ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală,

a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.B. împotriva deciziei penale

nr. 151 din 08 august 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală.

A obligat

recurentul petent să plătească intimaților P.C. și P.M. suma de 1300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

A obligat

recurentul petent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pentru a

decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele :

sentința penală nr. 440 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sibiu în baza art. 278

ind.1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea formulată de

petentul G.B., în contradictoriu cu intimații P.C. și P.M., împotriva

ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu dată în 04 aprilie 2011 în

dosarul nr. 2369/P/2009 și a ordonanței prim procurorului delegat al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu dată în 06 mai 2011 din dosar nr.

479/11/2/2011 ca neîntemeiate. Au fost menținute soluțiile atacate.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că prin

plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în data de 11

mai 2009, petentul G.B. a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții

P.C. și P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev. de

art. 220 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271

C. pen. Ulterior la prezenta cauză a fost conexat și dosarul nr. 2625/P/2009 ce

viza o plângere similară a petentului. în urma cercetărilor efectuate în cauză,

printr-o primă rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu din 21

decembrie 2009 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față

de numiții P.C. și P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus-menționate.

Împotriva

acestei soluții, petentul a formulat plângere la Judecătoria Sibiu, prin

sentința nr. 246 din 13 aprilie 2010 instanța de judecată respingând plângerea

ca nefondată și menținând soluția din rezoluția atacată.

Prin decizia

penală nr. 202 din 07 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu s-a admis recursul

formulat de către recurentul petent G.B., împotriva sentinței penale nr. 246

din 13 aprilie 2010 a Judecătoriei Sibiu pe care a casat-o în totalitate și a

dispus restituirea cauzei la parchet în vederea efectuării și a altor acte de

urmărire penală, printre care o cercetare la fața locului. Pe parcursul

cercetărilor, prin rezoluția organelor de cercetare penală din 08 septembrie

2010, confirmată prin rezoluția procurorului, s-a început urmărirea penală

împotriva numitului P.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 220

alin. (1) C. pen.

Prin ordonanța

din data de 04 noiembrie 2010 s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată a

învinuitului P.C. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 220 alin. (1) C.

pen., art. 271 C. pen. și art. 193 C. pen. Plângerea formulată împotriva

acestei soluții a fost admisă ulterior prin sentința nr. 20 din 19 ianuarie

2011 a Judecătoriei Sibiu, cu motivarea că nu au fost respectate dispozițiile

instanței de recurs privind începerea urmăririi penale în cauză și pentru

infracțiunile prev. de art. 271 C. pen. și art. 193 C. pen., fiind începută

urmărirea doar sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 220 alin. (1)

C. pen. După efectuarea de noi cercetări în cadrul urmăririi penale după ce

dosarul a fost restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, procurorul

a dat soluția de scoatere, respectiv de neîncepere a urmăririi penale. Prezenta

plângere a fost apreciată de instanța de fond ca fiind neîntemeiată și a

respins-o având în vedere următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 4666 din 01 august 2008 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin

decizia civilă nr. 838 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus

partajarea acestor dependințe, pivnițele și antreul imobilului fiind atribuite

familiei P.C. și M., iar podul de deasupra apartamentului familiei G.B. și K.

Ie-a fost atribuit acestora din urmă. Prin aceeași hotărâre, instanța a obligat

ambele părți să elibereze dependințele atribuite în posesia și folosința

celeilalte părți din litigiu. La data de 07 aprilie 2009, prin intermediul

executorului judecătoresc M.V., dispozițiile cuprinse în hotărârea

judecătorească au fost aduse la îndeplinire, în sensul că fiecare din părți a

eliberat partea din respectivele dependințe atribuite celeilalte părți prin

mutarea lucrurilor depozitate în locurile neatribuite. În ceea ce privește

paravanul, din cercetarea la fața locului efectuată în cursul urmăririi penale

a reieșit că respectivul paravan fusese construit încă din anul 2000 de către

fam. G. Paravanul a fost desființat la data de 07 aprilie 2009. Litigiul dintre

părți este rezultatul amplasării accesului din apartamentele părților în pod.

Apartamentul fam. P. are acces înspre pod pe o scară din antreul

apartamentului. Acoperișul de deasupra apartamentului acestora se prelungește

cu circa 5 m deasupra locuinței fam. G., care se află în continuarea imobilului

respectiv. Accesul în pod din apartamentul fam. G. se face prin cămară pe o

scară din lemn. în fine, deasupra camerei de locuit a apartamentului fam. G. și

lipit de antreul fam. P. se afla amplasat paravanul în cauză. Constatând că

mare parte a scândurilor din care era construit acest paravan fuseseră

desprinse de fam. G., învinuitul a montat pe spărtura din paravan o plasă din

rapiț. Ulterior învinuitul a demontat plasa pe care o amplasase în mijlocul

paravanului, după pronunțarea hotărârilor judecătorești, în prezent părțile din

pod fiind delimitate la limita stabilită prin sentință.

Instanța a

reținut că hotărârea judecătorească a fost dusă la îndeplinire de ambele părți,

prin intermediul executorului judecătoresc M.V., motiv pentru care nu se poate

reține în sarcina făptuitorilor P.C. și P.M., săvârșirea infracțiunii de

nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. (3) C. pen. De

asemenea din probele administrate nu s-a dovedit faptul că făptuitorii P.C. și

P.M. i-ar fi tulburat posesia podului de deasupra apartamentului familiei G.B.

prin montarea, în mod provizoriu, a unei plase din sârmă „tip răpit",

pentru a proteja partea de pod de deasupra apartamentului familiei P., întrucât

nu există o soluție de dezmembrare a imobilului, podul rămânând comun, nu a

fost dat spre folosință doar familiei G.B. Apoi, în ceea ce privește

infracțiunea de amenințare, instanța a constatat că petentul nu a înțeles să

formuleze plângere și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 C.

pen., astfel că în lipsa plângerii prealabile, nu se pot efectua acte de

urmărire penală. În ceea ce privește intimata P.M., instanța a reținut că

aceasta nu a fost implicată în niciun fel în incidentul dintre părți, astfel că

nu se poate vorbi de o răspundere penală a ei. în consecință, pentru cele

menționate mai sus, instanța a respins plângerea formulată de petentul G.B.

împotriva ordonanței procurorului emisă în dosarul 2369/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sibiu și a ordonanței prim-procurorului Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sibiu, menținându-le.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petentul G.B. solicitând trimiterea în

judecată a făptuitorilor P.C. și P.M. pentru faptele reclamate, întrucât

acestea subzistă și sunt dovedite.

decizia penală nr. 151/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 7052/306/2011

s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de petentul G.B., împotriva

sentinței penale nr. 440 din 29 iunie 2011 a Judecătoriei Sibiu. În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 100 lei, în recurs.

În baza art.

193 C. proc. pen. a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către

intimații P.C. și P.M., în cuantum de 1.000 lei.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Legea nr.

202/2010, intrată în vigoare începând cu data de 26 noiembrie 2010, au fost

aduse modificări legislative importante referitoare la căile de atac. Urmare

acestor modificări legislative operate prin legea amintită, sunt supuse

apelului sentințele pronunțate de tribunal prin care s-a dispus condamnarea,

achitarea sau încetarea procesului penal și/sau prin care a fost soluționată

acțiunea civilă precum și încheierile date în cursul judecății în primă

instanță de către tribunal. Nu pot fi însă atacate cu apel sentințele

pronunțate de judecătorii, sentințele pronunțate de tribunalele militare,

sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, sentințele

pronunțate de secția penală a I.C.C.J., precum și sentințele de dezînvestire,

cele pronunțate în materia executării penale și cele privind reabilitarea.

Potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010 sunt supuse recursului

următoarele hotărâri: sentințele pronunțate de judecătorii, de tribunalele

militare, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, sentințele pronunțate

de secția penală a I.C.C.J., sentințele privind infracțiunile pentru care

punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel

și Curtea Militară de Apel, sentințele în materia executării hotărârilor

penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind

reabilitarea, precum și încheierile cu privire la care legea dispune că pot fi

atacate separat cu recurs. Pe de altă parte, conform art. 27 pct. 3 C. proc.

pen. ca instanță de recurs tribunalul judecă recursurile împotriva sentințelor

pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare

a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum

și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în

materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor

asigurătorii, a hotărârilor pronunțate de judecători în materia executării

hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri prevăzute de

lege. Se poate constata că sentințele pronunțate de Judecătorii în plângerile

formulate împotriva actelor procurorului potrivit procedurii prevăzute de art.

278 ind. 1 C. proc. pen. nu se regăsesc în enumerarea stipulată de legiuitor în

dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Nu trebuie

pierdută din vedere nici dispoziția tranzitorie prevăzută de art. XXIV alin. (1)

și (2) din Legea nr. 202/2010, prin care hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare (25 noiembrie 2010) rămân supuse căilor de atac, motivelor

și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contrario,

hotărârile pronunțate după această dată vor fi soluționate conform celor

arătate mai sus, respectiv, nu au cale de atac și vor rămâne definitive la

judecătorii.

Mai mult decât

atât, art. 278 ind. 1 C. proc. pen. reglementează plângerea în fața

judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, precum și modul de soluționare a acesteia.

Astfel, alin.

(1) prevede că după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C.

proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot

face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror

a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Alin. (8) al

aceluiași articol enumără limitativ și expres soluțiile care pot fi pronunțate

de către instanța de judecată cu ocazia soluționării plângerii întemeiate pe

art. 278 ind. 1 C. proc. pen., iar alin. (10), introdus prin Legea nr.

202/2010, prevede în mod imperativ că „hotărârea judecătorului pronunțată

potrivit alin. (8) este definitivă". Așa fiind, cum data pronunțării

hotărârii recurate este 29 iunie 2011, deci ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010, recursul a fost considerat inadmisibil și a fost respins,

în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în recurs în sumă de 100 lei.

În baza art.

193 C. proc. pen. recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către intimații P.C. și P.M., în cuantum de 1.000 lei.

acestei soluții a declarat recurs petentul G.B. care a invocat aceleași critici

pe care Ie-a invocat în fața Tribunalului Sibiu manifestându-și expres

solicitarea de a fi trimis în judecată numitul P.C. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de tulburare de posesie pentru motivele invocate în înscrisul

depus la filele 3-8 în dosarul Curții de Apel Alba-Iulia. Curtea a constatat că

în speță ne aflăm în situația exercitării unei căi de atac împotriva unei

hotărâri rămase definitive în condițiile reglementate de dispozițiile art. 278/1

alin. (10)

1

C. proc. pen. în sensul că petentul G.B. a exercitat

calea de atac a recursului împotriva sentinței penale nr. 440/2011 a

Judecătoriei Sibiu, care a fost soluționată de către Tribunalul Sibiu prin

decizia penală nr. 151/2011 prin constatarea ca inadmisibil raportat la

dispozițiile Legii nr. 202/2010 și momentul pronunțării instanței de fond cu

privire la plângerea inițială formulată de petent împotriva ordonanței procurorului

emisă în dosarul 2369/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și a

Ordonanței prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. În

consecință, raportat la temeiul juridic anterior invocat hotărârea pronunțată

de Judecătoria Sibiu a dobândit caracter definitiv.

Împotriva

acestei decizii, petentul a formulat un nou recurs, deși prin decizia penală

nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, i-a

fost respins ca inadmisibil recursul.

La termenul de

azi, 11 aprilie 2012, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C.

proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de

petent.

Examinând

recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este inadmisibil.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) al aceluiași

articol se enumără limitativ și expres soluțiile care pot fi pronunțate de

către instanța de judecată cu ocazia soluționării plângerii întemeiate pe art.

278 ind. 1 C. proc. pen., iar alin. (10), introdus prin Legea nr. 202/2010,

prevede în mod imperativ că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.

(8) este definitivă".

Din examinarea

textului se constată că soluțiile care pot fi pronunțate de către instanța de

judecată cu ocazia soluționării plângerii întemeiate pe art. 278 ind. 1 C.

proc. pen., nu mai pot fi atacate cu recurs.

Pe de altă

parte, potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt

susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile

care sunt supuse recursului.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C.

proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe

de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de

tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de

Apel.

Printre

acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de

către tribunale sau curți de apel, cum este cea atacată în cazul de față.

Totodată, art.

417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul

II

al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în

recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive

și executorii.

Așadar,

sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de

atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat

de către petiționarul G.B. împotriva deciziei penale nr. 1286 din 15 noiembrie

2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, prin care s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul G.B. împotriva deciziei penale nr.

151 din 08 august 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către

instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile

formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi

analizate.

În consecință,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca inadmisibil recursul declarat de petent.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200

lei , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.B. împotriva deciziei penale

nr. 1286 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 aprilie 2012.