ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1779/2011

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin încheierea de ședință din 22

aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în

dosarul nr. 8860/112/2010, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300/2

C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a apelantului intimat inculpat S.E.M., trimis în judecată,

alături de coinculpatul R.P.M., sub acuzația săvârșirii în concurs real a

infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din

aceeași lege, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. c) din

aceeași lege, deținere de droguri de risc prevăzută de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri

de mare risc prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în

continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și

modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Pericolul concret pentru ordinea

publică a fost stabilit în raport de amploarea deosebită a activității

infracționale săvârșite, antecedența penală a inculpatului și perseverența acestuia

în desfășurarea de activități ilicite situate în sfera traficului și consumului

de droguri.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub

aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest

preventiv.

A fost menționată în acest sens

comportarea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, în sensul

uzitării de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și profilul

socio-moral al inculpatului care este student, iar anterior comiterii

infracțiunilor desfășura o activitate licită împreună cu tatăl său.

Examinând încheierea atacată

în raport de criticile formulate, cât

și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este

fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că

recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deținere de

droguri de risc și de mare risc constând în aceea că în perioada 3 aprilie 2010

- 1 septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi vândut

colaboratorilor autorizați „V.D.", „G.A.", „ R.C." și „ M.M.,,

diverse cantități de mefedronă, cannabis și rezină de cannabis contra unor sume

de bani, iar în perioada martie-septembrie 2010 ar fi procurat, cumpărat,

oferit spre vânzare, vândut sau oferit, uneori spre consum, gratuit, mai multor

persoane și deținut spre consum, în mai multe rânduri, substanța numită popular

„sare de baie" conținând drogul de mare risc mefedronă, precum și cannabis

și rezină de cannabis.

Depistarea inculpatului a avut loc pe

baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea

traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere

ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care

existau respectivele informații.

Arestarea preventivă a fost dispusă pe

temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii

serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării

ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunile de care era acuzat

inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost

succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă

instanță pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, cât și în cadrul procedurii

din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de fată.

Analizând temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta

Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de

libertatea inculpatului S.E.M., așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța

de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol

social particularizat atât prin frecvența pe care o înregistrează în prezent

acest tip de infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produc asupra

sănătății publice, dar și prin numărul foarte mare de persoane tinere, unele

chiar minore, cărora inculpatului le-a pus la dispoziție, oferit sau vândut

droguri, dintre care organele de urmărire penală au identificat nu mai puțin de

14.

În lanțul infracțional ce susține

flagelul consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului

în speță, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți

susținând atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a

drogurilor, cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea

consumatorilor.

Natura și gravitatea deosebită a

infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care

se reține că acesta a acționat care evidențiază perseverența deosebită a

inculpatului în activități ilicite legate de consumul și traficul de droguri

demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare

concluzia că lăsarea sa în libertate pune în pericol siguranța publică, având

în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul

în care inculpatul s-a declarat a fi și consumator de droguri, iar anterior a

fost condamnat și a și executat o pedeapsă privativă de libertate ca urmare a

săvârșirii unei infracțiuni de același gen.

În aceste condiții concrete,

atitudinea corectă adoptată de inculpat prin recunoașterea acuzațiilor aduse și

prevalarea de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., precum și prin

facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane

care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, în condițiile art. 16 din Legea

nr. 143/2000, valorificată de instanță prin cuantumul pedepsei aplicate, nu

poate constitui o garanție suficientă că cercetarea inculpatului în stare de

libertate nu contravine interesului public care se referă la buna administrare a

justiției și protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării

faptelor.

În consecință, reținând că cercetarea

judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a

repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri

care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor

art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului,

circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce privește

valabilitatea continuării prevenției.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-inculpat S.E.M. și va dispune obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.E.M. împotriva încheierii din 22 aprilie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr.

8860/112/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

mai 2011.