ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5966/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 5424/C din 26 octombrie 2005, reclamanta P.B.E.

a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de zece milioane Euro sau contravaloarea în Ron, reprezentând daune morale ca urmare a arestării, cercetării și trimiterii nelegale în judecată pentru săvârșirea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la prevederile Legii nr. 78/2000; obligarea Statului Român la plata sumei de 800 milioane lei reprezentând daune materiale, constând în: cheltuieli de transport, cazare și diurna la instanța din Brașov și la București, respectiv 80 milioane lei, onorarii avocațiale în sumă de 150 milioane lei, cheltuieli; cheltuielile medicale în sumă de 76 milioane lei; supliment de hrană pentru stres în toată perioada de trei ani și două luni atât pentru reclamantă cât și pentru copiii ei minori.

În motivarea cererii se arată că, în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bihor, i-a fost repartizat spre soluționare dosarul de faliment al SC V.P. SA Valea lui Mihai și în legătură cu acest dosar i s-a înscenat un flagrant de luare de mită, iar la 24 mai 2002, a fost arestată în mod nelegal în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 24 februarie 2002, efectuând 30 de zile de arest. Curtea Supremă de Justiție, la data de 11 iulie 2002 prin decizia penală nr. 3605 a prelungit în mod nelegal un mandat expirat, fără valoare judiciară iar la data de 28 octombrie 2002 a fost trimisă în judecată, iar arestarea, cercetarea și judecarea sa a avut loc pe o perioadă mai mare de trei ani de zile, producându-i astfel traume fizice, morale și sociale, fiind supusă unui tratament inuman ce i-a afectat în mod ireversibil viața.

S-a mai arătat că arestarea sa a fost abuzivă cu încălcarea normelor elementare de procedură penală și în absența unui aviz de cercetare și arestare din partea Ministerului Justiției. Prin încheierea nr. 213/P din 28 aprilie 2006 Tribunalul Satu-Mare a scos cauza de pe rol și în baza art. 40 C. proc. civ. a înaintat această cerere la Tribunalul Timiș spre competentă soluționare, având în vedere că prin încheierea nr. 3748 din 11 aprilie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de părțile din proces. Tribunalul Timiș a înregistrat cauza sub nr. 6621 din 12 mai 2006 iar în sistem ecris sub nr. 5483/30/2006.

În urma administrării întregului material probator, Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 2499 din 29 noiembrie 2007 a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, a obligat Statul Român la plata sumei de 10.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale și de 4.281,01 Ron cu titlu de daune materiale. A fost respinsă în rest acțiunea.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în ceea ce privește excepțiile invocate de părți, acestea au fost consemnate și soluționate prin încheierile de ședință ce fac parte integrantă cu hotărârea pronunțată, iar pe fond cauza a fost soluționată având în vedere precizările acțiunii formulate de reclamant de la fila 125. S-a reținut pe fond că, față de reclamantă s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24 mai 2002 până la data de 22 iunie 2002 în acest sens fiind emis mandat de arestare preventivă nr. 11 din 24 mai 2002. Curtea de Apel Oradea și Curtea Supremă de Justiție au admis cererile de prelungire a măsurii preventive față de reclamantă, dar aceste hotărâri nu au putut fi puse în aplicare, deoarece inculpata a dispărut de la domiciliul său.

Prin decizia penală nr. 3691 din 10 septembrie 2002 Curtea Supremă de Justiție a respins a nouă cerere de prelungire a măsurii arestării preventive, constatându-se că măsura anterioară a încetat. Prin rechizitoriul din 28 octombrie 2002 emis Ministerul Public, Parchetul Național Anticorupție în dosar nr. 90/P/2002, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei P.B.E. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Prin sentința penală nr. 5/F din 7 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, inculpata P.B.E. a fost achitată cu motivarea că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Măsura achitării reclamantei a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, față de modul de soluționare a excepțiilor invocate, tribunalul s-a pronunțat pe fond numai cu privire la cererea în repararea prejudiciului moral și material ocazionat de arestarea reclamantei în procesul penal.

S-a constatat că sub acest aspect sunt întrunite cerințele art. 504 alin. (2) C. pen. pentru angajarea răspunderii patrimoniale a statului în sensul că reclamanta a fost arestată preventiv în perioada 24 mai 2002 – 22 iunie 2002 în baza unui mandat de arestare preventiv emis de instanța de judecată, pentru ca ulterior, prin decizie definitivă, aceasta să fie achitată, astfel că i-a fost adus un prejudiciu moral, fiindu-i lezată imaginea publică. Acordarea reparației morale s-a făcut luându-se în considerare atingerea efectivă adusă demnității reclamantei, a suferințelor și a dificultăților de integrare socială, cauzate de privarea de libertate. S-a concluzionat că suma de 10.000 Euro acordate cu titlu de reparație a prejudiciului moral este îndestulător.

S-a respins cererea privind cheltuielile ocazionate de afecțiunile medicale ca nedovedită precum și cerere de acordare a sumei de 300 Ron/zi supliment de hrană. Referitor la cuantumul daunelor materiale s-a apreciat că se poate acorda cu acest titlu suma de 4.281,01 Ron. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta P.B.E., Direcția Națională Anticorupție București, Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Timiș. Reclamanta prin motivele de apel critică hotărârea apelată sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate întrucât pretențiile sale se întemeiază pe o justă și integrală reparare a prejudiciului cauzat, ca urmare a atingerilor aduse demnității, sănătății vieții și integrității sale corporale, întrucât statutul său social a fost afectat ca urmare a arestării și a acuzației de corupție ce i-a fost adusă, iar ulterior s-a dovedit a fi falsă.

Apelantul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor București reprezentat de D.G.F.P. Timiș a criticat hotărârea apelată sub aspectul soluționării excepției prescrierii dreptului la acțiunea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsire de libertate pe nedrept în cursul urmării penale, respectiv pentru perioada duratei arestării 24 mai – 22 iunie 2002. În ceea ce privește pretențiile în sumă de 4281,01 RON reprezentând daune materiale – cheltuieli de judecată care exced perioadei duratei arestării, se solicită prin motivele de apel respingerea ca inadmisibilă a unei asemenea cereri. Se critică în continuare prin motivele de apel și cuantumul despăgubirilor morale acordate și se solicită diminuarea cuantumului acestora.

Apelanta Direcția Națională Anticorupție București prin motivele de apel solicită în principal respingerea cererii ca neîntemeiată iar în subsidiar se solicită diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărârea apelată. Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 137/A din 22 mai 2009 a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă P.B.E., a schimbat în parte sentința în sensul că a majorat daunele morale acordate reclamantei de la 10.000 Euro la suma de 20.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății și s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor București și Direcția Națională Anticorupție București. În considerentele hotărârii s-a reținut că, referitor la daunele materiale, tribunalul în mod corect a reținut că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 3 din Protocolul nr. 7 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a recunoscut doar dreptul la reparație al persoanei care inițial a fost condamnate definitiv săvârșindu-se astfel o eroare judiciară. Reclamanta nu poate invoca acest drept, deoarece a fost achitată în timpul procedurilor judiciare. Cu referire la daunele morale s-a reținut că, arestarea reclamantei, precum și faptul că a fost acuzată de săvârșirea unei fapte de corupție, a avut grave consecințe, vătămându-i acesteia onorarea, creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care constituie fundamentul daunelor morale.

S-a dovedit în cauză că nu numai reclamanta a fost afectată de această măsură și traumatizată, ci și familia sa, chiar și copii care au fost marginalizați la școală refuzând să frecventeze colectivitatea, drept urmare s-a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 Euro la suma de 20.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății. În ceea ce privește apelul declarat de apelantul Statul Român s-a reținut că acțiunea reclamantei a fost introdusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. și că în mod corect s-a respins și excepția inadmisibilității pretențiilor în cuantum de 4281 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pe fond s-a reținut că acțiunea este temeinică, că temeiul juridic îl formează dispozițiile art. 504 alin. (2), art. 506 și art. 5 Paragraful 1 din Protocolul 7 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care se referă la privarea nelegală de libertate a unei persoane și cum reclamanta a fost privată de libertate în perioada 24 mai – 22 iunie 2002, acțiunea sa pentru acoperirea daunelor materiale și morale apare ca neîntemeiată. Cu privire la apelul declarat de apelanta Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că apelul este nefondat deoarece în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-a stabilit că inculpata nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs toate părțile din proces. Recurenta D.G.F.P. Timiș, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea sun următoarele aspecte: - În mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri solicitate pentru arestarea preventivă a reclamantei în cursul urmăririi penale respectiv în perioada 24 mai 2002 – 22 iunie 2002, întrucât o astfel de acțiune poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor sau ordonanțelor procurorului.

Reclamanta a suportat în mod efectiv măsura arestării preventive în perioada 24 mai 2002 – 22 iunie 2002 mandatele de arestare preventivă prelungindu-se succesiv până la data de 11 septembrie 2002, fără executare efectivă, iar hotărârea judecătorească de revocare a măsurii privative de libertate este decizia penală nr. 3691 din 11 septembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Dreptul la acțiune s-a prescris întrucât acțiunea de reparare a pagubei a fost formulată abia la 26 octombrie 2005. data de 7 iulie 2005 a achitării definitive a reclamantei prin decizia penală nr. 4177 din 7 iulie 2005 putea fi avută în vedere pentru promovarea acțiunii în repararea pagubei pentru arestarea preventivă numai în cazul în care reclamanta s-ar fi aflat încă în stare de arest la data achitării definitive.

- În mod neîntemeiat a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind acordarea de daune materiale în sumă de 4.281,01 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în cursul procesului penal, care exced perioadei duratei arestării preventive și implicit exced sferei erorii judiciare și acest caz nu este reglementat de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. - Pe fond acțiunea este neîntemeiată pentru că nu s-a stabilit irevocabil că măsura arestării preventive a fost dispusă nelegal. - Cuantumul daunelor morale acordate este exagerat și nejustificat solicitându-se diminuarea acestora. Recurenta Direcția Națională Anticorupție critică hotărârea, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sub următoarele aspecte: - În mod nelegal s-a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 Euro la 20.000 lei, pentru că luarea măsurii arestării preventive s-a datorat culpei procesuale a reclamantei în procesul penal, constând în atitudinea sa de vehementă negare a unui fapt evident. - În mod greșit s-au acordat reclamantei daune materiale constând în cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în procesul penal întrucât astfel de pretenții nu sunt reglementate de dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. - Cuantumul despăgubirilor sunt foarte mari în raport cu durata arestării preventive. Recurenta reclamantă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea recurată este nelegală pentru că nu s-a dat o interpretare corectă a dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen. prin raportate la art. 5 pct. 5 din CEDO, deoarece din perspectiva normei Europene, reîncarcerarea reclamantei s-a făcut în baza unui mandat de arestare expirat. - Stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a făcut cu încălcarea practicii judiciare în materie și a normelor Europene. - În mod eronat nu s-au acordat daune materiale, acestea fiind integral dovedite potrivit înscrisurilor depuse la dosar. - La stabilirea întinderii daunelor morale nu s-a ținut cont de atingerile aduse demnității, vieții, sănătății și integrității corporale și nici atingerile aduse sănătății întregii familii. Cauza declanșatoare a afecțiunilor de care suferă reclamanta, o constituie arestarea abuzivă, prelungirile nelegale și stresul la care a fost supusă.

Nu s-au luat în calcul nici atingerea adusă onoarei, reputației, precum și prestigiului profesional. Cazul a fost puternic mediatizat negativ, depășind chiar frontierele acestei țări. Nu s-au avut în vedere nici presiunile psihice ce s-au făcut asupra familiei (soț și copii minori). S-au adus atingeri profesiei, chiar și în cazul achitării, reclamanta se simte marginalizată de colegi și personalul auxiliar. - În ceea ce privește daunele materiale solicitate respectiv: cheltuieli de transport, cazare, diurnă, onorarii avocațiale în sumă de 15.000 Ron; 24.000 Ron controale medicale; cheltuieli cu supraalimentația pentru refacerea fizică și psihică; acordarea sumei de 300 Ron/zi pentru refacerea fizică și psihică, susține reclamanta, că în mod eronat nu au fost acordate deși au fost dovedite.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul declarat de recurenta D.G.F.P. Timiș. Criticile recurentei pârâte, D.G.F.P. Timiș, vizează în principal, modalitatea de soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, respectiv pentru perioada duratei arestării preventive 24 mai 2002 – 22 iunie 2002, precum și a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor materiale în cuantum de 4.281,01 RON. Cu referire la aceste excepții se susține prin motivele de recurs care au fost respinse în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 504 – 506 C. proc.

pen., fiind astfel astfel incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Contrar criticilor formulate, în speța supusă analizei, excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru lipsirea de libertate pe nedrept în cursul urmăririi penale, nu poate fi reținută, întrucât argumentele aduse de recurentă, sunt prevăzute în actualul C. proc. pen., care stabilește momente diferite pentru introducerea acțiunii în reparație pentru eroare judiciară. Dar, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza pendinte, ele fiind incluse în Codul de procedură penală doar prin adoptarea Legii nr. 281/2003, în timp ce hotărârea Curții Supreme de Justiție, prin care s-a revocat măsura arestării preventive, s-a pronunțat anterior și anume la data de 11 septembrie 2002, dată la care dispozițiile art. 505 alin. (2) C. proc.

pen., stabileau că, indiferent dacă persoana este îndreptățită la reparație în temeiul art. 504 alin. (1) sau (2) C. proc. pen., termenul pentru promovarea acțiunii începe să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală. Drept urmare, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data de 11 septembrie 2002 cum greșit susține recurenta, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare a reclamantei, ce a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 7 iulie 2005 sub nr. 4177 din 7 iulie 2005. Critica referitoare la excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect „acordarea daunelor materiale în cuantum de 4.281,01 RON” este tot nefondată, având în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă și reținut de instanțe, și anume art. 998-999 C. civ.

Recurenta susține, referitor la acest motiv de recurs că, excede erorii judiciare și că acest caz nu este reglementat de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Contrar acestor argumente, temeiul de drept al acestui capăt de cerere îl constituie dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., iar instanța penală nu s-a pronunțat cu privire la aceste cheltuieli, astfel că ele pot fi solicitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 193 C. proc. pen. Pe fond, recurenta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Nu poate fi reținută nici această critică, deoarece, reclamanta a fost achitată în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) ceea ce denotă că măsura arestării a avut un caracter nelegal. În subsidiar recurenta critică hotărârea sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, solicitând diminuarea acestora, dar, fără să indice care este motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc.

civ. Recursul fiind o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege, poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Cum, motivele de recurs ce privesc diminuarea cuantumului daunelor morale așa cum au fost prezentate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu vor fi reținute. 2. Referitor la recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție. Prima critică vizează cuantumul daunelor morale și se susține în acest sens că în mod nelegal s-au majorat aceste pretenții având în vedere că luarea măsurii arestării preventive s-a datorat culpei procesuale a reclamantei în procesul penal, constând în atitudinea sa de vehementă negare a unui fapt evident.

Aceste critici nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate, întrucât, prin soluționarea cauzei penale, respectiv achitarea inculpatei, s-a dovedit că atitudinea acesteia de negare a săvârșirii faptei pentru care a fost trimisă în judecată, era reală și corectă. Așadar în mod corect instanța de apel a dispus majorarea cuantumului daunelor morale, ținându-se cont de atingerile aduse demnității, vieții, sănătății, onoarei, reputației și prestigiului profesional. La stabilirea cuantumului acestor daune s-a avut în vedere faptul că, efectele măsurii arestării unei persoane cu un înalt prestigiu profesional, cum este cazul reclamantei, se resimt, chiar după revenirea la situația anterioară luării acestei măsuri.

Cel de-al doilea motiv de recurs care se referă la acordarea daunelor materiale, constând în cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în procesul penal, fiind identic cu motivul de recurs invocat de recurenta D.G.F.P. Timiș, se vor reține aceleași argumente, fără a mai fi preluate. 3. Recursul declarat de reclamantă. Prima critică se referă la interpretarea incorectă a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. și se susține că prin raportate la art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reîncarcerarea reclamantei s-a făcut în baza unui mandat de arestare expirat. Critica este nefondată cu motivarea că, încălcarea normelor procedurale penale (reîncarcerarea în baza unui mandat expres) au fost soluționate în cadrul procesului penal de către instanța penală, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. acestea, au fost corect interpretate, stabilindu-se că acestea sunt aplicabile cauzei pendinte și că reclamanta este îndreptățită să primească daune morale pentru perioada în care s-a luat greșit măsura arestării preventive. Referitor la cuantumul daunelor morale acordate, fiind și cel de-al doilea motiv de recurs, criteriile de stabilire sunt diferite de la persoană la persoană în funcție de circumstanțele, concrete ale fiecărui caz și drept urmare nu se poate reține că la stabilirea cuantumului acestora s-a adus o încălcare a practicii judiciare în materie. În cauza pendinte, în mod corect instanța de apel a dispus majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 20.000 Euro, ținându-se cont de gravitatea prejudiciului suferit.

Dispozițiile art. 505 C. proc. pen. stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit dar nu stabilește și criterii de cuantificare a acestora. Deci, nu se poate reține încălcarea și aplicarea greșită a acestui text de lege. Referitor la daunele materiale se susține doar că acestea au fost dovedite și greșit nu au fost acordate, fără a se indica dispozițiile legale încălcate. Or, argumentele privitoare la interpretarea probelor, la cuantumul acordat de instanțe în alte cauze cu același obiect, la caracterul insuficient ori exagerat al sumei stabilite de instanța de apel privesc o eventuală netemeinicie a deciziei, care nu poate fi analizată de instanța de recurs.

Interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt pe baza lor sunt atribute ale instanțelor de fond, în timp ce recursul poate fi declarat în prezent doar pentru motive de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de cele anterior redate Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta P.B.E. și pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș și Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei civile nr. 137 din 22 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.