ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2352/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

1.

La data de 19 mai 2008, petenta S.R. a formulat plângere împotriva

subinspectorului de poliție S.I. din cadrul structurii de poliție judiciară la

Serviciul transporturi Alba, pentru comiterea infracțiunilor de furt și

tulburare de posesie, cu motivarea că făptuitorul a ocupat fără drept o parte

din terenul persoanei vătămate M.M. și ar fi sustras 120 litru motorină, 40

pomi fructiferi și 7 plopi.

17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de Sas Ioan, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 208, 213 și 220 C. pen.

S-a arătat în motivarea rezoluției

că în ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii sesizate, deoarece sub aspectul

laturii subiective lipsește intenția, iar referitor la furt, din actele

premergătoare efectuate în cauză reiese că nu se conturează indicii de natură

infracțională.

Referitor la infracțiunea de abuz de

încredere, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., comisă în modalitatea

însușirii, s-a constatat că plângerea penală a fost formulată tardiv.

petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluția nr. 1075/II/2/2008 din 9

decembrie 2008, a respins plângerea ca neîntemeiată.

neîncepere a urmăririi penale petenta a formulat plângere în fața

judecătorului, în temeiul art. 278

1

al.(1) C. proc. pen.

În motivarea plângerii petenta a

susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul S.I. pentru

infracțiunile reclamate este nelegală și netemeinică întrucât:

- în mod greșit s-a reținut că

plângerea penală este tardivă pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.;

- nu există nici un impediment din

cele arătate în art. 10 lit. a), b), d), f) C. proc. pen., care să blocheze

pornirea acțiunii penale;

- în mod greșit s-a reținut că ar

trebui să se adreseze instanței civile, cât timp în speță s-au comis fapte

penale;

- procurorii au omis să se pronunțe

asupra faptei de tulburare de posesie.

sentința penală nr. 21 din 17 februarie 2009, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentă și a obligat-o la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că între partea vătămată și făptuitor

există un litigiu cu privire la un teren, iar actele efectuate de S.I. cu

privire la imobilul în discuție intră în sfera actelor de conservare,

procurorul s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile reclamate, fiind

analizate pe larg în considerentele rezoluției elementele constitutive ale

infracțiunii de tulburare de posesie și din nici o probă nu rezultă intenția

făptuitorului de a ocupa imobilul părții vătămate.

De asemenea s-a reținut că sunt

corecte precizările procurorului cu privire la încadrarea juridică a faptei de

sustragere a motorinei în art. 213 C. pen. și nu în cele ale art. 208 C. pen.,

cât timp se aflau în posesia făptuitorului, iar cu privire la termenul de

introducere a plângerii, Curtea a analizat pe fond plângerea petentei și a

constatat că nu subzistă elementele constitutive ale infracțiunii reclamate.

Împotriva acestei sentințe petenta a

declarat recurs prin care a reiterat motivele invocate în plângerea adresată

Curții de Apel Alba Iulia.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din probele

administrate în cauză, începând cu anii 1998-1999 făptuitorului S.I. i s-a

încredințat spre administrare și conservare imobilul persoanei vătămate M.M. compus

din casă și grădină situate administrativ în comuna Vințu de Jos, județul Alba.

În perioada cât făptuitorul s-a

ocupat de îngrijirea imobilului și în virtutea relațiilor de vecinătate, a construit

peste șanțul care despărțea proprietățile, o magazie pentru care a folosit ca

punct de sprijin o parte din terenul persoanei vătămate.

Ulterior, în momentul în care i s-a

solicitat să-și ridice construcția acesta s-a conformat, împrejurare care relevă

lipsa intenției de a ocupa o parte din teren. Referitor la gardul despărțitor,

din aceleași probe rezultă că făptuitorul a refăcut un gard mai vechi care

împrejmuia o latură a terenului persoanei vătămate, gard ridicat la solicitarea

mandatarului persoanei vătămate.

În ceea ce privește lărgirea

șanțului despărțitor rezultă că această operațiune s-a desfășurat în urma unei

hotărâri luate de către autoritățile administrației publice locale, prin

folosirea utilajelor acestora, fără vreo implicare a făptuitorului.

Nici o probă din dosar nu conturează

indicii de natură infracțională cu privire la fapta de furt reclamată,

făptuitorul a procedat numai la curățarea grădinii părții vătămate, context în

care a folosit un bidon de motorină pentru a incinera arborii uscați.

Întrucât actele efectuate de

făptuitor intră în sfera actelor de conservare, în baza unei înțelegeri mai

vechi referitoare la administrarea mobilului părții vătămate, corect procurorul

și instanța de fond au constatat că nu se poate reține în sarcina făptuitorului

vreo faptă penală, divergențele dintre părți urmând a fi soluționate pe calea unor

acțiuni civile în justiție.

În consecință, sentința atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, petenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara S.R. împotriva sentinței penale nr. 21 din 17 februarie 2009 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.