ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea formulată la 26 mai 2006, ulterior
precizată,
reclamanții A.G. și Ș.I.C. au
solicitat
instanței, în contradictoriu cu S.R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va
pronunța să dispună
obligarea pârâtului, la plata sumelor de:
-
7250 lei (RON)
pentru fiecare reclamant reprezentând daune
materiale pentru cele 145 de
zile de detenție (mai puțin zilele de
duminică,
solicitate a fi luate în calcul la evaluarea daunelor morale) în care
reclamanții, în raport de abilitățile lor profesionale, puteau câștiga
suma
de 50 lei/zi lucrătoare;
- 7500 lei (RON) pentru fiecare reclamant,
reprezentând
cheltuielile de transport ale
părinților reclamanților de la domiciliu și retur la locul de detenție și alte
instituții, în intervalul 15 ianuarie 2001
- 27 ianuarie 2006;
-
5000 lei, pentru fiecare
reclamant reprezentând timpul pierdut
de
către părinții acestora cu deplasările la diferite autorități, timp în
care au fost nevoiți să recurgă la serviciile
plătite ale altor persoane,
pentru muncile în gospodărie;
- 1000 lei, pentru fiecare
reclamant, reprezentând cheltuieli de transport ale martorilor aduși la
instanțe pe perioada procesului;
- 1000 lei, pentru fiecare
reclamant, reprezentând cheltuielile de transport ale avocaților și cheltuieli
legate de „documentarea apărării”;
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant,
reprezentând cheltuieli
pentru
expedierea corespondenței la CE.D.O. și la alte autorități interne;
- 2000 lei, pentru fiecare reclamant, reprezentând
cheltuieli pentru faxuri, telefoane, abonament rețea internet;
-
30.000 lei,
pentru reclamantul A.G., reprezentând
pierderi
materiale suferite de familia sa, în afacerile acesteia, prin
îndepărtarea publicului de la serviciile oferite,
ca efect al pierderii
reputației;
-
10.000 lei, pentru ambii
reclamanți, reprezentând onorariul
cuvenit
apărării;
- 600.000 lei (RON) pentru fiecare reclamant
reprezentând
daune morale, ca urmare a
oprobiului public la care au fost supuși.
În motivarea acțiunii,
reclamanții au arătat, în esență, că au fost
arestați preventiv în mod abuziv și trimiși în
judecată pentru săvârșirea
infracțiunii de omor, pentru ca ulterior, după un proces care a durat
peste 5 ani, să fie achitați,
prin decizia nr. 538 din 27 ianuarie 2006
;
a Î
naltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Investit în primă instanță,
Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 1004/ D din 6 iunie 2007, a
admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să
plătească reclamantului
A.G., sumele de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune
morale și 9.195 lei (RON) cu
titlu de daune materiale, iar reclamantului
Ș.I.C., sumele de 200.000 RON, cu titlu de daune morale și 9.195 RON, cu
titlu de daune materiale.
Totodată, pârâtul a fost
obligat să plătească fiecărui reclamant,
câte
1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță a reținut în esență că reclamanții au fost achitați în temeiul art.
11 pct. 2 lit. a raportat la art.
10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii
de omor
prin decizie irevocabilă dată de
instanța supremă, situație în care aceștia sunt îndreptățiți, conform
dispozițiilor art. 504 și urm. C. proc. pen. și art. 998 C. civ., în a obține
atât despăgubiri materiale cât și daune morale.
Cât privește daunele morale, s-a reținut că acestea
sunt
întemeiate, în limita sumei de 200.000
RON pentru fiecare reclamant,
avându-se
în vedere: vârsta acestora, pregătirea școlară, mediul din care
provin,
acuzația foarte gravă pentru care sau fost cercetați, durata
arestării preventive (145 de zile pentru fiecare),
precum și impactul
acestei acuzații
asupra opiniei publice, respectiv oprobiul public la care
au fost supuși
în comunitate.
Referitor la capetele de cerere
vizând despăgubirile materiale,
tribunalul a reținut că acestea au fost dovedite doar în
parte, respectiv cele pentru prejudiciul suferit în intervalul a 129 zile
lucrătoare (din
totalul
celor 145 zile, cât reclamanții au fost privați de libertate), și
sumele cheltuite pentru onorariile avocațiale.
Ca atare, s-a apreciat că fiecare din reclamanți a
suferit un prejudiciu evaluat la suma de 9195 RON.
Apelurile declarate de
reclamanți, pârât, precum și de Parchetul
de
pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva acestei hotărâri, au fost
respinse prin decizia nr. 101 din 18 iunie 2008 a
Curții de Apel Bacău,
secția Civilă,
cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Prin decizia nr. 4628 din 7
aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, a admis recursurile
declarate de părți împotriva hotărârii dată în apel, pe
care a casat-o și a
trimis cauza spre
rejudecare, aceleiași instanțe.
S-a reținut că, deși în faza
procesuală a apelului, toate părțile din
prezenta
cauză, precum și Ministerul Public, au formulat critici complexe, substanțiale,
asupra hotărârii tribunalului, instanța de
control
judiciar nu a examinat, în mod efectiv, problemele esențiale
care i-au fost supuse, motivarea redând, aproape
în integralitate,
considerentele din hotărârea primei instanțe.
Astfel, se arată, criticile
referitoare la neîntrunirea cerințelor art.
504 C. proc. pen. și a art. 5.1 din C.E.D.O., sunt înlăturate
doar prin referirea la conținutul deciziei penale
de achitare, fără nici un
argument,
iar criticile formulate de reclamanți nu au fost examinate
punctual, pe
categorii de pretenții.
Prin decizia nr. 149 din 16
decembrie 2009, dată în rejudecare,
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,
familie, conflicte de
muncă și asigurări sociale, a admis apelurile formulate de reclamanți,
pârâtul S.R. prin Ministerul
Finanțelor Publice – D.
G.F.P. Bacău și
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bacău și
schimbând în parte sentința a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant
câte 100.000 lei cu titlu de daune morale
(în loc de 200.000 lei) și câte 13.387 lei daune materiale, în loc de
9.195
lei cât a acordat prima instanță.
A menținut celelalte dispoziții
ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a reținut că dreptul la
reparație
din partea statului pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor erori
judiciare, este reglementat prin art. 504 C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din
C.E.D.O.
Potrivit reglementării
comunitare, se arată, orice persoană are
dreptul
la libertate și la speranță, nimeni neputând fi privat de
libertatea sa, în afara cazurilor în care există
motive verosimile de a
crede în necesitatea ca cel în cauză să fie
împiedicat a săvârși-o
infracțiune sau a
fugi după comiterea acesteia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat
recurs atât
D.G.F.. Bacău cât și
reclamanții Ș.
I.C. și A.I.G.
În recursul lor, întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
, reclamanții critică decizia pe considerentul
neanalizării distincte a
criticilor formulate de către apelanți, arătând că
considerentele sunt
contradictorii iar motivarea este „omisivă” și
echivalează de fapt, cu o nemotivare.
În mod greșit, se arată, nu au fost acordate, și alte
sume reprezentând despăgubiri materiale, în condițiile în care s-a făcut
dovada achitării acestora, pe chitanțele
existente la dosar.
Tot astfel, conchid recurenții,
majorarea daunelor materiale este
nesemnificativă în raport cu diminuarea, cu 50 % a
daunelor morale
acordate corect de prima
instanță.
Intemeindu-și calea
extraordinară de atac, tot pe dispozițiile art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., D.G.
F.P. Bacău, critică deasemeni
decizia pe considerentul
nemotivării
acesteia, atât în ceea ce privește majorarea daunelor
materiale cât și a cuantificării daunelor morale. Referitor la aceste
din
urmă pretenții, se arată,
acordarea sumelor reprezentând daune morale,
chiar reduse, s-a bazat pe susțineri neconforme cu realitatea, inclusiv
pe elemente care nu au nici o legătură cu „răspunderea statală!
obiectivă, în materie, nefiind probată existența
unui prejudiciu realei
efectiv produs
reclamanților.
Recursurile se privesc ca
nefondate, urmând a fi respinse, în
considerarea
argumentelor ce succed.
Oricât de subiectiv ar fi
caracterul prejudiciului moral, decurgând
din arestarea ori condamnarea pe nedrept, este unanim
admis, atât în
doctrină cât și în
practica judiciară că repararea acestuia trebuia să
ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, astfel încât
dimensiunea reparațiunii pentru suferința
omenească să fie, dacă nu
integrală,
măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul
suferit.
Cum, în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor,
o
anumită doză de aproximare, de apreciere,
întrucât dauna moral, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte
evaluări pecuniare se
constată că suma de 100.000 lei acordată de
instanța de control judiciar, fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubiri
morale, nu
depășește limitele funcției
reparatorii a acestui tip de răspundere. Ca
atare, instanțele au reținut corect că reclamanții au suferit un
prejudiciu
moral, cuantumul daunelor
acordate pentru acoperirea acestuia,
înscriindu-se
în limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate
pentru suferințele încercate de cei în cauză și
familiile lor.
Astfel, nu poate fi contestat că
arestarea preventivă și respectiv
privarea de libertate a reclamanților, într-un interval
de 145 de zile,
precum și durata mare de
timp în care s-a derulat procesul penal, în care reclamanții au fost inculpați
pentru săvârșirea infracțiunii de
omor,
infracțiune pe care ulterior s-a dovedit că nu au comis-o
au pricinuit
acestora o vătămare adusă demnității, onoarei, a creditului moral și
poziției
sociale avută anterior.
Cât privește daunele materiale, au fost în mod corect
admise, doar acele pretenții, dovedite, care au avut o legătură directă cu
prejudiciul cauzat reclamanților ca efect al
acuzațiilor aduse în procesul
penal, ce a avut ca finalitate achitarea
acestora.
Chiar dacă, criticile formulate
de recurenți vizând tratarea mai
mult decât „sumară” a motivelor de apel, ceea ce
echivalează de fapt
cu
o nemotivare, sunt corecte și ar fi putut conduce la o nouă casare
cu trimitere spre rejudecare,
această soluție nu mai poate fi urmată de
Înalta Curte, în contextul modificărilor operate prin
Legea nr. 202/
2010,
art. 312 C. proc. civ., care
în noua sa redactare, prin alin. (6
1
), nou introdus,
limitează soluția
casării
cu trimitere, aceasta nemaiputând fi dispusă decât o singură dată
în cursul procesului și strict,
pentru cele trei motive prevăzute de lege
respectiv soluționarea procesului fără a se intra în
cercetarea fondului,
judecata
făcută în lipsa părții, care nu a fost regulat citată și lipsa de
competență.
Așa fiind, chiar dacă instanța de apel nu și-a
motivat practic
soluția, din examinarea
tuturor particularităților de fapt ale cauzei și
dispozițiilor legale aplicabile, se apreciază că aceasta este corectă
sub
aspectul acordării parțiale a
daunelor materiale solicitate și respectiv al
cuantificării daunelor
morale.
În consecință, recursurile
urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
reclamanții A.
I.
G., Ș.l.C. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,
prin D.G.F.P.J. Bacău împotriva deciziei civile nr. 149 din 16 decembrie 2009 a
Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2011.