ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3262/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2010 sub nr. 457/33/2010 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări Sociale, pentru minori și familie, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.A., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună, pe calea ordonanței președințiale, instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. Liviu Rebreanu. Prin încheierea civilă nr. 6/ DC din 17 martie 2010, aplicând dispozițiile art. 592 cu referire la art. 158 C. proc.

civ., Curtea de Apel Cluj a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, calificând cererea de chemare în judecată, în raport de motivele arătate de reclamantă în susținerea ei, drept o cerere de rectificare a cărții funciare în care este scris imobilul asupra căruia solicită instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, cerere pentru care competența de soluționare în primă instanță revine judecătoriei. La data de 5 mai 2010, reclamanta a promovat recurs împotriva acestei încheieri, în motivele căii de atac învederând o situație de fapt ce nu are legătură cu soluția atacată, arătând, totodată, că apreciază că nu judecătoria este competentă să soluționeze cererea sa de sechestru asigurător.

Înalta Curte, la primul termen de judecată în recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților. Ulterior, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru termenul de azi, 11 mai 2012, în vederea discutării excepției perimării. Recurenta, prezentă personal, a învederat însă că, la termenul la care s-a dispus suspendarea judecării recursului, nu a fost legal citată. Instanța, verificând aceste susțineri, a constatat că procedura de citare de la termenul din 11 februarie 2011 nu a fost legal îndeplinită, față de dovedirea domiciliului recurentei la adresa ce rezultă din copia cărții de identitate de la fila 12 dosar recurs, adresă ce nu coincide cu cea din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 9 dosar recurs pentru termenul menționat.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte a constatat că această neregularitate a fost invocată de recurentă în condițiile art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ., consecința fiind aceea a constatării nulității măsurii suspendării dispuse prin încheierea de la termenul din 11 februarie 2011, astfel cum dispune art. 106 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților la termen (în absența unei cereri de judecată în lipsă), neputând avea o existență de sine stătătoare în raport de legalitatea îndeplinirii procedurii de citare pentru termenul la care s-a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 248 și urm. C. proc.

civ., neexistând culpa părții pentru lăsarea dosarului în nelucrare în perioada de 1 an prevăzută de lege pentru fundamentarea prezumției de desistare de judecată, astfel încât perimarea cererii să opereze. La termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă pentru prezenta cale de atac sunt incidente dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., sens în care recurenta putea formula critici de nelegalitate și netemenicie, întrucât pentru soluția de declinare a competenței soluționării unei cauze este suprimată calea de atac a apelului (înainte de modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, în prezent ea nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel cum dispune art. 158 alin. (3)). Astfel, având în vedere că soluția recurată privea declinarea competenței soluționării cauzei de curtea de apel în favoarea judecătoriei, în baza dispozițiilor art. 592 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) C. proc. civ., ce stabilește plenitudinea de competență în favoarea judecătoriei, recurenta reclamantă avea obligația procedurală de a dezvolta, în motivarea recursului său, argumente de nelegalitate și netemenicie a soluției atacate, nefiind suficient a afirma contrariul soluției atacate - consider că nu judecătoria este competentă să soluționeze cererea.

În consecință, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului cu care a fost învestită. Se impune precizarea că recursul nu a fost tardiv declarat, dat fiind faptul că legea este cea care prevede calea de atac a unei hotărâri, chiar dacă instanța a menționat în dispozitivul hotărârii de declinare că termenul de recurs curge de la pronunțare, iar nu de la comunicare. Înalta Curte apreciază că, în acest caz, date fiind dispozițiile art. 592 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează judecarea cererii de sechestru asigurător de urgență și în camera de consiliu, fără citarea părților, erau incidente dispozițiile acestui text - art. 592 alin. (2) - care dispun că termenul de recurs de 5 zile curge de la comunicarea încheierii pronunțate în materia sechestrului asigurător.

Art. 158 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că în cazul declinării de competență termenul de recurs de 5 zile curge de la pronunțarea hotărârii de declinare, nu are în vedere decât regula, anume, situația în care declinarea de competență a fost dispusă conform regulilor instituite prin dispozițiile art. 85 și 107 C. proc. civ., deci, la un termen la care părțile au fost legal citate, iar nu situația de excepție în care judecarea unei pricini are loc fără citarea părților, potrivit unor norme derogatorii, special edictate în acest sens. Prin urmare, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 592 și art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., în acest caz, termenul de recurs curgea de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțarea ei; cum în cauză comunicarea hotărârii de declinare nu a avut loc, Înalta Curte a constatat că împotriva recurentei reclamante nu a început să curgă termenul legal de recurs de 5 zile, astfel că recursul său, înregistrat la data de 5 mai 2011, a fost considerat a fi în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de petenta C.M. împotriva încheierii nr. 6/ DC din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2012.