ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2914/2010

HOTĂRÂRE
11.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2914/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 108 din 24 februarie

2009 Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamantei R.M., a dispus anularea

deciziilor 41, 42, 43 din 21 octombrie 2002 emise de Spitalul de Pneumoftiziologie

Arad și, pe cale de consecință, restituirea în natură a imobilelor din C.F. Gheghie,

casă și curte intravilan în suprafață de 4.043 m.p., teren arabil în intravilan

în suprafață de 4.629 m.p. și teren arabil în intravilan în suprafață de 1.719 m.p.,

precum și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termen legal, intervenientii Ș.A.M., Ș.G.A., Ș.I.L., precum și intervenienții

în nume propriu M.I. și N.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de apel au solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea

cererii lor de intervenție, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată,

pe considerentul că reclamanta nu este moștenitoarea defunctului M.G.A., fiind străină

de succesiune.

Curtea de Apel Cluj a recalificat calea

de atac la 8 octombrie 2009, din apel în recurs, recalificare întemeiată pe disp.

art.

2

din Legea nr. 10/2001, modificată prin

Titlul

I

al Legii 247/2005.

Prin decizia civilă 1989/R/2009 din 15

octombrie 2009 au fost respinse ca nefondate recursurile declarate, reținându-se

că intervenienții nu au justificat un interes și nu au urmărit valorificarea unui

drept propriu prin respectivele cereri de intervenție, aceasta cu atât mai mult

cu cât nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios.

Împotriva acestei decizii, la 4

noiembrie 2009 au declarat recurs intervenienții solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj în vederea

rejudecării apelului.

În motivarea recursului au susținut că

în mod greșit instanța a calificat calea de atac ca fiind recursul, deoarece valoarea

imobilului este de peste 100.000 RON, fiind vorba despre un castel, astfel încât

sunt aplicabile dispozițiile art. 299 coroborat cu art. 282 C. proc. civ. Au susținut,

de asemenea, că a fost încălcat dreptul la apărare al intervenienților, deoarece

recalificarea căii de atac s-a făcut la termenul la care M.I. depusese cerere de

amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, dovedită cu certificat

medical, dar și cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei prin

sistemul ECRIS. Intervenienții au criticat decizia și pe fond, arătând că în temeiul

art. 244 C. proc. civ. se impunea suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă

a Dosarului nr. 12559/300/2005 al Tribunalului Brașov având ca obiect constatarea

nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 29/2001 de pe urma defunctului

M.G.A. și că au formulat notificare la 15 septembrie 2005 în temeiul Legii nr. 247/2005.

Analizând recursul intervenienților sub

aspectul admisibilității acestuia în raport de dispozițiile art. 2

alin.

(2) din Titlul

I

al Legii 247/2005, Înalta

Curte constată calea de atac inadmisibilă, pentru considerentele ce succed:

Art. 2

alin.

(1) din Titlul

I

al Legii nr. 247/2005 prevede

că „Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților

administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise

până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nevalorificate, pot fi atacate

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul

unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi”.

În continuare, în alin. (2) se statuează

că hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la Curtea de

apel.

Acțiunea formulată de reclamanta R.M. are

ca obiect anularea deciziilor 41, 42 și 43 din 21 ianuarie 2002 emise de pârâtul

Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, decizii prin care s-a dispus respingerea cererilor

de restituire în natură a imobilelor notificate pe considerentul că au destinație

de interes public, precum și stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent constând

în titluri de valoare nominală la valoarea de inventar actualizată cu indicele de

inflație.

În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile

legale mai sus invocate, de care, de altfel, reclamanta a și înțeles să uzeze și

care au fost reținute ca atare de instanța de fond atunci când a hotărât că a fost

depusă contestația în termenul legal de 12 luni.

Faptul că în dispozitivul hotărârii atacate

a fost stabilită drept cale de atac apelul nu poate avea drept consecință uzitarea

de către parte a unei căi de atac neprevăzute de lege.

Față de aceste argumente, calea de atac

împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în fond, corect recalificată de Curtea

de Apel Cluj, este aceea a recursului, iar nu a apelului.

Împrejurarea

că obiectul cererii are o valoare mai mare

de 100.000 RON nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 282 coroborat

cu art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., atâta vreme cât prin dispoziții

speciale, derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a stabilit posibilitatea

atacării hotărârii pronunțate de prima instanță doar cu recurs, ce va fi judecat

de curtea de apel.

Pe cale de consecință, recursul intervenienților

va fi respins ca inadmisibil, soluție față de care Înalta Curte nu va examina celelalte

critici formulate de intervenienți cu privire la fondul cauzei.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de intervenienții M.I., N.L.C., Ș.A.M., Ș.G.A. și Ș.I.L. împotriva deciziei 1989/R

din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2012
moștenitor al reclamantei S.N., decedată pe parcursul judecății), care a susținut caracterul nelegal al soluției și în consecință, admiterea acțiunii și atribuirea în compensare, în schimbul terenului de 702,5 mp, imposibil de restituit în
ÎCCJ 2008-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2008
2. În baza art. 304 pct. 6 din același cod, recurentul a solicitat modificarea deciziei în raport de imobilul revendicat de către reclamanți, care nu este unul și același cu spitalul, contrar concluziilor noului raport de expertiză nr. 3000
ÎCCJ 2010-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6321/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea din data de 16 martie 2009 înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.T. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19 din 2 februarie 2009 emisă de
ÎCCJ 2010-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1209/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 104/ F-CONT din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată
ÎCCJ 2010-07-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4205/2010
notificarea nr. 2/2001 și decizia nr. 310/2001 emisă de SC A. SA de respingere a notificării, conduc la concluzia că acțiunea reprezintă o veritabilă contestație împotriva deciziei de respingere a notificării. Imobilul teren revendicat îl r
Sursă