ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2277/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din

14 aprilie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petenta G.C.I., împotriva rezoluției nr. 357/P/2008, menținută prin rezoluția nr.

69/II-2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Petenta a fost obligată să

plătească, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 150 lei și

către intimatul T.C., suma de 2000 lei reprezentând onorariul avocatului ales.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarele:

La 16 iunie 2008, petenta G.C.I.

a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

Serviciul Teritorial Alba, ea susținând că T.C., procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Sibiu ar fi săvârșit infracțiunea de tulburare de

posesie, prevăzută de art. 220 C. pen.

La 3 iulie 2008, în baza

dispozițiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen., prin referat s-a dispus

trimiterea plângerii la organul judiciar competent, respectiv Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia.

Acesta, la 8 iulie 2008, sub

nr. de rezoluție nr. 357/P/2008, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), cu

referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale în contra intimatului.

Parchetul, efectuând acte

premergătoare, a reținut că faptele reclamate nu întrunesc elementele

constitutive ale vreunei infracțiuni, deci nici pe cele prevăzute de art. 220 C.

pen., T.C. acționând cu bună credință cu ocazia invocării obținerii, de către soția

sa, prin cumpărare, a unui teren, diferendele cu petenta fiind de natură

civilă.

În motivarea rezoluției,

parchetul a reținut că petenta era în litigiu cu Primăria Sibiu în legătură cu

linia de grănițuire dintre proprietatea sa și cea a familiei procurorului, T.C.

și soția sa fiind cumpărători ai unei suprafețe de teren dintr-o parcelă

dezmembrată, în fond nemulțumirea petentei fiind generată de legalitatea

licitației, a autorizației de construcție și a liniei de graniță dintre terenul

său și cel cumpărat la licitație de soția procurorului.

Plângerea petentei, adresată

procurorului ierarhic, a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 69/II-2/2009

din 21 ianuarie 2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia.

Totodată, prin aceeași

rezoluție, s-a mai dispus înregistrarea unei noi cauze penale privind al doilea

capăt al cererii petentei, respectiv participarea la licitație a procurorului T.C.,

ea susținând că acesta nu avea dreptul să liciteze.

Împotriva sentinței,

petenta, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată în scris

pe considerente ce țin, în opinia recurentei, de nesocotirea dispozițiilor art.

12 din Legea nr. 78/2000 care interzice magistraților să cumpere terenuri la licitație,

de pe raza curților de apel unde își desfășoară activitatea, chiar și prin

interpuși, de reaua-credință a colegilor procurorului, aceștia susținându-l, în

concluzie cerând să fie judecați și condamnați ambii procurori (intimatul și

procurorul A.F. pentru abuz în serviciu).

Recursul nu este fondat.

Conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., soluționând plângerea, se verifică rezoluția

procurorului pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror

înscrisuri noi prezentate.

În această ordine de idei,

în mod legal instanța de fond a verificat rezoluția strict asupra dispoziției

de neîncepere a urmăririi penale în contra intimatului sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 220 C. pen., obligație instituită prin dispozițiile

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., dispoziția de înregistrare cu

număr penal a unei alte cauze care să-l privească pe intimat pentru licitația

în discuție neputând fi cenzurată la acest moment.

În fapt, din actele

premergătoare efectuate de procurorul de caz, se reține că în sarcina

intimatului nu există indicii sau temeiuri care să fie și probate, că ar fi

săvârșit vreo faptă penală, între familia sa și cea a petentei existând litigii

de natură civilă, petenta nefurnizând nicio probă din care să rezulte că

intimatul i-a tulburat proprietatea.

În ce privește cererea „de

intervenție” adresată instanței de recurs, de către G.N., aceasta nu poate fi

analizată în materia specială a plângerii în contra actului procurorului,

pentru că parte a fost numai Guriță Carmen Ioana, petentă, art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., prevăzând că persoana care a făcut plângerea se

citează.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de petentă nefiind fondat, va fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192,

cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurenta petentă va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta G.C.I. împotriva sentinței penale nr. 53 din 14

aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petentă să

plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2009.