de scrisoarea de confort.

Reluând pe larg aspecte ce țin de fondul cauzei,

contestatoarea apreciază că este inadmisibil ca să fie luate în considerare

drept argumente în motivarea unei hotărâri simple afirmații ale unei părți,

privind elemente tehnice.

În ce privește situația financiară a societății,

contestatoarea consideră că instanța a acceptat drept dovezi și le-a tratat ca

atare simplele afirmații ale băncii, în absența unei expertize contabile, ceea

ce constituie o greșeală de judecată dar și ușurința și superficialitatea cu

care a fost analizată cauza.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea

contestației în

anulare.

Analizând actele și lucrările de la dosar,

Înalta Curte constată că cererea petentei, având ca obiect contestația în

anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 195 din 27 martie 2009,

Tribunalul Bistrița a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC S.I. SRL Feldru împotriva pârâtei

B.C.R., sucursala Năsăud, și a dispus obligarea acesteia la executarea

contractului de credit nr. 208/9198 din 30 iunie 2006, în sensul de a pune la

dispoziția societății creditul de investiții acordat, iar în caz de refuz

pârâta să plătească reclamantei câte 2.000 lei cu titlu de daune cominatorii

pentru fiecare zi de întârziere.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței a

fost admis prin decizia

nr.

145 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, care a schimbat sentința în tot, în sensul

că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 1289 din 20 aprilie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul

declarat de aceeași reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.

În considerentele deciziei, instanța de recurs a

reținut că este nefondată critica recurentei ce a vizat statuarea instanței de

apel cu privire la sumele cuprinse în contractul de creditare, respectiv faptul

că obiectul acestuia reprezintă un credit de investiții acordat societății de

către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în cadrul

Programului SAPARD, iar nu în cadrul Programului Fermierul dată fiind

distincția clară între procedurile de accesare a fondurilor structurale SAPARD

și procedura de constituire a surselor proprii de finanțare prin accesare de

credite bancare.

S-a constatat că instanța de apel a apreciat în

mod corect că nu s-a făcut distincție între calitatea băncii de emitent al

scrisorii de confort în prima procedură și aceea de instituție financiară

selectată în derularea creditelor din fondul constituit la dispoziția

Ministerului Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în cadrul celei de-a doua

proceduri.

Cu privire la situația scrisorii de confort,

instanța de recurs a reținut că una din condițiile ce se cereau a fi

îndeplinite cumulativ pentru acordarea creditului de către bancă – din surse

proprii sau din fondul constituit la dispoziția Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale – era aceea a existenței scrisorii de confort,

însă din probele administrate în cauză s-a constatat că valabilitatea acesteia

expirase la 28 octombrie 2006.

De asemenea, instanța a mai motivat că

metodologia pentru accesarea fondurilor este stabilită de Ministerul

Agriculturii, fiind valabilă numai pentru faza de avizare a documentațiilor de

către direcțiile pentru agricultură județene, însă acordarea efectivă a

creditului se face numai de către băncile selectate, utilizând procedurile de

lucru stabilite prin normele proprii de creditare, astfel cum rezultă din

prevederile pct. 3.2 lit. a) din Convenția de lucru nr. J 475 din 7 iunie 2006

încheiată între MAPDR și pârâtă.

Față de cele ce preced rezultă în mod

indubitabil că instanța de recurs nu a omis a analiza vreunul din motivele de

recurs invocate.

Împrejurarea că instanța de recurs nu și-a

însușit punctul de vedere al recurentei nu este de natură a face întemeiată

contestația în anulare, mai ales în

contextul în care instanța de recurs este strict limitată la exercitarea

contractului de legalitate pentru motive strict și limitativ reglementate.

În același raționament al dispozițiilor art. 318

alin. (1) teza finală C. proc. civ. omisiunea cercetării unui motiv de recurs

presupune completa lui ignorare, iar nu eventuala conciziune, insuficiența

argumentelor ori o abordare contrară punctului de vedere al recurentei pentru

că altfel s-ar ajunge la situația nepermisă de C. proc. civ., aceea de a se

deschide calea unui recurs la recurs.

Mai este de adăugat faptul că recurenta a invocat

incidența prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă în argumentare a

dezvoltat critici cu privire la natura sumelor cuprinse în contractul de

creditare, susținând contrar celor reținute prin decizia instanței de apel că

acestea fac obiectul unui credit de investiții acordat de către MAPDR în

„Programul Fermierul”, iar instanțele au analizat și au explicitat tocmai

această situație a contractului de credit în discuție, considerând motivul de

recurs ca nefondat.

În atare situație, Înalta Curte constată că

instanța de recurs nu a omis a cerceta vreunul din motivele de recurs, motiv

pentru care va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC S.I. SRL Feldru - prin administrator judiciar C.M.U.V.I.P.U.R.L.

Bistrița împotriva deciziei nr. 1289 din 20 aprilie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 2146/112/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

16 martie 2011.