ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3262/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2010

sub nr. 457/33/2010 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

Sociale, pentru minori și familie, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe

pârâtul D.A., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună,

pe calea ordonanței președințiale, instituirea sechestrului asigurător asupra

imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. Liviu Rebreanu.

Prin încheierea

civilă nr. 6/ DC din 17 martie 2010, aplicând dispozițiile art. 592 cu referire

la art. 158 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, calificând cererea de

chemare în judecată, în raport de motivele arătate de reclamantă în susținerea

ei, drept o cerere de rectificare a cărții funciare în care este scris imobilul

asupra căruia solicită instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, cerere

pentru care competența de soluționare în primă instanță revine judecătoriei.

La data de 5 mai 2010,

reclamanta a promovat recurs împotriva acestei încheieri, în motivele căii de

atac învederând o situație de fapt ce nu are legătură cu soluția atacată,

arătând, totodată, că apreciază că nu judecătoria este competentă să

soluționeze cererea sa de sechestru asigurător.

Înalta Curte, la

primul termen de judecată în recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților.

Ulterior, din oficiu,

s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru termenul de azi, 11 mai 2012, în

vederea discutării excepției perimării.

Recurenta, prezentă

personal, a învederat însă că, la termenul la care s-a dispus suspendarea

judecării recursului, nu a fost legal citată.

Instanța, verificând

aceste susțineri, a constatat că procedura de citare de la termenul din 11

februarie 2011 nu a fost legal îndeplinită, față de dovedirea domiciliului

recurentei la adresa ce rezultă din copia cărții de identitate de la fila 12

dosar recurs, adresă ce nu coincide cu cea din procesul verbal de îndeplinire a

procedurii de citare de la fila 9 dosar recurs pentru termenul menționat.

Față de aceste

împrejurări, Înalta Curte a constatat că această neregularitate a fost invocată

de recurentă în condițiile art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ., consecința

fiind aceea a constatării nulității măsurii suspendării dispuse prin încheierea

de la termenul din 11 februarie 2011, astfel cum dispune art. 106 alin. (1) C.

proc. civ., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților la termen (în

absența unei cereri de judecată în lipsă), neputând avea o existență de sine

stătătoare în raport de legalitatea îndeplinirii procedurii de citare pentru

termenul la care s-a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În aceste condiții,

Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 248 și urm.

C. proc. civ., neexistând culpa părții pentru lăsarea dosarului în nelucrare în

perioada de 1 an prevăzută de lege pentru fundamentarea prezumției de desistare

de judecată, astfel încât perimarea cererii să opereze.

La termenul de azi,

Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în raport de

dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă pentru prezenta cale

de atac sunt incidente dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., sens în care recurenta putea formula critici de nelegalitate și netemenicie, întrucât

pentru soluția de declinare a competenței soluționării unei cauze este

suprimată calea de atac a apelului (înainte de modificarea Codului de procedură

civilă prin Legea nr. 202/2010, în prezent ea nefiind supusă niciunei căi de

atac, astfel cum dispune art. 158 alin. (3)).

Astfel, având în

vedere că soluția recurată privea declinarea competenței soluționării cauzei de

curtea de apel în favoarea judecătoriei, în baza dispozițiilor art. 592 alin. (1)

raportat la art. 1 alin. (1) C. proc. civ., ce stabilește plenitudinea de

competență în favoarea judecătoriei, recurenta reclamantă avea obligația

procedurală de a dezvolta, în motivarea recursului său, argumente de

nelegalitate și netemenicie a soluției atacate, nefiind suficient a afirma

contrariul soluției atacate - consider că nu judecătoria este competentă să

soluționeze cererea.

În consecință, în

aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea

recursului cu care a fost învestită.

Se impune precizarea

că recursul nu a fost tardiv declarat, dat fiind faptul că legea este cea care

prevede calea de atac a unei hotărâri, chiar dacă instanța a menționat în

dispozitivul hotărârii de declinare că termenul de recurs curge de la

pronunțare, iar nu de la comunicare.

Înalta Curte

apreciază că, în acest caz, date fiind dispozițiile art. 592 alin. (2) C. proc.

civ. care reglementează judecarea cererii de sechestru asigurător de urgență și

în camera de consiliu, fără citarea părților, erau incidente dispozițiile

acestui text - art. 592 alin. (2) - care dispun că termenul de recurs de 5 zile

curge de la comunicarea încheierii pronunțate în materia sechestrului

asigurător.

Art. 158 alin. (3) C.

proc. civ. care prevede că în cazul declinării de competență termenul de recurs

de 5 zile curge de la pronunțarea hotărârii de declinare, nu are în vedere

decât regula, anume, situația în care declinarea de competență a fost dispusă

conform regulilor instituite prin dispozițiile art. 85 și 107 C. proc. civ., deci, la un termen la care părțile au fost legal citate, iar nu situația de

excepție în care judecarea unei pricini are loc fără citarea părților, potrivit

unor norme derogatorii, special edictate în acest sens.

Prin urmare, din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 592 și art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., în acest caz, termenul de recurs curgea de la comunicarea hotărârii, iar

nu de la pronunțarea ei; cum în cauză comunicarea hotărârii de declinare nu a

avut loc, Înalta Curte a constatat că împotriva recurentei reclamante nu a

început să curgă termenul legal de recurs de 5 zile, astfel că recursul său,

înregistrat la data de 5 mai 2011, a fost considerat a fi în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de petenta C.M. împotriva încheierii nr. 6/ DC din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 mai 2012.