ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5966/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5966/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 5424/C din 26 octombrie 2005,

reclamanta P.B.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de zece milioane Euro

sau contravaloarea în Ron, reprezentând daune morale ca urmare a arestării,

cercetării și trimiterii nelegale în judecată pentru săvârșirea de luare de

mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la prevederile

Legii nr. 78/2000; obligarea Statului Român la plata sumei de 800 milioane lei

reprezentând daune materiale, constând în: cheltuieli de transport, cazare și

diurna la instanța din Brașov și la București, respectiv 80 milioane lei,

onorarii avocațiale în sumă de 150 milioane lei, cheltuieli; cheltuielile

medicale în sumă de 76 milioane lei; supliment de hrană pentru stres în toată

perioada de trei ani și două luni atât pentru reclamantă cât și pentru copiii

ei minori.

În motivarea cererii se arată că, în

calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bihor, i-a fost repartizat

spre soluționare dosarul de faliment al SC V.P. SA Valea lui Mihai și în

legătură cu acest dosar i s-a înscenat un flagrant de luare de mită, iar la 24

mai 2002, a fost arestată în mod nelegal în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 11 din 24 februarie 2002, efectuând 30 de zile de arest.

Curtea Supremă de Justiție, la data

de 11 iulie 2002 prin decizia penală nr. 3605 a prelungit în mod nelegal un

mandat expirat, fără valoare judiciară iar la data de 28 octombrie 2002 a fost

trimisă în judecată, iar arestarea, cercetarea și judecarea sa a avut loc pe o

perioadă mai mare de trei ani de zile, producându-i astfel traume fizice,

morale și sociale, fiind supusă unui tratament inuman ce i-a afectat în mod

ireversibil viața. S-a mai arătat că arestarea sa a fost abuzivă cu încălcarea

normelor elementare de procedură penală și în absența unui aviz de cercetare și

arestare din partea Ministerului Justiției. Prin încheierea nr. 213/P din 28

aprilie 2006 Tribunalul Satu-Mare a scos cauza de pe rol și în baza art. 40 C.

proc. civ. a înaintat această cerere la Tribunalul Timiș spre competentă

soluționare, având în vedere că prin încheierea nr. 3748 din 11 aprilie 2006

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de

părțile din proces.

Tribunalul Timiș a înregistrat cauza

sub nr. 6621 din 12 mai 2006 iar în sistem ecris sub nr. 5483/30/2006.

În urma administrării întregului

material probator, Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 2499 din 29 noiembrie

2007 a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, a obligat Statul

Român la plata sumei de 10.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății cu

titlu de daune morale și de 4.281,01 Ron cu titlu de daune materiale. A fost

respinsă în rest acțiunea.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că în ceea ce privește excepțiile invocate de părți, acestea au fost consemnate

și soluționate prin încheierile de ședință ce fac parte integrantă cu hotărârea

pronunțată, iar pe fond cauza a fost soluționată având în vedere precizările

acțiunii formulate de reclamant de la fila 125. S-a reținut pe fond că, față de

reclamantă s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile,

începând cu data de 24 mai 2002 până la data de 22 iunie 2002 în acest sens fiind

emis mandat de arestare preventivă nr. 11 din 24 mai 2002.

Curtea de Apel Oradea și Curtea

Supremă de Justiție au admis cererile de prelungire a măsurii preventive față

de reclamantă, dar aceste hotărâri nu au putut fi puse în aplicare, deoarece

inculpata a dispărut de la domiciliul său.

Prin decizia penală nr. 3691 din 10

septembrie 2002 Curtea Supremă de Justiție a respins a nouă cerere de

prelungire a măsurii arestării preventive, constatându-se că măsura anterioară

a încetat.

Prin rechizitoriul din 28 octombrie

2002 emis Ministerul Public, Parchetul Național Anticorupție în dosar nr.

90/P/2002, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei P.B.E. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Prin sentința penală nr. 5/F din 7

februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, inculpata P.B.E. a fost

achitată cu motivarea că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii de luare de mită. Măsura achitării reclamantei a fost menținută de

Înalta Curte de Casație și Justiție, față de modul de soluționare a excepțiilor

invocate, tribunalul s-a pronunțat pe fond numai cu privire la cererea în

repararea prejudiciului moral și material ocazionat de arestarea reclamantei în

procesul penal. S-a constatat că sub acest aspect sunt întrunite cerințele art.

504 alin. (2) C. pen. pentru angajarea răspunderii patrimoniale a statului în

sensul că reclamanta a fost arestată preventiv în perioada 24 mai 2002 – 22

iunie 2002 în baza unui mandat de arestare preventiv emis de instanța de

judecată, pentru ca ulterior, prin decizie definitivă, aceasta să fie achitată,

astfel că i-a fost adus un prejudiciu moral, fiindu-i lezată imaginea publică.

Acordarea reparației morale s-a făcut luându-se în considerare atingerea

efectivă adusă demnității reclamantei, a suferințelor și a dificultăților de

integrare socială, cauzate de privarea de libertate.

S-a concluzionat că suma de 10.000 Euro

acordate cu titlu de reparație a prejudiciului moral este îndestulător. S-a

respins cererea privind cheltuielile ocazionate de afecțiunile medicale ca

nedovedită precum și cerere de acordare a sumei de 300 Ron/zi supliment de

hrană. Referitor la cuantumul daunelor materiale s-a apreciat că se poate

acorda cu acest titlu suma de 4.281,01 Ron.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta P.B.E., Direcția Națională Anticorupție București, Statul Român

reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Timiș.

Reclamanta prin motivele de apel

critică hotărârea apelată sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate

întrucât pretențiile sale se întemeiază pe o justă și integrală reparare a

prejudiciului cauzat, ca urmare a atingerilor aduse demnității, sănătății

vieții și integrității sale corporale, întrucât statutul său social a fost

afectat ca urmare a arestării și a acuzației de corupție ce i-a fost adusă, iar

ulterior s-a dovedit a fi falsă.

Apelantul Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor București reprezentat de D.G.F.P. Timiș a

criticat hotărârea apelată sub aspectul soluționării excepției prescrierii

dreptului la acțiunea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsire de

libertate pe nedrept în cursul urmării penale, respectiv pentru perioada

duratei arestării 24 mai – 22 iunie 2002. În ceea ce privește pretențiile în

sumă de 4281,01 RON reprezentând daune materiale – cheltuieli de judecată care

exced perioadei duratei arestării, se solicită prin motivele de apel

respingerea ca inadmisibilă a unei asemenea cereri. Se critică în continuare

prin motivele de apel și cuantumul despăgubirilor morale acordate și se

solicită diminuarea cuantumului acestora.

Apelanta Direcția Națională

Anticorupție București prin motivele de apel solicită în principal respingerea

cererii ca neîntemeiată iar în subsidiar se solicită diminuarea cuantumului

despăgubirilor acordate prin hotărârea apelată.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia nr. 137/A din 22 mai 2009 a admis apelul declarat de

apelanta-reclamantă P.B.E., a schimbat în parte sentința în sensul că a majorat

daunele morale acordate reclamantei de la 10.000 Euro la suma de 20.000 Euro

sau echivalentul în lei la data plății și s-au respins ca nefondate apelurile

declarate de Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor

București și Direcția Națională Anticorupție București.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că, referitor la daunele materiale, tribunalul în mod corect a reținut

că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. și

art. 3 din Protocolul nr. 7 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

prin care s-a recunoscut doar dreptul la reparație al persoanei care inițial a

fost condamnate definitiv săvârșindu-se astfel o eroare judiciară. Reclamanta

nu poate invoca acest drept, deoarece a fost achitată în timpul procedurilor

judiciare. Cu referire la daunele morale s-a reținut că, arestarea reclamantei,

precum și faptul că a fost acuzată de săvârșirea unei fapte de corupție, a avut

grave consecințe, vătămându-i acesteia onorarea, creditul moral, poziția

socială, criterii care definesc persoana umană și care constituie fundamentul

daunelor morale. S-a dovedit în cauză că nu numai reclamanta a fost afectată de

această măsură și traumatizată, ci și familia sa, chiar și copii care au fost

marginalizați la școală refuzând să frecventeze colectivitatea, drept urmare

s-a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 Euro la suma de 20.000 Euro

sau echivalentul în lei la data plății.

În ceea ce privește apelul declarat

de apelantul Statul Român s-a reținut că acțiunea reclamantei a fost introdusă

cu respectarea termenului prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. și că în

mod corect s-a respins și excepția inadmisibilității pretențiilor în cuantum de

4281 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pe fond s-a reținut că acțiunea este

temeinică, că temeiul juridic îl formează dispozițiile art. 504 alin. (2), art.

506 și art. 5 Paragraful 1 din Protocolul 7 Adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului care se referă la privarea nelegală de libertate a unei

persoane și cum reclamanta a fost privată de libertate în perioada 24 mai – 22

iunie 2002, acțiunea sa pentru acoperirea daunelor materiale și morale apare ca

neîntemeiată.

Cu privire la apelul declarat de

apelanta Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că apelul este nefondat

deoarece în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-a stabilit

că inculpata nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs toate părțile din proces.

Recurenta D.G.F.P. Timiș, invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea sun

următoarele aspecte:

- În mod nelegal a fost respinsă

excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere

având ca obiect despăgubiri solicitate pentru arestarea preventivă a

reclamantei în cursul urmăririi penale respectiv în perioada 24 mai 2002 – 22

iunie 2002, întrucât o astfel de acțiune poate fi introdusă în termen de 18

luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor sau ordonanțelor procurorului.

Reclamanta a suportat în mod efectiv

măsura arestării preventive în perioada 24 mai 2002 – 22 iunie 2002 mandatele

de arestare preventivă prelungindu-se succesiv până la data de 11 septembrie 2002,

fără executare efectivă, iar hotărârea judecătorească de revocare a măsurii

privative de libertate este decizia penală nr. 3691 din 11 septembrie 2002

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Dreptul la acțiune s-a prescris

întrucât acțiunea de reparare a pagubei a fost formulată abia la 26 octombrie 2005.

data de 7 iulie 2005 a achitării definitive a reclamantei prin decizia penală

nr. 4177 din 7 iulie 2005 putea fi avută în vedere pentru promovarea acțiunii în

repararea pagubei pentru arestarea preventivă numai în cazul în care reclamanta

s-ar fi aflat încă în stare de arest la data achitării definitive.

- În mod neîntemeiat a fost respinsă

și excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind

acordarea de daune materiale în sumă de 4.281,01 lei RON reprezentând

cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în cursul procesului penal, care

exced perioadei duratei arestării preventive și implicit exced sferei erorii

judiciare și acest caz nu este reglementat de dispozițiile art. 504 C. proc.

pen.

- Pe fond acțiunea este neîntemeiată

pentru că nu s-a stabilit irevocabil că măsura arestării preventive a fost

dispusă nelegal.

- Cuantumul daunelor morale acordate

este exagerat și nejustificat solicitându-se diminuarea acestora.

Recurenta Direcția Națională

Anticorupție critică hotărârea, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

- În mod nelegal s-a majorat

cuantumul daunelor morale de la 10.000 Euro la 20.000 lei, pentru că luarea

măsurii arestării preventive s-a datorat culpei procesuale a reclamantei în

procesul penal, constând în atitudinea sa de vehementă negare a unui fapt

evident.

- În mod greșit s-au acordat

reclamantei daune materiale constând în cheltuieli de judecată efectuate de

reclamantă în procesul penal întrucât astfel de pretenții nu sunt reglementate

de dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen.

- Cuantumul despăgubirilor sunt

foarte mari în raport cu durata arestării preventive.

Recurenta reclamantă critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- Hotărârea recurată este nelegală

pentru că nu s-a dat o interpretare corectă a dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen. prin raportate la art. 5 pct. 5 din CEDO, deoarece din perspectiva normei Europene,

reîncarcerarea reclamantei s-a făcut în baza unui mandat de arestare expirat.

- Stabilirea cuantumului

despăgubirilor s-a făcut cu încălcarea practicii judiciare în materie și a

normelor Europene.

- În mod eronat nu s-au acordat

daune materiale, acestea fiind integral dovedite potrivit înscrisurilor depuse

la dosar.

- La stabilirea întinderii daunelor

morale nu s-a ținut cont de atingerile aduse demnității, vieții, sănătății și

integrității corporale și nici atingerile aduse sănătății întregii familii.

Cauza declanșatoare a afecțiunilor de care suferă reclamanta, o constituie

arestarea abuzivă, prelungirile nelegale și stresul la care a fost supusă. Nu

s-au luat în calcul nici atingerea adusă onoarei, reputației, precum și

prestigiului profesional. Cazul a fost puternic mediatizat negativ, depășind

chiar frontierele acestei țări. Nu s-au avut în vedere nici presiunile psihice

ce s-au făcut asupra familiei (soț și copii minori). S-au adus atingeri

profesiei, chiar și în cazul achitării, reclamanta se simte marginalizată de

colegi și personalul auxiliar.

- În ceea ce privește daunele

materiale solicitate respectiv: cheltuieli de transport, cazare, diurnă,

onorarii avocațiale în sumă de 15.000 Ron; 24.000 Ron controale medicale;

cheltuieli cu supraalimentația pentru refacerea fizică și psihică; acordarea

sumei de 300 Ron/zi pentru refacerea fizică și psihică, susține reclamanta, că

în mod eronat nu au fost acordate deși au fost dovedite.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Timiș.

Criticile recurentei pârâte, D.G.F.P.

Timiș, vizează în principal, modalitatea de soluționare a excepției prescrierii

dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind

despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul

urmăririi penale, respectiv pentru perioada duratei arestării preventive 24 mai

2002 – 22 iunie 2002, precum și a excepției inadmisibilității capătului de

cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale în cuantum de 4.281,01 RON.

Cu referire la aceste excepții se

susține prin motivele de recurs care au fost respinse în mod greșit, cu

încălcarea dispozițiilor art. 504 – 506 C. proc. pen., fiind astfel astfel

incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Contrar criticilor formulate, în

speța supusă analizei, excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce

privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de

libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, nu poate fi reținută, întrucât

argumentele aduse de recurentă, sunt prevăzute în actualul C. proc. pen., care

stabilește momente diferite pentru introducerea acțiunii în reparație pentru eroare

judiciară.

Dar, aceste dispoziții nu sunt

aplicabile în cauza pendinte, ele fiind incluse în Codul de procedură penală

doar prin adoptarea Legii nr. 281/2003, în timp ce hotărârea Curții Supreme de

Justiție, prin care s-a revocat măsura arestării preventive, s-a pronunțat

anterior și anume la data de 11 septembrie 2002, dată la care dispozițiile art.

505 alin. (2) C. proc. pen., stabileau că, indiferent dacă persoana este

îndreptățită la reparație în temeiul art. 504 alin. (1) sau (2) C. proc. pen.,

termenul pentru promovarea acțiunii începe să curgă de la rămânerea definitivă

a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală.

Drept urmare, termenul de

prescripție nu începe să curgă de la data de 11 septembrie 2002 cum greșit

susține recurenta, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare a

reclamantei, ce a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 7 iulie 2005

sub nr. 4177 din 7 iulie 2005.

Critica referitoare la excepția

inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect „acordarea daunelor

materiale în cuantum de 4.281,01 RON” este tot nefondată, având în vedere

temeiul de drept invocat de reclamantă și reținut de instanțe, și anume art.

998-999 C. civ.

Recurenta susține, referitor la acest

motiv de recurs că, excede erorii judiciare și că acest caz nu este reglementat

de dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Contrar acestor argumente, temeiul

de drept al acestui capăt de cerere îl constituie dispozițiile art. 998 – 999 C.

civ., iar instanța penală nu s-a pronunțat cu privire la aceste cheltuieli,

astfel că ele pot fi solicitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 193 C. proc.

pen.

Pe fond, recurenta solicită

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Nu poate fi reținută nici această

critică, deoarece, reclamanta a fost achitată în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. (fapta nu există) ceea ce denotă că măsura arestării a avut un caracter

nelegal.

În subsidiar recurenta critică

hotărârea sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, solicitând

diminuarea acestora, dar, fără să indice care este motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Recursul fiind o cale extraordinară

de atac, calificată ca atare de lege, poate fi exercitat numai pentru motivele

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Cum, motivele de recurs ce privesc

diminuarea cuantumului daunelor morale așa cum au fost prezentate nu se

încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu

vor fi reținute.

Direcția Națională Anticorupție.

Prima critică vizează cuantumul

daunelor morale și se susține în acest sens că în mod nelegal s-au majorat

aceste pretenții având în vedere că luarea măsurii arestării preventive s-a

datorat culpei procesuale a reclamantei în procesul penal, constând în

atitudinea sa de vehementă negare a unui fapt evident.

Aceste critici nu pot fi reținute ca

motive de nelegalitate, întrucât, prin soluționarea cauzei penale, respectiv

achitarea inculpatei, s-a dovedit că atitudinea acesteia de negare a săvârșirii

faptei pentru care a fost trimisă în judecată, era reală și corectă.

Așadar în mod corect instanța de

apel a dispus majorarea cuantumului daunelor morale, ținându-se cont de

atingerile aduse demnității, vieții, sănătății, onoarei, reputației și

prestigiului profesional.

La stabilirea cuantumului acestor

daune s-a avut în vedere faptul că, efectele măsurii arestării unei persoane cu

un înalt prestigiu profesional, cum este cazul reclamantei, se resimt, chiar

după revenirea la situația anterioară luării acestei măsuri.

Cel de-al doilea motiv de recurs

care se referă la acordarea daunelor materiale, constând în cheltuieli de

judecată efectuate de reclamantă în procesul penal, fiind identic cu motivul de

recurs invocat de recurenta D.G.F.P. Timiș, se vor reține aceleași argumente,

fără a mai fi preluate.

Prima critică se referă la

interpretarea incorectă a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. și se susține că

prin raportate la art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

reîncarcerarea reclamantei s-a făcut în baza unui mandat de arestare expirat.

Critica este nefondată cu motivarea

că, încălcarea normelor procedurale penale (reîncarcerarea în baza unui mandat

expres) au fost soluționate în cadrul procesului penal de către instanța penală,

iar în ceea ce privește dispozițiile art. 504 C. proc. pen. acestea, au fost

corect interpretate, stabilindu-se că acestea sunt aplicabile cauzei pendinte

și că reclamanta este îndreptățită să primească daune morale pentru perioada în

care s-a luat greșit măsura arestării preventive.

Referitor la cuantumul daunelor

morale acordate, fiind și cel de-al doilea motiv de recurs, criteriile de

stabilire sunt diferite de la persoană la persoană în funcție de circumstanțele,

concrete ale fiecărui caz și drept urmare nu se poate reține că la stabilirea

cuantumului acestora s-a adus o încălcare a practicii judiciare în materie.

În cauza pendinte, în mod corect

instanța de apel a dispus majorarea cuantumului daunelor morale la suma de

20.000 Euro, ținându-se cont de gravitatea prejudiciului suferit.

Dispozițiile art. 505 C. proc. pen.

stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor

pentru prejudiciul suferit dar nu stabilește și criterii de cuantificare a

acestora.

Deci, nu se poate reține încălcarea

și aplicarea greșită a acestui text de lege.

Referitor la daunele materiale se

susține doar că acestea au fost dovedite și greșit nu au fost acordate, fără a

se indica dispozițiile legale încălcate.

Or, argumentele privitoare la

interpretarea probelor, la cuantumul acordat de instanțe în alte cauze cu

același obiect, la caracterul insuficient ori exagerat al sumei stabilite de

instanța de apel privesc o eventuală netemeinicie a deciziei, care nu poate fi

analizată de instanța de recurs.

Interpretarea probelor și stabilirea

situației de fapt pe baza lor sunt atribute ale instanțelor de fond, în timp ce

recursul poate fi declarat în prezent doar pentru motive de nelegalitate,

expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele anterior redate Înalta

Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta

P.B.E. și pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Timiș și Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei civile nr. 137 din

22 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

noiembrie 2010.