ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită cu

soluționarea

apelurilor declarate de inculpații C.C.,

B.R., C.A.O., B.C., M.M.V.

, B.E.E.,

C.M.P.M.

împotriva sentinței penale nr. 42 din 10 mai 2011 a Tribunalului

Brașov, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., printre altele, a menținut ca

fiind legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpaților:

B.R.,

C.A.O. și

C.C.

Au fost respinse cererile formulate de inculpați

de revocare, respectiv, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării

de a nu părăsi localitatea.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța a reținut că

măsura arestării preventive a fost dispusă în condiții de legalitate și

temeinicie,

iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri

nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a apreciat că privarea de

libertate

a inculpaților este justificată în raport cu gravitatea deosebită a acuzațiilor

ce li se aduc.

S-a mai arătat

că, în ce privește starea de arest a inculpaților, la acest moment, trebuie

reținut, în primul rând, că toți au fost

condamnați,

chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această

împrejurare atrage deținerea lor în baza art. 5

par. 1 lit. a) din CEDO,

nemaifiind

vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenței

CEDO, și că în speță există indicii temeinice și

au fost administrate

probe în etapa urmăririi penale și a cercetării

judecătorești care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații pot fi autorii

faptelor reținute de către prima instanță.

În raport cu natura infracțiunilor reținute în

sarcina inculpaților,

urmările

produse de faptele deduse judecății, durata mare de timp în

care s-a

derulat activitatea infracțională modalitatea în care s-a

conlucrat pentru derularea în bune condiții a

activității infracționale -

conlucrare

care a fost esențială în cauză pentru a asigura succesul activităților

infracționale desfășurate - și mijloacele folosite pentru a

intimida

victimele și a le menține în postura de "marfă" pentru ca

acestea să se prostitueze și nu în folosul lor - activități

ce denotă un

dispreț total al autorilor faptelor față de ființa umană și

față de normele de conviețuire socială instanța retine că există încă un

interes real al societății în sensul menținerii încuiaților în stare de arest

preventiv.

Analizând la acest moment procesual oportunitatea

înlocuirii

măsurii preventive

privative de libertate a inculpați, lor C.C.

, C.A.O., M.M.V. și B.R., cu

o alta mai blândă, Curtea a reținut că inculpații

nu prezintă suficiente garanții că lăsați în libertate, nu vor exercita

presiuni asupra părților vătămate sau civile din dosar pentru a-și

retracta declarațiile, împiedicând astfel buna

desfășurare a procesului

penal cu

atât mai mult cu cât tocmai vulnerabilitatea părților vătămate

a fost

aceea care a permis înfrângerea voinței acestora și

exploatarea lor sexuală, iar inculpații au avut în prezentul dosar în

permanență o atitudine de negare a infracțiunilor

pentru care au fost

trimiși în judecată.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații au declarat, în termen

legal,

prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal , casarea

încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., când constată

că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare

privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, paragraful

1 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților

Fundamentale,

ratificată de România, orice

persoană are dreptul la libertate și nimeni

nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate,

Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu

trebuie să fie lipsită de libertate în mod

arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate,

circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod

expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, paragraful

1 lit. c) din

CEDO.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi

privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale

în fata

autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile

de a bănui că a

săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice

de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească

o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Î

n

materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la

legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca arestarea

preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă

în conformitate cu normele legale de fond și de

procedură prevăzute

de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu

dispozițiile Convenției și să asigure protejarea

individului împotriva

arbitrariului.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că inculpații C.C., B.R. și C.A.O. au fost

arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a

bănui că au comis infracțiunile de

proxenetism(

art. 329 C. pen.), constituirea de grup infracțional

organizat (art. 7 din Legea nr. 39/2003), trafic

de minori [art. 13 alin. (

1), (2) și (3) teza a II a din Legea nr.

678/2001).

În cauză,

verificându-se actele și lucrările de la dosar, se

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpaților subzistă și că lăsarea acestora în

libertate prezintă un

pericol

concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere

gravitatea

infracțiunilor de care sunt acuzați.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței

CEDO în materie,

termenul și caracterul rezonabil al arestării

preventive nu se

apreciază niciodată in

abstracto, ci in concreto, ținându-se seama de

natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al

celui

arestat, iar menținerea

detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal

planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole, care trebuie

apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a

unei noi infracțiuni,

pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică

pe care l-ar

reprezenta lăsarea în

libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că

acesta rezultă din circumstanțele

reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că

și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor .numărul mare de

persoane implicate, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor

reținute în sarcina inculpaților.

Cererile

inculpaților formulate - în recurs - prin apărător, de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi

țara sau localitate sunt inadmisibile.

Potrivit art. 141 C. proc. pen., încheierea prin

care

instanța de apel respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive

nu este supusă niciunei căi de atac.

Așa fiind,

Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților și

că lăsarea acestora

în stare de libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin

faptele comise și din modalitățile concrete de săvârșire a acestora.

Recursurile declarate învederându-se, așadar,

nefondate,

urmează ca, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații

C.C., B.R. și C.A.O. î

mpotriva

încheierii din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, s

ecția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte

200 lei, cu titlu

de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei,

reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2011.