ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1439/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4260 pronunțată în data de 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare R.A, în contradictoriu cu parata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 219 din 25 august 2010, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea sentinței de fond.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță reclamanta Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare R.A, a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 219 din 25 august 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală, în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală nr. 35924 din 19 august 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

In susținerea cererii, reclamanta arată, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește formularea unei contestații împotriva deciziei, cât și în ceea ce privește cazul temeinic justificat și paguba iminentă, având în vedere că echipa de control nu și-a întemeiat constatările pe actele normative in vigoare si pe înscrisuri doveditoare, bazându-se pe interpretări personale neîntemeiate. In ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta a arătat că prejudiciul material viitor și previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcționare a Administrației Naționale de îmbunătățiri Funciare RA și, în consecință, imposibilitatea realizării scopului pentru care aceasta a fost înființată prin H.G.

nr. 1309/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare. Se susține în acest sens că Administrația Națională de îmbunătățiri Funciare RA este persoana juridica de interes public național în sectorul îmbunătățirilor funciare, cu statut de regie autonoma, care funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, pe baza de gestiune economică și autonomie financiară și a fost înființată în scopul realizării obiectivelor îmbunătățirilor funciare stabilite prin Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004.

A mai susținut reclamata că executarea măsurilor dispuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală ar avea un impact negativ asupra funcționării Administrației Naționale de îmbunătățiri Funciare RA, întrucât suma reprezentând obligațiile suplimentare de plată la bugetul statului este în valoare totală de 27.126.470 lei (inclusiv majorările de întârziere), ceea ce înseamnă 15% din bugetul Administrației Naționale de îmbunătățiri Funciare RA pe un an de zile. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A arătat instanța că în situația în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorități jurisdicționale, iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiași autorități jurisdicționale sau unei alte autorități jurisdicționale competente să decidă măsuri de protecție provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente.

Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ." Pornind de la aceste principii, instanța a reținut că reclamanta a invocat, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de judecată, faptul că în ceea ce privește contestarea TVA in suma de 12.491.662 lei (pentru perioada 01 februarie 2007 - 31 august 2008), plus majorări de întârziere în sumă de 11.906.426 lei, reclamanta invocă contrarietatea încadrării activității desfășurate de Administrația Națională de îmbunătățiri Funciare SA de către echipa de control în raport cu concluziile echipei de control care a verificat luna ianuarie 2007, existând diferențe de interpretare a legislației de către cele două echipe de control.

Fără a antama fondul, instanța a mai arătat că ,în contextul în care se invocă reținerea eronată a unor sume care au fost achitate la bugetul de stat, faptul că nu se datorează anumite contribuții, contrarietatea încadrării activității desfășurate de Administrația Națională de îmbunătățiri Funciare SA de către echipa de control în raport cu concluziile echipei de control care a verificat luna ianuarie 2007, existând diferențe de interpretare a legislației de către cele două echipe de control, faptul că sumele contestate a fi venituri suplimentare și cheltuieli nedeductibile, care conduc la creșterea impozitului pe profit au fost preluate de procesul-verbal nr. 3443 din 15 aprilie 2009 încheiate de Curtea de Conturi, sume ce au fost contestate sau soluționate între timp, iar pe de altă parte, se contestă pentru fiecare sucursală teritorială în parte caracterul nedeductibil a unor categorii de cheltuieli, toate aceste aspecte constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea deciziei contestate, în concordanță cu principiile la care face referire Recomandarea nr. R 89 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei.

Împotriva sentinței sus-menționată a declarat recurs pârâta Agenția Națională de administrare Fiscală, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul prin aceea că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții fără de care o instanță de judecată nu poate suspenda actul administrativ în litigiu. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Suspendarea unui act administrativ este o procedură pusă la dispoziția instanței de judecată pentru fi respectat principiul legalității.

Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei prevede o protecție jurisdicțională provizorie, tocmai pentru a se preveni prin executarea actelor administrativ un prejudiciu ireparabil. Referitor la condițiile exprese impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 se rețin următoarele: Reclamanta are de plătit ca urmare a Deciziei nr. 219/2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 35924/2010, sume mari de bani, ea invocând contrarietatea încadrării activității desfășurate de către organele de control care au verificat luna ianuarie 2007, existând diferențe de interpretare a legislației de către cele 2 echipe de control. O serie de sume imputate intimatei au fost contestate sau chiar s-au dat soluții prin procese-verbale ale Curții de Conturi, deci nu mai pot intra în discuție, întrucât sunt reținute eronat și vărsate la bugetul de stat.

Sunt aspecte care fără a antama fondul, conduc la o îndoială puternică în ceea ce privește legalitatea actelor administrative contestate și susțin cazul bine justificat impus de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Deasemenea, se susține și paguba iminentă, întrucât prejudiciul este mare și previzibil prin executarea sumelor care conduce la imposibilitatea realizării scopului pentru care Administrația Națională de îmbunătățiri Funciare RA a fost înființată. Desigur, virarea la buget a sumei de 27.126.470 lei este fără dubiu de natură să ducă la oprirea activității intimatei-reclamante. Prin urmare, avându-se în vedere aceste considerente, se apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile imperative de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentința pronunțată de Curtea de Apel fiind legală și temeinică.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 4260 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.