ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2830/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.06.2017, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligații fiscale: 2.309.903 RON, impozit pe profit pe perioada 1.01.2010 - 31.12.2015, 974.041 RON, TVA pentru perioada 1.01.2011 -31.12.2015, 17.169.285 RON, contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I - III 2011.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 4206 din data de 08 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017 și a Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 218/24.07.2017 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 4206, pronunțată în ședința publică de la 08 noiembrie 2017, a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii de suspendare a executări ca nefondată.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A argumentat, în esență, că intimata-reclamantă a invocat aspecte ce privesc exclusiv fondul acțiunii în anularea actului administrativ și nu a adus dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

A susținut că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 alin. (3) precum și considerentele Deciziei nr. 601/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește calitatea recurentei de creditor bugetar, și a făcut aplicarea greșită a art. 23 din O.G. nr. 92/2003, referitor la momentul la care se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată, care nu poate fi decât momentul în care expiră termenul până la care contribuabilul trebuie să declare baza impozabilă și să calculeze impozitul aferent.

Spre exemplu, în cazul impozitului pe profit aferent anului 2010, organele fiscale nu puteau realiza inspecția fiscală pentru acest an anterior datei de 15 aprilie 2011, întrucât nu expirase termenul de depunere a declarației anuale și de plată a impozitului pe profit.

În ceea ce privește paguba iminentă, a arătat că intimata a adus argumente irelevante, fără a arăta în concret sau a dovedi care este paguba care i s-ar produce.

Simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, arătând că recursul ANAF este în principal nul, pentru neîncadrarea motivelor printre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ. și, în subsidiar, este nefondat.

A susținut că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate aduse hotărârii primei instanțe, argumentele invocate nefiind circumscrise ori posibil a fi circumscrise celor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A argumentat că prima instanță în mod legal a apreciat că există aparența de nelegalitate a actelor a căror suspendare s-a solicitat, aparență rezultând în mod neechivoc din două considerente: aparenta necompetență a ANAF de a stabili contribuția clawback, rezultată din dispozițiile legale aplicabile și din soluțiile irevocabile ale Înaltei Curți în spețe similare, și aparenta intervenire a prescripției dreptului ANAF de a mai stabili impozit pe profit și TVA suplimentar pretins aferente anilor 2010 - 2011, în condițiile începerii inspecției fiscale în anul 2017 și a termenului de prescripție de 5 ani în materie fiscal bugetară.

Intimata a mai arătat că instanța fondului a analizat și motivat considerentele pentru care, în mod specific în prezenta cauză, este îndeplinită condiția pagubei iminente, raportat la cuantumul sumei de plată, care depășește profitul intimatei pe ultimii 3 ani și efectele pe care plata acesteia le va avea asupra activității intimatei.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente și față de criticile recurentei - pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.06.2017, prin care s-au stabilit în sarcina sa următoarele obligații fiscale: 2.309.903 RON, impozit pe profit pe perioada 1.01.2010 - 31.12.2015, 974.041 RON, TVA pentru perioada 1.01.2011 - 31.12.2015, 17.169.285 RON, contribuție clawback suplimentară pentru trimestrele I - III 2011.

Prima instanță a admis cererea reclamantei, după efectuarea unei analize sumare care a revelat indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și a concluzionat ca verosimilă iminența producerii unei pagube, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Fără a mai relua situația de fapt și procedând în limitele impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că, în speță, argumentele privind aparenta depășire a termenului de prescripție pentru stabilirea impozitului pe profit și TVA suplimentar pretins pentru o parte din suma imputată și necompetența ANAF de a stabili contribuția clawback, reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Se mai reține și că, prin Sentința civilă nr. 4088 din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și, în consecință, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 110/06.03.2018, Deciziei de impunere nr. x/29.06.2017 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.06.2017, în ceea ce privește impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.359.224. RON (aferent anului 2010), TVA stabilită suplimentar în sumă de 382.312 RON (scadentă în anul 2011) și contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății în sumă de 17.169.285 RON.

Hotărârea de anulare în primă instanță a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, în ceea ce privește aspectele criticate în chiar cererea de suspendare, confirmă concluzia privind realizarea condiției cazului bine justificat, în sensul avut în vedere de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Îndeplinirea condiției referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente rezultă din faptul că punerea în executare a actelor administrative contestate, în raport de cuantumul mare al creanței bugetare, are consecința imediată și directă a afectării situației financiare a intimatei-reclamante.

În consecință, reținându-se că motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 4206 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV