ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 20/2011

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 523 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de D.G.F.P. Vâlcea și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâții SC M. SRL și C.V. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că D.G.F.P. Vâlcea și Administrația Finanțelor Publice 2 Municipiului Râmnicu Vâlcea (AFP) au solicitat revocarea actului de înstrăinare și a facturii fiscale seria VL VDU nr. 7190400 din 12 martie 2007 prin care SC M. SRL a vândut autoturismul Renault Megane lui C.V., sub motiv că acest act a fost făcut în dauna reclamantelor, creditoare a sumei de 16.790 lei față de prima pârâtă debitoarea provocându-și astfel starea de insolvabilitate.

Tribunalul a mai reținut că pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii pentru lipsa de interes și pe fond pentru lipsa elementelor acțiuni pauliene. De asemenea, tribunalul a reținut că în soluționarea conflictului negativ de competență dintre Tribunalul Vâlcea și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Curtea de Apel Pitești a decis că primul este competent.

S-a mai reținut că reclamantele se pretind creditoare ale pârâtei SC M. SRL pentru suma de 16.790 lei, stabilită prin decizia de impunere nr. 399 din 17 iunie 2005 însă, într-un alt litigiu, de aceeași natură prin care reclamantele au chemat în judecată pe debitoarea din prezenta cauză solicitând revocare unui alt act de vânzare-cumpărare considerat a fi, de asemenea, încheiat în frauda lor, în care s-a invocat aceeași creanță de 16.790 lei, stabilită prin aceeași decizie de impunere Tribunalul Vâlcea a decis că această creanță a fost stinsă prin plata tăcută la 20 iunie 2007 - sentința nr. 1521 din 10 decembrie 200, iar prin decizia nr. 28/A/C din 25 martie 2009 a Curții de Apel Pitești (menținută prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a reținut că debitoarea a plătit creanța, Administrația Finanțelor Publice remițând notificarea de stingere a datoriei, emisă la 2 august 2007, în care este consemnată suma arătată și decizia de impune nr. 399 din 17 iunie 2005. Împotriva sentinței tribunalului D.G.F.P.

Vâlcea a declarat apel criticând-o sub aspectul competenței de soluționare a cauzei pe fond, care potrivit apelantei este Judecătoria Râmnicu-Vâlcea având în vedere și decizia dată în interesul legii nr. XXXII /2008 și în mod greșit a stabilit prima instanță că a fost efectuată plata creanței. Prin decizia nr. 62/A-C din 28 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Vâlcea. S-a reținut în considerente că decizia în interesul Legii nr. 32 a fost publicată în decembrie 2008, iar prin Hotărârea nr. 28/F-CC din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență, a fost stabilită competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Această hotărâre a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului (f.194 și 217-218). Mai mult, așa cum a arătat și apelanta, în cursul judecății la prima instanță aceasta și-a majorat creanța la o valoare de peste 100.000 lei, ca urmare, s-a respins această critică ca nefondată, având în vedere că prin hotărârea irevocabilă a fost decisă competența soluționării litigiului. Curtea a mai reținut că prin decizia nr. 28/A-C/2008, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că suma de 16.790 lei rezultată din creanțele fiscale datorate de SC M. SRL din anul 2005 au fost plătite. Curtea a reținut că, având în vedere că apelanta a invocat în cererea de chemare în judecată creanță de 16.790 lei născută în anul 2005, dar stinsă ulterior, rezultă că relativ la acea creanță apelanta nu mai poate invoca acțiunea pauliană pentru că ea nu mai este creditoare în raport cu această creanță.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, D.G.F.P. și Administrația Finanțelor Publice au formulat recurs criticând-o pentru aspecte de netemeinicie în ceea ce privește stingerea creanței pe care o pretind reclamantele, fără a motiva în fapt și în drept. Indică ca temei de drept art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte examinând cuprinsul cererii de recurs apreciază că nu sunt critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare evocată de recurenți art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În cauză criticile formulate sunt raportate la aspecte ce țin de netemeinicia deciziei recurate, neputând fi calificate ca motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ în sensul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să se aplice sancțiunea nulității cererii de recurs, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Având în vedere că apărătorul intimatului - pârât C.V. a solicitat cheltuieli de judecată dovedite cu acte justificative depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte urmează să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei conform chitanței depuse la dosar la fila 17 către acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurentele- reclamante D.G.F.P. VÂLCEA și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR

PUBLICE A MUNICIPIULUI RM.VÂLCEA

împotriva deciziei nr. 62/A-C din 28 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, se cția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Obligă recurentele să plătească intimatului-pârât C.V. suma de 5000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.