ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2157/2011

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală 80 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr. 2554/102/2010, a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului U.T. prin rechizitoriul Parchetului din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu reținerea art. 73 lit. b) C. pen., cerere formulată de inculpat prin apărător ales, în baza art. 334 C. proc. pen. A fost condamnat inculpatul U.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. S-a constatat că succesorii victimei, R.I., R.J., J.R., au renunțat la calitățile de părți civile întrucât prejudiciul material cauzat acestora a fost reparat integral de inculpat, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1470 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În după-amiaza zilei de 09 septembrie 2008, victima R.S. păstorea vitele sătenilor din localitatea Vădaș, în zona cunoscută sub numele de „Koncsod". În timp ce vitele pășteau, victima s-a așezat pe pământ ca să se odihnească, în această postură fiind găsită de inculpatul U.T. care l-a acuzat că nu supraveghează vitele, întrucât acestea au păscut iarba de pe fâneața pe care a închiriat-o de la Parohia Reformată Vădaș, iarbă pe care abia apucase să o cosească. Inculpatul a susținut că victima dormea și că i-a zâmbit în momentul în care l-a trimis să caute vitele. Totodată i-a întins mâna ca să-l salute, însă, în schimb, inculpatul l-a prins de mână, l-a tras și aceasta s-a dezechilibrat.

în cădere, inculpatul a lovit victima cu pumnul în față, însă nu a recunoscut că i-ar fi aplicat și alte lovituri, deși victima i-a relatat martorului P.L. că inculpatul a sărit peste el și l-a lovit cu mâinile și picioarele iar raportul de autopsie medico-legală confirmă (f.64-66 dosar urm. penal) că victima a suferit mai multe leziuni, moartea acestuia datorându-se unui politraumatism cu traumatism toracic închis și traumatism cranio-cerebral produs prin agresarea acesteia prin loviri directe, repetate cu corp dur contondent (posibil pumn și picior încălțat), urmate de un mecanism de lovire indirectă (cădere) de corp cu suprafață dură și plană. Prin urmare, contrar susținerilor inculpatului că ar fi aplicat o singură lovitură cu piciorul încălțat în zona feței victimei, de fapt aceasta a fost lovită cu brutalitate de inculpat, inclusiv cu pumnul și în zona toracică.

După momentul agresiunii victima R.S. s-a deplasat cu greu spre casă, pe stradă întâlnindu-se cu martorul P.L. căruia i-a povestit cele întâmplate, martorul observând că acesta mergea foarte încet și avea o zonă tumefiată pe față, respectiv nu putea vedea cu ochiul stâng. Aceleași relatări Ie-a făcut victima și fratele său R.I. (f.75) a doua zi, acestuia plângându-i-se și că îl doare capul, în zona abdominală, inclusiv fostei concubine a inculpatului, martora B.I. (f.40 dosar fond). Inculpatul i-a povestit martorei, la data agresiunii că i-a făcut felul victimei întrucât acesta a lăsat vacile să calce fâneața lui. Victima i-a povestit și martorei N.M. (f.41), mama fostei concubine a inculpatului, în seara incidentului că inculpatul I- a lovit de mai multe ori cu pumnul și picioarele până a obosit, apoi I-a lovit cu o bâtă pe motiv că vitele ar fi intrat pe fâneața care-i aparține.

Martora a observat că victima avea fața tumefiată încât nu i se mai distingeau ochii și dinții îi erau rupți și acuza dureri în partea dreaptă a corpului. Și martorul S.M. (f.42 dosar fond) s-a întâlnit cu victima în seara agresiunii și aceasta i s-a plâns că inculpatul I-a bătut întrucât vacile ar fi intrat pe fâneața lui și prezenta leziuni în zona unui ochi. A doua zi după incident și martorii C.T., respectiv L.G. de la Poliția Neaua s-au întâlnit cu victima cărora la fel aceasta Ie-a relatat că a fost lovit cu piciorul de inculpat, în timp ce se afla cu vitele la păscut, observând că avea o umflătură în zona ochiului. în după-amiaza aceleiași zile, victima, simțindu-se tot mai rău, a decedat.

Martorii C.T., L.G., B.I., N.M., precum și înscrisurile depuse de ultima martoră (f.44-48 dosar fond) reliefează caracterul violent al inculpatului, comparativ cu victima care nu e cunoscută cu un astfel de comportament agresiv, având doar patima alcoolului. Raportat la starea de fapt reținută s-a considerat că în drept, fapta inculpatului U.T. care la data de 9 septembrie 2008, în jurul orei 17,30 - 18,00 (conform susținerilor inculpatului raportat la intervalul orar), i-a aplicat victimei R.S. o serie de lovituri cu piciorul încălțat în zona feței, apoi cu pumnul în zona toracică, urmate de căderea victimei și lovirea de o suprafață dură, leziunile traumatice cauzate ducând în cele din urmă la decesul ei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Cât privește solicitarea apărătorului inculpatului formulată în temeiul art. 334 C. proc. pen., de reținere a disp. art. 73 lit. b) C. pen., constând în starea de provocare, aceasta se impune a fi respinsă ca nefondată, cât timp împrejurarea că vitele ar fi păscut iarba de pe fâneața închiriată de inculpat datorită nesupravegherii lor de victimă nu putea să-i provoace o tulburare atât de puternică inculpatului ca acesta să-l lovească cu atâta bestialitate pe victimă, mai ales că aceasta din urmă a fost luată prin surprindere de inculpat care nu a încercat să poarte mai întâi o discuție cu victima, ci l-a lovit înainte ca victima să apuce să facă vreo afirmație în sens contrar celor susținute de inculpat.

La dozarea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., s-a ținut cont că acesta deși nu are antecedente penale, este cunoscut ca o persoană violentă. Chiar dacă martorii K.Z. și C.J.A. au încercat să conteste această latură a inculpatului, cu mențiunea că primul martor nu îl cunoștea de aproape pe inculpat și locuiește în altă localitate (f.62 dosar fond) iar cel de-al doilea martor poate degaja o anumită doză de subiectivitate fiind prieten din tinerețe cu inculpatul (f.73 dosar fond), totodată deși inculpatul nu s-a sustras cercetării judecătorești, prezentându-se la toate termenele, nu a recunoscut decât parțial acuza adusă, continuând să afirme că a aplicat o singură lovitură victimei, contrar concluziilor medico-legale și a fotografiilor judiciare care arată cu totul altceva și anume că loviturile au fost repetate și au fost date inclusiv cu pumnul și în alte zone ale corpului, decât cea cranio-cerebrală.

Aceste împrejurări a determinat instanța să nu rețină în favoarea inculpatului vreo circumstanță atenuantă judiciară din cele prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., însă a reținut, totuși, circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. constând în faptul că acesta a achitat suma de 330 lei solicitată de fiecare dintre succesorii victimei și anume R.I., R.J. și J.R. (f. 14 dosar fond, f.76 dosar fond), motiv pentru care aceștia au înțeles să nu mai participe în proces în calitate de părți civile. în urma reținerii acestei circumstanțe atenuante judiciare, s-a făcut aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. constând în reducerea pedepsei aplicabile inculpatului sub minimul special prevăzut de legea penală, însă executabilă în regim de detenție, doar în acest caz putându-se asigura reeducarea eficientă a inculpatului în spiritul respectării normelor de drept penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. Apelul nu a fost motivat, însă în fața instanței s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prin reținerea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reindividualizarea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 67/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.T. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 371, art. 372 și art. 378 C. proc.

pen., instanța de control judiciar a reținut următoarele: Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, la condamnarea inculpatului-apelant și a stabilirii modalității de executare a pedepsei în regim de detenție. De asemenea și sub aspectul laturii civile, prima instanță a luat act de renunțarea părților civile la această calitate, ca urmare a achitării integrale de către inculpate a pretențiilor formulate.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă. Asupra primului motiv de apel, respectiv acela că fapta ar fi fost săvârșită în stare de provocare, Curtea de Apel a constatat următoarele: Și în fața primei instanțe inculpatul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. în aceeași infracțiune cu reținerea stării de provocare prev. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Mai întâi trebuie observat că în faza apelului nu s-au solicitat și nu s-au administrat noi mijloace de probă pe această cerere, astfel încât acest motiv de apel va fi analizat în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în faza judecății în prin grad de jurisdicție.

Nu poate fi primită susținerea inculpatului cum că ar fi săvârșit fapta ca urmare a provocării din partea victimei, deoarece atitudinea victimei de a fi lăsat vitele nesupravegheate, care ar fi păscut de mai multe ori iarba de pe terenul inculpatului, nu poate constitui nicidecum o provocare în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen. Această atitudine a victimei nu a fost produsă prin violență, nu i-a adus inculpatului o atingere gravă a demnității și nici nu reprezintă o altă acțiune ilicită gravă. De asemenea, reținem că inculpatul a lovit victima cu bestialitate, luând-o prin surprindere, fără a încerca să poarte mai întâi o discuție, așa cum rezultă din coroborarea materialului probator administrat.

Asupra celui de-al doilea motiv de apel, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate și stabilirea modalității de executare prin suspendare condiționată sau suspendare sub supraveghere, Curtea a constatat că prima instanță a făcut o corectă reținere doar a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., dându-i o eficiență adecvată, în sensul că pedeapsa stabilită este sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere și principiul proporționalității, raportat la pericolul social relativ ridicat al faptei. Chiar dacă nu are antecedente penale, inculpatului nu i se poate reține circumstanța prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece acesta este cunoscut ca o persoană violentă.

Nici circumstanța prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu-i poate fi reținută, deoarece inculpatul a recunoscut doar parțial săvârșirea faptei. în cauză s-a administrat un probatoriu complex pentru stabilirea și dovedirea situației de fapt și a vinovăției inculpatului, iar atitudinea manifestată de inculpat de a recunoaște că i-a aplicat victimei doar o lovitură cu piciorul nu a fost de natură să ducă la înlesnirea desfășurării procesului penal. Așadar, în mod corect a procedat judecătorul fondului, care nu a reținut în favoarea inculpatului decât circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., cărora Ie-a dat o eficiență maximă, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Apărările constând în faptul că inculpatul are familie și gospodărie, că regretă acest eveniment nefericit, că se află în relații bune cu familia victimei sau că aceasta consuma băuturi alcoolice și nu a supravegheat animalele, nu pot duce la reducerea cuantumului pedepsei stabilit de prima instanță și pe cale de consecință nici la schimbarea modalității de executare prin suspendarea condiționată sau sub supraveghere a pedepsei, deoarece, pentru reeducarea inculpatului și atingerea scopului pedepsei, așa cum prevede art. 52 C. pen., se impune ca pedeapsa stabilită de judecătorul fondului să fie executată în regim de detenție. S-au avut în vedere, pe de o parte, firea inculpatului, cunoscut ca fiind o persoană agresivă (filele 44-48 din dosarul de fond), iar pe de altă parte modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, lovind victima cu bestialitate, în mai multe regiuni ale corpului.

Sintetizând cele de mai sus, Curtea de Apel a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare în regim de detenție. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.T. , invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. A arătat că în cauză în mod greșit nu s-a reținut circumstanța atenuantă a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii stării de provocare. A arătat că inculpatul a fost provocat de victimă dat fiind că aceasta și-a lăsat vitele nesupravegheate să pășuneze pe terenul pe care acesta l-a închiriat.

Această situație tensionată existentă între inculpat și victimă a fost confirmată de martorii audiați în cauză. A mai arătat că gesturile victimei și ale inculpatei trebuie raportate la persoana acestora, la pregătirea lor, la gradul de școlarizare, la faptul că provin din mediul rural, în comunități foarte restrânse care se ocupă cu agricultura, această activitate fiind singurul mijloc de subzistență.Cu privire la reindividualizarea pedepsei a solicitat să se aibă în vedere conduita inculpatului care a recunoscut și regretat fapta comisă, că s-a împăcat cu rudele victimei, că a achitat în totalitate despăgubirile create prin fapta sa și faptul că o societate comercială și-a arătat disponibilitatea să execute pedeapsa în eventualitatea aplicării unei pedepse la locul de muncă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. cu referire la reținerea scuzei provocării respectiv a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Curtea constată că, potrivit practicii sale constante (a se vedea decizia 4038/2005 a I.C.C.J.) ,pentru incidența art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație. Împrejurarea că vitele ar fi păscut iarba de pe fâneața închiriată de inculpat datorită nesupravegherii lor de victimă, nu întrunește cerințele expuse anterior pentru reținerea scuzei provocării, astfel încât prima critică formulată de inculpat ca și motiv de recurs este neîntemeiată. 2. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385/9 pct.14 C. proc. pen., Curtea constată că în favoarea inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special.

În raport de toate circumstanțele cauzei, atât cele privitoare la fapta dedusă judecății, cât și cele referitoare la persoana inculpatului, Curtea apreciază că nu se impune acordarea unor efecte mai ample circumstanței atenuante deja reținute, prin reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond și, eventual, schimbarea modalității de executare. În acest sens, nu se poate face abstracție de gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, dedus nu doar din urmarea produsă (decesul unei persoane), ci și din împrejurările în care aceasta a avut loc (victima decedând la doar o zi de la comiterea faptei, datorită leziunilor grave produse de către inculpat, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la încadrarea juridică a faptei, aspect care nu mai poate fi corectat în propria cale de atac a inculpatului).

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este o fire violentă, fapt dovedit nu doar de modalitatea în care a comis infracțiunea din prezenta cauză (potrivit spuselor victimei, relatate de martorei B.I. și obiectivate în concluziile raportului de autopsie, inculpatul "a dat în el ca într-o minge de fotbal" - fil. 44 verso dup),ci și de conduita sa anterioară,probată de declarațiile martorilor audiați în cauză (P.L., N.M., C.T., L.G.). Mai mult, nici conduita procesuală a inculpatului nu a fost una exemplară, acesta încercând să minimalizeze contribuția sa la decesul victimei, recunoscând că a lovit-o doar o singură dată, cu piciorul. Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, în sensul solicitat de către inculpat prin motivele de recurs, astfel încât și această critică este neîntemeiată.

3. În concluzie, recursul este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.T. împotriva deciziei penale nr. 67/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă maghiară se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2011.