ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2011

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin încheierea din 26

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca

nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul C.S.S.

Prima instanță a

reținut că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare

de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. având în vedere

natura infracțiunilor reținute a fi săvârșite de către inculpat (infracțiuni de

corupție, constituire de grup organizat), gradul ridicat de pericol social al

acestor infracțiuni, dat în primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute

pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de săvârșire, perioada

de timp pe durata căreia s-a desfășurat activitatea reținută în sarcina sa,

apartenența sa la un grup infracțional organizat, constituit în vederea

săvârșirii unor infracțiune de corupție, Curtea a apreciat că nu se impune

lăsarea în libertate a acestuia.

Aspectele favorabile,

ținând de persoana și familia inculpatului, nu pot fi avute în vedere în mod

exclusiv, cu ignorarea circumstanțelor reținute mai sus.

Pe de altă parte,

lăsarea în liberate a inculpatului în acest moment, nu se impune nici prin

prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe

marginea art. 5 din Convenție, care impun statelor obligația de a lua în

discuție, chiar din oficiu, a posibilității adoptării unor măsuri alternative

față de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu părăsi

localitatea sau țara …), după trecerea unei anumite perioade de timp de la

luarea măsurii arestării. Or, în speță, se observă că măsura arestării

preventive a inculpatului s-a luat de puțin timp, neputându-se vorbi despre

menținerea o perioadă de timp nejustificat de mare în stare de arest preventiv

a acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S.S., care a

solicitat admiterea cererii și liberarea sa provizorie sub control judiciar

întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, nu va

influența în niciun mod buna desfășurare a procesului penal, nu are antecedente

penale, este arestat din 9 februarie 2011 și are în întreținere trei copii

minori.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează :

Inculpatul C.S.S.

este cercetat în stare de arest preventiv dispusă la data de 9 februarie 2011,

în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

În fapt s-a reținut

că în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, acționând în cadrul unui grup

infracțional organizat, a consimțit să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu,

permițând intrarea ilegală a unor transporturi de țigări în țară, pentru a

servi interesele grupului, respectiv obținerea de beneficii materiale și

financiare și, de asemenea, a facilitat primirea mitei de către alți colegi,

remițându-le personal partea cuvenită.

Inculpatul a primit, în

baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, sume de bani și alte

foloase, direct sau indirect, pentru a nu îndeplini acte privitoare la

îndatoririle de serviciu pe care le avea.

Prima instanță a

constatat corect că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru

admisibilitatea în principiu a cererii, însă aceasta este neîntemeiată.

În sarcina

inculpatului se rețin infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social

(corupție și criminalitate organizată), presupus comise în împrejurări care le

sporesc gravitatea, raportat la calitatea inculpatului, perioada de desfășurare

a presupusei activități infracționale, numărul mare de persoane implicate,

caracterul organizat al activității ilicite, forma continuată a infracțiunii de

luare de mită.

Gravitatea faptelor

presupus a fi comise justifică privarea de libertate a inculpatului o anumită

perioadă de timp, având în vedere stadiul actual al procedurii, necesitatea

finalizării urmăririi penale.

Așa cum a reținut și

prima instanță, inculpatul este arestat de la data de 9 februarie 2011, dată în

raport cu care nu se poate susține că s-a depășit termenul rezonabil al unei

detenții preventive, raportat la complexitatea cauzei.

Lipsa antecedentelor

penale, circumstanțele personale favorabile și situația familială a

inculpatului nu pot fi avute în vedere singular, ci în contextul celorlalte

aspecte arătate.

În consecință, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.S. împotriva încheierii din 26

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 3731/2/2011 (1553/2011).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 mai 2011.