ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.C., B.R., C.A.O., B.C., M.M.V. , B.E.E., C.M.P.M. împotriva sentinței penale nr. 42 din 10 mai 2011 a Tribunalului Brașov, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., printre altele, a menținut ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților: B.R., C.A.O. și C.C. Au fost respinse cererile formulate de inculpați de revocare, respectiv, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a apreciat că privarea de libertate a inculpaților este justificată în raport cu gravitatea deosebită a acuzațiilor ce li se aduc. S-a mai arătat că, în ce privește starea de arest a inculpaților, la acest moment, trebuie reținut, în primul rând, că toți au fost condamnați, chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deținerea lor în baza art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, nemaifiind vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenței CEDO, și că în speță există indicii temeinice și au fost administrate probe în etapa urmăririi penale și a cercetării judecătorești care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații pot fi autorii faptelor reținute de către prima instanță.

În raport cu natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, urmările produse de faptele deduse judecății, durata mare de timp în care s-a derulat activitatea infracțională modalitatea în care s-a conlucrat pentru derularea în bune condiții a activității infracționale - conlucrare care a fost esențială în cauză pentru a asigura succesul activităților infracționale desfășurate - și mijloacele folosite pentru a intimida victimele și a le menține în postura de "marfă" pentru ca acestea să se prostitueze și nu în folosul lor - activități ce denotă un dispreț total al autorilor faptelor față de ființa umană și față de normele de conviețuire socială instanța retine că există încă un interes real al societății în sensul menținerii încuiaților în stare de arest preventiv.

Analizând la acest moment procesual oportunitatea înlocuirii măsurii preventive privative de libertate a inculpați, lor C.C. , C.A.O., M.M.V. și B.R., cu o alta mai blândă, Curtea a reținut că inculpații nu prezintă suficiente garanții că lăsați în libertate, nu vor exercita presiuni asupra părților vătămate sau civile din dosar pentru a-și retracta declarațiile, împiedicând astfel buna desfășurare a procesului penal cu atât mai mult cu cât tocmai vulnerabilitatea părților vătămate a fost aceea care a permis înfrângerea voinței acestora și exploatarea lor sexuală, iar inculpații au avut în prezentul dosar în permanență o atitudine de negare a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal , casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Î n materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații C.C., B.R. și C.A.O. au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că au comis infracțiunile de proxenetism( art. 329 C. pen.), constituirea de grup infracțional organizat (art. 7 din Legea nr. 39/2003), trafic de minori [art. 13 alin. ( 1), (2) și (3) teza a II a din Legea nr. 678/2001).

În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați.

Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținându-se seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor .numărul mare de persoane implicate, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților. Cererile inculpaților formulate - în recurs - prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitate sunt inadmisibile. Potrivit art. 141 C. proc. pen., încheierea prin care instanța de apel respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților și că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise și din modalitățile concrete de săvârșire a acestora. Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C., B.R. și C.A.O. î mpotriva încheierii din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, s ecția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 514/1372/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2011.